O poveste

 

Ea nu știa nici să citească;
Dar o-nvățam naiv și încet
Din cîte-un renumit poet
Sonete să silabisească...

Și-ntîia vorbă pe hîrtie
Ce-a scris-o, îmi reamintesc,
A fost eternul: te iubesc! –
Minciună, crudă ironie!...

Dar mai tîrziu - ce-nșelătoare!
Cînd știa carte, a plecat...
De-atunci sunt veacuri, m-a uitat...
Și nu mi-a scris nici o scrisoare.