O noapte la Alhambra
În Alhambra strălucită
Mult vestită,
Unde sufletul uimit
Drăgălaș se desfătează
Și visează
La trecutul fericit;
Pe o noapte-nseninată
Și-nstelată,
Eram singur admirând
Peste marmurile dalbe
Raze albe
Din luceferi lunecând.
Dulce-a nopților făclie
Argintie
În Alhambra deștepta
Mii de umbre nevăzute
Și tăcute
Ce pe rând se arăta,
Și trecând printre coloane,
Prin saloane,
Veniau toate-a să-nchina
La frumoasa lor regină
Ce-n lumină
Tainic, lin se legăna
Astă fantasmă gingașă,
Drăgălașă
Ca un zimbet de copil,
Era falnica sultană
Africană,
Fiică a lui Boabdil[1],
Linda-Raia, pentru care
Mic și mare
Sufletul său ar fi dat,
Pe când dalba-i tinereță
Și frumseță
Încântau acest palat.
Acum Linda în tăcere,
Cu durere
Se uita l-a ei surori,
Și-n a Leilor fântână[2]
A sa mână
Arunca plăpânde flori,
Iară umbrele ușoare,
Zâmbitoare,
Privind floarea ce cădea,
Pe-a fântânei apă lină,
Cristalină,
Se pleca, se oglindea.
Dulce era acea noapte
Fără șoapte
Pe-al Andaluziei plai!
Când deodată-o armonie
Serafie
Resuna viu în sarai.
O duioasă biulbiulină[3]
Din grădină
Începuse a cântă,
Ș-al ei cântic de iubire
Cu uimire
Linda-Raia-l asculta.
Toate umbrele-ncântate,
Adunate
Sub al lunei dulce foc,
De mâni gingaș se luară,
Se-nșirară
Iute vesel pentru joc,
Și-n Alhambra nesonoră
Ele-n horă
Începură-a se-nvârti
Cu-o mișcare grațioasă,
Luminoasă
Care mințile-mi răpi.
Fiecare dintre ele
Blând la stele
Se uita, jucând ușor,
Și steluțele uimite,
Neclintite,
Vărsau raze-n ochii lor.
Toate-n horă vesel prinse
Și cuprinse
De-ale danțului beții,
Respândeau luciri ușoare
Zburătoare
Ce săltau prin galerii ;
Și din horă, din zburare,
Fiecare
Cu-o zâmbire saluta
Pe-a saraiului regină
Ce-n lumină
Danțul răpede-l purta.
Dar o rază aurită,
Răslățită
Din a zorilor cununi.
Străluci ca o săgeată
Deodată
Pintre-a nopței dulci minuni,
Și ghirlanda de fecioare
Zâmbitoare,
Invârtindu-se voios,
Se-nălțâ pană la stele,
Și cu ele
Peri ca un vis frumos!
Grenada. — 1853