O floare

O floare de Ion Dragoslav

publicată în Junimea Literară, an. IX, nr. 9, 1912

O, floare, o, floare ca zăpada:
Simbol de cinste și de suflet drept,
Uscată ești, dar par-că livada,
De flori, toată o țin la piept.

Așa-s de vesel și de-nvingător
Ca mine nu-i nici un luptător
Vestit si mai cu nume.
Ca mine nu-i altul pe lume.

Plutesc in lumină-n adevăr:
O fată cu un negru păr,
Cu ochi negri și cu sprâncene
Cum numai mândrele Sirene

I au, mi-a dat o floare:
Acum e vrej, petale n-are,
Dar în mintea mea învăluită
Stă vecinic înflorită.

Pe ogorul inimei a crescut,
Și șede albă și se desfată.
Pe ogorul inimei s-a prefăcut
Într-un chip alb senin de fată.

O. floare! Sunt nebun de dorinți neîmplinite
În mine toate sunt prinse și robite
Și simț, și auz, putere și cuvinte
De-un chip de fată albă și cuminte.

Umblu după dânsa s-o găsesc
Și mereu o urmăresc,
Fuge și mă lasă cu doru-n mine prins,
Eu învingător și totuși, eu învins.