Oștirile lui Alah

Jump to navigation Jump to search
Oștirile lui Alah
de George Coșbuc


Noaptea care-ncheie anul
     Noaptea sfântă,
Când cetindu-și El-Coranul
Trist mahomedanii cântă
Pe răpușii prin bătăi
Noaptea asta știe spune
     De-o minune
La Călugăreni prin văi,

Când e-n jumătate ruptă
     Noaptea-n cale,
Pe uitatul câmp de luptă
Se pornește-un glas de jale
Și-apoi multe, și-mprejur
Din păduri răsar o mie,
     Din câmpie
Plânge-un nesfârșit murmur.

Și murmurul crește-ntruna
     Și deodată,
Urlă-n zare ca furtuna,
Și prin zarea spintecată
De blesteme și de vânt
Ies spahii în șiruri dese,
     Grabnic iese
Oastea-ntreagă din pământ.

Căci acum, prin lumea lată,
     Ies să jure
Toți cari au pierit vrodată
Pe câmpiile ghiaure,
Și-așteptând un semn ceresc
Stau gătiți, potop să plece
     Și să-nece
Tot pământul creștinesc.

Ei, cu genele-amorțite,
     Nalță mâna,
Iar din bărbile-ncâlcite
Iuți își scutură țărâna
Și pe cai sărind grăbiți,
Învârtesc dușmanii crucii
     Săbii lucii,
De năvală stând gătiți.

Furnicând din mii de locuri,
     Plini de ură;
Cu blesteme și batjocuri,
Strigă toți ca dintr-o gură
Sfântul nume-al lui Isus,
Și turbate și-ndrăznețe
     Mii de fețe,
Alergând, privesc în sus.

Iar acum, fiind o gloată,
     Numai una,
Osie-ntr-această roată
Se ridică Semiluna,
De pe steagul care-n vânt
Geme-o plângere-ntreruptă
     Și se luptă;
Iar ce geme e cuvânt.

Și-i a lui Alah cuvântul,
     Sfânt și mare!
Și tăcută ca mormântul
Și-mpietrit-acolo-n zare
Oastea-ntreagă stă pe loc.
Codri, dealuri, râu și luncă
     Toate-aruncă
Ochii-n sus, spre-un semn de foc.

Mii de guri atunci în vaier
     Umplu cerul:
Crucea e, o cruce-n aer!
Turcii toți, zvârlindu-și fierul,
Iuți se-ntorc ca-ntorși de vânt;
Noaptea râde luminată
     Și deodată
Intră totul în pământ.