Nunta țărănească

 

PERSOANELE

ALECU LEONESCU

CHIR GAITANIS LOGHIOTATOS

MOȘ TROHIN PÎCALĂ, fruntaș

ILENUȚA, fata lui [TROTUȘAN]

FRUNZĂ, pușcaș

UN VORNICEL DE NUNTĂ

UN PRIVIGHITOR

ȚĂRANI, ȚĂRANCE

Teatrul reprezintă o priveliște de țară. În stînga, casa lui moș Trohin. În mijlocul scenei, spre fund, un scrînciob.

În dreapta, copaci.

SCENA I

ALECU (în costum de vînător, vine alergînd din dreapta cu pușca în mînă). FRUNZĂ (întră după Alecu)

ALECU: N-o lăsa, Frunză!… n-o lăsa să scape.

FRUNZĂ: Ce să nu las, cuconașule?

ALECU: Prepelița.

FRUNZĂ: Ce prepeliță?… Prin sat vrei să ucizi prepeliți?

ALECU: Ei… măi badeo! se vede că de azi-dimineață ai prins prepelița de coadă, dacă n-ai zărit-o mai dinioare cînd ne-a zburat înainte!

FRUNZĂ: Ian lasă, cuconașule! că doar n-am orbul găinelor.

Știu că prepelițe

Sînt multe prin sat,

Albe, drăgălașe,

Bune de vînat.

Dar acele paseri,

Nu s-ascund, nu zbor,

Ci stau făr’ de frică,

De-ți insuflă dor;

Și-n loc de-a le prinde,

Bietul vinător

Deseori se vede

Prins în lațul lori

ALECU (supărat): Ei, ai vorbit de te-ai pripit.

FRUNZĂ: D-apoi vezi că bine zice moș

TROHIN: vrabia malai visează!… Așa și d-ta, cuconașule, de cînd ai scăpat de la dascalu Găitan, tot vînat vezi pe toate cărările.

ALECU: Mări, nu-mi mai pomeni de cațaonul cel de dascal, lua-l-ar năbădăicele! că m-am săturat de dînsul ca de mere acre.

FRUNZĂ: Că mare ciof îi, bată-l crucea!… Cît ți-i ziulica de mare, îl auzi răcnind prin ogradă: Mo Frunza! mo pușcași, nu mi lasa ta curcania si fuga pe porta, mo!… Parcă eu sînt pușcaș, ca să păzăsc curcanii lui! mînca-i-ar fripți să-i mănînce!

ALECU: D-apoi eu, măi Fhinză, ce mai pățesc cu el de cînd mi l-a pus pe cap tatăl meu ca să mă procopsească!

FRUNZĂ: Ce să facă?… Să te pricopsească?

ALECU: Toată ziua mă silește să zic: tipto, tiptis, tipti.

Ce necaz pe minei Ah, ce supărare!

Să zic toată ziua, tot în gura mare:

Tipto, tiptis,

Tiptis, tipti;

Pipto, piptis,

Piptis. pipti.

Ardă-l focu dascăli cum mă năcăjește

Ca să mă învețe greco-păsărește!

FRUNZĂ: Tipto, tiptis? ha, ha, ha! pare că se bat calicii în gură. Tipto, tiptis… ha, ha, ha.

ALECU: Apoi… pas de nu iubi mai bine vînatul la păsări, decît limba păsărească…

FRUNZĂ: Că ai și dreptate, cuconașule. Ce este mai frumos decît vînatul? O! ce bucurie

Simt în pept deodată,

Cînd văd pe cîmpie

Că mi se arată:

Căprioare fugătoare,

Prepelițe zburătoare,

Păsărele cîntătoare

Ce mă chem la vînătoare.

Atunci trag cu pușca, le culc la pămînt.

ALECU

Și eu trag ca tine; dar trag tot în vînt!

(Chir Gaitanis strănută în culise, în stînga.)

ALECU (răsărind): Ai auzit, Frunză?

FRUNZĂ: Ce?

ALECU: O prepeliță zburînd? (Face cîteva pasuri spre fund și caută între culisele din stînga.)

FRUNZĂ (urmînd pe Alecu): Zburînd?… ba strănutînd, vrei să zici.

ALECU: Oare ce dihanie se vede colo, dindosul gardului?… am s-o hultuiesc cu ploaie. (Întinde pușca și trage.)

(Chir Gaitanis țipi între culise și zice „Amant me scotosen! Aman!”)

FRUNZĂ: Na! c-ai făcut moarte de grec!

ALECU: Moarte de grec? ha, ha, ha. L-am lovit pe Gaitanis! ha, ha!… tipto, tiptis, ton elipsa.

SCENA II

ALECU, GAITANIS. FRUNZĂ

GAITANIS (întrînd prin stînga): Ah! vah! me scotosan! (Văzînd pe Alecu.) A! esi, catergari, mi a traso cu tufechi la ipochimeno a me?

ALECU: Nu-i vina mea, chir dascale… Te-am luat de o capră sălbatică.

GAITANIS: Capra, crapa! Se crapi me to capra su, me olo.

FRUNZĂ: Jupîne dascale…

GAITANIS: Zupine esti tu, mozicule; ego sinto loghiotatos! auzitu mu, mo?

ALECU (strîmbînd pe Gaitanis): Auzitulu mo?

GAITANIS: Lasa, lasa, cateramene, că v-oi dreze eu pe amundoi chind a veni cuconul Leonescu, babacato dimitale de la Iasi… am si ți… am si ți… (Strănută.)

ALECU: Ișala!

FRUNZĂ: Și la mulți ani!

GAITANIS: Merzi la diavolo cu isala, che nu știu ține mi a mestecato piperi mesa is to tabacheri.

ALECU (încet, lui Frunză): Eu i-am vărsat aseară o solniță întreagă.

FRUNZĂ (încet, lui Alecu): Să-i fi pus și un pipăruș de cei roși.

GAITANIS: Țe ziți?

ALECU: Cum? Zău, dascale, ți-a pus piper?

GAITANIS: Fă-te che nu stii, moțpanopulos țe esti… Da, a veni el tatato dimitale la moșia aițe… (În parte.) Am si-i trago un falanga ca la dascalo Chiriacos.

ALECU: Mări, hai, Frunză, la vînat, că iar i-au venit toanele ghiujului.

GAITANIS (furios): Ghiuzi!… mi a ziso ghiuzi! (Vrea să alerge după Alecu, dar se oprește văitîndu-se de șale.) Aștepta si te ghiuzuesco eu, berbanti.

FRUNZĂ: Nu te da, cașcaval!

GAITANIS: Cascavali!… (Se răpede după Frunză.)

ALECU: Iuruș, palicari!… ha!

GAITANIS (cu deznădăjduite, in parte): Kirie eleison! mi vine se turbezo!

ALECU: Hai, Frunză, mergi cu mine?

FRUNZĂ: Ba, nu pot, cuconașule, că-s vornicel de nuntă astăzi.

ALECU: Da cine se mărită?

FRUNZĂ: Fata lui moș Trohin, Ilenuța.

GAITANIS: I Ilenuța si marita?

FRUNZĂ: Dar, jupîne șiret; o ie Trotușan Mocanul.

GAITANIS: Chir Gaitanis, mozicole, nu sireto. (În parte.) Si marita!

ALECU: Ei bine, Frunză, rămîi tu la nuntă, că oi veni și eu mai pe urmă să gioc o horă.

GAITANIS: Ba si merzi acasa, si înveți to țeaslovisu. Auzitu-mu?

ALECU: Auzitu-mu… (în parte.) Culcă-te pe acea ureche.

GAITANIS: Oriste?

ALECU: O priză de tabac… se paracalo.

GAITANIS: Taba… a… (Strănută.)

ALECU: Megas postelnicos!

GAITANIS: Țe-a ziso?

ALECU

Calispera, spera,

Cachisu imera;

File, ti mandata?

Psomi che salata.

GAITANIS

Am si-ți rupo to urechi

Che mi-a traso cu tufechi;

S-ai facuto frica mari

La voinico palicari.

(împreună.)

ALECU și FRUNZĂ

(rîzînd)

Vai sărmanu dascal!

Vezi-l cum pufnește.

Ochii se aprinde,

Nasu-i se roșește.

GAITANIS

Țe blastamația

Țe enițaria

Zeu, crepo de țuda,

Crepo de mînia.

(Alecu iesă rîzînd prin fund in dreapta; Frunză în stînga.)

SCENA III

GAITANIS: Ghidi, ghidi, puschi nerusinato… Mi a scoso din țiținia! uf!… In țe vremi am azunso!… I puschi de baeți se ie la riso pe loghiotati!

I

S-a dus vremea țea frumosa

Chind un dascalos grecos

Inarmat cu-o varga grosa

Paradosa faneros:

Aritmetichi,

Me gramatichi,

Che istorichi

Ap’edo ‚p echi.

Ma acum lumea se stricai

Si de rîs noi am remas;

Câți baeții, fara frica,

Ne dau nouă piste nas!

Inainte chind intramo in scola cu sprințenele sburlite, toți baeții tremura ca varga… ca varga țe se clătină pe capa a lor; si chind zițeam odata: sopate diavole! nu auziai niți chirc. Pe urma chind chemamo vro unu ca se-si spuie matima, intra saptezeți de drați in el. (Făcînd ca un dascal grec în școală.)

— Bre, Burduzane, ela do.

— (Făcînd ca școlarul.) Oriste didascale.

— Ela do; pes mu: Posa ine ta meri tu logu?

— Ta meri tu logu?. .. decapente!

— Decapente?… decapente fores na scasis, anoite. Și înțepeam se-l croiesc cu varga; che dos tu, che dos tu… păn’țe învața posa ine ta meri tu logu! Căți atunți:

II

Atunți varga pe spinare

Tipto, tiptis arata;

Si falanga la pițoare

Chiar din talpă-i învața

Aritmetichi,

Me gramatichi,

Che istorichi

Ap’edo ‚p echi.

Ma acum lumea se strica,

Si de ris noi am remas!

Căți baeții fara frica,

Ne dau nouă piste nas!

De ațeea vino lăcuste in țeara! de ațeea nu creste grio che papușoi. Ma țe stau eu de vorbesco de păpușoi, chind si marita Ilenuța! ah, kirie eleison! ea si marita cu altu țineva de prost, si eu remuni cu lacrime pe mustăți! Eu care o iubesco ca matia mu!… Eu care m-am calițito hranind-o cu roșcovi si cu halvas indirnetico!… Ama! o hi, bade Trohine… o hi, zupinesa Ilenuța!… n-a fi cum socotiți voi… mai sint si eu pe aițe… si nu laso se mi sufla niște țărănoi is to borsi mesa! Ohi, bade Trohine! mi esti dator cu 500 de lei, de asta iarna, si daca nu mi-i plați paraluți, tora, tora, gligora, peșin, pesin, am se-ți puno ecsecuția, si se-ți opresco nunta. (Bate la ușa lui Trohin.) Trohine, moi, Trohine, bre! ela do!

SCENA IV

GAITANIS, TROHIN (ieșind din casă)

TROHIN: Aud?… Cine mă cheamă?

GAITANIS: Ia vino-ncoațe, mo.

TROHIN (în parte): Găitanul m-o prins în laț…

GAITANIS: Ma rog, zupune bade Trohine, cum îndrăznești se fați nunta, păn-a nu-mi plati ței ținți sute de lei?… ha?…

TROHIN (in parte): M-o strîns cu ușa grecu, dar oi să mă fac surd.

GAITANIS: Auzitu-mu, ha?

TROHIN: Cine? țapul cel mare care te-o împuns astă iarnă de-ai picat pe gheață?… o murit săracu! d-ta să fii sănătos!

GAITANIS: Țe țap?… Eu ți vorbesco de bani.

TROHIN: Așa, așa! bietul Balaban… el săracu!…

GAITANIS: Ei! apoi să nu te fați zaratico?… Eu i zico bani, si el mi raspundi Balabani. (Tare.) Ținți sute de lei!…

TROHIN (în parte): Zbeară tu, grecule, cît ți-a ținea gura… (Tare.) Aud?

GAITANIS: Unde-s banii mei?… Unde-i Ilenuța?

TROHIN: Măriuța? baba Măriuța?

GAITANIS: Na tos! acum mi pomenește de baba Mariuța! Ma chind ai asurzito asa, bre, hondrochefale? (Strigă tare la urechea lui Trohin.) Ilenuța… Ilenuța… surdole!

TROHIN (răsărind): Ho! că m-ai spăriet.

GAITANIS: Ho!… (În parte.) Mi a ziso ho, ca la vodia!… (Furios.) Esi, ise ho, bovole! ma ego ime loghiotatos, apo to Tenedosit auzitu-mu?… apo to Tenedosi! si am se-ți puno ecsecuția ca se-mi plătești datoria! auzitu-mu? Ma duco s-aduco aițe pe privighitori… Auzitu-mu?… Privighitori!…

TROHIN: Că privighitorile. nu mai cîntă acum, jupîne.

GAITANIS: Ba chinta, chinta. (Bătînd în pumni.) Si ai se chinta si tu, acus… Acus!

Ai si chinta,

Ai si chinta

Si se maninți o plaținta

Chiparata

Si sarata

Cum n-ai muncat nițiodatat

TROHIN

(în parte)

Vai de mine!

Vai de mine,

C-a să-mi facă vro rușine!

Ce păcate

Ce păcate,

Vai de mine-mi cad în spate!

GAITANIS

(bătînd în pumni)

Ai se chinți! ai se chinți ca un cuc,

Neschi!

Si se merzi, si se merzi cu butuc,

Neschi!

(Împreună.)

GAITANIS

Ai se chinta,

Ai se chinta

Si se maninți o plaținta

Chiparata

Si sarata

Cum n-ai muncat nițiodata!

TROHIN

Vai de mine!

Vai de mine,

C-a să-mi facă vro rușine!

Ce păcate! (bis)

Ce păcate,

Vai de mine-mi cad în spate!

(Gaitanis iesă furios prin dreapta.)

(Se aud chiote de nuntași, în stînga.)

SCENA V

TROHIN: Iaca și nuntașii!… Săracul de mine! am pățit-o tocmai astăzi, cînd îmi mărit fata!… și din păcate n-am nici un ban ca să mă pot plăti de grec, că am pus tot ce-am avut în zestrea Ilenuței. Doamne, Doamne! adică să te ferească Dumnezeu de holeră, de locuste și de… Găitani! (Întră în casa lui.)

SCENA VI

NUNTAȘII, [TROTUȘAN], (mai pe urmă) TROHIN

(Doi vornicei de nuntă, cu pălăriile împodobite cu flori, intră din stînga, înainte, fiind în mini cîte un baston alb, cîte un colac și cîte un buchet de flori. După ei vine mirele încungiurat de fărani carii chiuiesc. Toți se opresc în mijlocul scenei, în fața casei lui Trohin. În vreme ce întră nuntașii, orhestrul cîntă aria nunții.)

VORNICELUL (cătră mire): Ei, măi Trotușane!… Iată-ne agiunși la casa Ilenuții!… Dar păn-a nu bate la ușa ei, să ne cînți un cîntic de cele bătrînești, de care ai auzit de la tată-tău.

TROTUȘAN: Bucuros… Să vă cînt cînticul tătarului.

TOȚI: Dar, dar!

TROTUȘAN: Apoi, zice că, pe cînd năvălea tătarii în țară, strămoșii noștri, care erau pui de viteji, le cînta așa, de pe ist mal a Nistrului:

I

Măi tătare, ține-ți calul!

Măi tătare, strînge-i frîul!

Măi tătare, lasă malul,

Nu cerca a trece rîul;

Că, pe crucea sfintei lege!

De voi doi, peste hotare.

Nimic, zău! nu s-a alege,

Măi tătare, măi tătare!…

Dacă tătarii era oameni de cuvînt și se întorcea înapoi, românii îi lăsa în pace; iar de nu, apoi strămoșii noștri le vorbea încă o dată cu binele și le zicea:

II

Mâi tătare, dă-ne pace!

Măi tătare, stăi, nu trece!

Măi tătare, nu mă face

Să-ți fărîm capul tn zece.

Că, de sus, de pe movilă,

De-oi zvîrli ghioaga cea mare,

Singur ți-oi plînge de milă,

Măi tătare, măi tătare!

După asta, dacă-l împingea păcatul pe dușman să treacă în țara noastră, apoi îl videa Dumnezeu! Românul perdea răbdarea, ridica ghioaga, și-l turtea pe tătar la pămînt, și-l da la corbi! Pe urmă-l prohodea așa:

III

Măi tătare, unde-ți e pala?

Măi tătare; unde-ți e calul?

Măi tătare, unde-ți e fala?

Nu ți-am spus să nu treci malul?

Nu știai tu, măi vecine,

Ce-i românul în turbare?…

Corbul mușcă-acum din tine,

Măi tătare, măi tătarei

TOȚI (chiuiesc vesel): Să trăiești, Trotușane.

TROTUȘAN: Noroc să deie Dumnezeu, ca să ne facem și noi ca strămoșii noștri!

TOȚI: Ura!… vornicelul: Hai de-acum să începem nunta. (Se apropie de casa lui Trohin împreună cu cellalt vornicel și bate la ușă.)

(Orhestrul cîntă în surdină.)

SCENA VII

NUNTAȘII, TROHIN (ieșind pe pragul ușei)

TROHIN

Oameni buni, bine-ați venit!

VORNICELUL

Moșule, bine-am găsit!

TROHIN

Ce vreți la bordeiul meu?

VORNICELUL

Să-ți agiute Dumnezeu!…

Sîntem oameni călători,

Călători și vînători,

Și cătăm o căprioară

Tinerică, sprintioară,

Cu-ochișori de porumbele,

Cu cosițele-n inele

Și cu salbă de mărgele.

Și-i frumoasă, vorbitoare,

De trup gingaș ca o floare,

Păsărică cîntătoare

Care cîntă, făr’ să zboare…

Rogu-te, moșule, spune:

N-ai văzut așa minune?…

TROHIN: Ba am văzut-o, feții mei. Mai dinioare trecea pe aici și o intrat în casa mea. Așteptați să v-o aduc. (Întră înîntru și se întoarce aducînd o babă scurtă și urîtă.) Asta vă e minunea ce cătați?

TOȚI (rîzînd): O!…

TROTUȘAN: Ba, ferească Dumnezeu!… asta-i Știrba-Baba-Cloanța!…

TROHIN (rîzînd): Vezi poznă! în loc să pun mîna pe-o căprioară, am pus mîna pe-o bufnișoară. (Întrînd iar în bordei.)

VORNICELUL: Da mare hîtru-i moș Trohin! Ha, ha, ha!…

TOȚI: Mare hîtru-i!

SCENA VIII

NUNTAȘII. TROHIN, ILENUȚA, ȚĂRANCE

TROHIN (ieșind inainte): Iaca, măi flăcăi, căprioare sprintioare, păsărele cîntătoare, floricele frumușele… Pe care o cătați voi?

TROTUȘAN (alergînd la Ilenuța): Pe Ilenuța, pe Ilenuța!

ILENUȚA (cu bucurie): Trotușan! (Vin amîndoi in fața scenei.)

(Împreună.)

(Aria „Căruța poștei”)

TROTUȘAN

Dulce iubită,

A mea ursită,

De-acum cît lumea vreu să trăiesc;

Căci în uimire.

De fericire,

În rai, cu tine, simt că plutesc!

(Împreună.)

Ah în uimire

De fericire,

În rai, cu tine, simt că plutesc! țăranii

Vezi ce uimire

De fericire,

În a lor suflet acum simțesc!

ILENUȚA

A fi iubită

Ș-a ta ursită

E tot ce-n lume de-acum doresc;

Căci în uimire

De fericire,

În rai, cu tine, simt că plutesc!

(Împreună.)

Ahl în uimire

De fericire,

În rai, cu tine, simt că plutesc!

ȚĂRANII

Vezi ce uimire

De fericire,

În a lor suflet acum simțesc!

VORNICELUL (dispărțindu-i): Bine, bine; lasă că vă veți drăgosti mai pe urmă. Acum, hai să tragem o horă de nuntă.

TOȚI: Hora, hora! vornicelul: Vino, moș Trohine, de gioacă cu noi; hai, doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe.

TROHIN: Bucuros, feții mei! Hai sâ giucăm hora Ilenuței… știți ceea:

Hai, Ileană, la poiană,

Ileano, Ileană.

(Orhestrul cîntă „Hora Ilenei”; toți se prind la gioc și cintă.)

COR GENERAL

Hai, Ileană, la poiană,

Ileano, Ileană!

Să săpăm o buruiană,

Ileano, Ileană!

Buruiana macului,

Ileano, Ileană!

Ca s-o dăm bărbatului,

Ileano, Ileană!

SCENA IX

Cei dinainte (jucînd), GAITANIS, PRIVIGHITORUL

GAITANIS: Ha, ha! voi chintați si zucați?

TROHIN (văzînd pe Gaitanis): Na; c-am pățit-o, săracul de mine!

GAITANIS: Chintați tin Ileana is tin poiana… Ma nu trebui si chintați asa, dar ia asa:

Hai, țerane, la-nchisore,

Bade Trohine!

Cu butuți la pițore.

Bade Trohine!

Păn’ țe-i plați paraluți,

Bade Trohine!

A lui chir Gaitanuți,

Bade Trohine!

(Hora se strică.)

TOȚI (spărieți): La închisoare!

GAITANIS: Neschi, la închisore sau la groso, cum ți-a plățea mai bine. Moi, privighitori, pune muna la gît a lui!

TROHIN: Mă rog, jupîne dascale…

GAITANIS: Loghiotatos, bre!…

TROHIN: Fie și ghiotatos… Nu-mi face o rușine ca asta, tocmai dinaintea satului.

GAITANIS: Sat, mat, che pasat… nu mi pasa. Pune muna la gît a lui.

(Privighitorul apucă pe Trohin de braț.)

TROHIN: Lasă macar pănă mîne, cucoane Găitane… pănă după ce s-a sfîrși nunta Ilenuței.

GAITANIS: Nunta Ilenuții!. .. Oht!… De o suta de ori oht!… auzitu-mu? Plătești peșin indata? ori te puno la butuco.

TROHIN (în parte): Butuc să te faci! (Tare.) Da-i păcat de Dumnezeu să strici bunătate de nuntă ca asta… Fă-ți milă macar de biata fată, dacă nu ți-i milă de bătrînețele mele… Ilenuțo, vino de-l roagă și tu, fata mea, doar s-a îndupleca. (În parte.) îndupleca-l-ar dracii!…

ILENUȚA (viind lîngă Gaitanis): Chir Gaitanis, mă rog d-tale, nu te-ndura, fii cum te-arată chipul.

GAITANIS (în parte): Acus sirata? (Tare.) Ohi, necredințosa șerpoaica țe esti; nu vreu! nu vreu se fiu ca obraz a mea.

(Arie „Of, of, of! ce supărare”, din „Peatra din casă”)

ILENUȚA

Of, of, of! te rog, ai milă

De-un sărman și de-o copilă!

Vezi că pling și suspin;

Fie-ți milă de-al meu chin!

GAITANIS

Ba nu, nu, sirato, bal

Eu nu sint de dandana.

Se me-nseli cu amori

S-rapoi se-mi dai cu pițori,

Si de mine tu se rîzi

S-apoi se-mi fați bizi.

ILENUȚA

Ah! te rog …

GAITANIS

Fuzi, nu vreu.

ILENUȚA

Ah! te giur pe Dumnezeu,

Nu fi rău …

GAITANIS

Na, na, na!

Fevghe, fevghe, Satana!

ILENUȚA

Of, of, of! te rog, ai milă

De-un sărman și de-o copilă!

(Cade în genunchi.)

GAITANIS: Deziaba te culți la pamunto, che nu me mai inseli. Privighitori, unfla pe dimialui. (Arată pe Trohin.)

(Privighitorul apuci pe Trohin ți vrea să-l ducă.)

TOȚI: Cucoane Găitane…

GAITANIS: Sopa, bre! La ispravniție!

(Ilenuța rămîne plîngînd în dreapta. Trotuțan stă lîngă dînsa de o mîngîie. Gaitanis stă în stînga, în fața scenei, ți face senin privighitorului ca să ducă pe Trohin.)

SCENA X

Cei dinainte, ALECU (în costum bogat de țăran, vine din fund și se întîlnește cu țăranii, în mijlocul scenei)

ALECU: Ce este, oameni buni?… Ce ați pățit?

TROHIN: Ce văd? cuconașul!… Dumnezeu te-o trimis!

ALECU: Da ce este?

TROHIN: Ce să fie, cuconașule? Ia, păcate! Jupînu Găitan vrea să ne strice nunta.

ALECU: Pentru ce?

TROHIN: Pentru că-i sînt dator cu 500 de lei.

ALECU: Auzi Găitanu dracului! Ia stați, stați, oameni buni.

GAITANIS: Țe?… ține îndrăznește se poronțasca aițe?

ALECU: O dulosas tapinos.

GAITANIS: Alecu!… me strae țărănești! Țe cauți aițe, catergari? ha?

ALECU: Am venit să gioc la nuntă, în ciuda mataluți.

GAITANIS: Acus?… Mo, mo Frunza, pune muna pe dimialui si-l adă acasă cu de-a sila ca să învețe to matimatu.

ALECU (furios): Auzi țapu! (Cătră țărani.) Pe dînsul, flăcăi!… Eu vă poroncesc!… Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți păn’ ce-a zice aman.

GAITANIS: Țe, țe?… bre!… țe puschi!

TROHIN: Dacă poroncește stăpînu… pe dînsu, copii!

(Țăranii se arunc asupra lui Gaitanis, îl umflă pe sus ți-l pun cu de-a sila în scrînciob.)

GAITANIS (zbuciumîndu-se furios): Cum indrazniți, moi?… pe mine!… pe chir Tenedosi apo to Gaitani… Cacohrononachi mozițe…

ALECU: Ha, ha, ha… Nu te da, palicari… Ela more… ha!

GAITANIS (în scrinciob): Lasa, lasa, che a veni el babacato dimitale apo to Iasi… Auzito așa catergari!… Enas loghiotatos is to scrințobo?… Am se-ți trago țințizeți la. talpe.

ALECU: La talpe?… mie!… Întoarceți scrînciobul, flăcăi.

(Țăranii încep a întoarce scrînciobul, în vreme ce cîntă horul următor; Gaitanis se zbuciumi furios în scaun.)

ALECU

(arie „Patruzeci de arnăuți”)

Uța, uța, căpitane,

Uța, uța, Găitane.

TOȚI

(bis)

Uța, uța, tot așa,

Măi, voinice, nu te da!

GAITANIS

Aman, aman! che nu mai pot,

Aman, aman! che mor de tot.

TOȚI

Uța, uța, căpitane,

Uța, uța, Găitane ș.c.l.

GAITANIS (răcnind): Stați, che mi sfirsesco de zile.

ALECU: Opriți scrînciobul puțintel.

(Țăranii opresc scrînciobul)

GAITANIS: Uf, aman!

ALECU: Ei! chir Gaitanis! mai vrei să strici nunțile oamenilor?

GAITANIS: Nu mai vreu se strico nimica… lasa se mi scoboru, che mi-a venito virtizelu la capo.

ALECU: Da’ banii lui moș Trohin îi mai ceri?

GAITANIS: Ta pentacosia grosia?… Malista, malista îi țer, si acum peșin îi țer…

ALECU: Așa?… Ei! flăcăi, mai dați-l puțintel în scrînciob, că încă nu s-a săturat.

GAITANIS (turbat): Blastamați… Diavoli… Enițari!… (Țăranii tncep iar a-l intoarce, cîntînd ca mai înainte: „Uța, uța, căpitane” ș.c.l. Se aude în stînga, în fund, un răcnet de surugiu și pocnete. Țăranii opresc scrînciobul. Frunză iesă prin stînga.)

ALECU: Oare ce poștă s-aude?

GAITANIS: Țe posta?… Ha, cacoriziche! ți-i frica acumu che vine babacato de la Iasi. (Frecindu-și mînile de bucurie.) Ha, ha! a venito vremea se mi rasplatesco de toți. Am se vi aratu eu uța, uța.

ALECU (în parte)-. Că de-a venit tată-meu… am pățit-o!

FRUNZĂ (întrînd): Iaca, cuconașule, un răvaș de la Ieși.

ALECU (luînd răvașul): Da… cine l-a adus? Ce văd?… Tatăl meu mă cheamă la Iași ca să mă trimită la Paris!… Vivat!… am scăpat de Gaitanis!… la Paris!… la Paris!…

GAITANIS: Țe, țe?… la Pariso?… a nebunito che tataso!

ALECU (plin de bucurie): Oameni buni! nu mai aveți nici o grijă de nimic, că eu mă fac nunul Ilenuții, și-i dau 2000 de lei zestre.

TROHIN: Să trăiești, cuconașule! și să-ți deie Dumnezeu sănătate și bucurie… Hura! strigați hura, copii! țăranii: Hura!

ALECU: Cît pentru chir Gaitanis, fiindcă a îndrăznit a pomeni de bătaie la talpe… Îl osîndesc să steie în vîrful scrînciobului, păn’ce s-a sfîrși nunta.

GAITANIS (furios): Satana!…

TROHIN: Ba nu, cuconașule; dacă socoți, să-l întoarcem în scrînciob pănă ce mi-a ierta cei 500 de lei.

TOȚI: Hai să-l dăm! hai să-l dăm!

GAITANIS (spăriet): Ohi, ohi, stați, bre, varvari, che iertu tot.

ALECU: Așa mai vii de-acasă… dar să gioci cu noi.

GAITANIS: Ma nu stiu decît to piperi.

TROHIN: Lasă că te-oi învăța eu… Acuș, așteaptă! (Ilenuța se apropie de Trohin și-i șoptește, arătînd pe Alecu.)

GAITANIS (vine în fața publicului): Piperi cu tabaco am traso! nasu mi s-a rosito! ranito de pușca la ipochimeno am fost! în scrințobo m-am dațo! paraluți am prapadito! pe Ilenuța am prapadito, si acum se mai zoco si la nunta ei!… Eu! Gaitanis, loghiotatos, apo to ostrovi Tenedosi!… Bine zițe un filosofos, nu stiu care: mateotis mateotiton, ta panta mateotis! (Se trage mai in fund.)

TROHIN (țiind pe Ilenuța de mînă, vine lingă Alecu): Cuconașule! iaca hina d-tale care vrea să-ți facă o răgea.

ALECU: Ce dorești, hinișoară dragă? ilenuța: Să gioci cu mine, cuconașule.

ALECU: Din toată inima, dragă Ilenuță. (În parte.) Îi bine ca boierii să-și deie mîna și să lege frăție cu țăranii!

(Alecu ie pe Ilenuța ie mini și o aduce în fața publicului.)

ILENUȚA

(cătră public)

Sărăcimea mîngiiată prin al vostru ajutor

Cătră voi acum înalță glasul ei mulțămitor.

Fiți cu toții veseli, mîndri de-a voastră faptă bună:

A săracilor iubire pe bogați îi încunună!

(Jocul se începe. Alecu joacă cu Ilenuța, Trotușan cu o fată din sat, Trohin cu Gaitanis.)

(Cortina cade.)