Sari la conținut

Nuferii

Nuferii
de Alice Călugăru
37977NuferiiAlice Călugăru


În alb curat de raze nins
Și-n galben șters, și-n verde stins
Răsar din valul liniștit
De ape - abia tremurătoare.
De ape-ntinse-n care moare
Albastrul cer netărmurit

Sub soare-n valul sclipitor
Răsfrangerea cu floarea lor
Cununa îndoit a tors.
Și când te uiți pe apa-ai crede
Că pănă-n fundu-i se străvede
Prin valuri, chipul lor întors!

Ei sorb, în ploaia de lumini,
Cu însetate rădăcini,
Sub valul cel tremurător
In care-albastrul palid moare,
Noroiul cel adânc din care-
Hrănesc de mult zăpada lor.