Nu mai plânge...

Nu mai plânge... de Ion Bentoiu

Publicată în Analele Dobrogei, an. 1, nr. 1, 1920, p. 102

Grele vremi și grea povară
Peste noi și biata țară,
Moș Ioane din Seimeni!
După ani de pribegie
Casa ți-o găsiși pustie,
Câmpul—buruieni.

Ți-i ograda năruită,
În coșar tu n-ai o vită,
N-ai un câine ’n bătătură.
— Of, așa-i, așa-i nepoate,
Cum se duseră cu toate,
Par-că nici nu fură...

Rău te scurmă-n suflet dorul,
Ca să-ți vezi din nou feciorul
Cel voinic ca un stejar;
Dar ți l-a-nghițit mormântul,
Crucea lui o bate vântul
La Topraisar.

Biata nora și nepoții
Azi îndură greu cu toții
Griji, necazuri și nevoi.
Nu-i mâncare, nu sunt lemne,
C-au venit acum, pe semne,
Zilele de-apoi.

Greu la deal și greu la vale!
Care-i rostul vieții tale,
Biet bătrân cu pașii rari?
Câți zadarnic spre icoane —
Nu mai plânge, Moș Ioane
Din Seimenii Mari.