Noului-născut

Jump to navigation Jump to search
Noului-născut
de Anton Bacalbașa


Nu vei domni, Macbeth

Spun poveștile bătrîne că la fiecare naștere vin ursitoarele să prorocească pruncului norocul sau restriștea ce-i rezervează viitorul.

Și iată că astăzi se trîmbițează tuturora – ca de răsărirea unei Mesii – nașterea unui copil, care – spun magii poliției – schimbă cu totul mersul normal al istoriei acestei țări.

Nu știm ce or fi prorocit ursitoarele; dar precum marele romancier al Franței, Alphonse Daudet, dedică pe Sapho copidor lui „cînd or avea douăzeci și unu de ani”, așa scriem și noi rîndurile astea pentru copilul lui Ferdinand Hohenzollern – „cînd o fi în vîrsta în care omul poate cugeta”.

Tu te-ai născut, copile. În mijlocul luxului și al bogăției. În același ceas în care se nășteau pe lume mii de prunci în colibe sărmane, fără vraci aduși din Anglia, fără îngrijiri și fără mîngîieri; alții se nășteau pe cîmpul ars de soare, sub biciul vătăjeilor. Părintele tău, crescut și el în lux și fără să știe ce e munca, s-a bucurat de nașterea ta nu pentru iubirea ce-ți poartă, ci pentru că prin tine îi e asigurată lui și neamului lui domnia peste o țară îmbelșugată. Părinții miilor de nenorociți născuți cu sărăcia la cap, sînt oameni muncitori, care fac să crească holdele bogate, al căror rod îl stăpînesc ai tăi!

Vei fi crescut, copile. În îngîmfare. În dragostea de tine însuți. În disprețul gloatelor necăjite. În ura potrivnicului. În egoismul cel mai rușinos.

Și vei ajunge în vîrsta în care ți se va încredința grija de a te conduce singur prin valurile vieții…

Părinții și dascălii tăi îți vor fi spus pînă atunci că cerul ți-a încredințat ție menirea de a cirmui peste un popor de cinci milioane de suflete – suflete blînde și îndelung răbdătoare. Ei îți vor fi zugrăvit națiunea ca pe o păpușă de ceară, care se poate modela în toate chipurile, după voința unsului lui Dumnezeu; îți vor fi arătat viitorul tău senin ca un cer albastru; îți vor fi spus că ai în tine puterea de a trece prin viață fără turburare; te vor fi cîntat ca pe un mag în stare de a zdrobi stîncile, de a ocoli furtunile, de a înfrînge toate piedicile, veacul chiar!…

Ei bine. În ziua cînd vei deschide ochii și vei voi să pui stăpînire.peste tronul făgăduit, nu vei găsi în locul lui nici urma că odinioară a existat!

Carol al doilea, nu vei domni!

De azi în douăzeci de ani omenirea va fi scuturat de mult povara monarhiilor, ea va fi șters rușinea unor veacuri de stăpînire sălbatică, va fi intrat în deplina ei putere.

De azi în douăzeci de ani, copile, omenirea liberă și civilizată va fi izgonit din domeniul faptelor prezente pe falșii ei păstori, pe aceia care o împing la vrajbă nejustificată, la măcel și la moarte.

Deja pe fața tuturor acestor cîrmuitori se scrie soarta moșneagului rege Lear.

Popoarele. Îngenuncheate pînă azi tiraniei unor cuceritori. Încep să cîrtească împotriva acelora pe care i-au tolerat pînă acum. De pretutindeni se urcă pînă la treptele tronurilor plîngerile celor umiliți, care mîine se vor transforma în strigătul revoltaților.

Și pe ruina tronurilor sfărîmate, acolo unde azi domnesc îngîmfații și trântorii, se va ridica mîine statua liberării omenirii; în locul sceptrului – lumina; în locul coroanei – pacea, liniștea și armonia universală!

Coroana pe care azi o poartă pe fruntea lui orice degenerat, ajutat de o mînă de lachei, o va purta mîine obștea celor ce muncesc și fac să răsară din rărunchii pămîntului toate bogățiile lumii.

Dascălii îți vor spune că ești chemat să domnești peste țară; tu nu-ți pleca urechea Ia lingușirile fățarnice ale celor plătiți să-ți amețească închipuirea. Ascultă vuietul ce iese din cîmpiile muncite de mizerie și de robie; ascultă valul popular, care geme înfuriat, și înțelege din șoapta tăinuită că viitorul tău nu-ți arată calea stăpînirii!

Nu vei domni, Carol al doilea, pentru că vîntul vremii va spulbera tronul înainte de a fi sunat ceasul domniei tale!