Noul ospiciu de alienați lângă București cu un plan și 6 tabele anexate
OSPICIU DE ALIENAȚI
LÂNGĂ BUCUREȘTI
CU UN PLAN ȘI 6 TABELE ANEXATE
DE
Dr AL. OBREGIA
MEDIC PRIMAR-DIRECTOR AL OSPICIULUI MĂRCUȚA
PROFESOR LA FACULTATEA DE MEDICINĂ.
🙘
BUCUREȘTI
Inst. de Arte Grafice CAROL GÖBL S-sor I. St. Rasidescu
16, Strada Doamnei, 16
1910
I. Preliminarii la clădirea noului ospiciu de alienați lângă București
[modifică]
Necesitatea clădirei unui nou ospiciu încăpător, pentru alienați, lângă București, erà urgentă și neapărată. Pentru a o invederà și mai bine dăm aci alăturat raportul nostru către d-l Ministru de Interne, și apoi referatul către Consiliul de miniștri. Ele conțin o palidă descriere a stării în care se aflau bolnavii în vechiul ospiciu și asistența alienaților la noi.
Predecesorul nostru, d-l prof. dr. A. Sutzu, patriarhul alieniștilor români, a insistat mult asupra acestor lipsuri și nevoi, încă între anii 1885–1890. S’au făcut și studii în străinătate, de către diferiți architecți, în acest scop. S’au făcut și planuri anume.
Fericitul întru pomenire Lascar Catargiu a dat și chestiunei alienaților o luminată ocrotire, făcând, în 1892, legea clădirii unui ospiciu nou pentru Moldova și altul pentru Muntenia.
În 1893 luând sarcina de medic primar al ospiciului, am sporit stăruințele și ajutat de bunavoința Ministrului de interne și a eforilor d-l G. Cantacuzino și dr. Al. Sutzu, s’a făcut un bun început: s’a destinat terenul necesar pentru ospiciu. Acest teren e moșia Popești, pe sănătosul platou al Filaretului, aproape în fața Văcăreștilor. Întinderea acestei moșii e de 120 hectare. Ea a aparținut Statului, și a fost dată, pentru acest scop, Eforiei spitalelor civile, în schimbul locului ocupat de batalionul de vânători la Sinaia.
Studiile făcute au dovedit că solul la Văcărești e sănătos, că are posibilitatea unei bune scurgeri spre Dâmbovița, și că la 16 metri sub sol este apă bună de băut, îndestulătoare pentru orice nevoie, și acoperită de 14 metri straturi de argilă impermeabilă. Aceste straturi mai sunt încă bune pentru fabricarea cărămidei, ceace a produs în adevăr excelenta calitate a cărămizilor și țiglelor întrebuințate la construcția ospiciului nou.
De altă parte regretatul arhitect F. Xenopol, pe atunci șef al serviciului arhitecților Eforiei, a fost trimis în străinătate să studieze tipurile mai potrivite de construcție și întorcându-se a dresat un număr de planuri.
Mai apoi însă, prin schimbarea vremurilor și a cârmuitorilor, totul a lâncezit, arhitectul Xenopol a decedat, iar locul dela Văcărești a fost caracterizat ca nepotrivit pentru ospiciu.
Timp de patru ani chestia a fost lăsată în părăsire. Speranțele păreau pierdute.
Primind sarcina de Director al Serviciului Sanitar am pus, între altele, ca temă urgentă ameliorarea stării ospiciilor de alienați. Pe de o parte am grăbit lucrările pentru terminarea ospiciului Socola de lângă Iași, care a și fost inaugurat, iar chestia ospiciului de lângă București a fost pusă pe cale de executare. S’au terminat studiile asupra terenului, s’au făcut noi studii pentru planuri, de oarece planurile vechi erau concepute pentru un azil de 500 alienați, iar acum se dovedeà prezența unui număr aproape dublu de bolnavi în ospiciu. De altă parte nouile progrese ale științei impuneau multe modificări. Pentru a evità cheltueli superflue, cu toate lucrările acestea s’a însărcinat chiar Ministerul de interne, cu care e strâns legat serviciul sanitar.
Arhitectul Ministerului de Interne, d-l Gr. Călinescu, a fost, cum erà și logic, însărcinat cu chestiunea planurilor. Având în construcție mai multe spitale, d-sa se familiarizase cu acest gen de arhitectură. De altă parte în fiecare vacanță, făcusem călătorii de studii la ospiciile similare noui și sistematice din străinătate, și aveam aduse planuri dela admirabilele azile: Mauer-Oehling (Austria), Engelfing (Muenich), Ville Evrard (Franța), am Steinhoff, (lângă Viena), Grenoble, Collegno (Torino), etc. Din toate aceste, am compilat, împreună cu d-l arhitect Gr. Călinescu, tipurile cele mai bune pentru țara noastră, spre a fi apoi imediat adaptate și complectate, după nevoile ospiciului nostru și ultimele perfecționări aduse de progresele artei.
Planurile, astfel întocmite, au primit aprobarea Consiliului technic superior.
Toate aceste lucrări fiind gata, am fost autorizați de bunavoința d-lui Ministru de Interne G. Gr. Cantacuzino, a elaborà legea specială pentru clădirea unui ospiciu de alienați cu 1000 paturi, lângă București, care lege a fost votată la începutul anului 1906 și imediat apoi s’a și publicat darea în întreprindere, prin licitație publică, la Direcția Generală a Serviciului Sanitar. Dintre casele ofertante, cea mai avantagioasă propunere a fost a fraților G. & A. Eftimiu și arhitect Socolescu, cu 11%, sub devis. Această ofertă fiind primită de Consiliul de Miniștri, care a autorizat facerea contractului, clădirea a fost executată de casa Eftimiu, împreună cu d-l Socolescu, sub supravegherea continuă a d-lui arhitect Călinescu. În 1909 s’au adaos câteva compleclări, grație bine-voitorului concurs dat de d-l Prof. I. Cantacuzino, directorul serviciului sanitar.
Astăzi sunt gata din roșu, tencuite și acoperite cu țigle, cele 34 pavilioane ce compun întreg ospiciul, împreună cu galeriile subterane pentru comunicație și canalizații technice.
Rămâne, în campania de lucrări ce vine, să se facă instalațiunile technice și interioare, precum și mobilierul.
II. Raport adresat domnului ministru de interne de către medicul director al ospiciului Mărcuța relativ la necesitatea urgentă a clădirii unui ospiciu central de alienați lângă București
[modifică]Dommule Ministru,
Purtați, între altele, nobila sarcină de apărător al sănătății și ordinii publice. De aceea mă simt dator a atrage binevoitoarea Domniei Voastre atențiune asupra stării în care se află principalul ospiciu de alienați al României și asistența dată bolnavilor de creer la noi în țară.
Ca în toate țările, cari înaintează pe calea grea a civilizației moderne, și la noi numărul psichopaților și alienaților merge sporind repede.
Conform regulii, stabilite prin experiența veacurilor, principalul mijloc de asistență al alienaților este tratarea în spitale și ospicii. Observând ceeace au făcut toate statele civilizate din apus, recunoaștem că pretutindine s’au clădit numeroase și mari ospicii pentru căutarea alienaților, având regimul spitalicesc, și cu toate perfecționările pe cari știința actuală le recomandă.
Alienatul e considerat și tratat ca orice bolnav și rezultatele obținute sunt însemnate, atât prin numărul și felul vindecărilor, cât și prin prezervarea socială efectuată.
Astfel Franța asistă peste 60.000 alienați în 81 institute, Germania peste 64.000, în 130 azile publice, Elveția peste 6.000 în 20 ospicii, Olanda peste 8.000 în 25 ospicii, Belgia aproape 12.000, Scoția 15.000, vecina noastră Austria, fără Ungaria, are 31 institute publice, care asistă peste 17.000 alienați.
Peste tot, în această stare, există și numeroase institute private, cu un însemnat număr de bolnavi.
Dacă ne întoarcem acum privirea asupra cătării alienaților în România găsim. o stare foarte primitivă și tristă.
Ospiciul public principal al țării este Mărcuța, cu 690 bolnavi. Mai avem ospiciul Golia din Iași, cu 100 paturi, Monastirea Neamț, cu 100 bolnavi, Madona Dudu din Craiova, cu 80 paturi (din fonduri private), și în fine depozitul provizoriu dela Institutul Caritatea, cu 20 bolnavi. Acestea toate sunt deci ospicii mici, și, afară de Madona Dudu, au caracterul de instalațiuni provizorii. Ele sunt toate supra-încărcate de bolnavi.
Mai toți alienații gravi, cari se ivesc în țară, sunt aduși spre internare la Mărcuța. Aci e ospiciul central. Și acest ospiciu nu e decât o înjghebare provizorie, făcut în 1846, în o veche monastire, cu destinația a servi până la momentul clădirei unui ospiciu sistematic central. Din împrejurări diferite acest moment s’a tot amânat până azi. Din timp în timp s’a făcut câte un mic adaos, ori vre-o reparație tot cu titlu provizoriu. Și tot așteptând timpuri mai bune starea lucrurilor a ajuns din ce în ce mai rea. O parte din clădirile străvechi abià se mai țin. Joase, murdare, umede, rău distribuite, camerile sunt supra-încărcate de bolnavi.
În adevăr legea ne obligă a primi oricâți alienați se trimit. Nu e permis a refuzà vre-unul.
La 1883, prin câtevà reparații, clădirea a fost mărită pentru a conțineà 150 bolnavi. Astăzi trebue să adăpostim 690, iar numărul merge sporind repede. La vara viitoare vor fi peste 790. Sporul e stabilit pe baza observației de 20 ani.
În ce stare de plâns se află acești nenorociți bolnavi, înghesuiți în așà clădire veche și nesistematică, nu putem descri. Spațiul și cubajul de aer pentru fiecare bolnav nu ajunge nici pe jumătate de câtimea necesară, cerută de igienă. Paturile, lipite unul de altul, sunt mult mai puține decât trebue; suntem siliți a ține unii bolnavi culcați câte doi într’un pat, iar mulți alții dorm pe jos. Nu avem sale de repaos pentru zi, nici pentru refectorii. Nu există conducte de apă potabilă. Suntem siliți a cărà, cu o saca, această apă dela un dubios izvor de lângă ospiciu. Acest izvor vine de sub solul unui vechi cimitir unde în anii 1863–1866 s’au îngropat toți morții de holeră din capitală și apoi până în 1900 s’au îngropat toți decedații de boli, adesea infecțioase, a tuturor spitalelor. Adesea ori apa aceasta determină dizenterie.
Vechiul cimitir este imediat alipit lângă clădirile ospiciului. O altă vecinătate funestă e gârla Colentinei, mocirloasă și infectând toată regiunea cu germenii paludismului, deleter tuturor locuitorilor, dar mai ales sărmanilor alienați, cari nu știu și nici nu pot evità țânțarii aducători de molimă.
Nu avem tout-a-l'égout, nu avem nici măcar canal pentru scurgerea imundițiilor din latrină. Aceste latrine ajung deci în o stare oribilă, căci alienații nu prea au noțiunea curățeniei.
Cu durere în suflet trebue să declarăm că toate silințele de îmbunătățire, ce Eforia și noi am depus, nu pot îndreptà răul și starea în care se află ospiciul central al țării, este așà de tristă în cât face o rușine pentru patria noastră, și o scoboară, din acest punct de vedere, la nivelul unor state înapoiate, așezate în afară de Europa. Și cu atât mai grea e situația acesta cu cât numărul bolnavilor ce ni se trimet anual sporește repede. Din statistică mișcării bolnavilor pe ultimii 20 de ani reese cât de repede sporește numărul admișilor: dela 150 a sporit la 690[1].
Tot din acea statistică se vede că mortalitatea bolnavilor e mare. A ajuns uneori la proporția enormă de 20 și 23%; cifrele coincideau cu acumularea bolnavilor și dărăpănarea clădirilor. Imediat ce se destinau sume pentru reparații mai bune, sau pentru mici clădiri noi, se vede o ameliorare în mersul vindecărilor, și o scădere a mortalității. Dăm ca exemplu anii 1894, 1898, 1900 (mortalitate 11–12%, pe când în apus e de 6–9%). Aceasta, e o nouă dovadă a faptului bine stabilit, că pentru tratarea alienaților, valoarea clădirei intervine cu o putere mai mare chiar ca la toate celelalte categorii de bolnavi. În un ospiciu improvizat, neîncăpător și dărăpănat, alienații nu pot fi izolați, nici bine repartizați, nici apărați de molimele și epidemiile, cari se întind mai repede ca ori unde; dizenteria, tifoida, erisipelul și peste toate, tuberculoza, principala secerătoare în toate azilele, dar mai ales la cele cu supra-populare. La Mărcuța se mai adaugă și paludismul. Toate aceste întârzie vindecarea, ori o împiedică, sau chiar ne răpesc mulți din bolnavi în plină vindecare a psichosei lor.
Sporul bolnavilor în ospiciu dovedește că și la noi ca pretutindene, lupta pentru propășire și pentru existență produce tot mai multe victime. Studiile statistice arată că în țările de cultură numărul alienaților sporește și se ridică la proporția de 200–380 la 10.000 locuitori. Din aceștia, statele civilizate ospitalisează între 30 și 75%. Scoția stă în frunte. La noi numărătoarea din 1895 a arătat că avem 2.240 alienați. De atunci acest număr n’a putut decât spori, ceeace arată și știrile sanitare. La noi pe lângă multele cauze de alienație: paludismul, alcoolismul, se mai adaugă pelagra, așà de întinsă, în cât numărarea ce am făcut în 1900, a dovedit aproape 40.000 cazuri din cari multe ajung la smintire. Dacă am admite totuși pentru țara noastră aceeași proporție ca în Ungaria (31.000 alienați la 19.300.000 locuitori) am aveà azi în țară 9.600 alienați, fie bolnavi, fie slabi de minte. Dar să admitem numai ½ din această țifră: găsim de sigur 4.800 bolnavi cari reclamă ajutor. Ospiciile noastre toate de abea posedă 980 paturi. Nu asistăm deci decât 20 la sută din alienați, pe când țările culte asistă 50 până la 75 sută. Aproape 4.000 nenorociți bolnavi rămân la noi în voia soartei, pe drumuri, prin sate, expuși la toate complicațiile și producând ei însăși numeroase neajunsuri.
Este deci urgență și neapărată nevoe a se clădì un nou ospiciu central pentru 1.000 alienați.
Autoritățile noastre au recunoscut această necesitate. La 29 Maiu 1892 s’a votat, prin lege specială, ca Statul să dea 350.000 lei Eforiei, pentru începerea clădirei unui nou ospiciu lângă București.
Pe locul actual nu e nimic de făcut. E strâmt și e niasmatic, palustru. Dar există gata pentru acest scop, un teren, admirabil și vast, pe care Eforia spitalelor civile a binevoit a-l destinà dejà pentru viitorul ospiciu. E situat pe platoul sănătos între Filaret și Văcărești, are 120 hectare suprafață, iar sondajele au arătat, în vecinătate, apă suficientă pentru băut. Drumul către București este bun și nu prea lung.
Chiar planurile pentru clădire se studiază la serviciul special al Eforiei. În mai multe rânduri, subscrisul a vizitat cu spesele proprii, principalele ospicii din Austro-Ungaria, Germania, Franța, Italia și acele din statele mai mici, Elveția și Belgia și aducând planurile cele mai bune, le-am depus spre întocmirea tipurilor mai potrivite țărilor noastre. Ele se află în studiu la Eforia spitalelor. Și sunt multe considerații cari arată că vom puteà întreține cu ușurință acest ospiciu lângă București. Apă vom aveà suficientă. Pentru majoritatea bolnavilor vine o plată anuală din partea județelor și comunelor. Această suvenție erà în 1900 de 110.000 lei, și atinge acum 165.000 lei anual.
Dela 1899, subscrisul a introdus și la ospiciul Mărcuța sistemul ocupației agricole, care dă rezultate așà de bune la multe ospicii ale apusului. Și la noi, deși avem pământ prea puțin s’a obținut bune rezultate, atât pentru ameliorarea unei mari categorii de bolnavi, cât și pentru economiile bănești ce aduc. Cu ocazia, expoziției societăței științifice din Septemvrie — Octomvre 1903, am istalat un grup de produse ale pacienților din ospiciu, care a fost bine notat și recompensat. Dacă însă vom obține noul local, pe spațiosul teren dat de Eforie, atunci produsul lucrărilor agricole va fi așà de însemnat că va reduce la mai puțin de jumătate costul întreținerei ospiciului, cum s’a dovedit și cu ospiciile din Alt-Scherbitz Dobrzan, Vuhlgarten Collegne, Grenoble și mai multe altele din apus.
Se mai adaogă încă faptul important că avem în ospiciu și o clasă de bolnavi plătiți de familiile lor cu suma de 80 lei lunar, ceeace compensează costul lor de întreținere și dă excedent de 80 lei anual. Mi-am dat toate silințele a atrage cât mai mult clienteala aceasta în ospiciu. Acum avem aproximativ 40 bolnavi din această categorie. Dacă s’ar face o clădire sistematică, această cifră va dubla, și va scădeà numărul bolnavilor pe cari familiile îi trimit în ospiciile similare ale străinătăței. În adevăr în azilele din străinătate găsim numeroși alienați din țară, plătind sume însemnate, din care o bună parte a puteà rămâne la noi.
În fine trebue să antingem și acea propunere făcută de curând ca, în loc de ospiciu să tratăm bolnavii în așà zisele colonii familiale de alienați. Acest sistem în stare de bună dezvoltare, există în o singură țară: la Gheel în Belgia. A început a se experimentà cu succes variabil, la Lierneux: apoi în Franța la Dun sur Auron și în puține alte locuri. Cele mai multe din statele înaintate încă nu l-au introdus. Se aduc în adevăr multe laude, dar și multe acuzații acestui sistem. El costă în adevăr mai ieftin decât ospiciile, — dar s’au arătat multe cazuri defavorabile complicații ivite la bolnavi, rămase netratate și dând moarte sau incurabilitate, lipsă de îngrijire suficientă, neglijențe și violențe din partea sătenilor îngrijitori, scene crude sau inceste propagare de vici și nevrose, etc.
Dar ori cum fie lucrul, următorul fapt este stabilit: coloniile familiale de alienați sunt posibile numai într’o regiune unde țăranii sunt înaintați în cultură și deprinși a practicà pentru ei și pentru ai lor o bună igienă a locuinței, a nutrițiunei și a conduitei sociale. Se mai cere încă dela acești țărani a fi primitori față de povețele date și a nu aveà acea repulsie superstițioasă pentru alienați, care e răspândită în așà multe părți ca și la noi.
În fine, în cazul cel mai bun, această desvoltare de colonii familiale se poate mai bine realizà în jurul unui ospiciu central mare și sistematic, în care se adună mulți alienați și dintre aceștia se păstrează cei periculoși și acuți, se scot cei mai potriviți în pavilioane libere și deschise pentru lucrători agricoli, (sistemul englez open-door), și acei cari s’au dovedit demni de confiență să încredințează la familii potrivite din satele vecine, cari au timp să se convingă treptat de blândeța acelor alienați și de folosul ce ar aveà de a-i primì în cătare. Dar imediat ce o complicație sau reagitare se ivește la un bolnav din colonii el trebue a fi dus la ospiciul central și tratat medicalmente. Tot acì se vor prezintà săptămânal toți bolnavii din sat spre a primi vizita medicală și baia de curățenie.
Încheiem: Ori în ce chip am privi lucrurile, clădirea unui ospiciu de alienați lângă Capitală, apare ca o nevoe urgentă și neapărată. El va permite a remedià starea tristă și netolerabilă în care se află asistența celor mai mulți alienați la noi. Se impune așezarea sa lângă Capitală, de oarece ea împreună cu județul său, dau un număr mare și crescând de cazuri și înlesnește mai bine mijloacele de administrare, întreținerea de personal medical, interni, externi, infirmieri, iar pe de altă dispune dejà de locul admirabil oferit de Eforia spitalelor. De altfel chiar legiuitorul a decis în acest sens. Tot legiuitorul a arătat că, precum în celelalte țări, asemenea și la noi, Statul trebue să deà sumele necesare pentru clădire. Avem informații pozitive că se pot găsi societăți cari să facă construcția întreagă, primind apoi plata în anuități. Odată ospiciul instalat pe noul teren, vom da imediat o mare desvoltare lucrărilor manuale și agricole, ceeace va reduce la minimum costul întreținerei. Cităm că la Alt-Scherbitz (Saxonia) și la Ilten costul s’a redus la 350 lei pentru bolnav și pe an, iar la Ellen e și mai scăzut. Vom introduce coloniile agricole libere (open door) și vom organizà treptat sistemul de tratament în colonii familiale (patronnage familial Gheel), cari toate vor scadeà și mai mult costul întreținerei.
Mai dăm în fine următoarea considerație. Din statistica Eforiei se vede că în ultima perioadă de timp au fost duse la ospiciu 4.439 persoane: dintre acestea 2.201, adică aproape 50%, au eșit vindecate.
Pe lângă serviciul de asigurare a liniștei societăței, scoțând din sânu-i pe cei vătămători, iată și 2.201 ființe redate familiei lor și a țărei. Dar când ospiciul va fi bine construit și bine așezat, rezultatele vor fi de două ori mai bune.
Pe baza acestor considerațiuni apelăm, Domnule Ministru, la sentimentele Domniei-Voastre de iubire de neam și milă de omenirea suferindă, rugându-vă să ascultați cererea noastră și să dispuneți clădirea unui ospiciu sistematic de alienați lângă București.
Binevoiți, vă rog, Domnule Ministru, a primi asigurarea prea distinselor mele considerațiuni.
Medic Primar, Director Dr. Obregia.
21 Ianuarie 1905.
III. Referat adresat consiliului de miniștri împreună cu legea specială pentru clădirea unui ospiciu central de alienați lângă București
[modifică]Domnilor Miniștri,
Ospiciul central și cel mai însemnat pentru alienați din țară este încă dela 1846, adăpostit în vechile clădiri ale fostei mânăstiri Mărcuța. Chiar de atunci s’a recunoscut și declarat că erà vorba de o așezare vremelnică, până se va înleznì Statul să clădească un nou ospiciu potrivit.
Această nouă clădire nu s’a făcut nici până astăzi.
De atunci, vreme de aproape 60 ani, neajunsurile au tot sporit; cu toate reparațiunile și micile adăugiri nu s’au făcut decât cheltueli, urcând costul întreținerii; iar răul fundamental—nepotrivirea vechilor clădiri,—a rămas, contrastând tot mai mult, cu progresele științei și cu instalațiunile similare din toate țările culte. Numărul bolnavilor internați a sporit enorm: din 160, câți erau la început, în 1895 ating țifra de 300 și în toamna anului 1905 se urcă la peste 700, așà în cât clădirea este departe de a fi încăpătoare și de a corespunde cerințelor higienice; iar bolnavii din cauza aglomerațiunii, sunt culcați pe jos și expuși la ivirea celor mai rele neajunsuri și epidemii.
Pentru remediarea acestei stări se impune clădirea unui ospiciu de alienați care să facă față tuturor cerințelor moderne, cum s’a clădit și ospiciul Socola de lângă Iași.
Ținând seamă de aceste fapte, Eforia spitalelor civile, sub președinția d-lui G. Gr. Cantacuzino, încă dela 1892, a făcut primul pas pentru aceasta și a obținut dela Stat, printr’un Schimb, autorizat de legea din anul 1893, un teren aproape de 120 hectare pe platoul sănătos dintre Filaret și Văcărești, întrunind toate condițiunile cerute, și l-a destinat ospiciului de alienați.
Studiile și sondagiile făcute au dovedit că are apa necesară și putința vărsării canalului în Dâmbovița, la vale de oraș. Architectul Eforiei depe vremuri, regretatul F. Xenopol, a fost însărcinat cu facerea planurilor, dându-i-se misiunea de a studià cele mai potrivite ospicii similare din Apus.
S’a adoptat sistemul pavilionar, pretutindeni recunoscut ca cel mai preferabil.
Proiectele de planuri există, cerând a fi modificate după cerințele mai noui și sporite, prin faptul că, numărul bolnavilor din vechiul ospiciu crescând enorm, viitorul ospiciu va trebui să cuprindă 1.000 bolnavi.
Costul acestei clădiri, împreună cu instalațiunile și mobilierul, va fi de lei 2.500.000.
Mijloacele de realizarea clădirii acestui ospiciu, așà de indispensabil, sunt următoarele:
a) În 12 Iulie 1904 s'a consemnat de Stat la Casa de depuneri lei 150.000 pentru acest scop din repartizarea excedentelor budgetare ale anilor precedenți;
b) În 1905, Decemvrie 21, s’a afectat de Stat, tot pentru acest scop, un credit de lei 200.000;
c) Eforia spitalelor va fi autorizată să contracteze în acelaș scop, la Casa de Depuneri și Consemnațiuni un împrumut de lei 300.000, de oarece cei 300.000 Iei, prevăzuți pentru clădirea unui ospiciu de alienați în legea împrumutului din 7 Aprilie 1897, s’au anulat întrebuințarea lor prin legea dela 11 Aprilie 1905.
Se înțelege că sumele necesare pentru plata amortizmentelor și ale procentelor acestui împrumut vor fi trecute de Eforie în fiecare exercițiu în budgetul special pentru administrarea ospiciului Mărcuța.
d) Restul de lei 1.850.000 se va plăti de Stat în anuități, pentru care s'au și prezintat mai multe oferte, în cederea construcțiunii ospiciului în termen de doui ani;
e) Caietul de sarcini și contractul vor stabili condițiunile de plată față cu lucrările executate.
S’au prezintat mai multe oferte în vederea construcțiunii întregului ospiciu, rămânând ca plata să se facă în anuități.
Statul va fi autorizat a tratà cu aceste societăți sau a contractà un împrumut la Casa de Depuneri și Consemnațiuni cum va crede mai nimerit pentru folosul fiscului și pentru buna desăvârșire a așezământului proiectat.
Cum după terminarea construcției ospiciul trebue, conform legii alienaților, să fie administrat de Eforia spitalelor civile din București, este nimerit ca și această instituțiune să aibă cunoștință de întocmirea planurilor definitive și să supravegheze, de comun acord cu Statul, execuțiunea construcției.
Clădirea acestui ospiciu ne mai putând suferi întârzieri și necesitatea lui fiind recunoscută de toți, s’a alcătuit alăturatul proiect de lege, pe care avem onoarea a vă rugà să bine-voiți a-l încuviința.
Ministru de Interne, G. GR. CANTACUZINO.
Director General, Dr. Obregia.
IV. Lege pentru clădirea unui ospiciu de alienați lângă București
[modifică]Art. 1.—Pentru aducerea la îndeplinire a legii din 2 Iunie 1892 se va clădi, începând din anul 1906, un mare ospiciu sistematic de alienați lângă București, conținând 900 paturi de clasa II și 80 paturi de clasa I, pe terenul ce Eforia spitalelor civile din București posedă în acest scop, între Filaret și Văcărești.
Art. 2.—Clădirea acestui ospiciu, pentru care se destină suma de 2.500.000 lei, se va face de Stat prin licitație sau prin bună învoială, cu condiție ca întregul ospiciu să se construiască în cei doui ani cari urmează, iar plata se va face în chipul următor:
În primul an:
a) Lei 150.000, depuși de Stat în acest scop la Casa de depuneri, consemnațiuni și economie;
b) Lei 200.000, din creditele acordate prin legea din 21 Decemvrie 1905;
c) Lei 300.000, cu cari Eforia spitalelor civile din București este autorizată a se împrumutà la Casa de depuneri, consemnațiuni și economie.
Sumele necesare pentru plata procentelor și amortismentului, până la stingerea împrumutului, se va prevede de Eforie, în fiecare exercițiu, în budgetul special pentru administrația ospiciului de alienați din București.
d) Restul sumei necesară, adică lei 1.850.000, se va da de către Stat, în amități plătibile în curs de mai mulți ani; iar ratele de amortizare, se vor înscrie în fiecare an în budegtul Statului, la capitolul subvențiilor dela ministerul de interne, direcțiunea generală a serviciului sanitar.
Statul va fi autorizat a tratà cu o societate de construcțiuni, care va primì plata în rate, sau a luà cu împrumut suma citată dela Casa de depuneri și consemnațiuni, sau altă casă, spre a desăvîrșì în chipul cel mai preferabil pentru fisc, îndeplinirea legii de față;
e) Caetul de sarcine și contractul vor stabilì condițiunile de plată față cu lucrările executate.
Art. 3.— Planurile și devizele relative la acest ospiciu, întocmite de Stat cu cheltuiala sa, vor fi trecute în sudiul Eforiei spitalelor și consiliului technic și medical, după care vor fi supuse la aprobarea ministerului de interne.
Supravegherea construcțiunei ospiciului, se va face, de comun acord, de Stat și Eforie, prin persoane speciale technice plătite de Stat.
Nici o lucrare suplimentară nu se va executà fără aprobare prealabilă.
Art. 4. —După terminarea clădirei, noul ospiciu de alienați din București, va fi administrat, conform legii alienaților, din 15 Decemvrie 1904, de Eforia spitalelor civile din București. Votată de Adunarea Deputaților în ședința dela 18 Fevruarie 1906.
Votată de Adunarea Deputaților în ședința dela 18 Fevruarie 1906.
Votată de Senat în ședința dela 25 Fevruarie 1906.
V. Programul clădirei
[modifică]Programul propus ca linie conducătoare la întocmirea planurilor constă în următoarele puncte:
- A se face un ospiciu, de sistem pavilionar, pentru 900 bolnavi de regimul comun, (clasa II-a) și 80 pensionari (clasa I-a).
- A se realizà, conform regulelor, separarea sexelor, iar copii vor aveà pavilion aparte.
- Distribuirea pavilioanelor să fie așà-fel ca să aibă orientația cea mai bună, să nu închidă circulația aerului, dar să permită o economică distribuire a conductelor de apă, încălzire și canalizare; să se păstreze loc pentru plantații în jurul fie-cărui pavilion.
- Să se dea clădirilor un aspect mai vesel, evitând luxul, și îngrădirile să fie așà ca să suprime orice impresie de închisoare.
- Partea cea mai mare de teren să fie păstrată pentru lucrările agricole, ce vom face cu pacienții potriviți pentru aceasta. Pe laturea ospiciului corespunzătoare se va clădi o fermă cu pavilioane în gen de colonie agricolă dând libertate de lucru, cu porți deschise pacienților (Open door).
- Pe lângă pavilionul special de idroterapie, să existe în fie-ce pavilion camera specială pentru băi de putină. Vor fi săli separate pentru mâncare, pentru repaos de zi, pentru dormitorii, și în fine două sau mai multe camere mai mici pentru izolare.
- În partea cea mai izolată se va face un pavilion pentru boalele infecto-contagioase, ce s’ar ivi; pe lângă acestea s’a adaos un pavilion special pentru tuberculoși.
- Alienații criminali vor aveà pavilion cu totul separat.
- Clădire specială pentru administrație și locuințe separate pentru medici și intendenți.
- Instalare de încălzire centrală și luminare electrică a tuturor clădirilor.
VI. Terenul, planul de situație și amănunte
[modifică]Terenul destinat pentru ospiciul nostru e așezat lângă șoseaua zisă a Bercenilor, aproape peste drum de penitenciarul Văcărești, de care-l separă o distanță de vr’o 500 metri. Suprafața totală a acestui teren e de aproape 120 hectare și alcătuește un platou sănătos și bine expus.
Pentru clădiri și curți s’au saparat, în partea despre șosea și oraș, o suprafață de aproape 28 hectare, iar restul de 92 hectare rămâne destinat lucrărilor agricole și fermei, ce vom alcătui și conduce cu pacienții potriviți, o mare parte din bolnavii noștri fiind plugari.
Principalele drumuri spre acest ospiciu vor fi: 1) Calea Văcărești, trecând dincolo de penitenciar și dând în șoseaua Bercenilor, și 2) Șoseaua Filaretului, prin fața cimitirelor Șerban-Vodă, trecând înainte dă iar în soseaua Bercenilor și calea Olteniței. Aceasta din urmă e șosea națională și destul de bine întreținută. Distanța, față cu capitala e deci aproape egală cu acea a actualului Ospiciu Mărcuța, dar mai accesibil fiind aproape de încrucișarea a patru căi: a Văcăreștilor, Olteniței, Bercenilor și calea Șerban-Vodă (prelungită).
Salubritatea locului e netăgăduită: platou înnalt, aerat, cu depărtare potrivită de masivele locuite, ferit de flagelul malaric, care bântue Mărcuța, Pantelimonul și atâta alte localități din jurul Capitalei.
Pentru aprovizionări avem mai întâiu Bucureștii, centrul cel mai apropiat. Regretăm că întreținerea calei Văcăreștilor lasă enorm de dorit, mai ales în ultima sa porțiune. E grabnică nevoe să s’aducă îndreptare la acest neajuns, cu atât mai mult că tot pe aci e accesul la penitenciarul Văcărești și la noul abator al Capitalei, aproape gata construit. Dela acest abator ne va sosi foarte ușor carnea zilnic necesară.
Dat fiind că la citatele așezăminte (Abator, Văcărești) vin zilnic nenumărate persoane și transporturi; că imediat alăturea vor fi, în ospiciu, pe lângă cei 1.000 pacienți, încă vr’o 200 persoane de serviciu și ajutătoare; e neapărată nevoie să se facă o linie de tramvai care să deservească toate aceste institute. Traficul, cu un profit însemnat, va fi mai mult decât asigurat.
În apropiere de ospiciu se mai află satele: Progresul, Popeștii Români, Popeștii Pavlicheni, și de vale de penitenciarul Văcărești, lângă Dâmbovița, satul Bârzești.
Vecinătatea acestor sate va fi folositoare ospiciului nu numai pentru aprovizionare, dar încă în vederea aplicării treptate și prudente a sistemului zis tratament familial pentru acei dintre bolnavi, carì ar fi potriviți. Prin repetate încercări, văzând sătenii cum lucrează de liniștit unii din pacienții noștri nepericuloși, ar ajunge la hotărîrea a-i luà la gospodăria lor, ca ajutori. Noi vom păstrà, bine înțeles, supravegherea continuă asupra acestor pacienți, cari vor fi regulat aduși pentru baie și inspecție medicală la ospiciu.
S’a obiectat, contra așezării ospiciului acì, faptul că la Vitan este deversorul imundițiilor scoase din latrinile Capitalei. Mai întâiu notăm că distanța până la Vitan, dela Ospiciu, e de aproape doi kilometri; că penitenciarul Văcărești e mult mai apropiat de Vitan și nu se plânge. Dar adăogim faptul. că prin însuși reglementul comunal se impune sistemul «tot la canal», Apoi inconvenientele ce vor mai rămâne la Vitan, sau mai jos, se pot suprimà prin plantații bine amenajate pe malurile gârlei și mai apoi prin tratarea specială a apelor de imundiții, cum se face în atâtea orașe din apus, căpătând mari câtimi de materii pentru îngrășământul solului. Credem că mai curând sau mai târziu se va dovedì că această vecinătate e de un folos real pentru ospiciu, putând obține îngrășăminte artificială ieftină. In adevăr e știut că moșiile din această regiune au pământul secătuit prin agricultura extensivă și puțin rațională, ce s’a făcut de atâta timp.
Un alt avantagiu al situației noastre acì, va fi ușurința facerei unui canal de scurgere directă în Dâmboviță. Pentru aceasta se lucrează în înțelegere cu penitenciarul Văcărești, și costul va reveni mult mai ieften.
Prima indicație, ce ni sa impus de situația bănească, a fost evitarea risipei și luxului nefolositor. Acest lucru se poate vedeà din inspectarea pavilioanelor și din așezarea lor pe teren.
A fost în adevăr o luptă sufletească grea pentru noi, medici și arhitecți. În adevăr unele ospicii mai noui au adoptat sistemul zis pitoresc în așezarea pavilioanelor pe teren, ca să reproducă o adevărată colonie de «ville» îndepărtând orice idee. de ospiciu ori azil. Admirabil, ca frumusețe, acest sistem e costisitor ca administrație, cerând mai mult personal de supraveghere, și mai ales ca instalație de încălzire și căi de comunicare.
A trebuit deci să adoptăm sistemul simetric.
Pe terenul clădirilor găsim deci, în linie mediană, o axă antero-posterioară; Pe această axă sunt pavilioanele de administrație și economat. Ele pot astfel mai bine deservì pavilioanele bolnavilor, așezate de ambele părți ale acestei axe.
În față de tot, chiar la șosea, vom aveà grădină. D’o parte și de alta a porței câte-o căsuță pentru grădinar și portar. La mijloc, marele pavilion administrativ. De ambele părți a acestui pavilion către o vilă pentru locuințele medicilor, având fiecare spațiu plantat de jur împrejur.
În pavilionul administrativ sunt cancelariile tuturor serviciilor medicale, a intendentului, săli pentru familiile ce vin a vedeà pacienții bărbați și separat pentru femei, sala de bibliotecă, sala de conferinți, localuri pentru farmacie cu pivnițe și depozite. Toate aceste la parterre. În etajuri sunt locuințe pentru interni și personal de cancelarie. La miljoc e un turn cu orologiu mare, vizibil din toate părțile. Acest orologiu va fi orientarea generală a personalului, și pe cale electrică va mișcà toate micele cadrane orologii din saloane. Turnul orologiului formează un observator cu balcon circular, de unde se poate supravegheà tot ospiciul, căci așà-fel e făcută așezarea pavilioanelor, încât din turn razele vizuale ating toate clădirile.
Costul acestui turn e mult redus prin acea că s’a întrebuințat betonul armat, recunoscut ca mai resistent și proporțional mai ieftin ca ori-ce zidărie. De alt-fel aplicareà betonului armat s’a făcut peste tot în clădirea ospiciului, unde erà indicație: la tavane, la scări, la multe despărțiri, etc.
Imediat îndărătul pavilionului administrativ este locuința intendentului și ajutorului său.
Apoi urmează, una după alta, pe linia mediană, bucătăria, atelierele reunite (fierărie, lăcătușerie, lemnărie, cismărie), băile cu idroterapia și electroterapia, spălătoria cu garderoba și rufăria, și în fine la urmă de tot hala mașinelor, care produce cum știm fum și praf de cărbuni.
Toate aceste pavilioane de economat și servicii comune au luminare electrică, încălzire centrală, instalații cu aburi pentru bucătărie și spălătorie, băi, etc. Fiind dispuse pe linie axiala pot fi ușor supraveghiate și pot deservì atât în dreapta cât și în stânga toate pavilioanele de bolnavi, înlesnind mult transporturile de alimente, rufărie și celelalte servicii. Tot odată prin această dispoziție se scurtează întinderea drumurilor pavate de legătură și al galeriilor subterane de comunicație între toate, ca și a conductelor și canalelor de scurgere.
Pavilioanele pentru bolnavi reprezintă un tip bine studiat și dovedit prin experiențe repetate ca cele mai comode. Ele au fost adoptate după planurile realizate la Ville-Evrard și alte ospicii mai noi. Li s’au făcut câtevà complectări și adaptări, după nevoia localității noastre.
Acest tip de clădire e repetat, cum vedem în plan, de 12 ori, pentru a coprinde grosul bolnavilor noștri. Pentru pacienții liniștiți pavilioanele sunt în față, pentru cei neliniștiți mai aproape de băi. La aceștia din urmă s’au adaos mai multe despărțiri interioare pentru a face camere mai mici, cari s’au dovedit mai practice pentru atari cazuri. În adevăr în saloanele cu mulți bolnavi, unul singur dacă se agită, comunică turburarea și agitarea la mulți alții. Pe când dacă e ținut la pat, în camere mai mici, liniștirea se capătă mai bine. La aceasta ajută mult baia caldă prelungită, de acea la pavilioanele neliniștiților sunt cele 2 camere de băi cu totul vecine saloanelor.
Fiecare pavilion tip are două caturi și un mic subsol. Subsolul e destinat pentru conducte, canale și pentru un drum adăpostit de comunicare și inspecție technică.
Intrarea și circularea, în față, se fac prin o galerie adăpostită de ploi și zăpezi, dar deschisă cu totul pentru a da acces aerului și luminei. Pe vreme rea bolnavii, vor puteà găsi acì minunat loc de aerație și mișcare adăpostită.
În catul de sus sunt dormitorii mari, pentru pacienții liniștiți și neimpulsivi. Dar și acì avem, pentru cazuri eventuale de agitații ivite pe neașteptate, camere de rezervă și izolare cu putină de bae. În catul de jos vor fi bolnavi mai debili, mai expuși la turburări sau agitări. De aceea acì saloanele sunt mai mici, iar camerile de rezervă cu bae caldă și izolare mai multe.
Chestiunea closetelor și lavoarelor a fost rezolvată, ca în mai toate ospiciile noi, prin aceea că alăturea de fie-ce dormitor s’a separat, prin sept de mică grosime, o cameră cu lavatorii, ce se închid automatic și un closet cu ușa mică, așà ca să se poată observà atât pe sus, cât și pe jos, ce face pacientul, care e înlăuntru. Acesta e anume un punct de mare importanță. Closetele aceste sunt pentru nevoi urgente, pe timpul cât bolnavii stau în dormitor. În ospiciile vechi acești bolnavi trebuiau să meargă, aproape dezbrăcați, și pe semi-întuneric, tocmai departe, la closetele generale; Acum sunt imediat aproape. Dar tocmai această apropiere și putința de supraveghere face ca să se țină mare curățenie, la care ajută apa din sistemul automatic, cu care sunt prevăzute. Apoi personalul și medicul pot și trebue a le inspectà, la fie-ce vizită ca și ținerea lavatorilor. Sistemul acesta l-am văzut mult aprobat în cele mai noi azile și ospicii.
Closetele generale, pentru tot. cursul zilei, sunt puse la capătul pavilionului, în o anexă bine înțeleasă, înpreună cu camera cea mare cu putini de baie. Emanații rău odorante, chiar de ar fi, nu pot venì la salele bolnavilor. Un gang special, cu dublă ușe, le separă de corpul pavilionului. În aceași extremitate găsim Sufrageria, cu abundenta lumină de amăndoue părțile și intrări largi pentru bolnavi, și de altă parte pentru serviciu. În fine cu totul la extremitatea terminală a parterului găsim o mare sală poligonală recreație și adăpost ziua, destinată acelor bolnavi cari nu pot lucrà.
Facem observarea generală că toate camerele, până la cea mai mică, au lumină și aer direct d’afară, iar saloanele cele mari au lumina din ambele părți.
Acoperișul e înalt, în stil românesc, și prevăzut cu minunate țigle roșii, cari dau un aspect plăcut. Sub acest acoperiș, igienic din toate punctele de vedere, sunt mai multe camere semi-mansarde pentru personalul inferior.
În totul, aspectul pavilioanelor acestora e în genul arhitecturei românești, cu ornamente economice, dar drăguțe din carămida aparentă, și face o impresie din cele mai plăcute, și cu totul diferite de cea greoaie a azilelor vechi sau închisorilor.
Pavilioanele femeilor sunt la dreapta liniei mediane, iar ale bărbaților la stânga, fiindcă aci e mai aproape de colonia agricolă, unde ei au de lucru.
O dispoziție particulară au pavilioanele destinate bolnavilor de curând primiți. Ele sunt perpendiculare pe fațada administrației, de care se leagă prin un fel de galerie adăpostită, care permite bolnavului a ajunge la așà zisă casa de primire. Sunt două asemenea case, după sexe. Fiecare posedă o cameră de desbrăcare și desinfecție, de baie, de îmbrăcare cu efecte spitalicești, de examinare, cu anexe pentru scripte, instrumentație și o sală mai mare pentru operații. Odată bolnavul bine cercetat, el e trecut în pavilionul anex, unde stă câtvà timp în observație, până se clasează definitiv după categorie în celelalte pavilioane.
Pavilioanele pentru adulții infirmi și incontinenți, pentru copii, pentru boale infecto-contagioase și pentru tuberculoși, sunt studiate după cele similare din așezămintele moderne și corespund tuturor cerințelor. Ele au un singur etaj, conform însuși scopului lor.
Asemenea e pavilionul alienaților criminali, care va permite izolarea complectă a cazurilor, după nevoie. Acest din urmă pavilion e cu totul separat, la fund, în stânga de hala mașinelor.
O atenție specială s’a dat clădiri pentru băi, idro- și electro-terapie. În adevăr, azi se știe că așà numiții agenți fizici ne dau mijloace puternice de influențare a boalelor, ba uneori de curarisire directă. Avem acì spații pentru tot felul de agenți fizici, începând dela baia caldă, dușele de ori-ce temperatură, tot felul de aplicații electrice sau luminoase, mechanoterapie, vibrațiuni, etc.
Necropsia e înstalată într’un loc retras la fund și în dreapta, dar așà fel ca accesul la ea să fie direct, ușor și fără a încomodà celelalte pavilioane. Aci sunt toate camerele necesare laboratorielor, museelor, și o mare sală de curs și de bibliotecă. Fotografia va fi instalată tot aci în spații îndestulătoare. Subsolul e special costruit, pentru a păstrà cadavrele și a le ridică sau lăsà, cu o trapă specială, după nevoie. Fațada opusă a acestui pavilion posedă o intrare, dela un drum separat, pe unde pot venì familiile decedaților și carul funerar spre transportarea cadavrelor. Pentru aceste cadavre există o capelă special amenajată, cu catafalc spre îndeplinirea formelor rituale.
Pavilioanele destinate bolnavilor de cl. I, așà zișii pensionari, au fost studiate în genul de villa, cu aspect vesel și distribuție comodă. Ele sunt în număr de trei, așezate pe laturea dreaptă a terenului, așà ca să fie mai libere, atât prin priveliștea largă ce au, cât și prin depărtarea de celelalte clădiri. Ele posed camere de dormit de câte 1 pat, de 2 și de 4 paturi, spații de recreație pentru zi, sala de mâncare, camere de băi, câte o verandă frumoasă de aerație[2].
Pe laturea stângă s’a rezervat un loc însemnat pentru colonia agricolă, din care numai o parte a putut a fi clădită acum, anume grajdurile. Intenția este ca pe măsură ce mijloacele vor permite, să se clădească treptat toate cele necesare unei adevărate ferme, cu grajduri de animale, depozite, locuinți de tipul caselor sătești model, și peste tot, sistemul lucrului în libertate, așà zisul open-door (porți-deschise).
Adăogim faptul că atât în dreapta, în partea destinată pensionarilor, cât și mai ales în dărăt și în stânga, este rezervat loc destul pentru a se adăogi pavilioane, pe măsură ce nevoia va cere, căci experiența de atâția ani a dovedit că numărul alienaților, și deci a populației ospiciului nostru, merge crescând din an în an. În adevăr alcoolismul, sifilisul, pelagra ca și condițiile sociologice mai grele, sporesc mereu cazurile de îmbolnăvire. În majoritatea lor aceste cazuri sunt aduse la ospiciul nostru, iar legea alienaților ne obligă a primi pe toți cei cari au acte în regulă, fără a puteà refuzà. Astfel putem prevedeà cu siguranță că acest ospiciu, care se arată acum așà de mare, va fi în curând complect încărcat de bolnavi și apoi supra-încărcat. Acest fenomen este regula generală astăzi, în mai toate țările. Toți se plâng și peste tot s’a recunoscut nevoia de a mai face adaosuri la ospicii și azile. La noi această prevedere a fost luată și locurile sunt rezervate.
Trebue să spunem acì că este încă nevoe de o clădire specială, cu o sală frumoasă pentru paraclis (capelă) și o altă sală pentru spectacole sau concerte. Am făcut silinți pentru a o face acum, dar costul ei întrece mijloacele noastre. Vom organizà, deocamdată, asemene spectacole, în una din marile săli ale pavilionului administrativ.
Încheiem cu câte-và cuvinte asupra părței financiare.
Ospiciul nou, care va puteà cuprinde aproape 1.200 bolnavi, a costat până azi două milioane și câtevà mii de lei (2,037,000). La finirea lucrărilor costul va trece cevà peste cele două milioane jumătate prevăzute de lege. În adevăr s’au făcut câte-và lucrări suplimentare, cari au sporit costul. Dar în orice caz acest spor va fi relativ mic, și putem de pe acum declarà că acest ospiciu va fi una din puținele clădiri cari se vor păstrà în cadrul bănesc fixat de lege și devis.
Pentru a fi drepți e bine să amintim că mai toate ospiciile similare au costat mult mai scump: cele germane între 5.000 și 10.000 mărci de pat, cele franceze și austriace încă și mai mult, iar al nostru 2.500 lei de pat. Va fi netăgăduit unul din cele mai ieftine, deși excelent din toate punctele de vedere.
Anexe
[modifică]-
Pavilionul Administrației – Fațada Principală -
Pavilionul Administrației – Planul Parterului -
Pavilionul de Observație – Planul Parterului și Planul Fundațiilor -
Pavilionul Liniștiți – Fațada Principală -
Pavilionul Liniștiți – Planul Parterului -
Pavilionul Pensionarilor – Fațada Principală
Note de subsol
[modifică]- ↑ În momentul de față se află aproape 700 alienați în ospiciu.
- ↑ Pregătim o lucrare mai complectă, împreună cu vrednicul Arhitect al Ministerului de Interne, d-l Gr. Călinescu, cuprinzând toate detaliile arhitecturale și technice asupra tuturor clădirilor și instalațiilor interne și externe. Ea nu va puteà apare decât aproape de isprăvirea complectă a tuturor instalațiilor ospiciului.