Noul cabinet Otoman

Jump to navigation Jump to search
Noul cabinet Otoman
de Ion Luca Caragiale


O telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit Heredin-Pașa, fost ministru al beiului de Tunis. Noul mare vizir, înainte de a se urca la această treaptă, a fost câtăva vreme consilier favorit al Sultanului, și astfel i-a venit ușor să ajungă unde se află acum. Această schimbare repede a cabinetului otoman dă loc la deosebite reflecții din partea presei străine. Unele organe pretind că deși criza ministerială din Constantinopol și formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Pașa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbații cei mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care și-a servit țara în împrejurările grave și primejdioase din anii aceștia. Toată lumea prin urmare se întreabă cu drept cuvânt: pentru ce Savfet-Pașa a fost răsturnat astfel ?

De câtva timp spiritul Sultanului era și este încă muncit de niște gânduri foarte ciudate. Abdul-Hamid nu mai are încredere în niciunul din bărbații de stat ce-l înconjoară: pretutindeni vede numai vrăjmași, trădători, cari sunt gata să întrebuințeze în potrivă-i toate mijloacele. În orice vremuri, dar mai ales în starea în care se află acum țara lui Abdul-Hamid, o așa pornire din partea unui suveran este foarte supărătoare. Turcia se află acum într'o stare din care neapărat, dacă voiește să mai trăiască, trebue să iasă, și pentru acest sfârșit este nevoie nu de vedenii închipuite și de descurajare, nu de păreri și de spaime fără noimă, ci de energie, de sânge rece și de judecată sănătoasă. Abdul-Hamid, rătăcit în neîncrederea lui, s'a înconjurat încetul cu încetul de străini, crezând că are să găsească mai mult devotament și bună credință în niște oameni cari i-ar datori lui tot și a căror stare bună și înălțime ar atârna numai și numai dela conservarea lui. Astfel dar a crezut de cuviință să încarce cu favori pe Heredin-Pașa, vechiul ministru al beiului de Tunis, om deștept și de spirit, după cum se spune, dar care a lăsat la Tunis niște amintiri nu prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui Heredin-Pașa era din zi în zi mai pe față, și se spune chiar că dacă ar fi vrut, acest nou favorit ar fi venit la cârma trebilor publice de mai nainte. Venit de curând la Constantinopol, dânsul a voit să sondeze tărâmul împrejuru-i și mai ales să facă cunoștință cu personalul politic din partea locului. Acum câteva zile, Sultanul a chemat dela Brusa pe fostul său consilier și om de încredere, Zaid-Pașa. Aceia cari sunt în curentul intrigilor din seraiu au putut îndată ghici, că se pregătea ceva și în adevăr lucrurile s'au dat pe față. Când Savfet-Pașa fusese numit mare-vizir, pusese condiție a primirii acestui post ca Zaid-Pașa să iasă din Constantinopol; reînturnarea lui Zaid-Pașa era deci o amenințare în contra existenței ministeriale a vizirului Safvet-Pașa, a stăruit din nou să depărteze pe acel om, în potriva căruia el n'avea vreun parapon personal, dar care, fiind favorit la palat și nepopular în lume, era o primejdie. Nu e prin urmare de mirare când vedem astăzi pe același Zaid-Pașa la ministerul de justiție al Turciei. Kadri-Pașa și Gevet-Pașa așijderea sunt oamenii intrigilor de seraiu și nu mai au nici atâta popularitate și încredere publică cât colegul lor dela justiție. Cu toate astea, noul cabinet turcesc are în sânu-i și câteva persoane populare și distinse. Heredin-Pașa, în izolarea sa, a înțeles că trebuie să-și ia pe lângă sine și ceva oameni mai cunoscuți și mai prețuiți. Osman-Pașa, viteazul general dela Plevna, a fost numit la ministerul de războiu, și numele acestui bărbat este destul de strălucitor pentru a da el singur prestigiul cerut unui minister împărătesc. Caratcodori-Pașa, ministru la cele din afară, a dat o destul de bună idee despre capacitatea lui diplomatică cu prilejul congresului dela Berlin. Numirea lui iarăși se poate numi un bun temeiu al noului cabinet. În unele cercuri politice europene se regretă că acest bărbat însemnat, numai decât după numirea lui ca guvernator creștin al Cretei, spre executarea articolului 23 din tractatul dela Berlin, a fost chemat la postul ministerului, și a trebuit astfel să lase vacant locul din Creta. Schimbările aceste dese, după cum zic foile franțuzești, dau dovadă că tocmai acum, în loc de o purtare fermă și statornică, în Turcia domnește o pornire și un spirit de preschimbări și de nestatornicie destul de primejdioase oricând, dar mai ales pentru vremea de față. În halul în care împărăția otomană se află astăzi, asemenea pornire o poate duce curând la o desăvârșită descompunere și nimicire. Savas-Pașa se zice că ar fi fost în Creta cu Muctar-Pașa; iar cât despre Riza-Beiu, cumnatul lui Gazi-Osman și secretar la Sultanului, i se încredințase o misie în Egipt. - Într'un cuvânt noul cabinet în care se află amestecate deosebite elemente nu dă mari speranțe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum se cade; și noul ca și vechiul cabinet nu va putea încheia tractatul definitiv cu Rusia, nu va putea iscăli convenția cu Austria, și asigura executarea reformelor ce le cere Englitera pentru Asia-Mică, în sfârșit nu va putea insufla mare încredere Europei. Aceasta este cea mai răspândită părere despre noul cabinet otoman în presa europeană. În mai toate cercurile politice, se atribue preschimbarea ministerului din Constantinopol numai și numai unor motive de ordine interioară și mai-mai privată; adică, sultanul nu se mai încredea în vechii lui miniștri, și și-a luat alții noui pentru ca de sigur peste puțin pierzându-și încrederea în ei, să-i schimbe și pe aceștia, și așa mai încolo.