Noi ne-ntâlnim

 

Murea cucernic busuiocul în păhărelul din fereastră,
Sărmana floare-ngălbenită ne cunoștea povestea-ntreagă,
Știa pesemne câtă jale ne-ascunde zodia pribeagă
Și lăcrima când fără milă noi îngropam iubirea noastră.

Amurgul toamnei mohorâte ne-a despărțit atunci cărarea
Și, vezi, cum ne-a supus mândria neînfrânată și păgână;
Când pe frumoasa noastră moartă am coborât-o în țărână,
Noi amândoi cu sloi de gheață ne-am scris în suflete uitarea.

Ne-a înghețat vâltoarea largă... Nebuni ne-am aruncat în spume,
Pe-atâtea unde mincinoase ne-a legănat de-atunci viața,
Când ne vedeam pe la răspântii, ne întorceam în pripă fața,
Căci ne-am trudit a noastre drumuri să nu se-ncruciseze-n lume.

Iar salba viselor măiestre ne-a risipit-o nenorocul,
și câte ne-a furat ursita în goana ei neîntreruptă!
Azi ne-ntâlnim săraci și singuri... doi bieți oșteni striviți în luptă
Avea tata drept să plângă odinioară busuiocul...

Cum ne privim acum în față, pe noi același gând ne paște,
În umbra vorbei care minte noi tăinuim aceeași jale...
Și eu cu gândurile mele și tu cu visurile tale
Din morții toți cați îngroparăm cinstim aceleași sfinte moaște.

Ni-i țințirimul plin acuma... Movile nu mai pot să-ncapă,
Dar una singură ne cheamă cu toate-aducerile-aminte:
Ca făcători de rele-n noapte, noi ne-ntâlnim printre morminte,
Îi ducem flori frumoasei moarte și-i plângem amândoi la groapa...