Nocturna ultimei nopți

Jump to navigation Jump to search
Nocturna ultimei nopți
de Dumitru Iacobescu


<poem> Fotolii largi, penumbră gri, frig umed, și puțin Parfum de roze albe în declin...

Iar noi tăcem: În jurul nostru liniștea suspină Mai senzitivă ca o violină, Și fiecare vorbă ce am spune Ar rupe armonia unei strune.

În gesturile tale mă cufund, În gesturile tale ce ascund Ceva convalescent sau muribund

Penumbră gri, frig umed — și tîrziu Au leșinat molatec trandafirii, Iar în oglinzile destăinuirii S-a reflectat imensul tău pustiu.

Și totuși, Ce dulce-i să privești cum liniștit Plutește-ntre pustiu și infinit O lună roasă, tristă, demodată în care doarme stinsul altădată f <poem>