Noapte fantastică

Jump to navigation Jump to search
Noapte fantastică
de Dumitru Iacobescu


<poem> Pe străzi necunoscute mă duc la întîmplare; În juru-mi: negru, negru, Un negru fin și umed ca un adînc de mare.

Arare, la răspîntii, vreun felinar ursuz, Dormind pe-un vîrf de poartă, Cu inima voalată de o tristețe moartă,

Prin care stăpînește odihna — doar amanții Și șoarecii veghează... Și-n juru-mi: negru, negru.

Dar iată că se rupe o aripă de nor Și luna bosumflată pe-un fond lăptos apare

          ...Rămîn uimit o clipă...
                   mă taie un fior...

Încep să dau hipnotic din mîini și din picioare, Și tot mai îndărătnic , mai iute, mai stupid, Mă învîrtesc în stradă — un titirez livid. Aș vrea să mușc văzduhul,

         aș vrea să mă încaier

Ca umbra, cu tăcerea, cu golul, cu...

Ba nu! Un neînvins elan Mă zvîrle spre o casă... M-agăț de un burlan... Piciorul meu se suie pe trepte moi de aer. Mai sus, mai sus....

Pe albe-acoperișuri lunatecii se-adună, Pisicile scandează o arie nebună, Și-o mînă nevăzută aruncă flori din lună. <poem>