Noapte fantastică

Noapte fantastică de Dumitru Iacobescu

Pe străzi necunoscute mă duc la întîmplare;
În juru-mi: negru, negru,
Un negru fin și umed ca un adînc de mare.

Arare, la răspîntii, vreun felinar ursuz,
Dormind pe-un vîrf de poartă,
Cu inima voalată de o tristețe moartă,

Prin care stăpînește odihna — doar amanții
Și șoarecii veghează...
Și-n juru-mi: negru, negru.

Dar iată că se rupe o aripă de nor
Și luna bosumflată pe-un fond lăptos apare
           ...Rămîn uimit o clipă...
                    mă taie un fior...
Încep să dau hipnotic din mîini și din picioare,
Și tot mai îndărătnic , mai iute, mai stupid,
Mă învîrtesc în stradă — un titirez livid.
Aș vrea să mușc văzduhul,
          aș vrea să mă încaier
Ca umbra, cu tăcerea, cu golul, cu...

Ba nu!
Un neînvins elan
Mă zvîrle spre o casă...
M-agăț de un burlan...
Piciorul meu se suie pe trepte moi de aer.
Mai sus, mai sus....

Pe albe-acoperișuri lunatecii se-adună,
Pisicile scandează o arie nebună,
Și-o mînă nevăzută aruncă flori din lună.