Nina

Jump to navigation Jump to search
Nina
de Grigore Alexandrescu


După atâta cochetărie
Și necredință și viclenie,
În sfârșit, Nino, simt că trăiesc.
Inima-mi astăzi e izbăvită
D-acea robie nesuferită;
Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc.

S-a stins în mine flacăra toată:
Sub o mânie neadevarată
Mai mult amorul nu e ascuns.
Dacă în lipsă-ți ești pomenită,
Sau înainte-mi de ești slăvită,
De tulburare nu sunt pătruns.

Eu dorm în pace fără de tine;
Când deschid ochii, când ziua vine,
Nu ești dorința-mi cea mai dintâi.
Nu-mi mai însufli nici o gândire;
Fară plăcere, fără mâhnire
Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii.

Nici ale mele lacrimi trecute,
Nici suvenire dulci și plăcute
Nu pot a face să te doresc.
Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine:
Fără de pizmă, acum de tine
Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc.
Fii cât de mândră, fii nempăcată,

A ta mândrie e nensemnată
Ca și blândețea ce ai avea.
Nu-mi zic nimica vorbele tale,
Și nici ochii-ți nu mai au cale
Ca să patrunză-n inima mea.
La al tău zâmbet, l-a ta mânie
A mea mâhnire sau bucurie
Nu pot nici crește, nici a slăbi.
Crânguri stufoase, peșteri tăcute,
Fără de tine îmi sunt plăcute
Și iar cu tine pot a nu-mi fi.
Tu-mi pari frumoasă ca ș-altădată,

Dar mai mult nu ești Nina ce-odată
Desăvârșită eu o vedeam.
Dreapta gândire, ce târziu vine,
Azi mă învață și văz în tine
Greșeli ce grații atunci numeam.
Când zdrobii lanțul robiei mele,

Doamne! ce luptă, ce chinuri grele!
În mâna morții credeam a fi.
Dar în nevoie, când omul are
Curaj statornic, pentru scăpare
Ce rău nu poate a suferi?
Așa din cursa primejdioasă

O păsărică simplă, fricoasă,
Prilej să scape când a găsit,
Pierzându-și pene, ia măsuri bune
Și-nvățătură de-nțelepciune
Să se ferească de ce-a pățit.
Tu crezi că poate tot te slăvește

Acela care încă vorbește
De niște chinuri ce a cercat;
Dar însă astfel scapând din mare
Corăbierul fară-ncetare
Spune-n ce valuri el s-a aflat.
Acel războinic ce biruiește

După izbândă ne povestește
Prin ce primejdii el a trecut;
Și robul slobod, după robie,
La toți arată cu bucurie
Lanțul în care ani a zăcut.
Îți arăt starea-mi fară sfială;

Vorbele mele n-au îndoială,
Că sunt zadarnici sa nu gândești;
Și orice-ai zice, fără-osebire,
Deloc nu-mi pasă, n-am mulțumire
Și știu de mine ce fel vorbești.
Nici frumusețea-ți prea lăudată,

Nici viclenia-ți n-or găsi-ndată
Amorez astfel cum mă fălesc.
Te pierd, dar soarta-mi rea nu îmi pare,
Căci eu o alta înșelătoare
Mai cu lesnire pot să găsesc.