Nici o frunză

 

Nici o frunză nu se clatină în sus.
Cine ți-a spus că-i toamnă, cine ți-a spus?
În fructe dimineață-am văzut
luciul morții, zâmbetul ei temut.

Și-un strigăt verde-n câmpii mi-a venit.
Nu mai puteam îndura acest zenit,
lumina și fulgii albaștri de cer.
O, vie, împlinească-se tristul mister.

Cât de repede se petrecu...
Noaptea, un înger trecu.
Nu era un înger de pace. Avea
zale de ploaie, fulgeru-n mâna sa.

Întoarceți-vă, întoarceți-vă în pământ...
Și aripa-i mare de vânt,
făcu să se scuture-ntreaga livadă
să fie toamnă, apoi zăpadă,

caldă zăpadă, somn îngeresc
pe toate pleoapele, pe toate grădinile.
O, cum se bucurau rădăcinile
care pașnic respiră și cresc...