Necunoscutei

Jump to navigation Jump to search
Necunoscutei
de Cincinat Pavelescu


Blondă, palidă, înaltă,
Când trecu pe lângă mine, mlădioasă,
 Statuie abia ieșită de sub daltă
Avea-n ochi privirea caldă, voluptoasă,
Și visa niște imagini depărtate...
Scene dulci din vremi de mult înmormântate,
Iar cu degetele albe și subțiri
Scutura dintr-un buchet de trandafiri
O risipă de petale parfumate,
Ce, plutind în juru-i albe și ușoare,
Păreau fluturi ce se țin după o floare!

Urmăream prin cugetare al ei vis,
Când privirea-i, de lumină rătăcită,
Mă-nveli cu-o mângâiere infinită.
Ceru-albastru cu seninu-i depărtat
Parcă tot în al meu suflet a intrat,
Când din ochii ei adânci, de peruzea,
Două raze scăpărară-n noaptea mea.

... Ani trecură; toamne lungi și ierne grele.
Peste frunte-mi perii albi au înflorit,
Și, spre zările pierdute, rândunele
S-au tot dus și s-au întors din pribegit.

Primăvara, liliacul și sulfina
Așteptară, în grădină și pe lunci,
Să mai scapere asupră-le lumina
Din privirile Necunoscutei de atunci...
Dar, de când cărarea serii a-nghițit-o
Și amurgu-n păru-i galben a apus,
Că e moartă pentru mine am simțit-o,
Și-o plâng și c-a venit și că s-a dus.

Nu știu azi în care parte ești de lume,
Dacă râzi în fericiri ori dacă gemi;
N-ai știut și nu vei ști de al meu nume,
Și din umbra-i amintirea mea n-o chemi...
Dar de râzi ori dacă plângi în brațele iubirii,
Sau de zaci de toți uitată-ntr-un sicriu,
Iartă-mă, Necunoscuto, dacă viu
Să culeg dup-a ta urmă trandafirii.