Naufragiu

 

    Țărmurile sunt departe, marea urlă-nfuriată,
    Luntrea cade sfărâmată;
    Tânărul pescar ce are cap de înger, corp de-atlet,
    Înghițit se duce-ncet.
    Brațul său, în care mușchii stau ca funii încordate,
    E destins pe jumătate.
    Ș-aplecându-se pe gâtu-i, al său chip atins de val
    Poartă-al morții semn fatal.
    S-a sfârșit! Dar sub făptura ce de-a lungu zace-ntinsă
    Apa-n brațele-i cuprinsă,
    De-o simțire nențeleasă e pătrunsă până jos
    Și se mișcă zgomotos.