Natură moartă (Demetrescu)

 

Copacul l-a tăiat țăranul
Și-apoi la foc l-a azvîrlit;
Iar eu l-am plîns, precum aș plînge
Un frate, un amic iubit.

Era un ulm cu ramuri veștezi
Bătrîn de mult, un biet moșneag;
Doar preotul din sat dintr-însul
Își alesese un toiag.

Copacul însă-n tinerețe
Fusese loc de întîlniri,
Și frunzele-i adăpostise
Atîtea tainice iubiri!

Și mulți unchieși cu plete albe,
Împovărați de grele munci,
Cînd îl zăresc, și-aduc aminte
De vremurile lor de-atunci!

Copacul l-a tăiat țăranul
Și inimile nu mai sunt -
Rămas-a numai cîmpul singur
Pustiu... bătut de ploi și vînt...