Mutul

Jump to navigation Jump to search
Mutul
de Traian Demetrescu



Tatăl său îl părăsise in seama unor grădinari, sub a căror pază se află o frumoasă grădină publică din orașul C. Era un copil mut și idiot — un monstru simpatic.

Într’o zi, plimbându-mă printr’o aleie de fagi, îl întâlnii ducând în mâna dreaptă o garniță plină cu apă. Slujba lui erâ să ude florile.

Trecu pe lângă mine, ca și cum nu m’ar fi văzut, cu ochii deschiși mari, privind înainte și având un mers greoiu și o stângăcie de animal leneș.

La reîntoarcere îl chemai lângă mine, pe o bancă. Se apropie puțin sfios și fermecător de blând.

Craniul său era extraordinar de voluminos, cu fruntea ieșită in afară. Dar sub această cupolă stricată a minții, luciau, blajin și vag, doi ochi albaștri, nespus de dulci. Nici o rază de conștiință nu luciau într’înșii; păreau ca două ceruri moarte.

Când râdea, un râs de înger — arăta două șiruri de dinți albi, ca ai unei femei. Vocea lui era o gângăveală, în care nu se auzia decât litera a, ca la copiii de curând născuți.

Încercai să-l mulțumesc cu o monedă de argint. El se uită la ea, râse, ridică din umeri și nu dete nici un semn de uimire. Era cu desăvârșire străin de noțiunea banului. Începui să-l mângâiu, să-i ating încet obrajii eu mâinile, să-i sărut ochii. Atunci se lipi de mine, se topi parcă de o plăcere sfântă — plăcerea mângâierii.

Acest copil, străin și părăsit, crescut ca o plantă sălbatică, simția, instinctiv poate, divina nostalgie a iubirii.

Drept mulțumire mă luă de mână și se silia să mă încredințeze prin gesturi că voește să-mi arate ceva frumos, îl urmai cu încredere și curiozitate. După un scurt drum, mă oprii în fața unui răzor larg, unde erau o mulțime de flori. Rupse o camelie și mi-o dete.

Unul din grădinari, care se află de față, se îndreptă către el, amenințător. Mutul căzu la pământ ca un câine subt lovitura unui ciomag. Rugai pe grădinar să-l ierte și-i lămurii că prin acest fapt el voise să-mi mulțumească pentru prietenia ce-i arătasem.

Când am plecat, mutul m’a privit cu ochii lui mari și triști, în cari citii o rugăciune : aceea de a mai veni să-l mângâiu...