Musca

Jump to navigation Jump to search
Musca
de Alecu Donici


De la arat un plug
Venea încet spre casă
Și, la un bou pe jug,
O muscă se-așezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:
— De unde, dragă sor'?
— Și mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.

Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!

Spre laudă deșartă
Mulți zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.