Murmură glasul mării

Jump to navigation Jump to search
Murmură glasul mării
de Mihai Eminescu


Murmură glasul mării stins și molcom,
Înconjurând a Italiei insulă mândră ­
O, luminați, a cerului stele albe,
       Câmpilor noștri.

Vă vărsați icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei,
       Împle Italia.

Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele grele ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
       Vinuri și smirnă.

Ah, trimiteți popoare vulturii voștri
Cei de lemn să zboare pe marea măreață,
Căci a Romei eterne picioare marmorei
       Daruri așteaptă.

Numai singur asupra lumei în pace
Nepăsător tămâii și laudei voastre,
Învăluit în maiestatea tăcerei
       Stă-mperatorul.

Vezi-l atins de umbra gândirilor regii!
Vorba-i va să fie o rază-n lume;
Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,
       Salve-Imperator!