Mureșul și Aluta (Oltul)

 

I

„Dă-mi o floricică din a ta cosiță
Să mă lecuiască de-al meu aspru dor;
Căci așa se zice, dulce copiliță,
Și-ar fi rău, rău foarte să mă lași să mor!

– Mureșe! dă-mi pace; nu-s vindecătoare:
Din a mea cunună nu dau nici o floare.”
Zice. Noaptea deasă cade peste vale.
Ei se pierd sub măguri, după brazi stufoși.
Iar Aluta plînge: lacrimile sale
Cură-n caldă rouă din doi ochi frumoși.

Sub un ulm Aluta cată să se culce,
Și cu flori de munte face fraged pat.
Mureșul îi zice: „dalbă mi-ești și dulce.
Oh! fii bunicică, dă-mi un sărutat!
– De-i dormi cu pace și te-i deștepta,
Mîine mai în urmă poate că-ți voi da.”

Amîndoi se culcă; fata-n florioare;
El mai pe departe sub un plop umbros.
Amîndoi s-ascultă cine doarme oare,
Pînă ce-i răpește somnul mîngîios;
Dar Aluta dulce, se deșteaptă lin,
Pleacă și pe cale-i zorile lumin.

II

Soarele sărută Mureșul pe gene.
Mureș se deșteaptă, cheamă mîndra sa;
Nimeni nu-i răspunde, numai codru geme,
Numai al său suflet dulce suspina.

El aleargă plaiul fără s-o-ntîlnească,
Via lui durere crește ne-ncetat.
Ursitoarea vieții, ca să-i îndulcească
Dorul ce pătrunde sufletu-i curat,
P-amîndoi îi schimbă-n două rîuri late,
Mureșul și-Aluta puțin depărtate.

Aste două rîuri de atunci țintesc
Ca să se ajungă și nu se-ntîlnesc.

Note

Acest basm este cunoscut în Transilvania. Cele două rîuri, Mureșul și Aluta, sau Oltul, aleargă peste un tărîm lung nu departe unul de altul și nu se pot împreuna. Poporul prin acest basm a crezut să explice cauza acestui fenomen.