Mușcata din fereastră

Jump to navigation Jump to search
Mușcata din fereastră
de Victor Ion Popa
Piesă de teatru în trei acte


Călinățuiului, copilăriei mele și mai ales părinților mei, fiii satului meu, care m-au crescut în lumea lor bună și curată.

PERSOANELE[modifică]

CONU GRIGORE, învățător
COANA SOFICA, soție
OLGUȚA
GEORGICĂ / Copiii lor
PĂRINTELE ILIE UDRIȘ
RADU COCIAȘ
IONICĂ
CONSTANTIN CÂRNUL, lăutarul
Cam în vremurile noastre. Într-un sat. În ceardacul unei case gospodărești ca de învățător, mai mult sărac decât înstărit, cum sunt mai toți învățătorii noștri.


ACTUL I[modifică]

Seară proaspătă de vară. Lumina aprinsă în ceardac.

Scena I[modifică]

CONU GRIGORE și PĂRINTELE ILIE joaca tabinet.


CONU GRIGORE (uitându-se în cărțile lui, mai decât e nevoie de obicei, pentru că se vede limpede ca nu urmează să joace el, ci îl așteaptă pe părintele. Fredonează, pe o melodie cunoscută, versurile improvizate) : Joacă, popă, joacă, joacă, Că afară-i timp de toacă...
PĂRINTELE ILIE (lehămesit de cartea proastă care vine, după ce-i ținuse hangul la cântec, fără cuvinte, răspunde tot fredonând, ca și celălalt, versuri improvizate): Dar ce dracu vrei să joc, Că n-am carte mai deloc...
CONU GRIGORE (n-are însă vreme de așteptat. Norocul îl face grăbit și de aceea dă pinteni, agresiv): Joacă și tu ce-i juca Om bătrân și tralala.
PĂRINTELE ILIE (e însă prea descurajat ca să mai găsească cadență și rimă potrivită și de aceea, pesemne, se poticnește între versuri): Dar ce vrei ca să mai fac, Că nu-mi vine nici o carte. CONU UGRIGORE: Stai mă, nu vezi că n-ai nimerit-o?
PĂRINTELE ILIE: D-apoi crezi tu că la nimereala asta mi-era mie gîndul?
CONU GRIGORE (o ia de la capăt cântând): Joacă popă, joacă, joacă Că afară-i timp de toacă. (Pauză fredonată.) Dar haide, bre omule, zvârle jos, că toate-s la mine. Uite colea și dame și popi și ași. Ce dracu vrei să faci cu pricăjitul cela de fante? Dă-le încoa!
PĂRINTELE ILIE: Stai, făptură bătrână a lui Dumnezeu. Fără grabă! Poate am și eu ceva de luat.
CONU GRIGORE: Îi fi având, dar deocamdată iau eu. Adevăratu-i? (Ia cărțile.)
PĂRINTELE ILIE (oflind cu jale mare): Adevăratu-i!
CONU GRIGORE (imperativ): Gologanii!
PĂRINTELE ILIE: Și ăștia îi iei?
CONU GRIGORE: Închipuiește-ți că și ăștia! Adevăratu-i?
PĂRINTELE ILIE (cu rupere de inimă): Adevăratu-i.
CONU GRIGORE: Sfinte Sisoe! Și ce oftat! Lasă, popă, că ai făcut azi trei masluri.
PĂRINTELE ILIE: Biblia zice: „Din pământ te-ai născut și-n pământ te vei întoarce" și încă una: „Dă Cezarului ce-i a Cezarului".
CONU GRIGORE: Adică?...
PĂRINTELE ILIE: Adică cine are urechi de auzit să auză. (Alt ton.) Păi bine, mă moșnegărie, banul de pe maslu la maslu trage, și cel cuvenit popii tot la popă se întoarce.
CONU GRIGORE: Și adică în ce fel vine pilda?
PĂRINTELE ILIE: Află în clipa asta mare că maslul n-am să ți-l fac fără de parale.
CONU GRIGORE: Noroc că mie are să mi-1 facă urmașul Tău! (în vremea asta carțile adunate și amestecate au fost împărțitedin nou.) Bine omul lui Dumnezeu, când le dau eu înțeleg să-mi trag partea, dar nici când le dai tu nu-ți pui, acolo, un popă? Toți-s la mine!
PĂRINTELE ILIE: Se vede că asta se leagă de maslul de care vorbeam.
CONU GRIGORE: Eu cred altfel, dar să zic cum zici tu: atunci damele astea ce rost au?
PĂRINTELE ILIE: Bocitoare, taică, bocitoare! (Preotul cântă). ,,Venit-au la mormânt întristatele femei..."
CONU GRIGORE: Dacă ar fi întristate n-ar aduce parale, ar lua! Ăsta-i semn, popă, asta nu-i joc de cărți. E simbol, cum zice
GEORGICĂ!
PĂRINTELE ILIE: Și cam "în ce fel se arată simbolul? GONU GRIGORE: În felul că damele la mine, popii la mine și fanții tăi dau din buze.
PĂRINTELE ILIE: Mă miram eu să treacă zi lăsată de la Dumnezeu și să n-o iei de la capăt. Cântă, flașnetă hodorogită...
CONU GRIGORE: Dar ce? Nu-i așa? Mă rog, în pachetul ăsta erau patru dame? Erau! Voiai să vie la tine? Voiai! Dar uite-le, că damele au venit la mine.
PĂRINTELE ILIE: Și adică în ce fel vine pilda?
CONU GRIGORE: Pilda vine așa: damele trag la mine!
PĂRINTELE ILIE: Și pe astea le-ai furat, cum ai furat-o pe Sofica?
CONU GRIGORE: Întocmai!
PĂRINTELE ILIE: Atunci dă banii înapoi! (Dă să ia banii de pe masă.)
CONU GRIGORE:Stai, popă, că nu-i așa! Nu mă face s-o chem pe Sofica să spuie singură.
PĂRINTELE ILIE: Ce să spuie?
CONU GRIGORE: Că a fugit cu mine de bunăvoia ei, nu cu furătura!
PĂRINTELE ILIE: Și nu ți-e teamă c-oi zice s-o chemi?
CONU GRIGORE: Sofico!
PĂRINTELE ILIE: Lasă femeia în pace la treburile ei! Mă! Mă! Mă! Că hapsân ești!
CONU GRIGORE: Nu-iașa! Trebuie să ne lămurească.
PĂRINTELE ILIE:Ce să ne lămurească; de douăzeci și cinci de ani tot ne lămurim și nu ne mai lămurim.
CONU GRIGORE: Păi cum să ne lămurim, dacă-mi scoți ochii c-am furat-o? De ce n-ai furat-o tu, dacă socoți că era marfă de furat?
PĂRINTELE ILIE: Păi tocmai asta-i, moșnegărie! Eu n-am socotit-o marfă de furat, dar tu ai socotit-o marfă de furat și...
CONU GRIGORE: Măi! Iar o luăm de la capăt?
PĂRINTELE ILIE: Iar!
CONU GRIGORE: Eram vecini cu casele?
PĂRINTELE ILIE: Eram!
CONU GRIGORE: Ședea Sofica peste drum de noi?
PĂRINTELE ILIE: Ședea.
CONU GRIGORE: Am crescut laolaltă?
PĂRINTELE ILIE: Crescut!
CONU GRIGORE: Și cu Sofica?
PĂRINTELE ILIE: Și.
CONU GRIGORE: Am plecat la școală amândoi?
PĂRINTELE ILIE: Sofica a rămas acasă.
CONU GRIGORE: Am zis amândoi, nu amântrei!
PĂRINTELE ILIE: Ai zis!
CONU GRIGORE: Și ni s-au aprins călcâile după ea într-o bunăzi. Adevăratu-i?
PĂRINTELE ILIE: Cu aprinsul, adevăratu-i, dar cu ziua nu!
CONU GRIGORE: Adică?
PĂRINTELE ILIE: Ziua aceea n-a fost bună.
CONU GRIGORE: Apoi te cred! Dar pentru mine a fost! Ce dai din cap?A fost!
PĂRINTELE ILIE: S-o întreb și pe cumătră Sofica despre partea asta!
CONU GRIGORE: Ia nu schimba tu vorba, că eu îs pornit pe răfuială mare! Și cum zic: erai lulea, și eram lulea!'
PĂRINTELE ILIE: Erai!
CONU GRIGORE: Și tu nu erai?
PĂRINTELE ILIE: Păi bine măi, meseria mea e să îngrop morții, nu să-i dezgrop.
CONU GRIGORE: Ba-i dezgropi și tu la șapte ani!
PĂRINTELE ILIE: La șapte, dar nu la douăzeci și cinci și nu în toată ziua, ca tine. Și la urma urmei ce poftești dumneata de la mine?
CONU GRIGORE: Să te fac knokout, cum zice
GEORGICĂ! (Reluând firul.) Și va să zică amândoi, prieteni buni și îndrăgostiți de Sofica. O cer cu de la tată-său, nu mi-o dă; o ceri tu de la tată-său, nu ți-o dă!
PĂRINTELE ILIE: Și atunci ai furat-o și gata!
CONU GRIGORE: Nu-i gata, că acu chiar o chem! (Strigă.) Sofico!
PĂRINTELE ILIE: Las-o, omule, că i se ard plăcintele! Și pe urmă eram knockout cum zice
GEORGICĂ.
CONU GRIGORE (furios): Ia ascultă, popă, să nu mă iei pe mine ușurel, c-apoi... Taie cărțile. Na! (îi dă pe față cărțile.) Râzi! râzi! Uită-te la el, mutră să fie rivalul meu! Mai na! Hai, joacă! Pune fantele jos! Pune-1, că-i acolo! Așa! Eu pun dama aici! Uite-o, mă, o vezi? Așa! Nimic n-ai, mă, nimic... așa! Și acum, uite, că iau cu popa... uite-l! Îl vezi? Popă e, ori ce e?
PĂRINTELE ILIE: Cu dama acu mai merge. Simbol-nesimbol, nu știu ce șmechereală faci tu, dar văd că-ți iese. Dar ce caută popa la tine?
CONU GRIGORE: Dar tu n-ai venit după mine? Că după fuga mea cu Sofica, nu te înfundaseși în creierii munților, unde a înțărcat dracu copiii? Și te-ai întors! Cum a murit biata preoteasă, protos, ai fost aici! Și de douăzeci de ani îmi scoți sufletul.
PĂRINTELE ILIE: Apoi, frate Grigore, asta-i gelozie! Nu te mai da după deget ! Tot simbol e, dar altfel de simbol. Știi tu vorba cea de frupt: cine pierde la cărți câștigă în altă parte și cine câștigă la cărți...
CONU GRIGORE (necăjit): Ei, acuma scrum s-alege!
PĂRINTELE ILIE: Din mine?
CONU GRIGORE: Nu, din plăcinte! Sofico! Hm! Rival și acu! Bine, domnule! Vedem noi! Sofico! Rival, hai !
PĂRINTELE ILIE: Strig-o! de ce te arăți mai gelos!
CONU GRIGORE: Eu gelos pe tine?
PĂRINTELE ILIE: Mori de gelozie!
CONU GRIGORE (furios): Gelos eu? (Pauză) Fugi, mă, că nu-s gelos!
PĂRINTELE ILIE: Apoi bine, de douăzeci de ani te zbați să-mi arăți că n-ai furat femeia și că a venit de bunăvoie. Dar să te întreb și eu de ce te frămânți atâta, dacă n-ai la inima ta nici o căință? Hai!
CONU GRIGORE: Căință eu? (Jalnic.) Soficooooo!
PĂRINTELE ILIE: Căință tu! Pentru că-ți spune sufletul că de n-o furai, nu o aveai! Mai eram și eu pe acolo! Dar, față bisericească, nu puteam să fur femeia, pe când tu, cioflingarule, căciula pe băț și ce-am avut și ce-am pierdut...
CONU GRIGORE (și, mai jalnic): Soficooooo!
PĂRINTELE ILIE: Mă, nu taci? Apoi să nu mă faci să-mi treacă și mie cheful de plăcinte că pe urmă o chem eu.
CONU GRIGORE: M-ai omorât! Sofico
PĂRINTELE ILIE: Ala, taci?
CONU GRIGORE (nu i se mai râs în glas): Sofico!
PĂRINTELE ILIE (tare): Cumătră Sofico! Ia, rogu-mă ție, poftim încoace un piculeț.
CONU GRIGORE (speriat): Las-o în pace că se ard plăcintele!
PĂRINTELE ILIE: Aha! Ți-e frică!
CONU GRIGORE: Plăcintele!
PĂRINTELE ILIE: Biiine! Mă rog! Dacă ți-e frică, s-a lămurit!
CONU GRIGORE: Așa? (Răgușit.) Soficoo! N-aude! Strig-o tu!
PĂRINTELE ILIE: Iaca nu vreau. Strig-o tu!
CONU GRIGORE: Ahaaa! Va să zică ție ți-e frică, nu mie. (Și deodată strigă amândoi, disperați.) Soficooo!

Scena 2

ACEIAȘI,
COANA SOFICA.


COANA SOFICA: Ce-i, moșnegilor? Vi-i foame? (Cei doi se poftesc unul pe altul să înceapă, dar fiecăruia i-ar plăcea să înceapă celălalt.) Ei, ce-i? Ați amuțit?
CONU GRIGORE (preotului): Hai, spune tu!
PĂRINTELE ILIE: Ba tu!
CONU GRIGORE: Eu nu spun!
PĂRINTELE ILIE: Măi, spui?
CONU GRIGORE: Nu!Spune tu!
PĂRINTELE ILIE: Ba tu să spui!
CONU GRIGORE: Nu. PĂRINTELE ILI E: Și de ce, mă?
CONU GRIGORE: Iaca așa!
COANA SOFICA: Ei, începeți odată, ori nu începeți?
PĂRINTELE ILIE: Hai, începe tu.
CONU GRIGORE: Ba tu.
PĂRINTELE ILIE: Eu nu încep.
CONU GRIGORE: Așa?
PĂRINTELE ILIE: Așa!
CONU GRIGORE: Și de ce, mă rog?
PĂRINTELE ILIE: Iaca așa?
COANA SOFICA: Oameni buni, nu mă țineți degeaba, că mi se ard plăcintele!
CONU GRIGORE (furios): N-auzi, domnule, că se ard plăcintele?
PĂRINTELE ILIE: Ei, și ce-mi pasă mie?
CONU GRIGORE: Și vrei s-o sărbătorim pe fină-ta cu plăcinte arse?
PĂRINTELE ILIE (indignat): Pe mine, te rog, să nu mă iei pe coarda sentimentală, auzi?
CONU GRIGORE: Mda! Sentimentală! Uite-te cine vorbește de coarda sentimentală!
PĂRINTELE ILIE: Adică ce? Nici la
OLGUȚA n-am voie să țiu? Păi am ținut-o în brațe, când era, un gogoloș de carne, și eu am crescut-o, n-ai crescut-o tu, măcar că-i ești tată, nu i-ai mai fi fost!
CONU GRIGORE: Bine că recunoști măcar că i-s tată!
PĂRINTELE ILIE: Tare aș vrea eu să nu recunosc, dar ce să mai fac eu azi, când împlinește optsprezece ani bătuți?
COANA SOFICA (rugătoare): Plăcintele!
CONU GRIGORE (imperativ): Plăcintele!
PĂRINTELE ILIE (cu dispreț): Plăcintele!
COANA SOFICA (se scuză): Plăcintele!
PĂRINTELE ILIE (resemnat și scârbit, pronunța): Plăcintele...
COANA SOFICA: Apoi eu mă duc fiindcă nu înțeleg nimic...

(Dă să plece.)


CONU GRIGORE: Se duce!
PĂRINTELE ILIE: Se duce!
CONU GRIGORE: Vasă zică o lași să se ducă!
PĂRINTELE ILIE: Batu o lași'să se dură,pentru că ți-i frică!
CONU GRIGORE: Frică i-i cui spune! (Și deodată amândoi.) Soficoo!
COANA SOFICA (întoarsă din drum): V-ați hotărât?
PĂRINTELE ILIE: Da!
CONU GRIGORE: Da!
COANA SOFICA: Ei!
CONU GRIGORE: Ne-am certat!
PĂRINTELE ILIE: Da, amarnic ne-am certat!
COANA SOFICA: Asta am cam înțeles-o eu,dar vorba-i din ce pricină?
PĂRINTELE ILIE,
CONU GRIGORE (arătându-se unul pe altul): Din pricina dumnealui.
COANA SOFICA: Acum îs lămurită, așa că pot să plec.
CONU GRIGORE: Stai,Sofico, nu te duce, că spun eu. (Către preot.) Ce crezi că nu spun? Spun! Uite, nevastă! Răspunde tu. Am eu dreptul să fiu, cum să zic?... să fiu...
PĂRINTELE ILIE: Gelos...
COANA SOFICA: Gelos?
CONU GRIGORE: Ei da... Am eu dreptul să fiu așa?
COANA SOFICA: Nici vorbă!
PĂRINTELE ILIE (lui
CONU GRIGORE): Vezi? Apoi să nu mă faci...
CONU GRIGORE: Stai, că n-a înțeles! Adică de ce să am dreptul?
COANA SOFICA: Tot omul are dreptul să fie gelos!
CONU GRIGORE (părintelui):Vezi?
PĂRINTELE ILIE: Stai, că n-a înțeles!
CONU GRIGORE: Lasă-mă pe mine, să întreb eu acu. Uite ce-i, Sofico. Vreau să zic: Pot eu să fiu...? (Și ezită.)
PĂRINTELE ILIE: Gelos...
CONU GRIGORE: Las-o în pace că a înțeles ea. Ei?... Pot să fiu?
COANA SOFICA: De unde să știu eu? Unii pot, alții nu...
CONU GRIGORE: Nu, bre omule, am eu de ce să fiu gelos?
COANA SOFICA: Dar ce? Ești gelos?
CONU GRIGORE: Nu-i vorba de asta! Mi-ai dat tu vreo dată prilej să fiu gelos?
COANA SOFICA: Știu eu? Tu ce crezi?
CONU GRIGORE: Nu-i vorba de mine, e vorba ce crezi tu. Ei, răspunde! La ce te gândești acu?
COANA SOFICA: La plăcinte!
PĂRINTELE ILIE (râde în hohote): Nu vezi, tinichea bătrână, că-și bate joc de tine?
CONU GRIGORE: Ce să-și bată joc, domnule, păi dumneaei a înțeles că aici e ceartă mare și trebuie curmată într-un fel. Să întreb atunci de-a dreptul. Am eu de ce să fiu gelos pe rabla asta de popă?
COANA SOFICA: Da ce, părinte? Aveți amândoi vre-o ibovnică în sat?
CONU GRIGORE: Nu, bre omule, din pricina ta! Să întreb mai de-a dreptul: ții la el?
COANA SOFICA: Țiu și țiu mult.
PĂRINTELE ILIE (lui
CONU GRIGORE): Așa!
CONU GRIGORE: Dar la mine ții?
COANA SOFICA: Țiu și țiu mult.!
CONU GRIGORE (pufnind): Așa!... Dar la care ții mai mult? Care dragoste e mai mare?
COANA SOFICA: Asta-i ca întrebarea ceea: Ce-i mai greu: un kilogram de puf ori un kilogram de fier?
CONU GRIGORE: Mă rog. dacă ar fi să alegi acu între noi pe cine 1-ai alege?
COANA SOFICA: Trebuie să spun drept?
PĂRINTELE ILIE: Trebuie!
COANA SOFICA: Și nu-i păcat?
PĂRINTELE ILIE: Nu-i.
COANA SOFICA: Și dacă-o fi păcat?
PĂRINTELE ILIE: Te dezleg de păcat numaidecât, mielușica Domnului.
COANA SOFICA: Apoi atunci aleg pe părintele!
PĂRINTELE ILIE: Vezi cucoane?
CONU GRIGORE: Și nu mă alegi pe minei'
COANA SOFICA: Păi nu te-am ales o dată? Și pe urmă dacă mă dezleagă de păcate...
CONU GRIGORE: Nu râde, popă, că o limpezesc numaidecât! Dar ia mai spune ceva. Înainte să te iau eu, la cine țineai mai mult?
COANA SOFICA: Știi foarte bine. La contabilul de la Federală.
CONU GRIGORE: Nu. frate, răspunde la ce te întreb eu. Dintre noi doi trebuie să-ți fi plăcut, unul mai mult. Eu aveam mustață, el barbă, în sfârșit era o deosebire. Ție cum îți plăcea mai mult să fie un bărbat?
COANA SOFICA: Ras de tot.
CONU GRIGORE: Nici asta! Dar eu eram învățător și ăsta popă. Ce ai fi vrut tu să-ți fie bărbatul?
COANA SOFICA: A! Locotenent de Roșiori. (Râde o dată cu preotul)
CONU GRIGORE: Îmi pare rău, Sofico, dar eu întreb în serios și ție-ți arde de glumă.
COANA SOFICA: Păi bine bărbățelule, acum de asta-ți cășunează ție? Bateți-vă pe dragostea copiilor, nu pe dragostea femeilor. Că aveți și mutră amândoi să vă certați pe o biată babă ca mine.
PĂRINTELE ILIE: Drept!
CONU GRIGORE: Ce-i drept?
PĂRINTELE ILIE: Că-i babă!
CONU GRIGORE: Ia te rog să nu-mi insulți nevasta că te zvârl pe poartă în drum.
PĂRINTELE ILIE: Ar fi și asta ceva dacă zvârlitui meu ar în tineri-o.
COANA SOFICA: Da! Zău! Și atunci am vedea noi dacă nu s-ar întoarce lucrurile...
PĂRINTELE ILIE: Bravo, cumătră! Mai pune-1 cu botul pe labe!
COANA SOFICA: Nu-i nevoie, că-1 pun copiii destul.
CONU GRIGORE: Copiii? Apoi bine, cucoană, cu dumneata nu-s neam decât așa, dar cu ei îs neam de-al binelea, așa că acolo nu mai încape trădare ca la dumneata. Că dumneata mi-ai cam scăldat-o de dragul popii...
COANA SOFICA: Ai băgat de seamă?
CONU GRIGORE (popii): Dar las' că mi-o plătește el cu vârf și îndesat la tabinet. (Către preot.) Taie cărțile!

Scena 3

ACEIAȘI,
OLGUȚA


OLGUȚA: Hai, mamă, că s-au rumenit plăcintele…
COANA SOFICA: Mai au vreme destulă, nu-i nici o grabă.
CONU GRIGORE (indignat): Apoi bine, dar adineauri spuneai...
COANA SOFICA: Vream să scap mai repede de gura ta.
CONU GRIGORE (mânios): Bine, doamnă! M-am lămurit! Te poți duce!
COANA SOFICA: Sărutmâna!

(Părintele râde, Sofica și
OLGUȚA pleacă.)


CONU GRIGORE: Iar râzi? (Furios.) Să nu-mi faci pe biruitorul că chem fata și băiatul și te fac praf. Să-ți iasă din minte că ești aici la tine acasă! Iar râzi? Olguțooo! Ia stai!

Scena 4


CONU GRIGORE,
PĂRINTELE ILIE,
OLGUȚA


CONU GRIGORE (cu nobil accent părintesc): Olguțo, tu astăzi împlinești optsprezece ani! Ești prin urmare o femeie formată pentru viață. (Se încurcă.) Așa... că... ăăă...
PĂRINTELE ILIE: Aăăă...
CONU GRIGORE: Așa că, Olguțo, am să-ți pun o întrebare. Nu te mai uita la ghiujul ăsta, că n-are pic de seriozitate în el. Eu vreau să știu: pe cine iubești mai mult? Pe el sau pe mine?
OLGUȚA: Totuna pe amândoi, așa mi-ai spus mata.
CONU GRIGORE: Bine, eu ți-am spus din politețe față de el. Dar cum e într-adevăr? (Preotului.) Te poftesc să nu-i faci semne! Spune, Olguțo!
OLGUȚA (grăbită, zâmbind): Pe mata, firește!
CONU GRIGORE: Bine, dar dacă ar fi să-ți alegi un tată, între mine și el pe cine 1-ai alege?
OLGUȚA: Ce să mai aleg, că a ales mama.
CONU GRIGORE (indignat): Pe cine-a ales?
OLGUȚA: Pe mata, pe cine altul?
CONU GRIGORE: A! Da, firește! Dar las-o pe maică-ta, că-i trădătoare. Acu a trecut de partea popii. Ce râzi? Ce dracu, treceți și voi de partea lui? Mă rog, cum ai vrea să fie tatăl tău ideal?
OLGUȚA: Orice tată este ideal prin definiție, cum zice
GEORGICĂ.

Scena 5

ACEIAȘI,
GEORGICĂ


GEORGICĂ: Completează, te rog, femeie: orice tată este ideal prin definiție, afară de tatăl ceresc.
PĂRINTELE ILIE: Și el de ce nu e ideal?
GEORGICĂ: Fiindcă el ar trebui să ne facă după chipul și asemănarea sa și nu ne face. E drept că pe mine m-a făcut după chipul și asemănarea tatii, dar dacă te uiți bine la tata, vezi că nu seamănă decât foarte puțin cu Dumnezeu. Du-te, femeie, la plăcinte și lasă bărbații să discute chestiuni mai firbinți și mai aprinse decât rola bucătăriei.
OLGUȚA:
GEORGICĂ, nu abuza de gentilețea unei surori mai mari decât tine și...
GEORGICĂ: Olguțo, nu abuza de cavalerismul unui sportmen mai mare decât tine și... să ne întoarcem la oile noastre, cum zice franțuzul: tu întoarce-te la mama, că te-a chemat, și eu rămân cu tata că m-a chemat.
CONU GRIGORE: Respectă-ți părinții, domnule!
GEORGICĂ: Nu pot. Cum să-i respect, dacă au avut o idee așa de proastă, să fiică un sportmen ca mine.
OLGUȚA: Bravo!
GEORGICĂ: ...după ce făcuseră o gâsca romantică, ca tine!
CONU GRIGORE: Ce romantică, domnule?
OLGUȚA de acum e emancipată.
GEORGICĂ: Cum emancipată?
CONU GRIGORE: Azi împlinește optsprezece ani și după lege e emancipată!
GEORGICĂ: Ce emancipare?... Mata n-o vezi? în veacul al XX-lea numai două persoane mai păstrează asemenea codițe romantice:
OLGUȚA și părintele. Deosebire e că
OLGUȚA e o fată mică, dar cu coada mare, și părintele un om mare cu coada mică. Apropo, părinte, o idee: Vă propun la amândoi să vă tundeți!
CONU GRIGORE: Măi domnule, nimica nu respecți pe lume!
GEORGICĂ: Așa-s eu. Nu pot să respect nici pe Dumnezeu, dacă nu l-oi trage puțin de barbă.
OLGUȚA:
GEORGICĂ!
GEORGICĂ: Te rog să taci! fa spune, tată, de ce m-ai chemat ?
CONU GRIGORE: Eu?
GEORGICĂ: Da, mi-a spus mama.
CONU GRIGORE: Nu le-am chemai eu! L-am chemat eu? N-auzi, mă popă? Răspunde! L-am chemat eu?
PĂRINTELE ILIE: Îhî! ca să spuie de partea cui este.
CONU GRIGORE: Ce să spuie? Nu -l auzi că-i de partea mea?
GEORGICĂ: În ce privință?
PĂRINTELE ILIE: La cine ții tu mai mult? La mine ori la rabla asta?
OLGUȚA ține la dânsul.
GEORGICĂ: Nu-i adevărat! Ai curaj ul opiniei, femeie! N-am discutat noi chestiunea asta? Ai spus că ți-ar plăcea să ai un tată care să-i cuprindă pe amândoi. Dar eu nu admit părerea Olgutței. Asta-i romantism curat! Nu se poate să ai tată doi oameni. Trebuie să ai numai unul!
CONU GRIGORE: Pe mine!
PĂRINTELE ILIE: Ba pe mine!
GEORGICĂ: Nu -i așa!
CONU GRIGORE: Atunci tai în două și ne împaci pe amân- doi.
OLGUȚA: Și tot acolo vine.
GEORGICĂ: Zău? N-ai nici o aplicație la matematică! Absolventă la liceu ești tu? Mai mare rușinea!
OLGUȚA: Unu și cu unu, împărțit la doi, cât fac?
GEORGICĂ: Stai, că nu- i așa! Tata nu-i unu, e jumătate!
CONU GRIGORE: Jumătate?!
GEORGICĂ: Da, jumătatea mamei! Ce să-ți fac, dacă ai nevastă!
CONU GRIGORE: Și popa cât îi?
GEORGICĂ: Eh! Părintele e un om și jumătate! Deci: jumătate plus unu și jumătate fac doi. Împărțit la doi, fac unul. Numai bine. Dar de la mata e un sfert și de la părintele trei sferturi!
PĂRINTELE ILIE: Bravo,
GEORGICĂ!
CONU GRIGORE (obidit): Bravo,
GEORGICĂ! Halal copil ce mai am și eu!
GEORGICĂ: Mai întâi că asta nu se știe!
CONU GRIGORE: Ce nu se știe, mă?
GEORGICĂ: Că-s copilul matale. Este unul Strindberg care...
CONU GRIGORE: Ce bâîgui tu, domnule? Atunci cine ți-e tată?
PĂRINTELE ILIE (jucând): Popa!
CONU GRIGORE (indignat de aluzie): Cum? Ce? A! Vrei să faci simbol? Apoi tot simbol este, dar mai altfel decât crezi tu. Că la tabinet, frate, poți să pui popa jos și poate să vie după dânsul și dama de la mine, că tot degeaba-i dacă am dat eu cărțile. Și așa, uite că iau tot, și popă și damă și fante și as... și banii de pe masă.

Scena 6

ACEIAȘI,
CONSTANTIN CÂRNU, lăutarul, care vine cântând:„Mulți ani trăiască".


CONU GRIGORE: Așa,
CONSTANTIN! Bravo! Credeam că ai uitat.
CONSTANTIN: Ce să vă uit, coane Grigorie, că mi-a trimis vorbă și părintele. La mulți ani, duduie
OLGUȚA și toate cele bune!
OLGUȚA: Mulțumesc,
CONSTANTINe. Ia de aici un păhărel de vin.
CONSTANTIN: Să trăiți! Sfinția ta să-ți trăiască fina și să-i cântăm la nuntă! Să vă trăiască! Ura!
GEORGICĂ: Ura!
CONU GRIGORE: Mulțumesc,
CONSTANTINe. Să trăiești și tu. (Ciocnesc paharele.) Dar
IONICĂ n-a fost pe la tine? Că pe el î1 trimisesem să te aducă.
CONSTANTIN: A fost, cum să nu fie! Ce nu face dom'
IONICĂ pentru duduia
OLGUȚA?
PĂRINTELE ILIE (tușește): Hm, hm! Uite mă, că ți-a venit și ție un fante.
CONU GRIGORE: A venit, cum să nu vie, și-i bun că ia! Dar
IONICĂ nu vine?
CONSTANTIN: Vine îndată. Am auzit că s-ar fi dus la Franz neamțul. Cică ar fi trecut într-acolo conașul Răducu.
GEORGICĂ: Care Răducu? (
OLGUȚA ascute urechea.)
PĂRINTELE ILIE,
CONU GRIGORE: Răducu? Răducu al lui Cociaș?
CONSTANTIN: Da, băiatul lui conu Zamfir. TOȚI: Când? Cum?
GEORGICĂ (sare în sus de bucurie): Vine nenea
RADU! Vine nenea
RADU! Ura!
PĂRINTELE ILIE: Pune cartea jos.
CONU GRIGORE: Ce? A da! Cartea! Uite asul!

Scena 7

ACEIAȘI,
COANA SOFICA


COANA SOFICA: Ce-i. gălăgia asta?
OLGUȚA: Cică ar fi venit Răducu — așa spune
CONSTANTIN.
COANA SOFICA: Und e-i?
CONU GRIGORE: Ce-ai acolo, o damă?
PĂRINTELE ILIE: Nu, damă ai tu!
CONSTANTIN: Sărutăm mâinile, coană Sofico! Aud că-i la Franz. Ar fi trecut acușica cu bicicleta și s-a dus dom'
IONICĂ după dânsul.
GEORGICĂ: Cu bicicleta? Mă plimb cu bicicleta! Mă plimb cu bicicleta.
CONU GRIGORE: Ce țipi așa ca un dezmetic, domle?
GEORGICĂ: Păi cu am numai două pasiuni în viață: boxul și pe nenea
RADU! Box fac în fiecare zi, dar pe nenea
RADU nu 1-am văzut de când am plecat în vacanță! Ura, ura, ura!!!! (Cum
CONSTANTIN a început un cântec, îl întrerupe.) Las-o pe asta de post,
CONSTANTINe, și cântă una de frupt.
COANA SOFICA (Lângă
CONU GRIGORE): Tu'ai auzit?
CONU GRIGORE: Ce?
COANA SOFICA: A venit Răducu în sat și n-a dat pe la noi.
CONU GRIGORE: Vine el acușica, n-ai grijă! (Fredonând pe melodia ce-i cântă
CONSTANTIN.) Uite-l! Uite-1!
COANA SOFICA: Cine?
RADU?
PĂRINTELE ILIE: Uite-1! Uite-1!
CONU GRIGORE:
RADU?
PĂRINTELE ILIE: Nu popa! Și ici e un as și o damă... și vine popa și ia!

(
COANA SOFICA a ieși după ce i-a făcut un semn lui
CONSTANTIN. Lăutarul răspunde cu un semn din cap că a înțeles.)

Scena 8


CONSTANTIN,
PĂRINTELE ILIE, GEORGICA,
CONU GRIGORE — care se scoală de la joc.


PĂRINTELE ILIE: Ce? Nu mai joci?
CONU GRIGORE: Ba da, să-mi ție
GEORGICĂ locul că am ceva treabă în casă.
GEORGICĂ, joacă în locul meu și să bagi bine de seamă că popa face smoc berileuri.
GEORGICĂ: Loviturile sub centură nu-s permise. (Râde.) Pe ring! Hai părinte, dă la sorți mănușile, fă prezentările și bate gongul! Gata?
PĂRINTELE ILIE: Gata! Să te văd eu acu ce-ai învățat tu anul ăsta la școală!
CONU GRIGORE (aproape de urechea lui
CONSTANTIN, continuă, în șoaptă, o frază începută): Eu o scriu acum și ți-o dau ca s-o duci mâine. (iese.)
GEORGICĂ (fredonează pe muzica lăutarului): Vine nenea
RADU, nenea Răducu! Vine cu bicicleta... și-am să mă plimb cu bicicleta. (Vorbind.) Am pierdut, poftim gologanii! (Iar cântă.) Și am să pedalez... Sport... sport... am să pedalez. (Vorbind.) Dă-o dracului de femeie! De-aceea nu pot eu să le sufăr! Cum îți iese femeia înainte, cum piezi! (Cântă.) Vine nenea
RADU și-am să mă plimb cu bicicleta!
PĂRINTELE ILIE: Mă, mă, mă, că vesel mai ești!
GEORGICĂ (vorbind): Vesel că (trece în câtec) vine nenea
RADU...
RADU... bicicleta...
PĂRINTELE ILIE: Pare-mi-se că ție ți-i mai mult de bicicletă decât de
RADU.
GEORGICĂ: A! nu, părinte! Acu vorbesc serios! Dacă ar fi toți pedagogii la internat ca nenea
RADU...
PĂRINTELE ILIE: V-ați face toți de cap...
GEORGICĂ: Nu, că el discută frumos cu noi... A fost elev foarte bun. Fotografia lui e trecută și pe tabloul de onoare. Și pe urmă nu-i rău, ca pedagogii ceilalți... (Cântă.) Vine nenea
RADU... bicicleta... (Vorbește.) Păcat că-i sărac...
PĂRINTELE ILIE: Ei,ce vrei? Conu Zamfir a cam fost mână spartă.
GEORGICĂ: Dar nici bogat nu era.
PĂRINTELE ILIE: Nu, dar cât a ținut cu arenda moșia asta, tot putea să strângă ceva.
GEORGICĂ: Tata spunea că n-a ținut-o mult.
PĂRINTELE ILIE: Ba da, vreo douăzeci și doi de ani și mai bine. Răducu a fost născut aici, a învățat școala primară, la Grigorie, cu
IONICĂ într-o clasă.
GEORGICĂ (un țunci obraznic din buze): Nu face doi bani!
PĂRINTELE ILIE: Tata-tău,
IONICĂ, ori școala?
GEORGICĂ (râs): Nu, prostul ăsta de fante! Poftim gologanii! Va să zică de atunci îs ei prieteni...
PĂRINTELE ILIE: Cine?
GEORGICĂ: Nenea
RADU cu odrasla crâșmarului!
PĂRINTELE ILIE: Da, dar nu-i mai zice așa, că nu-i frumos.
IONICĂ este om sârguitor... priceput.
GEORGICĂ: Dă-1 dracului, că-i un mototol. Nu mă dumiresc eu ce-a găsit tala la el de vrea să-1 însoare cu
OLGUȚA. Da ce? Soră-mea e de nasul lui?
PĂRINTELE ILIE: E un băiat foarte cuminte, învățător bun...
GEORGICĂ: Cum? Și mata l-ai lăsa pe tata să facă prostia asta? Dar mai degrabă dau dreptate mamei, că vrea s-o mărite cu contabilul de la Federală. Acela, cel puțin, are parale.
PĂRINTELE ILIE: Asta-i altceva.
GEORGICĂ: Bătrânii ăștia sunt niște romantici. Ei trăiesc tot ca pe vremea diligenței! Vor să-și mărite fata aici.De parcă n-ar fi tren și aeroplan și radio ca să scurteze drumurile. Acum, mama e femeie, treaba ei... E femeile nu discut și nici nu mă interesează. Dar tata mă face de râs. Spune și mata dacă nu-i adevărat
PĂRINTELE ILIE: Ei, mă
GEORGICĂ, nu-1 judeca așa de ușor pe Grigorie. Tată-tău e o inimă de aur. Eu când stau și mă gîndesc la prieteșugul dintre noi, pe, care nu l-a stricat nimic — și tu nu știi câte ape au trecut între noi...
GEORGICĂ: Ei, pe dracu! Nu mai face din mama atâtea ape! Ți-a suflat-o pe mama și ai înghițit. Și dumneata ești un romantic! Auleu! Ce mai directă la carotidă i-aș fi tras! Ia gologanii, că ai câștigat. Cât te-ai certat cu tata ai pierdut. Acu, de când te-ai făcut sentimental, văd că-mi sufli toți gologanii. Asta trebuie să-ți fie învățătură: fii romantic și sentimental cu tala, și n-o mai face pe certărețul, că știu eu cum vi-i cearta. Urlați de se zguduie pereții, dar să ferească Dumnezeu să se atingă cineva de unul din dumneavoastră, îi sare celălalt în cap. Dar acum știi ce? Eu îți propui să facem alianță amândoi și s-o scăpăm pe Olguta. Femeie, femeie, dar nu vreau să încapă pe cine știe c o mâini, mai ales că-i săracă. Și pe urmă, drept să-ți spun, de-o mărită tata cu băiatul cârciumarului, fac una, de urlă toată Moldova!
PĂRINTELE ILIE: Nu. mai spune! Și ce anume?
GEORGICĂ: În ziua nunții îl felicit eu o directă la carotidă, de nu se mai scolă unsprezece secunde de la pământ. Și-i dau și una de cincizeci și trei de kilograme, sub centură. N-au decât să mă descalifice.
PĂRINTELE ILIE: Ai pierdut iar.
GEORGICĂ: Na, ea nu mai am nici un ban.
PĂRINTELE ILIE: Astăzi e semn că planul tău nu-i bun! Pedeapsă de la Dumnezeu, fiule!
GEORGICĂ (râzând): Nu, că nu-s paralele mele, îs ale tatii. Asta-i semn că planul lui nu-i bun! Tralala! Ce bine-mi pare că i-am pierdut toți banii! Are să turbeze de necaz.
PĂRINTELE ILIE: Și-ai să înghiți un frecuș, să-l pomenești!
GEORGICĂ: Nu. Mata ai să-l înghți. Are să spuie c-ai făcut șmecherlâcuri...

Scena 9

ACEIAȘI,
CONU GRIGORE


CONU GRIGORE (intră și pune în buzunarul lui
CONSTANTIN, pe ascuns, o scrisoare): Ei, ce-ai făcut?
GEORGICĂ (pufnind): Bate gongul, că m-a îngrămădit în funii...
CONU GRIGORE: Ce-i asta, popă? Păi nu ți-i rușine să-i iei banii cu șmecherlâcuri ? Frumos îți sade, om bătrân, să te bucuri de-o minte de copil?
PĂRINTELE ILIE: Păi, dacă-i minte; de copil, cine: te-a pus să-1 lași să joace în locul tău?
CONU GRIGORE: Dă banii înapoi;
PĂRINTELE ILIE: Nu-i dau!
CONU GRIGORE: Dă-i încoace!
PĂRINTELE ILIE: Nu! Să stai aici și să joci, dacă n-ai încredere, nu să umbli creanga după plăcinte, la bucătărie.
CONU GRIGORE: Va să zică, nu-i dai înapoi?
PĂRINTELE ILIE: Nu-I dau.
CONU GRIGORE: Bine! Atunci nu mai joc.
PĂRINTELE ILIE: Te cred! Nu-ți dă mâna, că sa joci cartea!
CONU GRIGORE: Nu știam că așa se zice la șmecherie.
PĂRINTELE ILIE: Șmecherie?
CONU GRIGORE: Șmecherie!
PĂRINTELE ILIE: Bine! Atunci poftim banii înapoi. Na tot!
CONU GRIGORE: Nu-mi trebuie, ține-ți banii!
PĂRINTELE ILIE: Na, dacă zici că-i șmecherie, ia-ți banii și joacă înainte!
CONU GRIGORE: Da, ce? Mie-mi trebuiesc banii tăi?
PĂRINTELE ILIE: Aha! Va să zică recunoști că-s banii mei!
CONU GRIGORE: Nu recunosc nimic!
PĂRINTELE ILIE: Atunci nu mai joc nici eu.
CONU GRIGORE: Treaba ta. Ia-ți banii de-aici.
PĂRINTELE ILIE: Nu-i iau!
CONU GRIGORE: Îi zvârl!
GEORGICĂ: Zvârle-i la mine.
CONU GRIGORE: Îi dau.
PĂRINTELE ILIE: Dă-i.

(
GEORGICĂ i-a și luat.)


GEORGICĂ: Meci nul! Hai acu la repriza doua!
CONU GRIGORE: Acu, hai, vino încoace și joacă, harpagonule! Na, dă tu cărțile.
PĂRINTELE ILIE: Ia mai zi.
CONSTANTINe!
CONSTANTIN: De post ori de frupt?
PĂRINTELE ILIE: De frupt,

(Lăutarul cântă.)


GEORGICĂ: Schimb-o! Zi una de post.
CONU GRIGORE: De ce?
GEORGICĂ: Vine
IONICĂ, mototolul, cu o varză fără carne.
CONU GRIGORE (cu mustrare):
GEORGICĂ!
CONSTANTIN dispare cu scrisoarea.

Scena 10


IONICĂ: Bună seara!
GEORGICĂ: Olguțo! Olguțo!
IONICĂ: Să vă trăiască domnișoara! Sărut mâna, părinte, să-i trăiască fina.
CONU GRIGORE,
PĂRINTELE ILIE: Să dea Dumnezeu, mulțumesc. Să trăiești și dumneata.
GEORGICĂ: Să ne trăiască.
OLGUȚA: Cine rnă strigă?
GEORGICĂ: A venit…
OLGUȚA: Cine? Răducu? A! Credeam...
IONICĂ: Bună seara, domnișoară
OLGUȚA, sincerele mele felicitări. (
OLGUȚA dă din cap.) Îmi dați voie să vă ofer un mic cadou... Știu că vă place... O mușcată... nu-i așa de frumoasă ca cealaltă din fereastră...
OLGUȚA: Ba da! Mulțumesc. Acu, mușcata din fereastra marnei are soră...
IONICĂ: Îmi pare bine. Îmi dați voie s-o duc eu?
OLGUȚA: Nu, vreau, s-o las aici, pe masă...
IONICĂ: Cum vreți dumneavoastră. CONU GRIGORE (nu-și mai poale lua ochii de la floare): Frumoasă floare!
PĂRINTELE ILIE (cu ochii la floare): Da, frumoasă!
OLGUȚA: Foarte frumoasă. Dar spunea
CONSTANTIN că a venit Răducu. E adevărat?
GEORGICĂ: Auleu, asa-i! Unde-i?
IONICĂ (răspunde): Da! Are să vie. El e în treacăt. A avut ceva treabă la mecanic.
GEORGICĂ: Și nu i-ai spus că-i ziua Olguței?
IONICĂ (stingherit): Nu... am scăpat din vedere... dar cred că știe... El n-a spus nimic, dar așa cred... (Vrea să scape.) Dar unde-i
COANA SOFICA?
GEORGICĂ: Eu mă duc să-i ies înainte. (Pleacă.)
IONICĂ: Să-i dau bună seara. (O mică pauză; toți cu gândul altundeva.) E în casă?
OLGUȚA: Cine? A! mama? Da, e în casă. Poftim.
IONICĂ: Vă rog, dumneavoastră întâi! (iese.)

Scena 11


PĂRINTELE ILIE și
CONU GRIGORE


PĂRINTELE ILIE: Ți-ai făcut un păcat cu băiatul ăsta. I-ai vârât în cap însurătoarea cu Olguta, și-i prăpădit de amorezat. Tu, ca totdeauna, nu te-ai gîndit cât negru sub unghie ce faci! Auzi tu ce spun, ori n-auzi?
CONU GRIGORE: Ce? (Preotul dă din umeri.) Spune!
PĂRINTELE ILIE: Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă! (Apoi deodată.) De ce i-ai vârât în cap că-1 însori cu Olguta? Și dacă nu s-o putea face? Hai? L-ai nenorocit? L-ai nenorocit! Om bătrân și fără minte ce ești!
CONU GRIGORE: Ai dreptate! (Izbucnind.) Ei, drăcia dracului! Așa caraghioslâc încă n-am mai pomenit.
PĂRINTELE ILIE: Ce caraghioslâc?
CONU GRIGORE: Uite colea.
PĂRINTELE ILIE: Asta nu-i caraghioslâc, asta-i floare!
CONU GRIGORE: Zău? Dar tu nu vezi ce fel de floare?
PĂRINTELE ILIE: O mușcată.
CONU GRIGORE: Așa! Câți ani împlinește
OLGUȚA azi?
PĂRINTELE ILIE: Optsprezece...
CONU GRIGORE: Și câți ani împlinise Sofica mea când i-ai dat tu mușcata ceea, care-i în fereastră?
PĂRINTELE ILIE (uimit de repetarea faptului): Optsprezece ani.
CONU GRIGORE: Apoi? (Apoi furios.) N-o ia dobitocul!
PĂRINTELE ILIE: Care dobitoc?
CONU GRIGORE: Mototolul crâșmarului! N-o ia el! Asta-i semn mare, popă, semn mare! Soficăi tu i-ai dat floarea și pe Sofica eu am luat-o. Acu unde-i popa? Cine-i popa?
PĂRINTELE ILIE: Care popă?
CONU GRIGORE: Mă! Nimic nu înțelegi! Dă cep la creier! Unde-i popa? Eu eram învățător și tu popă. Popa, adică tu, i-ai dat floarea și învățătorul - adică eu - am luat fata. Acu învățătorul i-a dat floarea și trebuie să vie un popă să ia fata. Unde-i popa și cine-i popa? Unde-i, domnule?
PĂRINTELE ILIE: Contabilul de la Federală!
CONU GRIGORE: Nu... nu... trebuie să vie altul... să vie altul... Din pământ, din iarbă verde trebuie să vie altul...

Scena 12

ACEIAȘI, GEORGICA, apoi
RADU, apoi
COANA SOFICA,
CONSTANTIN și
OLGUȚA


GEORGICĂ: A venit!
CONU GRIGORE: Cine? Popa?
GEORGICĂ: Ce popă, tată? Nenea Răducu.
CONU GRIGORE: A, Răducu! Bravo! (Intră
RADU.) Bine ai venit pe la noi, flăcăule!
RADU: Bună seara, bine v-am găsit! Sărutăm dreapta, părinte.
CONU GRIGORE: Cu ce treburi pe la noi, Răducule?

(
COANA SOFICA intră.)


RADU: Sărut mâna, coană Sofica!
COANA SOFICA: Bine-ai venit, Răducule! Hai, Olguțo maică. Ce mai face coana Măria, conu Zamfir?
RADU: Cu bătrânețele.

(Intră
IONICĂ,
RADU îi face o salutare amicală cu mâna — se vede că s-au întâlnit înainte.)


COANA SOFICA: A, tu vii de la Galați? Dar
OLGUȚA nu vine?
OLGUȚA!
RADU: Nu, eu viu de la Minjina.
CONSTANTIN: Sărut mâna, conașu Răducu... Bine-ați venit pe la noi!
RADU: Bună seara,
CONSTANTINe.
COANA SOFICA: Ia stai jos colea.
CONU GRIGORE: Un păhărel de vin, și spune ce vânt te-a adus pe la noi.

(Intră
OLGUȚA.)


RADU: Să trăiești,
OLGUȚA! (
OLGUȚA dă mâna dar nu-i răspunde.) Apoi ce vânt să m-aducș. M-a chemat mătușa Tudora la Minjina să fac un pic de rânduială. Ea stă cam prost cu sănătatea și...
COANA SOFICA: Vai de mine, dar ce are?
RADU: Bătrânețe, slăbiciune, și acu focul treierului. Sa mai întâmplat să se strice azi un val la o mașină din arie de deasupra Gerului si-am venit să chem pe neamțul ăsta, că pe-acolo nu-i nici un mecanic. Era unul ! Cudalbi, dar cică-i plecat la Bujor.
CONU GRIGORE: Ia uite ce flăcău voinic s-a făcut din țâncușorul cela. Eh! Doamne, cum trece vremea! Vezi, mă popă, că avea dreptate
GEORGICĂ.
GEORGICĂ: Învingător la puncte!
COANA SOFICA: Olguțo, să-i pregătim odaia mare.
RADU: Nu vă osteniți zadarnic, că eu nu răm ân. Trebuie să plec înapoi.
CONU GRIGORE: Nunu te uita la mofturile lui... Fugi de aici! Pregătește odaia.
PĂRINTELE ILIE: Lasă, nu-i mai pregăti nimic, că doarme și la mine!
CONU GRIGORE: Ia scutește-mă, popă! Că purici ca ai tăi se găsesc și pe-aici.
PĂRINTELE ILIE: Ferească Dumnezeu! La mine-s cât bobul de grâu și s-or flămânzi.
COANA SOFICA: Vai de mine. D-apoi așa vă lăudați?
PĂRINTELE ILIE: La omul cu treabă puricele îi ca deșteptătorul. Nu-i așa Răducule?
RADU: Nu știu, că eu dorm ca lemnul.
PĂRINTELE ILIE: Bun! Dac la mine puricii trezesc și scândurile patului!
COANA SOFICA: Ia acum haideți în casă. Eu n-am pus masa afară că bate un pic de vânt și cam aduce țînțari de la baltă.
PĂRINTELE ILIE: Auzi, Răducule? Țânțari de la baltă. Îți mai aduci tu aminte?
RADU: Mi-i toată copilăria aici... Și nu se uită așa de ușor.
GEORGICĂ: Hai, nene Răducule...
CONU GRIGORE: Hai, flăcăule!
RADU: Bicicleta unde-i?
GEORGICĂ: Aici!
CONU GRIGORE: Stă bine, n-ai grijă.
RADU: Știu, dar e un ventil stricat și vreau să-1 schimb.
CONU GRIGORE: Ai destulă vreme după-masă.
RADU: Nu se poate. Trebuie să-1 schimb acuma și să umflu roata la loc, ca să-i fac o probă. Altfel mă pomenesc că se dezumflă pe drum. Vin imediat.
GEORGICĂ: Rămân și eu. Și venim imediat. Un sportmen datorește ajutor oricărui sportmen în pană.

Scena 13


RADU,
GEORGICĂ — lucrând la ventilul bicicletei


GEORGICĂ: Să mă bată Dumnezeu dacă asta-i bicicleta cu care vii mata de la Mânjina.
RADU: Dar de unde?
GEORGICĂ: Nu știu exact, dar eu tare aș vrea să fiu convins că vii de-a dreptul de la Galați. Și asta fiindcă optzeci de kilometri prin hârtoape, cu bicicleta asta care trebuie să fie una din cele două luate de Noe pe corabie...
RADU: Noe?
GEORGICĂ: Păi n-a luat câte o pereche din fiecare soi de animale? Cum zic, ar fi un tur de forță, care ți-ar da în ochii mei tocmai ce n-ai: aureola sportivă, deși ar fi de un romantism nemaipomenit.
RADU: Cum asta?
GEORGICĂ: Ar însemna că ai venit dinadins de la Galați s-o feliciți pe
OLGUȚA și n-ar fi adevărat că ai uitat de ziua ei, cum mi-ai spus pe drum.
RADU: Da,
GEORGICĂ, dacă-ți place așa, fie și așa!
GEORGICĂ: Nu zău, nene Răducule, sântem bărbați. Vrei să mă tragi pe sfoară? Apoi eu îs vuipoi bătrân, nene Răducule.
RADU: Bine, veveriță mică, bine! Ești vulpoi bătrân...

Scena 14

ACEIAȘI,
OLGUȚA


OLGUȚA: N-ați terminat?
GEORGICĂ: N-am terminat, femeie! Lasă-ne în pace să curățim calul de fier.
OLGUȚA: Hai, că se supără mama.
RADU: Numaidecât, Olguțo.
GEORGICĂ: Bă, bă, bă. Și ce te-ai îmbufnat? Se putea să nu vie femeia sa strice plăcerea bărbaților?
OLGUȚA: Hai, terminați, că eu nu mă întorc la masă fără voi.
RADU: Asta ne face plăcere.Olguțo.
OLGUȚA (bosumflată): Da!
GEORGICĂ: Auzi cum răspunde femeia la o vorbă frumoasă?
OLGUȚA: Termini odată, ori nu termini?
GEORGICĂ: Cu dumneata am terminat-o, reprezentantă a sexului infernal. Dar n-am terminat cu curățatul calului de fier.
OLGUȚA: Du-te de adă o cârpă curată, dacă vrei s-o cureți, nu zdreanță aceea...
GEORGICĂ (cu subînțeles): A! Da! Așa e, domnule! Olguțo! Olguțo! Dă-mi voie să te sărut! (O sărută.)
OLGUȚA: Ce te-a apucat?
GEORGICĂ: Un val romantic de recunoștință sportivă... pentru ideea… ideea curățirii cu o cârpă curată! Ce vrei ? Și un sportmen are slăbiciuni când primește câte o directă la plex. Asta-i foarte complicat pentru o soră de optsprezece ani, dar e foarte limpede pentru un frate care știe box. (Iese.)

Scena 15


RADU,
OLGUȚA


OLGUȚA: Tare-i obraznic!
RADU: Obraznic, înseamnă deștept!
OLGUȚA: Ține-i partea! Din pricina ta a ajuns de nesuferit.
RADU: Lasă, că se cumințește el, când o fi mare. Așa eram și eu la vârsta lui.
OLGUȚA: Da?
RADU: Da! Disprețuiam femeia, mi-era dragă oină și paralelele — asta era modem pe-atunci... și uite astăzi.
OLGUȚA: Adevărat, azi nu mai disprețuiești femele... Am ințcles și din scrisoarea Anei.
RADU: Care Ana?
OLGUȚA: Uite ce memorie scurtă ai!?
RADU: A! Ana Dimitriu! Dai ce-i cu Ana?
OLGUȚA: Mi-a scris că v-ați întâlnit, că v-ați plimbat în grădina publică...
RADU: Da, de altminteri am fost și pe la dânșii pe-acasă.
OLGUȚA: Ei? Asta nu mi-a scris. Te pomenești că ai fost la ziua ei.
RADU: Da, firește.
OLGUȚA: Asta e foarte frumos... Ana trebuie să fie mulțumită. E o răsplată frumoasă pentru sentimentele ei... Ce zâmbești? Nu-i așa? Știi foarte bine că Ana te-a iubit, în definitiv, merită să ții minte când e ziua ei. (
RADU zâmbește) Nu, să nu iei vorbele mele cum nu trebuie, dar mi-i necaz!...
RADU: De ce?
OLGUȚA: Dacă n-aveai treabă la mecanic, nu veneai azi. La urma urmei sunt o proastă. Dacă nu veneai, poate că nici nu mi-aș fi adus aminte. E așa de departe de la Galați până aici. Aneta-i acolo... ș-apoi, orășancă, elegantă, frumoasă.
RADU: Olguțo? Acum să lăsăm copilăriile. Uite de ce-am venit! Că pot să-ți spun — am venit de la Galați înadins. N-am vrut să vin aici de-a dreptul. Știam că e ziua ta și dovada uite-o aici: darul pe care ți-1 trimite mama. Olguțo, eu m-am hotărât să mă însor. Poate-i cam devreme, dar viața singur e păcătoasă, proastă. Ai mei nu mai au mult. Nu ești bogată, nu-s bogat, dar ești ca și mine: curajoasă, simplă și muncitoare. N-are să ne meargă rău, crede-mă. O să răzbim în viață dacă ne-om ajuta îndeajuns. Vezi, eu nu știu să vorbesc! Pentru că am eu încrederea asta mare, că avem inimi la fel și că simțim laolaltă și ce-i bine, și ce-i rău. Și-apoi hotărirea de-acum s-a copt în mine în preajma ta. Nu m-am gândit niciodată să mă însor, așa, cu oricare. M-am gândit să mă însor cu tine. E o deosebire și tu o înțelegi. Poate că fără tine nu m-aș fi gândit. Mama și tata știu de toate câte ți le spun. Îs fericiți să te aibă lângă dânșii. Eu? Ce să-ți mai spun... Eu... Hai, dă mâna încoace. Ei bai! Nu-ți fie frică. Nu știi ce viață frumoasă m-am jurat să-ți croiesc ici, lângă bucățica asta de vietate din pieptul meu, care se zbate speriată acum, de o faptă așa de mare, ca pasul meu de azi. Dă mâna. Așa. De ce tremuri? Dacă-s eu aici n-are ce să mai... n-are de ce...

Scena 16

ACEIAȘI,
COANA SOFICA -îi vede; apoi –
GEORGICĂ


COANA SOFICA: Dar ce stați voi aici? Bine, Olguțo, eu te trimit să-i chemi, și tu îi ții de vorbă? Dar
GEORGICĂ unde-i?
GEORGICĂ: Aici!
COANA SOFICA: Și ce faci acolo?
GEORGICĂ: Limpezesc cârpa asta de șters.
COANA SOFICA: Haideți la masă!
RADU: Coană Sofică. am ceva de vorbit cu dumneavoastră.
COANA SOFICA: Chiar acu? Lasă după masă.
RADU: Nu, e mai bine acu. Fii bună și cheamă-1 și pe
CONU GRIGORE.
COANA SOFICA: A! Și cu el? Ia du-te
GEORGICĂ și cheamă-l (
GEORGICĂ iese.)
RADU: Numai noi. Olguțo, fii bună și lasă-ne o clipă singuri.

(
OLGUȚA iese.)

Scena 17


COANA SOFICA,
RADU și
CONU GRIGORE


COANA SOFICA: Ce este? Ia să stăm frumos și spune.
CONU GRIGORE (vine): Ce-i, Sofico?
RADU: Eu te-am supărat.Iartă-mă, dar vreau să vă cer ajutorul într-o împrejurare tare însemnată pentru mine.
CONU GRIGORE: Zi-i. Îs numai urechi.
RADU: Pe scurt: vreau-să mă însor.
CONU GRIGORE: Bravo, flăcăule! Foarte bine faci! Însurătoarea devreme și sculatul de dimineață-s un lucru bun. Nu-i așa, Sofico? Băiat bun, vrednic, neam ales, suflet frumos... Bravo, iaca. Aista-i gând bun. Și ce zice conu Zamfir?
RADU: Ce să zică? Și tata și mama îs foarte, foarte mulțumiți.
CONU GRIGORE: Te cred, cum să nu fie? Să vezi ce are să se bucure boaita de popă când o auzi! Dar coana Tudora știe?
RADU: Da! Firește!
CONU GRIGORE: Și trebuie să fie și ea foarte mulțumită... Ei, dar fata cum îi?
RADU: Tocmai despre asta voiam să vorbesc cu dumneavoastră.
COANA SOFICA: Da? O știm și noi? E de pe aici? E... De ce râzi?
RADU:
OLGUȚA.
CONU GRIGORE (amuțit o clipă): Aaa! (Alt ton, moale, tărăgănat.) Va să zică
OLGUȚA...
COANA SOFICA:
OLGUȚA? Eu credeam că-i altcineva...
RADU: Mi-o dați? Ori nu prezint încredere?
CONU GRIGORE: Ei! Ce vorba!
COANA SOFICA: Da zău… se poate să crezi că noi...
RADU: Atunci rni-o dați.
CONU GRIGORE (nu imediat): Tu, Sofico, co zici?
COANA SOFICA: Ce să zic? Mie îmi pare foarte bine, dar de! Știi - ca mama - aș vrea să am și cu fata mai aproape.
CONU GRIGORE: Dar nici vorbă, e foarte bine când copilul e lângă ai lui...
RADU: D-apoi lângă mama,
OLGUȚA ar fi ca lângă ai ei. Ei o cunosc, de mică...
CONU GRIGORE: Dar mă rog ție, alde conu Zamfir știe că-i vorba chiar de
OLGUȚA?
RADU: Firește!
COANA SOFICA: Apoi atunci... De! Eu zic... că n-avem nimic de zis deocamdată. Nu-i nici cine știe ce grabă.
CONU GRIGORE: Dar firește... însurătoarea e lucru de multă cumpăneală.
COANA SOFICA: Și până îi ieși și tu la un liman, până îi sfârsi universitatea...
CONU GRIGORE: A! Da! Mai ai doi ani...
RADU: Nu! Fiindcă eu las de-acum universitatea.
CONU GRIGORE: Cum asta?
COANA SOFICA: Se poate să faci una ca asta? Dar din ce o să trăiești, din ce să-ți hrănești familia?...
RADU: Ies eu la capăt cu toate. Am un pic de pământ - un colț de vie. Și apoi avocatura nu-i de mine.
CONU GRIGORE: Te faci magistrat, omule: leafa-leafă, vacanța-vacanță, pensia-pensie! Se poate să zvârli tot din mână și să te lași într-un petec de pământ și-o palmă de vie? Dar poți să trăiești dintr-atâta? Apoi ou am de două ori cât voi și nici pe-o măsea nu pun ce iese din toată truda. Mă bate gândul să vând tot. Iaca, să spuie și Sofica.
COANA SOFICA: Dar nici vorbă. Și fără venit bun să nu se însoare omul, ferească Dumnezeu. Nenorocește o biată femeie degeaba. Nu zic, dacă am avea măcar noi avere, n-ar fi nimic. Dar ce avem noi și cu nimic e totuna. Nu-i așa. Grigore?
CONU GRIGORE: Daaa! Hotărât!
RADU: Așa? Bine!Va să zică nu vreți să mi-o dați?
COANA SOFICA,
CONU GRIGORE (odată): Dai- nu-i așa,.. Vai de mine...
CONU GRIGORE: Am zis eu nu? Noi vrem să fie fata gospodărită bine și cu un om vrednic. Și, slavă Domnului, te știm ce om ești, iți știm părinții - nu-i așa, Soifico?
COANA SOFICA: Da, dar eu zic să-ți faci universitatea... nu-i așaș Grigore?
CONU GRIGORE: Nici vorbă!
RADU: Coane Grigore, cu mine trebuie să vorbești bărbătește. Eu când pornesc pe un drum, mă țin de el. Și dacă-i piedică mare, stau să văd; pot s-o dărâm ori nu pot? Dacă pot, bine, dacă nu, iau alt drum, ori mă opresc pe loc. Să nu credeți că eu mă însor fiindcă mi-a venit vremea însurătorii...
COANA SOFICA: Tocmai... ești și tânăr. De ce să te grăbești ?
RADU: De ce? Pentru că... în sfârșit, eu cu
OLGUȚA, așa am socotit eu, că ne putem ajuta bine unul pe allul. Cât privește averea și câștigul, nu-s om să mă dau bătut.
CONU GRIGORE: Ei, fără slujbă sigură...
COANA SOFICA: Fără venit...
RADU: Asta este!... Eu am spus ce-aveam de spus. Dumneavoastră gîndiți-vă, socotiți-vș și mai dau eu p-aici peste vreo două-trei săplămâni...
CONU GRIGORE: D-apoi unde te grăbești, omule?
COANA SOFICA: Dar zău...
RADU: Mi-a cășunat mie să m-apuce toamna la casa mea și însurat cu
OLGUȚA. Și când am apucat sa-i spui mamei și mama m-a binecuvântat, mi s-a părut lucrul ca și făcut. Apoi rămâne așa! Dumneavoastră gândiți-vă și când voi veni după răspuns, să mi-1 dați lămurit, ca să știu ce cale apuc. Și-acum s-o pornesc la druml
CONU GRIGORE: Cum la drum?
RADU: Acasă, la Galați.
CONU GRIGORE: Vai de mine, se poate să-mi faci mie rușinea să nu mănânci o masă la mine, și să dormi o noapte în casa mea?
RADU: Dar nu-i nici o rușine, coane Grigore. Am zis cu că-mi faci rușine când nu-mi dai pe
OLGUȚA? Și-i ceva mai mult decât o masă. Nu se poate să stau. Lasă că, oricum ar fi fost, tot aș fi plecat. M-așteaptă aria întinsă. Dar mai ales acuma, înțelegi dumneata, că nu pot să mă uit în ochii Olguței.
CONU GRIGORE: Da ce? Știe? I-ai spus?
RADU: Nici n-aș fi vorbit cu dumneavoastră dacă nu mi-ar fi îngăduit ea.
COANA SOFICA: Asta nu-i bine.
RADU: De ce, coană Sofico? Dacă ea are să ție la mine, lucrul - trag nădejde - că tot are să se facă. Altfel, mai bine să nu se facă.
COANA SOFICA: D-apoi ea ce știe? E un copil.
RADU: Cum ai fost și dumneata...
CONU GRIGORE: Ei! Cu ea a fost altceva, alte vremi...
RADU: Vremurile nu se schimbă așa de ușor, coane Grigore. Numai pe deasupra - dedesubt e același lucru, câtă vreme-I dragoste pe lume. Apoi rămâneți cu bine!
CONU GRIGORE: Dar nu te las să pleci, ferească Dumnezeu! (strigă) Mă popă!
RADU: De ce nu-1 lași la masa lui?
CONU GRIGORE: Dar lasă-1 în plata Domnului, că mănincă la toate praznicele. Să-mi dea un pic de ajutor când am nevoie, că tot nu-mi face nici o treabă.

Scena 18

TOȚI


PĂRINTELE ILIE (preoțește): „Către tine strigat-am"... (Vorbind.) Ce? Vi s-au încurcat socotelile?
CONU GRIGORE: Ce socoteli? Nu. Dar oprește pe băiatul ăsta să plece nemâncat.
PĂRINTELE ILIE (a înțeles): Păi dacă-i socotința lui să plece, cu sila nu-1 țin.
CONU GRIGORE: Apoi tu, tot în răspăr trebuie să-mi faci!
PĂRINTELE ILIE: Cine ți-i de vină dacă n-o brodești când trebuie!
CONU GRIGORE: Adică în ce fel n-o brodesc?
PĂRINTELE ILIE: Nu știu, poate că o fi el vreun fel. Decât, să mă întorc și să zic și eu ca nevrednicul ăsta bătrân: de ce nu mai stai?
RADU: Acum nu se poate, părinte. Dar peste vreo două-trei săptămâni am să vin iar și poate că oi sta atunci.
PĂRINTELE ILIE: Ești mulțumit, ghiujule! Uite că-i limpede ca apa Iordanului, cu care nu te-ai botezat tu, că tu te-ai botezat cu apă din baltă - de colea - de aceea ai rămas năclăit la mintea ta cea puțintică.
CONU GRIGORE: Și-acu ce vrei să spui cu asta?
PĂRINTELE ILIE: Că am înțeles și că trebuie să lași omului căile lui. Drum bun,
RADUle, și toate cele bune bătrânilor. Dumnezeu cu tine și cu cei care-s cu tine. Iar cei nerod, ardă-n focul gheenei, să nu-i mai găsești pe-aici.
GEORGICĂ: Ce-i, nene
RADUle, pleci? De ce?

(Au intrat și
OLGUȚA și
IONICĂ.
OLGUȚA nu mai spune o vorbă, rezemată de stâlpul din ceardac.)


RADU: Apoi bine, copii. Dar eu am venit cu treburi. Le-am terminat și gata.
GEORGICĂ: Spune cui să-i dau directa la carotidă. Să nu-mi pară rău cel puțin că am pierdut un ceas de bicicletă.
RADU: Mie! Haide!
GEORGICĂ (îl sărută): Asta-i cea mai directă.
RADU: Olguțo! (Și cu înțeles.) La revedere!

(Dă mâna cu toți și pleacă, în treacăt pune brutal mâna pe strunele lui
CONSTANTIN, oprind marșul ce-l începuse lăutarul. Strunele zbârnâie o clipă jalnic, apoi tac.
OLGUȚA și-a înfundat năsucul în stup, scobind cu unghia în lemn. O pauză.
GEORGICĂ urmează pe
RADU, odată cu
IONICĂ.)

Scena 19

ACEIAȘI, fără
RADU,
GEORGICĂ și
IONICĂ


COANA SOFICA: Haide de mănâncă și tu ceva.
CONU GRIGORE: Nu mi-e foame.

(Și, fără să vrea, se, așază pe scaun, primind cărțile pe care le dă părintele. Ca izvorând din biata tristețe căzută peste toți, un cântec trist suspină sub arcușul lui
CONSTANTIN.
COANA SOFICA a plecat.)

Scena 20


OLGUȚA,
CONU GRIGORE,
PĂRINTELE ILIE

(
OLGUȚA înghețată acolo, mică și cu umerii strânși de un plânset care ori nu vrea, ori nu poate să izbucnească, face un singur gest de enervare care taie ca un cuțit cântecul lui
CONSTANTIN, cel cu ochii numai la ea ațintiți. Dă să plece în casă.)


PĂRINTELE ILIE (care a văzut-o): Olguță!

(
OLGUȚA ia floarea și iese.)

Scena 21

(
CONU GRIGORE stă cu ochii pe fată și parcă nu înțelege nimic.)


PĂRINTELE ILIE (reîncepe cântecul de la începutul actului, pe aceleași versuri, dar invers rostite): Joacă, măi băiete, joacă. Că afară-i timp de toacă.
CONU GRIGORE: Dar ce dracii vrei să joc, că n-am carte mai deloc.
PĂRINTELE ILIE: Joacă și tu ce-i juca, Om bătrân și tralala.
CONU GRIGORE (greșește): Dar ce vrei ca să mai fac, Că nu-mi vine nici o carte.
PĂRINTELE ILIE: Stai, mă, nu vezi că n-ai nimerit-o?
CONU GRIGORE (oftând și cu ochii după
OLGUȚA): D-apoi crezi tu că la nimereala asta mi-era mie gândul?

Cortina


ACTUL II După-amiază.

Scena 1


COANA SOFICA și
CONU GRIGORE beau cafeaua și fumează în ceardac.
CONSTANTIN lăutarul se ivește. Are o privire care dă dreptul să se creadă că o taină mare îl aduce; dar ochii lui vorbesc spre amândoi bătrânii deodată.


CONU GRIGORE (îi face semn cu ochiul că a înțeles - după ce s-a asigurat că nevastă-sa nu-l vede - și zice): Ce vrei,
CONSTANTINe?
CONSTANTIN (tare mieros): Apoi, ce să vreau? Ia, m-am abătut și eu pe la dumneavoastră.
COANA SOFICA (după ce i-a făcut semn ca și
CONU GRIGORE): Ba 1-am chemat eu, să-i dau niște plăcinte din celede ieri.
CONU GRIGORE: Apoi iaca tot e bine c-au mai rămas plăcinte... nu-i așa,
CONSTANTINe? (Cască silit, ca să dovedească pare-se, că i-i somn, apoi se scoală cu greu și se întinde și iar cască.) Ei! Ia să mă duc eu să-mi fac somnișorul.
COANA SOFICA: Bine faci.
CONU GRIGORE: Dar, mă rog ție, Sofico, să nu se mai vânture lumea pe ușa mea. Să mă lase să dorm liniștit.
COANA SOFICA: Încuie-te în odaie cum fac și eu.
CONU GRIGORE: Că bine zici! Dar tu nu vii?
COANA SOFICA: Eu mă culc în odaia fetei, că ea tot nu doarme. Ce să te mai supăr pe tine?
CONU GRIGORE: Și mai bine! Iar tu,
CONSTANTINe, îi fi bun și-i mai trece pe sub seară - că aveam eu ceva să te rog, dar iaca, nu-mi aduc aminte chiar acuma.
CONSTANTIN: Peste vreun ceas. Așa...
CONU GRIGORE: Așa,
CONSTANTINe, așa! (Cască.) Hai, Sofico!
COANA SOFICA (se vede că vrea să mai rămâie): Viu, viu. Numai sa diretic puțintel aici mișelia asta. Nu de alta, dar vine careva și-i mai mare rușinea… Scena 2


COANA SOFICA și
CONSTANTIN vorbesc aproape în șoaptă și grăbiți ca doi vechi conspiratori de melodramă.


COANA SOFICA: Prinde bine ceasul lui de somn. Eu mă încui în odaia fetei. Scriu scrisoarea și ți-o dau când vii.
CONSTANTIN: Bine, coană Sofică. Atunci oi trece, când vin să dau ochii și cu dumnealui.
COANA SOFICA: Dar să treci întâi pe la bucătărie.
CONSTANTIN: Nu-i planul bun. Lasă să vin eu tot aici, cu vorba cu plăcintele rămâne pe-atunci. Zic că nu le-am luat acuma. Să nu prindă de veste.
COANA SOFICA: Așa! Ai dreptate. Atunci rămâne cum ai spus tu!

Scena 3

ACEIAȘI,
GEORGICĂ - ascunzând ceva la spate.


GEORGICĂ: Ce-i,
CONSTANTINe, pleci?
CONSTANTIN: Da, dom' Georgieă.
GEORGICĂ: Ții! Și la târg când te mai duci?
COANA SOFICA: Cică se duce mâine. Vrei să-ți cumpe ceva?
GEORGICĂ: Nu, să-mi puie o scrisoare la poștă.
COANA SOFICA: Dă-i-o acuma.
GEORGICĂ: Da, dar n-am scris-o.
COANA SOFICA: Scrie-o și dă-i-o peste un ceas, că se mai întoarce pe aici. Atunci, rămâne așa,
CONSTANTINe. Mergi sănătos.
CONSTANTIN: Sărut mâna! (și dispare.)

Scena 4


COANA SOFICA,
GEORGICĂ


GEORGICĂ: Tiii, că rău îmi pare! Se cunoaște că-s sportmen. N-am noroc la literatură; nu pot să scriu că n-am plic.
COANA SOFICA: Am priceput! Iar vrei plic.
GEORGICĂ: Vreau, dar nu-mi dai.
COANA SOFICA: Cere lui tată-tău.
GEORGICĂ: Nu pot, că s-a ferecat în odaie. Nu răspunde.
COANA SOFICA: Doarme omul!
GEORGICĂ: Ce doarme! Mofturi. Scrie. Vorba e că n-arn plic.
COANA SOFICA: Și
OLGUȚA n-are?
GEORGICĂ: Ia lasă-mă-n pace cu plicurile Olguței... scrie pe plicuri comerciale. Zău, mamă, dă-mi tu un plic bun!
COANA SOFICA : Nu-ți mai dau că n- am nici eu.
GEORGICĂ: Nu-mi dai!
COANA SOFICA: N-am.
GEORGICĂ: N- ai? Și dacă le găsesc eu, mi le dai pe toate?
COANA SOFICA: Ei asta-i! Îți place vorbă lungă. Am, n-am, nu-țidau!
GEORGICĂ: Bine! Mu duc la tata, fac scandal la ușă și-i rog să-mi dea bani, să-mi cumpăr un plic bun, fiindcă mata nu mai ai plicuri bune, din care mi-ai dat până acum.
COANA SOFICA : Nu ți-i rușine obrazului! Va să zică, așa te porți! Eu îți fac hatâr de-ți dau din plicurile mele bune și fiindcă știi că mă feresc să nu le vadă tată-tău, îmi pui cuțitul în gât! Frumos îți șade?
GEORGICĂ: Nu, dar vorba lungă sărăcia omului; îmi dai ori nu-mi dai? (Gata să pornească.)
COANA SOFICA: Așa, nu-ți dau. Ei, stai, zăpăcitule! Dar dacă mă rogi frumos, poate că mă înduplec.
GEORGICĂ (o ia de gât și o sărută): Mămică, dă-mi un plic.
COANA SOFICA: Așa! Acum hai să-ți dau, dar de mâine să nu-mi mai ceri, că nu mai am. Hai să-ți dau!
GEORGICĂ: Nu, mi-i nevoie. Eu voiam să capăt numai aprobarea, mamă romantică ce ești. Că plicul 1-am luat, eu, ca să fiu sigur. Knock-out ! Prin indirectă cu stângă în șifonier, sub cămășile de noapte.
COANA SOFICA: Va să zică, de asta erau toate rufele vânjolte în dulap!
GEORGICĂ: Obligația mea era să găsesc plicurile, restul e treabă femeiască și nu mă interesează!
COANA SOFICA: A! Apoi nu-mi place! Să știi că de-acum închid cu cheia și țin cheia la mine!
GEORGICĂ: Rău! Știi bine că Dobrin fierarul nu poate să facă asemenea chei și n-ai să mai ai cu ce mai deschide. Bagă de seamă!
COANA SOFICA: Bravo! Frumoase apucături, n-am ce zice!
GEORGICĂ: Ce să zici. Doar mata ești de vina! Copilul ar fi bun dacă părinții nu 1-ar sili să fie păcătos!
COANA SOFICA: D-apoi cu tine nimeni n-o scoate la capăt. Mă duc să mă culc.

Scena 5


GEORGICĂ, apoi
OLGUȚA


GEORGICĂ (strigând în urma mamei lui): Să nu-mi trimiți femeia pe cap. Trirnite-o la bucătărie! (Se așază la scris.) Dragă nene Răducule. (Aude ceva și vâră repede hârtia sub masa. Când o vede pe
OLGUȚA, trântește foaia la loc, furios.) Ce poftești, femeie?
OLGUȚA (moleșila de căldura după-amiezii și de un val de tristețe care i-a tras bujorii din obraji și i-a adâncit ochii, nu mai are putere să reacționeze, împotrivirea ei e moale, fără putere de convingere. Doar o biată inimă obidită, sub o povară nemărturisită, dar dureroasă, ca suferința ce ucide un copilaș care nu știe să vorbească și să spuie unde și ce îl doare): Am venit să stau aici. M-a gonit mama din odaie, ca să se culce.
GEORGICĂ: Du-te, femeie, în apartamentele tale, la bucătărie, că-mi gonești muza.
OLGUȚA: La bucătărie știi bine că doarme femeia, și pe urmă, e cald.
GEORGICĂ: Coboară atunci la subsol, în zămnic. E răcoare, întuneric și miroase a murături: atmosferă ideală pentru o eroină romantică de optsprezece ani și trei săptămâni. Ce le-ai așezat aici? Dacă nu pleci tu, plec eu. (
OLGUȚA se scoală, incapabilă să răspundă. Mișcarea asta schimbă brusc tonul lui
GEORGICĂ.) Unde te duci?
OLGUȚA: La părintele.
GEORGICĂ: Nu-i acasă. E invitat la masă într-o familie... (lămuritor) ...la un praznic, femeie!
OLGUȚA: Ai fost tu pe la el?
GEORGICĂ: Firește c-am fost! Tu nu vezi ce fac eu aici? Scriu o scrisoare și încă o scrisoare tainică. Prin urmare trebuie să mă duc la părintele. De unde vrei tu să am gologani de mărci?
OLGUȚA: Și cum? Tu îi ceri lui gologani pentru mărci?
GEORGICĂ: Nu pricepi nimic, femeie! Hotărât lucru, voi nu sunteți sexul slab, sunteți sexul slab la minte! Nu da din umeri și înțelege ce-ți spun. Eu mă duc la părintele și întreb de dânsul - fără să dau ochii cu el. Părintele - om deștept - imediat ce aude c-am întrebat, pune picioarele în bărci, ramează încoace și debarcă în pridvor. ”Ce-i,
GEORGICĂ?" -zice. „Nimic" - zic eu. „Ai fost pe la mine?" - zice. „Am fost" - zic eu. „De ce,
GEORGICĂ?" „Ca să te văd!" „Uite-mă" - zice. „Te văd" -zic. Și mă uit la el, și el la mine. Și ca să ne vedem și mai bine ne așezăm la tabinet. Eu bani n-am de unde face, și el cu banii n-are ce face. Deci îmi dă câțiva bani ca să am capital și eu - om econom - pun câțiva deoparte pentru cazul când nu câștig. Și-așa scot mărcile: Quod erat demonstrandum.
OLGUȚA: Halal! De nimic nu ți-i rușine. Asta-i mai rău decât i-ai cere bani de-a dreptul.
GEORGICĂ: Păi știi tu cui scriu eu scrisoarea asta?
OLGUȚA: Ce-mi pasă cui îi scrii?
GEORGICĂ (se ridică): Îți pasă, fiindcă și lui i-ar păsa și mie mi-ar păsa, dacă am ști că nu-ți pasă, dar îmi pasă cum îți pasă. Îi scriu lui nenea Răducu. Ei? Nu-ți pasă? Ai amuțit! Te cred! Directă cu dreapta la plex!

Scena 6

ACEIAȘI,
PĂRINTELE ILIE


PĂRINTELE ILIE: Ce-i,
GEORGICĂ?
GEORGICĂ: Nimic.
PĂRINTELE ILIE: Ai fost pe la mine?
GEORGICĂ: Am fost!
PĂRINTELE ILIE: De ce,
GEORGICĂ?
GEORGICĂ: Ca să te văd.
PĂRINTELE ILIE: Uite-mă! GEORGIGĂ: Te văd.
PĂRINTELE ILIE: Și ești mulțumit,
GEORGICĂ?
GEORGICĂ: Mulțumit!
PĂRINTELE ILIE: Bravo! Și alt nimic?
GEORGICĂ: Nimic, părinte.
PĂRINTELE ILIE: Și-acu ce facem?
GEORGICĂ: Stăm!
PĂRINTELE ILIE: Să stăm, da-i mare păcat.
GEORGICĂ: Dar Dumnezeu cum stă? A muncit șase zile și tot duminică se crede.
PĂRINTELE ILIE: Ei,
GEORGICĂ! D-apoi zilele acele au fost zile mari!
GEORGICĂ: Asta se poate. Eu n-am de unde ști, că n-am fost pe vremea aceea, să văd cu ochii, cum ai văzut mata.
PĂRINTELE ILIE (râde): Asta-i lovitură neîngăduită. Te reclam la arbitru. Ia-mi partea, mielușica Domnului. Uite, păgânul aista mă învinuiește că-s mai bătrân decât orătăniile pământului.
OLGUȚA:
GEORGICĂ!
GEORGICĂ: Nu behăi romantic! Protestează sportiv, oaia Domnului ce ești!
PĂRINTELE ILIE: Nu greși din Biblie, fiule! Acolo zice mielușica Domnului!
GEORGICĂ: O fi zicând. Dar o mielușică emancipată, de optsprezece ani și trei săptămâni, se cheamă oaie în limbaj sportiv: Quod eram demonstrandum! Directă cu stânga la carotidă! Trebuie să cazi la pământ! Imediat! (părintele cade pe scaun.) Alia! Ai căzut! (Numără, ca la box, cu mâna.) Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece.
PĂRINTELE ILIE: Asul...
GEORGICĂ: Doisprezece.
PĂRINTELE ILIE: Fantele.
GEORGICĂ: Ce spui mata acolo?
PĂRINTELE ILIE (râzând): Asul, fantele...
GEORGICĂ: Apoi, cu mata nu poate vorbi omul serios. Numai la tabinet ți-I gândul.
PĂRINTELE ILIE: Și ce? Adică, tu n-ai juca acum un tabinet?
GEORGICĂ (îi dă un ghiont Olguței, s-o fcă atentă): Nu! Că n-am bani!...
PĂRINTELE ILIE: Pe chibrituri.
GEORGICĂ: Asta era la '48, părinte! Azi, ori joci pe bani, ori nu joci! Și eu n-am bani, nu joc.
PĂRINTELE ILIE: Și eu ce vrei să mă fac? Du-te de cere bani lui Grigore.
GEORGICĂ: Doarme!
PĂRINTELE ILIE: Și maică-ta doarme?
GEORGICĂ: Tot satul doarme, afară de noi și de femeia asta, care visează.
PĂRINTELE ILIE: Atunci ce-i de făcut? Să-ți dau eu bani.
GEORGICĂ: Începi să te apropii! Mai departe!
PĂRINTELE ILIE: Acu, ce mai vrei? Îți dau bani și gata!
GEORGICĂ: Nu-i așa! Ce-mi folosește mie că-mi dai câțiva lei, faci șmecherlicuri, mi-i iei înapoi, mă faci să intru în datorii - că eu îs pătimaș teribil, când mă pornesc - și pe urmă rămân și dator vândut și-mi mai scoți și ochii că mi-ai dat bani. Dacă vrei să joc tabinet, îmi dai: zece lei capital și acoperi pagubele. Așa, sunt sigur că nu faci șmecherlicuri.
PĂRINTELE ILIE: Dacă nu-i chip altfel, fie și așa. Du-te, Olguțo, și adă cărțile. (
OLGUȚA iese.) Și tu ține-ți capitalul.
GEORGICĂ: (numărând banii și punând o parte în buzunar): Dar, fără șmecherlicuri!
PĂRINTELE ILIE: Așa? Dar de ce-I vâri în buzunar?
GEORGICĂ: Capital de rezervă. Acum până aduce femeia cărțile, să termin scrisoarea asta.
PĂRINTELE ILIE: Cui îi scrii?
GEORGICĂ: Lui nenea Răducu. Îi dau vești de pe-aici, din partea matale ce să-i scriu?
PĂRINTELE ILIE: Hm! Din partea mea? Nimic.
GEORGICĂ: Nimic? Zău?
PĂRINTELE ILIE: Păi ce să-i scrii? Și pe urmă, trebui să pice azi-mâineaici Alaltăieri s-au împlinit trei săptămâni de când a fost pe-ici și se ține de cuvânt. Pot spune atunci, de-oi avea ce spune.
GEORGICĂ: Ce-area face? Eu tot nu trimit scrisoarea. O scriu așa ca să fac literatură. Pun map, o lipesc si o țin în buzunar, și-i ca și când aș fi trimis-o.
PĂRINTELE ILIE: Va sa zică, de asta nu scrii tu acasă decât din an în Paști?
GEORGICĂ: Nu! Glumesc! Aici nici nu se poate așa ceva, fiindcă plicurile astea îs primejdioase.
PĂRINTELE ILIE: Da, tocmai cam prea frumoase plicuri pentru nasul tău.
GEORGICĂ: Ai și mirosit a fustă, romantic ce ești! Păi îs plicuri de la mama. Dar ea le ține ascunse. Cică să nu afle tata. Și tata are altele, mai mari - mi-a dai de vreo două ori - și cică să nu afle mama. Romantici bătrânii! Au ei noroc c-au dat peste un sportmen parolist, că le-aș face o intrigă, să mă ție minte cine cu cine se pune. Ei tare ar vrea să-și împlinească visul prin
OLGUȚA. Dar io nu mă las! Duc o politică teribilă! Scriu scrisori în care pun de nici eu nu măi știu răuțățile pe care le țin minte de prin romane i le pun în spinare și i le spun lui tata. Și tata nu mai poate de bucurie.
PĂRINTELE ILIE: Și cu asta ce-ai folosit? Este
IONICĂ mai bun?
GEORGICĂ: Pe dracu! Parcă mamei nu-i spun toate năzdrăvăniile despre
IONICĂ? Lasă, c-am aranjat-o eu și pe asta. Cine crezi că i-a scos vorbă mototolului că trăiește cu Mărgărita lui Mazâlu și că 1-a prins Dobrin la fiică-sa și i-a dat cu barosul în cap - știi acu o săptămână, când zicea el că 1-a răsturnat trăsura! Dar astea nu-s nimic! Le aranjez eu acu ceva teribil. Am să le scriu la amândoi scrisori anonime, să le spun că-i impuse dacă le mai calcă picioarele pe-aici.
PĂRINTELE ILIE: Și-atunci or să afle de unde vin scrisorile - ori or să dea vina pe
RADU.
GEORGICĂ: Nuuu! Că hamalului îi scriu ca din partea unui flăcău din sat, care-1 bănuiește că-i fură ibovnica, iar mototolului din partea unei fete care-1 iubește - Catinca lui Bălan. Păi, alaltăseară
IONICĂ pornise încoace - eu îi chemasem - și 1-arn așteptat după gard, în păpușoiul lui Țară-Lungă. Când 1-am văzut venind, am tras două focuri din pistolul cu dopuri și am șters-o, să nu mă prindă. Nu știu ce o fi crezut, dar nici c-a dat pe-aici! De ce râzi?
PĂRINTELE ILIE (mișcat): Nu râd. Mi-aduc aminte de un lucru pe care mi 1-a dat
RADU să-1 citesc. Era acolo vorba de un saltimbanc de la panoramă, care s-a călugărit. Și într-o zi, 1-au prins călugării că ședea în fața icoanei Sfintei Fecioare și făcea drăcovenii din cele din panoramă. Asta era ce-avea el mai bun, și asta era prinosul lui de laudă la Dumnezeu... Apoi ai câștigat,..
GEORGICĂ: Am câștigat, dar n-am înțeles!
PĂRINTELE ILIE: Și eu am înțeles, dar n-am câștigat. Fiecare cu folosința lui. (Și începe să fredoneze.) Haide măi băiete joacă, Că afară-i timp de toacă...
GEORGICĂ (din ce în ce mai tare, până ce, cuprins și el de veselie, accelerează, bate din picioare și urlă): Dar ce dracu vrei să joc, Că n-am carte mai deloc...

Scena 8


PĂRINTELE ILIE,
GEORGICĂ,
CONU GRIGORE întinzându-se somnoros.


CONU GRIGORE: Ce-mi urli aici, mă popă! Ce dracu, n-are omul parte să închidă un ochi din pricina ta?
PĂRINTELE ILIE: Ba închide-i pe amândoi, rebegitule! Și închide-i pentru totdeauna, din partea mea. Dar pe mine lasă-mă în pace să-mi joc tabinetul meu și du-te-n plata Domnului, care s-a trudit să te facă după chipul și asemănarea lui și degeaba i-a fost truda, că n-a nimerit-o.
CONU GRIGORE: Ai ajuns în mintea lui
GEORGICĂ! Bine că și-a găsit tovarăș.
GEORGICĂ: Ia te rog, tată, să nu mă insulți. (Se ridică.) Te rog să retractezi!
CONU GRIGORE: Nu te insult pe tine, pe el îl insult!
PĂRINTELE ILIE: Lasă, bine, că și Isus a fost batjocorit, și scuipat și bătut pe cruce, dar praf și pulbere s-a ales din necredincioși, cum are să s-aleagă și de nevrednicul tău părinte când 1-oi duce să joace tabinet cu Belzebut cel negru peste tot, cum e rabla asta în cerul gurii!
CONU GRIGORE: Sfinte Sisoe, nici acolo n-am să scap de tine?
PĂRINTELE ILIE: Ba scapi, fiule! Că eu te-oi duce în cântări numai până la gura cea întunecoasă a pământului și ți-oi da drumul să te tot duci și să nu te mai întorci. Dar grjă n-ai, fiule! Cărți de tabinet ți-oi pune și-oi mai da și de pomană câteva perechi. Dar acu du-te, nu-mi sta chibiț aici, că eu am chef de jucat tabinet!
CONU GRIGORE: Și eu de ce să n-am chef? (Trântește bani pe masă.)
GEORGICĂ: Noi jucăm în, doi.
CONU GRIGORE: Om juca în trei. GEORGIGĂ: Nu joc, că faci șmecherlâcuril
CONU GRIGORE: Vreau să joc și eu!
GEORGICĂ: Cât îmi dai?
CONU GRIGORE: Doi lei.
GEORGICĂ: Mai jos de cinci nu stăm de vorbă.
CONU GRIGORE: Na patru!
GEORGICĂ: Cinci!
CONU GRIGORE: Schimbă doi lei!
GEORGICĂ: N-am.
CONU GRIGORE: Schimbă doi lei, popă!
PĂRINTELE ILIE: Nu fac meșteșuguri de astea! Dă-i doi lei, că n-ai să mori!
CONU GRIGORE: Va să zică mă faci să pierd un leu! Lasă că scot eu paguba de la tine!
GEORGICĂ: Așa! Acum poftim de joacă aici, că eu nu mai joc! (Vâră banii în buzunar și ascunde ușor scrisoarea, de care abia acum și-a adus aminte.)
CONU GRIGORE: Ce scrisoare ai ascuns acolo? Ia dă-o încoace.
GEORGICĂ: Nu se poate! Te rog să ai încredere în mine, că altfel e rău!
CONU GRIGORE: Dă-o încoace!
GEORGICĂ: Mă consider insultat dacă n-ai încredere în mine!
CONU GRIGORE: N-am nici o încredere! Dă să văd!
GEORGICĂ (ia poziția de box): Mai zi o dată!
CONU GRIGORE: Dă să văd!
GEORGICĂ: Nu asta! Chestia cu încrederea! Ai ori n-ai?
CONU GRIGORE: Bine, bine! Am încredere!
GEORGICĂ: Acu, tată, dă-mi o marcă pentru scrisoare!
CONU GRIGORE: N-am! Cumpără-ți.
GEORGICĂ: Poftim parale. (Ia de la preot.)
PĂRINTELE ILIE: Stai, mă, tătare! Nu ți-am dat o mulțime de gologani?
GEORGICĂ: Lasă că-ți merge bine și câștigi de la tata. Poftim bani, tată. Uite și un leu câștig. Și dacă nu vinzi, iau pe degeaba.
CONU GRIGORE (ia banii): Du-te și ia o marcă, dar să știi că le-am numărat.
GEORGICĂ (revine): Să-mi dai și un plic! Dar nu din cele de băcan! Din cele bune - știi mata-plătesc cinstit! Nu află nimeni - ca pământul! Nu? Zău că nu? Bine! Părinte, dezleagă-mă de păcatul pe care trebuie să-1 săvârșesc! Ai fost de față și-ai văzut cum un tată romantic își silește odraslele să fie păcătoase!
PĂRINTELE ILIE: T-am dezlegat, fiulel Și acum și pururea și în vecii vecilor, amin!
GEORGICĂ: Nu! Eu deocamdată îi plătesc plicul ca să fiu împăcat. Poftim, tată, cinci lei. Dezlegarea asta de păcat o păstrez. Poate c-o să- mi prindă bine mai târziu. (Iese.)

Scena 9


CONU GRIGORE,
PĂRINTELE ILIE


PĂRINTELE ILIE: Mori de dragul lui! Stai cu gura căscată la toată zbenguiala lui.
CONU GRIGORE: Ia dă cărțile și nu mai mormăi de-a surda.
PĂRINTELE ILIE: „Părintele își silește odrasla să fie păcătoasă." Ai auzit? CON U GRIGORE: Cine a spus asia?
PĂRINTELE ILIE:
GEORGICĂ a spus-o glumind și
OLGUȚA o simte plângând!
CONU GRIGORE: Iar începi? Iar te amesteci în treburile mele? Dar lasă-mă, domnule, în pace, pentru Dumnezeu! Mi-am luat stăpâni pe cap și nu mai pot să spun o vorbă, nu mai pot să-mi fac un plan. Am ajuns să-mi fie teamă să mișc un deget în casa asta, că-mi sare haita în gât. Dar scutiți-mă cu-atâta interes, că mi-i părul alb în cap și oi fi având și eu dreptul să am socotelile mele și judecățile mele!
PĂRINTELE ILIE: Aibi-le, Grigore, dar vezi să nu osândești cu ele tocmai pe cine nu trebuie! Uite, acum eu îți vorbesc cu toată cinstea și cu toată prietenia! Mie nu-mi place ce se petrece cu
OLGUȚA. A slăbit, s-a schimbat și i-a pierit râsul de pe gură!
CONU GRIGORE: Foarte bine! Era și timpul! Azi, mâine, o mărit! S-a dus vremea copilăriei! N-are să se zbănțuiască omul o viața întreagă. Se gândeste, chibzuiește la rosturile lui, începe să-și dea seama de calea pe care-o apucă - în sfîrsit, i se ridică perdeaua de pe ochi... Cine Dumnezeu n-a trecut pe acolo?
PĂRINTELE ILIE: Tu!
CONU GRIGORE: Așa crezi? Și de ce? Fiindcă am scos-o pe Sofica, noaptea, din casa lui tată-său, am suit-o în căleașcă și pe-aici ne-a fost drumul? Dar ce? Îți închipui tu că mie mi-a venit ușor să încep viața cu un surtuc pe mine, cu rochița cu care fugise ea, cu un șal și cu mușcata ceea pe care i-ai dat-o tu? Că asta a fost tot ce a luat cu dânsa. Iar de Sofica ce să mai spui? Cum s-o fi zbătut, ce-o fi pătimit până să cuteze să fugă cu mine, numai unul Dumnezeu știe!
PĂRINTELE ILIE: Bine, omul lui Dumnezeu, dar alta-i să știi că fata ține la doi oameni, și alta-i să nu ție la nici unul. Dar ce are ea de-a face cu
IONICĂ, ori cu cela de la Federală?
CONU GRIGORE: Ai să zici că are cu
RADU. Ba da, la asta te gândești, și eu cred că are.
PĂRINTELE ILIE: Apoi atunci?
CONU GRIGORE: Apoi atunci să stăm și să vedem ce-i! Eu am făcut o prostie în viața mea, o prostie mare! Și anume, că m-am luat după vânturi și în loc sa-mi dau fata la școala normală, s-o fac învățătoare, cum sunt și eu, am dat-o la liceu. Tot așa prostie am făcut și cu băietul - decât la băiet e altceva. El își croiește drumul lui cum poate și pe unde poate. Dar cu fata-i bucluc, pentru că la femeie trage greu și nașterea, și gologanul - și femeia își capătă în lume locul pe care i-l dă bărbatul. Cine, mă rog ție, îi nărod să-și lege de gât piatra de neam prost și fără bani?
PĂRINTELE ILIE:
RADU. De ce taci? Acu poți să spui drept, că a cerut-o!
CONU GRIGORE: Ei da, așa-i: a cerut-o. Dar eu din fata mea nevastă de mâutuială nu fac. Mie odrasla de boieri să nu vie să-mi spuie că i s-au aprins călcâiele după fiică-mea și că nu mai găsește alta pe lume. Povestea cu coana Tudora - că-1 lasă moștenitor - n-o cred eu. Cum are să lase ciocoaica de la Mânjina, moșia pe mâna fetei mele? Dar ce-s, eu decât un dăscălaș acolo, într-un fund de sat? Asta-i semn de mare sărăcie, mă frate, dacă a ajuns să se gândească la cele câteva fălci de pământ ale mele. De altfel, nu-1 mai prind pe-aici. Ascultă-mă pe mine!
PĂRINTELE ILIE: Bine, măi bătrân fără minte, dar dragoste pe lumea asta nu mai este?
CONU GRIGORE: Dart unde Dumnezeu o mai vezi? Acuma-i prea multă socoteală pe lume, ca să mai aibă loc și dragostea. Nu râde tu așa, că nu vorbesc în bobote! Uită-te la
GEORGICĂ: box, nu poate suferi femeile, pentru că a văzut el la teatru nu știu ce piesă de Strind-berg... n-are respect de nimeni și, de unde poate, ciupește gologani. Deștept - ți-i drag de el -, dar să nu-i ceri inimă. Și ca el îs toți de azi!
OLGUȚA, dacă era o învățătoare - acolo, i s-ar fi părut că
IONICĂ e de teapa ei. Dar am dat-o la liceu și iaca i-a intrat în inimă altă lume. De aceea, pricep de ce o fi mai pornită spre Răducu. Decât chibzuință mea așa-i: mai bine un drob de suferință la început, decât o viață de lacrimi și cine știe ce rușine mai târziu.
PĂRINTELE ILIE: Prăpăstios ești! D-apoi bine, Grigore, tu vorbești de Răducu, de parcă acu ar fi venit din fundul lumii. Dar ce Dumnezeu, a crescut între noi, omule, îl știm ce sânge are în el și slavă Domnului...
CONU GRIGORE: Apoi nu mă face să-ți arăt eu alb pe negru care-i adevărul.
PĂRINTELE ILIE: Și ce ai să-mi arăți? Sufletele oamenilor scrise pe hârtie?
CONU GRIGORE: Ba fapte, domnule, fapte!
PĂRINTELE ILIE: Să le văd! Hai arată. Nu vezi că ți-i rușine și ție de ce spui ?
CONU GRIGORE: Așa? Ei atunci ascultă aici. (Scoate din buzunar o scrisoare.) De două săptămâni primesc, mai în toată ziua, câte o scrisoare de asta.
PĂRINTELE ILIE: De la cine?
CONU GRIGORE: De la un om în toată firea - om de încredere, în sfârșit. Ascultă: scrisoarea asta azi am primit-o (citește). „Să nu credeți că sunt o persoană interesată în cauză. Dar eu simpatizez peste măsură pe drăguța dumneavoastră fiică și n-aș putea să înăbuș mustrările de conștiință ce le-aș avea, dacă tăcând din lașitate, nu v-aș informa asupra acestui al doilea pretendent." (Vorbind.) ... Vorbise întâi de altul... care se numește
RADU Cociaș. Fără îndoială, domnișoara
OLGUȚA se va lăsa convinsă de dumnealui, însă dumnealui este un om care n-are s-o facă fericită, pentru că dumnealui n-a putut să facă fericită pe nici una din nenumăratele femei cu care s-a iubit. V-aș putea da tot felul de nume, dar destul să spun că chiar acum, când pretinde că vrea să se căsătorească, întreține legături nepermise cu o văduvă din strada Brăilei și cu soția unui evreu angrosist de vinuri. De altfel, domnia sa s-a lăudat că nu ia fata dumneavoastră decât pentru că îl obligă tatăl său, care a fost obligat acuma să mai vândă două hectare de pământ și că n-o iubește. Grăbiți-vă deci și cred că nu puteți înlătura primejdia decât măritând fata cât mai repede..." (Vorbind.) Și așa... mai departe! Ei? Poftim! Alb pe negru.
PĂRINTELE ILIE: Dar tu înainte de a te însura n-ai trăit cu trei femei în sat?
CONU GRIGORE: Dar n-auzi,domnule, că și acuma!
PĂRINTELE ILIE: Ia dă scrisoarea încoace. Nu vrei? Am înțeles! Ai scris-o singur!
CONU GRIGORE: Trebuie să fi nebun! Poftim!
PĂRINTELE ILIE: Lasă s-o citesc toată.
CONU GRIGORE: Dar asta nu interesează - aici îs fleacuri!
PĂRINTELE ILIE: Uite că-1 înjură și pe
IONICĂ... Ăsta-i omul tău... Dar bine-i zice: va să zică și el trăiește cu Mărgărita lui Mazîlu și a dat Dobrin cu barosul în el.
CONU GRIGORE: Asta nu-i adevărat! M-am interesat eu!
PĂRINTELE ILIE: Dar încolo e adevărat, nu? Cine scrie e din Galați ori de aici? Văd că-i cunoaște pe amândoi - scrisoarea trimisă din Ivești... Ce are a face una cu alta?... (Privește plicul.) Eu am văzut undeva plicuri de astea... (își aduce aminte. Izbucnește într-un râs din toată inima. Abia să treacă și, la ivirea coanei Sofica, râsul izbucnește din nou.)

Scena 10

ACEIAȘI,
COANA SOFICA


COANA SOFICA (rămâne o clipă înmărmurită): Ce râzi părinte?
PĂRINTELE ILIE: Ia ascultă, cumătră, după vârful nasului te cunosc că azi ai primit o scrisoare.
COANA SOFICA: Da, i-adevărat!
PĂRINTELE ILIE: Și-acolo îi încondeiat al dracului Răducn și contabilul de la Federală.
COANA SOFICA:
RADUcu da... despre contabil, așa, în treacăt... Dar de unde știi dumneata? Eu lui Grigore m-am tot ferit să-i spun...
PĂRINTELE ILIE: Păi și el primește, și el s-a ferit să-ți spună, (iar potop de râs.) I-ascultați aici un sfat bun. Ar cam trebui să sfârșiți cu prostiile astea.
CONU GRIGORE,
COANA SOFICA: Adică ce crezi, părinte? Ce vrei să spui, mă?
PĂRINTELE ILIE: Nu cred nimic și nu vreau să spun alta, decât că vă jucați ca doi copii cu un foc marc și focul acela se cheamă sufletul Olguței. La voi nu joacă rol nici averea, nici dragostea, nici nimic! Numai ambițiile voastre. Vouă v-a intrat în cap câte un gând și nu vă lăsați de dânsul din joacă.
CONU GRIGORE: Din joacă? Ei, asta-i friumos!
PĂRINTELE ILIE: Din joacă, da! Și din încăpățânare.
COANA SOFICA: Încăpățânare?
PĂRINTELE ILIE: Așa cum am zis, cumătră! Că prost ar fi trist și lucru pentru sufletele voastre, dacă ar fi dinadins. Ați fi ca cele două femei de la judecata lui Solomon. Dar ce-ar fi mai rău, ar fi că între voi nu s-ar afla femeia cea bună, care n-a lăsat copilul la tăiere. Și atunci, vai și-amar de biata
OLGUȚA.
CONU GRIGORE: Și tu ce-ai face în locul nostru? Ai da fata așa, cui îți iese în cale?
COANA SOFICA: Da zău!
PĂRINTELE ILIE: Nuuu! Pe semn dumnezeiesc, cumătră. Să zicem, de pildă, că o cer doi. Stai colea și dai încolo Federala și încolo crâșma lui
IONICĂ. Scuipi în palmă, bați așa... și te iei după scuipat!
CONU GRIGORE: Rău trebuie să fi ajuns eu, de-am ajuns de batjocura ta.
PĂRINTELE ILIE: A! Asta-i drept!
COANA SOFICA: Ei, nu zău, părinte, crezi că nouă ni-i inima ușoară că nu ne înțelegem?
PĂRINTELE ILIE: Mintea vi-i ușoară, cumătră, nu inima.
CONU GRIGORE: Tu râzi! Atâta știi! Dar tu crezi că mi-i ușor să nu mă înțeleg cu nevastă-mea? Și când doi oameni ca noi se ceartă...
PĂRINTELE ILIE: Câștigă al treilea!.
CONU GRIGORE: Care-i acela? Tu? Spune, care-i acela?

Scena 11

ACEIAȘI.
GEORGICĂ


GEORGICĂ: Nenea
RADUcu! Vine nenea
RADUcu, pe ulița Mânjinci. E călare pe un cal teribil. Mă duc, să-i deschid poarta... (Iese.)
PĂRINTELE ILIE: Ei! Ați amuțit! Vezi, mă rablă, că a venit iar? Acu întrebaț-i-l de cele scrise în scrisori - arătați-le, să spuie omul ce este și ce nu-i. Chemați fata să spuie și ea.
CONU GRIGORE: Asta ar mai trebui! Să mă iau după mintea fetei! Un copil!
PĂRINTELE ILIE: Dar dacă ar spune că iubește pe
IONICĂ, ai zice că bine a ales!
COANA SOFICA (cu necaz): A! Firește! Noroc că mai sunt și eu pe aici!
CONU GRIGORE (supărat): Ia te rog! Cu tine Dumnezeu se mai înțelege.
COANA SOFICA: Halal! (Supărată foc.) Să-mi spui tu mie așa vorbă, din pricina mototolului cârciumarului!
CONU GRIGORE (supărat): Ia te rog să nu vorbești ca
GEORGICĂ. Că la urma urmei nici hamalul tău nu-i mai breaz!
COANA SOFICA: Hamal, nehamal, vorba-i că are bani și are meserie bună! Aș vrea eu să am bărbat ca ei!
CONU GRIGORE: Dar du-te, cucoană, la dânsul și lasă-mă să-mi mărit fata cum mi-am dat cuvântul de om cu părul alb.
COANA SOFICA: Așa? Va să zică asta-i? Apoi dacă-i pe aceea, și eu mi-am dat cuvântul că nu pot.
PĂRINTELE ILIE: Bine, oameni buni, de ce nu spuneți așa? Păi e așa de limpede, cum nu se mai poate. Spuneți-i băiatului ăstuia să se ducă și să-și caute de drum. Și dacă n-aveți cutezanța, iaca i-oi spune eu.
CONU GRIGORE: Ba te rog, să nu te amesteci în trebile mele. Am și eu cutezanță.
PĂRINTELE ILIE: Atunci îi spuneți și gata.
CONU GRIGORE: Dar nici vorbă c-am să-i spun! Ce? Mi-i frică mie de el? Dar cine-i el la urma urmei? Toate ca toate, până unde-i vorba de copila mea!
COANA SOFICA: Dar nici vorbă! Cum am să-mi dau eu fata să se ducă unde a înțărcat dracu copiii... și să moară de foame pe-acolo.
PĂRINTELE ILIE: Dar să știi că-i spun eu, dacă nu-i spuneți voi!
CONU GRIGORE: Ia te rog să nu te-amesteci în trebile noastre. Am să-i spun eu!
COANA SOFICA: Dar ce, crezi că eu n-am gură?
CONU GRIGORE: Îi spunem amândoi.
COANA SOFICA: Amândoi! Scurt și cuprinzător.
CONU GRIGORE: Scurt și cuprinzător: două vorbe.
COANA SOFICA: Două vorbe și gata!
CONU GRIGORE: Și gata!

Scena 12


PĂRINTELE ILIE, COANA S0F1CA,
CONU GRIGORE și
RADU


RADU: Bine v-am găsit! (Sărută mâna coanei Sofica, dă mâna cu părintele și
CONU GRIGORE.)
COANA SOFICA: Bine-ai venit!
CONU GRIGORE: Noroc! (Mică pauză.) Frumos cal! E al coanei Tudora?
RADU: Nu, al meu!
COANA SOFICA: Așa? Dar parcă avea ea unul la trăsură...
RADU: Nu, ăsta-i cumpărat de mine, acu o săptămmă. Și nu-i scump: vreo cincisprezece mii de lei; un fel de rasă Orloff. Ține de la Galați la Mânjina, fără să simtă. De altfel, fac cam des drumul ăsta și teamă mi-i c-o să-1 fac și mai des.
CONU GRIGORE: Zău? Da ce-i cu coana Tudora?
RADU: Inima merge prost. Un fleac de supărare poate s-o dea gata.
COANA SOFICA: Ei, nu mai spune! Și cine știe pe-a cui mână încape gospodăria ei!
RADU: De! Știu eu? Dacă n-o fi având vreun testament special, eu aș fi singurul moștenitor.
CONU GRIGORE (face ochii mari): Adevărat?
RADU: Dar, în sfârșit, să nu mai vorbim de asta! Să dea Dumnezeu să-și trăiască zilele toate. Mie-mi merge destul de bine, slavă Domnului! Am avut un rod bun de tot anul ăsta, așa că am mai cumpărat cinci hectare. Acu fac o fermă chiar în buza Galațului. Via are un rod minunat. Fac o căsută chiar acolo, o căsuță simplă, să fie gata până la iarnă și ce-o fi, om mai vedea noi. Ei! Cum stăm?
CONU GRIGORE: Dă, bine... dar conu Zamfir ce mai face?
COANA SOFICA: Și coana Măria? Zău, chiar adineauri vorbeam noi și m-apucase dorul să-i mai văd.
RADU: La nuntă.
COANA SOFICA: La care nuntă?
RADU: La nunta mea.
CONU GRIGORE (se face că pricepe târziu): Al Da! (Râs silit.) Ei bată-te să te bată... Așa zi... nunta ta.
COANA SOFICA: A! Nunta lui... Da! Ba nu zău, Răcucule, ție ți-a fost vorba înadins?
RADU: Ce vorbă este asta?
CONU GRIGORE: Ei, femeia vrea să spună că, așa de repede, adică... și mai este vreme...
RADU (se scoală): Da! Am înțeles. Eu v-am rugat și rândul trecut să-mi spuneți limpede și de-a dreptul. Nu-mi place vorba lungă.
COANA SOFICA: Stai, bre Răducule, n-o lua turcește! Tu trebuie să înțeleși că ne ești foarte drag, dar...
RADU: N-aveți fată de măritat...
CONU GRIGORE: Nu-i vorbă, cum să zic că n-am, dacă am?
RADU: Atunci îți fi făgăduit-o cuiva...(Tăcere de moarte.) Ei, asta este?
CONU GRIGORE (bîlbâie ceva fără rost): Nu că...
COANA SOFICA: Nu, vezi, ce să făgăduim?...
PĂRINTELE ILIE (își ia pălăria): Să vă fie rușine obrazului! Apoi pe mine nu mă mai vedeți pe-aici! (Și dă să plece.)
COANA SOFICA: Părinte, dar ce înseamnă asta?
CONU GRIGORE: Stai bre, omule. Ce? Ai înnebunit?
PĂRINTELE ILIE: N-am înnebunit cu. Voi ați înnebunit. Dar de-acuma puțin îmi pasă! V-am spus, am stăruit, v-am arătat și de-a surda am vorbit, ca la ist stâlp de lemn. Rost nu mai am aici. Dacă vorba și stăruința mea îi sămânță zvârlită pe piatră. Rămâneți cu bine și să vă dea Dumnezeu fericire. Lăsați-mă să plec...
COANA SOFICA: Părinte, dar pentru Dumnezeu!
CONU GRIGORE: I-ascultă, ți-i a glumi? Ori vorbești dinadins?
PĂRINTELE ILIE: Iaca, vezi se întâmplă să vorbesc dinadins, că am mai văzut prăpăduri dinaintea ochilor mei și inima asta bătrână nu mai poate să mai vadă altele. Și daca voi, ca fericiții din Biblie, nu știți ce-i suferința, cată s-o aflați fără pierdere de vreme. Dar eu nu pot să văd cum îngropați voi zilele Olguței mele. Că acu văd eu că-i mai mult a mea decât a voastră!
COANA SOFICA: Vai de mine, părinte, dar cum vorbește și sfinția ta.
CONU GRIGORE: Dar ce-am ajuns eu, omule, dușmanul fetei mele?
PĂRINTELE ILIE: Dușmanul sufletului meu, Grigore! Că tu niciodată n-ai înțeles.cum rodul trupului vostru era plămădit cu inima mea. Eu mi m-arn uitat c-ați bătut-o în cuie ca să vă bucurați voi. M-am întors aici, umilit, curn e clinele cel alungat și năpăstuit și mi-am aninat viața de rămășița zilelor voastre, ca să ocrotesc, cu sufletul, ce-ați făcut voi cu carnea.
COANA SOFICA: Nu-1 lăsa, Grigore! Părinte! Dar cu ce-am greșit?!
PĂRINTELE ILIE: Uite colo, Grigore, că-ți vine
IONICĂ. Ține-1 pe dînsul, că-i inimă tâtiără. La ce vă folosește o rablă bătrână ca mine?
CONU GRIGORE (clipind): Să nu pleci popă, că fac o nenorocire! Înțelegi tu? Nenorocire fac. M-auzi ce spun eu, ori nu m-auzi? Nu mă face să-mi pierd mintea, că dau dracului și casă, și fată și te dau dracului și pe tine! (Amețit, vorbește încet. Părintele pleacă.) Vai de mine, înnebunesc! Nici nu mai văd înaintea ochilor... A plecat? De ce nu 1-ați ținut.? (Țipă.) De ce nu 1-ai ținut, femeie? (Moale și deodată.) Lua-ți-ar dracul contabilul! Din pricina contabilului de la Federală să se supere popa pe mine! Parcă ar fi contabil la Banca Națională de la București, așa m-ai amărât cu el. Să nu te-aud! Alt ginere n-ai mai găsit? Să nu te văd plângând că fac o nenorocire!
COANA SOFICA: (plângând): lartă-mă, Grigore... Eu din dragoste pentru fată... așa am crezul... iartă-mă...
CONU GRIGORE (muiat deodată): Ei, nu plânge... nu mai plânge... Haide, iartă-mă... Faci ce vrei tu... numai să nu mai plângi... Iartă-mă. (îi sărută mâna) Hai du-te că uite, vine băiatul cela, să nu te vadă plângând... (
COANA SOFICA iese,
CONU GRIGORE dă cu ochii de
RADU, începe să-și verse focul pe dânsul.) Îmi pare foarte rău,
RADUle, că din pricina ta am eu asemenea buclucuri. Nu șade frumos deloc... Nu râde, că nu-i de râs! Omul să nu stăruie a se da cât când se cuvine. Tu... (Dă cu ochii de
IONICĂ.) Uite, cum vine, haida-hai, haida-hai! Calcă încet, să nu se scufunde pământul sub el. Cică ăsta-i tânăr...

Scena 13


CONU GRIGORE,
RADU și
IONICĂ


IONICĂ: Bună ziua!
CONU GRIGORE (îl strâmbă): Bună ziua! Mă mir că nu ți-a fost frică să deschizi gura! Băiat tânăr ești dumneata? Halal! Și din pricina dumitale m-am certat eu la cuțite cu popa, lua-l-ar dracu! Acu, din pricina dumitale nu mai vine la mine în casă. Dar cine ești dumneata domnule ca să mă cert eu cu popa din pricina dumitale? Ce ești? Inspector, ministru? Ce dracu ești?
IONICĂ: Dar coane Grigore, ce-s eu de vină...
CONU GRIGORE: Ce ești de vină? D-apoi mă rog dumitale, domnule, nu știu cum îți zice, datu-ți-am eu drumul să vii la mine în casă... ori nu? Și de ce, mă rog, ți-am dat voie să vii la mine în casă, când aveam aici o fată de măritat? Hai?
IONICĂ: Vai de mine, coane Grigore, dar eu n-am făcut nici o greșală!
CONU GRIGORE: Apoi ce fel de tânăr ești dumneata, să te ferești de greșală, când te împinge omul la fata lui? Mă rog, ce, ce mai voiai de la mine? Să ți-o pun în brațe? Să-i lipesc buzele de freza dumitale? Dormne iartă-mă!
IONICĂ: Coane Grigore, dar ce trebuia sa fac?
CONU GRIGORE: Să te duci dracului, să te spânzuri, s-o omori... Dar s-o faci sa te iubească, nu să-i aduci flori, să-mi fie mie senin rău în casă... Auzi, domnule, ce mă întreabă!
IONICĂ: Ba nu zău! Nu era s-o fur?
CONU GRIGORE (violent): Dar de ce n-ai furat-o, domnule? Cine te-a împiedecat?
IONICĂ: Să vă fac eu rușinea asta?
CONU GRIGORE (în paroxism): Rușine? Da ce? Eu i-am făcut rușine lui bunică-său când i-am furat-o pe Sofica? Cinste i-am făcut, domnule, cinste, nu rușine! Dar trebuie să fie cineva om ca să facă așa ceva, nu un ăla, cum te-a poreclit
GEORGICĂ. (Alt ton.) Acuma mă duc să ți-o trimit pe
OLGUȚA încoace și dacă în cinci minute nu aranjezi cu ea, poți să te duci la toți dracii, mototol ce ești!

Scena 14


IONICĂ și
RADU


IONICĂ: Ce-a fost asta, Răducule?
RADU: Acum sânt lămurit! Uite,
IONICĂ...
CONU GRIGORE vrea s-o mărite pe
OLGUȚA cu tine;
COANA SOFICA cu contabilul de la Federală, și eu vreau s-o iau eu.
IONICĂ: Va să zică e adevărat că vrei s-o iei.
RADU: Da. Acuma, tu știi cum sunt. Dărâm tot și fără milă când e vorba de ceva care rni-i neapărat trebuitor. Contabilul nu-i nici o primejdie. N-am nici o datorie față de dânsul. Cu tine-i altceva. Am crescut laolaltă, am învățat ani de zile în aceeași bancă, mi-ești drag. Nu vreau să fie nici durere, nici amărăciune între noi. Mi s-ar părea mie că-mi încep prost viața, dacă ar trebui să lovesc într-o inimă cinstită ca a ta. Între noi doi, însă, stă
OLGUȚA. Poți să-mi spui cum stau lucrurile?
IONICĂ (după o pauză, învins, sincer, dulce): N-am țtiut până acum că vrei s-o iei. Bănuiam, dar... în sfârțit… Tu știi că eu n-am avut niciodată doruri mai sus de mine. Mi-a fost rușine să râvnesc prea mult. Drept să-ți spun, nici nu mă gândeam...
RADU: ...la
OLGUȚA.
IONICĂ: Da. Eu învățător, tata cârciumar, nu-i rușine, dar nici laudă... Eu am suferit mult în școală din pricina asta. Omul zice „țăran" și-i mult mai frumos declt „cârciumar". Poți să explici! Ce nu se poate explica? Dar e ciudat. În sfârșit... Am uitat de unde am pornit...
RADU: Spuneai că ești învățător și tatăl tău...
IONICĂ: Da, tu ai mintea limpede, eu mă pierd repede. Am văzut-o pe domnișoara
OLGUȚA - mi-a plăcut. Dar ea a făcut liceul, credeam că are să facă și universitatea - și nu mă gîndeam că s-ar putea vreo apropiere între mine și dânsa. Omul visează uneori fleacuri, dar astea-s visuri, nu le poți împiedica, nu-i așa? Într-o zi,
CONU GRIGORE îmi spune la școală că n-o mai lasă pe domnișoara să urmeze universitatea și vrea s-o mărite cu un învățător. Asta, înțelegi tu, a răsturnat tot, mi-a schimbat viața. (Brusc, își acoperă ochii cu mâna.)
RADU: Ei ce-I,
IONICĂ? Ce-i asta? Plângi?
IONICĂ! Haide, uită-te la mine. Îți mărturisesc un lucru: din clipa asta siguranța mea s-a dus... Și fără să te dușmănesc. Eu n-aș putea să plâng.
IONICĂ: Asta-i slăbiciune! M-au umilit tare mult, și-am plâns uneori, dar m-am ascuns prin colțuri. Față de tine nu mă ascund. Nu,
RADUle! Eu simt care-i deosebirea dintre tine și mine. La mine, inima îmi spune că nu pot trăi fără dânsa, și că pot zice: ea n-are să poată trăi cu tine. La tine, toate-s limpezi și hotărâte.
RADU: Îți exagerezi umilirea.
IONICĂ: Nu! Nu știi tu până unde poate să meargă. Și
CONU GRIGORE care n-a înțeles nimic, nimic. (Lacrimile îl înăbușă.) Ascultă,
RADUle, tu ai neamuri bune. Mută-mă de-aici, că nu mai pot îndura...
RADU: Nu. Lovitura văd c-am primit-o eu, în plin. Nu-mi dau bine seama, fiindcă prea e aproape, dar poate că n-aș fi în stare să trec peste toate astea. O iubești!
IONICĂ: Asta nu-i dragoste! E ceva bolnav, ceva deznădăjduit – osândit dinainte. La ce folosește, dacă domnișoara
OLGUȚA - vezi ce diferență fac, fără să vreau: domnișoara
OLGUȚA! Și crede-mă că n-am ajuns iniciodată, în mintea mea, să-i zic altfel.
RADU: Uite ce-i,
IONICĂ. Acum, că știu tot, nu facem alta decât să lăsăm să treacă vremea. Fă-o pe
OLGUȚA să înțeleagă ce-i în inima ta. Și-i mult acolo! Te rog eu s-o faci să înțeleagă. Ea trebuie să știe. Ce jertfește în cazul când vine după mine, și eu știu acum ce am să-i datorez. De azi înainte, noi trebuie să mergem orbește,după cum ne poruncește sufletul. (Trece mâna peste ochi.) E îngrozitor! Nu știu în ce roman rusesc am citit un lucru. Doi prieteni se dușmăneau de la o femeie. Unul dormea, erau într-o barcă. Celălalt 1-a sărutat, pe urmă i-a tăiat gâtul și 1-a azvârlit în apă... Sărută-mă,
IONICĂ... Să te sărut și eu. Și rămas bun! (Pleacă.)

Scena 15


IONICĂ,
OLGUȚA


IONICĂ: Drum bun,
RADUle, drum bun!... (se învârte fără rost. Pare amețit, își ia pălăria; ar vrea să plece și nu se îndură. Tresare, uitându-se afară, șoptit.) Ce îngrozitor gonește!
OLGUȚA (intră repede): Cine a trecut călare în goană?
RADU? (Uluită.) A plecat? (Șoptit.) A plecat? De ce-a plecat așa? De ce?... De ce gonește calul?
IONICĂ (își face curaj, se hotărăște): Domnișoară
OLGUȚA...
OLGUȚA (dând din cap): A plecat... așa!
IONICĂ: Domnișoară
OLGUȚA, de mult voiam să vă spua ceva...
OLGUȚA: Spune,
IONICĂ.
IONICĂ: Domnișoară
OLGUȚA, noi ne știm de mici. Am crescut laolaltă, ne-am jucat împreună și ne-am înțeles totdeauna...
OLGUȚA (curg lacrimile șiroi din ochii ei): De ce-a plecat așa?
IONICĂ (primește lovitura și cedează): Așa-i că-1 iubești mult? (
OLGUȚA izbucnește în plâns și se întoarce cu spatele.
IONICĂ își ia pălăria și, hotărât, liniștit, aproape senin, pleacă încet, ca un om care n-o să se mai întoarcă.)

Scena 13


OLGUȚA,
GEORGICĂ


GEORGICĂ (se apropie de
OLGUȚA, îi ridică capul, îi șterge ochii și-o sărută): M-a făcut knock-out măgarul!
OLGUȚA: Cine?
GEORGICĂ: Mototolul cârciumarului! A plecat, și-i erau ochii plânși.
OLGUȚA: De ce-a plecat așa?
GEORGICĂ: Cine? Mototolul?
OLGUȚA: Nu, Răducu. Ce-o fi fost aici?
GEORGICĂ: Nu știu, ceva din pricina bătrânilor.
OLGUȚA (trece la masă, plânge, șade): Ți-a spus că se întoarce?
GEORGICĂ: Nu! M-a disprețuit! Nu mi-a spus nimic, dar n-ai văzut în ce goană a plecat? Asta înseamnă că tot în goană se întoarce. Cel care pleacă încet, acela-i greu de întors - cum îi mototolul. (Grav.) În orice caz, pregătește-ți un costum de cadână, fiindcă am să fac un scenar de film care se va numi „Răpirea din Serai". Ție-ți dau rolul principal, și eu... am să joc pe eunucul trădător.

Scena 17


OLGUȚA,
GEORGICĂ și
CONSTANTIN


CONSTANTIN: Sărut mâna!
OLGUȚA: Ce-i,
CONSTANTINe?
CONSTANTIN: M-a chemat
COANA SOFICA.
OLGUȚA: A! Da! O chem îndată. (Pleacă.)
GEORGICĂ: Bravo,
CONSTANTINe! Am să-ți dau și eu să-mi duci două scrisori. Uite-le ici. Dar pe asta să n-o vadă mama, și pe asta să n-o vadă tata. Asta n-are marcă: îi pui tu la târg. Uite gologani: ascunde-le bine.
CONSTANTIN: Amândouă la un loc, să nu le vadă nimeni. Am eu un buzunar de taină!

Scena 18


CONSTANTIN, COANASOFICA,
GEORGICĂ


COANA SOFICA (grăbită, cu scrisoarea sub șorț - minte vădit): Fugi de-1 cheamă pe tată-tău, că nu știu ce are să-i dea lui
CONSTANTIN. (
GEORGICĂ pleacă.) Ascunde-o repede! Dar ce? A căzut marca? Dă-o încoace și dă repede plicul...Dă-1 încoace.
CONSTANTIN (încurcat): Păi lăsați, că pun eu la târg...
COANA SOFICA: Hai mai repede!
CONSTANTIN: Păi să vedeți, mai am două plicuri din sat...
COANA SOFICA: Ce din sat? Trebuie să fie de la Georgjeă, doară eu i-am dat plicuri.
CONSTANTIN: Știți că eu nu știu să citesc și mi-a dat și dumnealui unul fără marcă... (Arată plicurile.) Vedeți dumneavoastră care este...
COANA SOFICA (dă de plicul lui
CONU GRIGORE): Dar ce-i plicul ăsta?
CONSTANTIN: Păi, n-ați spus dumneavoastră că i-ați dat...
COANA SOFICA: Ei, acu s-a limpezii! Lasă că-i arăt eu lui! Grigore!
GEORGICĂ! Ia poftim încoace. Poftim încoace!

Scena 19

ACEIAȘI,
GEORGICĂ și
CONU GRIGORE


GEORGICĂ: Ce-i mamă?
CONU GRIGORE: Ce-i?
COANA SOFICA: Ia te uită, bărbate, cum își bate joc copilul ăsta! Uite cine-mi scria mie plicuri de astea! Ei ce zici, Grigore? Scrisori anonime și înjurături și bătaie de joc pentru bietul contabil... Apoi nu ți-a fost păcat de Dumnezeu să terfelești niște oameni cumsecade?
GEORGICĂ (pricepe și începe să râdă): Ha! Ha! ha! Tată, ce zici matale de treaba asta?
COANA SOFICA: Și mai râzi, hai! Înțeleg să ții la soră-ta, dar ce-ai avut cu oamenii? Până și pe Răducu să-1 batjocorești?
GEORGICĂ (deodată, serios): Ce? Eu pe nenea Răducu?

Scena 20


COANA SOFICA, CONU GU1GORE,
CONSTANTIN

(Bărbații stau o clipă, se privesc, apoi plimbându-se nervoși, în așa fel stingheriți unul față de altul, că nici în fața evidenței nu se pot da bătuți.)


CONU GRIGORE: Dar nu cumva se întâmplă să cunoști și plicurile astea? (Scoate din buzunar plicul pe care-l citise părintelui.)
GEORGICĂ: Hai ha! Am înțeles! Le cunosc! Le cunosc!
COANA SOFICA: Ce-ai înțeles?
CONU GRIGORE: Mă rog, ce-ai înțeles?
GEORGICĂ: Cine nu-i vinovat să-mi arunce piatra. Ia uitați-vă unul la altul. Romantici bătrâni ce sunteți! Dar faptul că l-ați înjurat pe nenea Răducu, îmi rezervă dreptul să-1 răzbun cu alt prilej, (iese triumfător.)
CONU GRIGORE: Ce vrea să zică ăsta?
COANA SOFICA: Știu eu?! N-am priceput nimic!
CONU GRIGORE: Prostii!
COANA SOFICA: Chiar prostii!
CONU GRIGORE (dă cu ochii de
CONSTANTIN, care s-a făcut mic și fiindcă trebuie să se răzbune pe cineva, pornește): Uite.
CONSTANTIN așteaptă!
COANA SOFICA (de asemenea furioasă): Ce mai vrei,
CONSTANTINe?
CONSTANTIN: Apoi ce să vreau? Ia, m-am abătut și eu pe la alde dumneavoastră...
CONU GRIGORE: Ba te-a chemat Sofica, să-ți dea niște plăcinte din cele de ieri...
COANA SOFICA (răzbunătoare): Apoi iaca îi rău, că n-au mai rămas plăcinte... Nu-i așa,
CONSTANTINe?...

C o r t i n a


ACTUL III Noaptea, târziu.

Scena 1


CONU GRIGORE și
COANA SOFICA


CONU GRIGORE: Să-mi facă el mie una ca asta!...
COANA SOFICA: Dar lasă, Grigore, lasă! Ia adă-ți și tu aminte de acu douăzeci și cinci de ani...
CONU GRIGORE: Acu douăzeci și cinci de ani era altceva! Alți oameni, alte întâmplări, Sofico!
COANA SOFICA: Totuna, Grigore, și atunci ca și azi... Numai nouă ni se pare, Grigore... Nu se schimbă nimic pe lume! Toate se întorc și se tot întorc, iaca așa, ca într-un cerc... Și acu douăzeci și cinci de ani aici, în ceardac, ședea și el - bietul părinte și cu tata și cu mama - după ce fugisem noi și se zbătea și te blestema de ce i-ai făcut, cum îl blestemi tu acuma... Și iaca, s-au întors lucrurile și s-or întoarce mai departe! Și-ai să-1 vezi intrând iarăși pe poarta casei, cum 1-ai mai văzut... Căci nu se schimbă nimic pe lume și toate se întorc și se tot întorc, iaca așa, ca într-un cerc fără capăt...

(Înfrânt și moale,
CONU GRIGORE lasă capul în jos și cei doi bătrâni, nemărginiți și triști, ascultă departe tremurul unei strune întârziate, ori poate fără de somn.)


CONU GRIGORE (întoarce capul privind undeva, afară): Nici la el nu s-a stins lumina...
COANA SOFICA: Nu doarme, săracul! Nu crede că i-i ușor nici lui. Eu îi pricep amărăciunea. N-a avut dreptate, dar la urma urmei cum țineam și noi morțiș s-o mărităm - eu cu contabilul și tu cu
IONICĂ - ținea și el s-o mărităm cu Răducu...
CONU GRIGORE: Dar acum s-au schimbat lucrurile, putea să se întoarcă și el.
COANA SOFICA: Poate nu știe!
CONU GRIGORE: Ce să nu știe? Nu 1-am văzut eu, acu o săptămână, vorbind cu învățătorul cel nou? Și cum să nu fi aflat că
IONICĂ s-a mutat în Cadrilater? Se poate?
COANA SOFICA: Așa-i! Că mi-a spus și contabilul ăsta proaspăt, de la Federală, când a fost alaltăieri pe-aici, că s-a văzut cu părintele de multe ori.
CONU GRIGORE: Nu-ți spun eu? Și slavă Domnului, știe toată lumea că pe celălalt 1-au zvârlit în Sighetul Marmației, pungașul dracului!
COANA SOFICA: Ei! Doamne, și tu, Grigore! De unde și până unde îl scoți pungaș?
CONU GRIGORE: Dar nu-i mai lua acuma și tu apărarea, că nu 1-or fi măturat ei de prea multă cinste! Ce mai nas am avut de mă împotriveam! Simțeam eu că nu-i el de obrazul nostru și pace!
COANA SOFICA: Simțeai! Vorba vine! Îți cășunase ție să-ți măriți fata cu
IONICĂ, asta a fost tot buclucul! Și dumnealui încalte, ai văzut rușinea ce ți-a făcut-o: s-a mutat singurel, de parcă
OLGUȚA i-ar fi fost pacoste pe cap. Feciorul de cârciumar, tot fecior de cârciumar!
CONU GRIGORE: Ce-i drept îi drept! Dar bine că s-a dus, că i-a fost plecatul cu noroc! Învățătorul ăsta nou e floare pe lângă el! Deștept, curățel, îndrăzneț... Cu el nu mori de foame! Acu pot zice și eu că am pe cine să-mi las în loc, și să-mi mănânc pensioara liniștit.
COANA SOFICA: Da! I-adevărat, bun băiat!
CONU GRIGORE: Nu-i așa? Îi lași ce ai mai scump pe mână și nu ți-i frică.
COANA SOFICA: Dar și contabilul cel nou! Halal băiat!,.. Și de familie bună...
CONU GRIGORE: Da, i-adevărat, bun băiat!
COANA SOFICA: Nu-I așa? Și meserie mănoasă...
CONU GRIGORE: Da, mănoasă; dar negustoria îi lucru grosolan, bre Sofico!
COANA SOFICA: Ei, Doamne iartă-mă, dar nu-i băcănie, îi bancă... Lucru subțire...
CONU GRIGORE: Nu Sofico, nu! Ca dăscălia nu-i!
COANA SOFICA: Eh! Dăscălia! Dăscălia îi bună pentru holtei, nu-I pentru oameni însurață și cu copii.
CONU GRIGORE: D-apoi bine. Sofico, poți să spui tu că noi am murit de foame?
COANA SOFICA: De murit n-am murit, dar nici în puf n-am trăit!
CONU GRIGORE: D-apoi omul nu trăiește numai pentru puf, Sofico, mai trăiește și pentru cinstea lui și pentru inima lui...
COANA SOFICA: Cinstea fără bani, Grigore, nu se vede... că iacă, învățătorul intră ici în cotlonul ista și aici moare. Dar contabilul azi îi la Federală, mâini-poimâini contabil la Tecuci... Pe urmă face o bancă și într-o bună zi - că-i meseria spornică - îl vezi cine știe ce om mare pe la Galați ori la București! Parcă alde conu Iancu n-a făcut așa?
CONU GRIGORE: Ei și tu! Conu Iancu! Apoi conu Iancu nu s-a însurat cu fata mea, ci s-a însurat cu fata lui boier Costache... Și pe urmă, dacă-I vorba să-mi las fata să se ducă unde a înțărcat dracu copiii...
COANA SOFICA: O las, de ce să n-o las, dacă-i spre binele ei...
CONU GRIGORE: Apoi, atunci dăm dreptate popii, cu Răducu-al lui, lua-i-ar dracii pe-amindoi...
COANA SOFICA: D-apoi nu te teme, că și Răducu a dat bir cu fugiții ca și ceilalți - parcă au fost vorbiți.
CONU GRIGORE: Da zău, chiar așa. Și să nu mai vie popa două luni pe la noi, din pricina lui?
COANA SOFICA: Două luni...
CONU GRIGORE: Două luni...
COANA SOFICA: Și-așa chef m-apucă uneori prin toate colțurile...
CONU GRIGORE: Eu ca eu, mă mai luam, dar el, cum dracu de-a răbda… Și cum uneori zic să-i ies înainte... și apuc ape altă uliță, îndrăcit popă!
COANA SOFICA: Dar adică de ce nu te-ai dus tu odată la dânsul? (
CONU GRIGORE tace.) Zău, Grigore, du-te!
CONU GRIGORE: El să vie! Eu nu mă duc nici mort!
COANA SOFICA: El îi supărat.
CONU GRIGORE: Dar ce? Eu nu-s supărat?
COANA SOFICA: Bine, bine, dar zici că ți-a trecut!
CONU GRIGORE: Mi-a trecut? Dar ferească Dumnezeu! Ba acum mai al dracului îs supărat.
COANA SOFICA: Păi adineauri...
CONU GRIGORE: Adineauri m-a apucat așa... un dor... de un tabinet, în sfârșit, am crescut laolaltă... Slăbiciuni... Dar acu mi-am adus aminte... Tu nici nu-ți închipui ce a fost în stare să-mi facă într-o zi! Și asta acu, încoace, după supărare....
COANA SOFICA: Ce?
CONU GRIGORE: Nu! Nu-ți mai s u re a vie că iar m i-a duc uasă-1dracului! toată noaptea-i aminte și rni se Nici să nu maivie!(.}f ică pauză.)
COANA SOFICA: Și lumina tot aprinsă!
CONU GRIGORE (potolit): Da! Da! în așa. De-o vreme încoace arde lumina ceea toată noaptea.
COANA SOFICA: O fi bolnav, Grigore!
CONU GRIGORE: Te pomenești! De duminică încoace nu 1-am mai zărit.
COANA SOFICA: Să știi că i s-a întâmplat ceva, săracul. Du-te mâine, Grigore, să-1 vezi, las-o încolo de supărare și...
CONU GRIGORE: Ei! Ce mai vorbă! La supărare să mă gândesc eu acuma... Și-i singur.
COANA SOFICA: Da zău, săracul, singur pe lume!
CONU GRIGORE: Amărâtă viață.
COANA SOFICA: Tare amărâtă... Numai pe noi ne avea…
CONU GRIGORE: Numai pe noi! (Și după o clipă.) Adică, ia spune, ce-ar fi dacă... m-aș duce acu...

Scena 2

ACEIAȘI,
PĂRINTELE ILIE urcă scările.


COANA SOFICA: Cine-o fi? (Părintele intră.)
CONU GRIGORE: El era! În sfirșit, te-a adus Dumnezeu, lua-te-ar dracu, rablă neagră în cerul gurii! Și mă rog, cum îmi intri tu în ogradă, ca în ogorul lui tată-tău? Să fi stat acasă la tine, să prinzi mucegai, nu să mai îndrăznești să calci pragul casei mele!
COANA SOFICA: Grigore! Bre Grigore, dar astâmpără-te!
CONU GRIGORE: Ce să mă astâmpăr, cucoană? Lasă-mă-n pace să-mi vărs năduful, că de două luni aștept să-mi vie apa la moară.
COANA SOFICA: Dar pricepe, Grigore...
PĂRINTELE ILIE: Lasă-1, cumătră, să spuie până o osteni...
CONU GRIGORE: D-apoi că nu ostenesc eu așa de repede! Că astea n-au fost două luni astea... astea două veacuri au fost!...
PĂRINTELE ILIE: Așa-i, Grigore, veacuri au fost! Și n-au fost numai pentru tine!
CONU GRIGORE: Așa! Îi fi având pretenția că au fost și pentru tine? Nu? De aceea mi-ai fugit și ai sărit gardul, când n-am mai putut și am venit să ne împăcăm? De aceea? Hai? Câine ai fost, nu prieten! Câine, nu prieten!
PĂRINTELE ILIE: Nici nu ți-s prieten, Grigore!
CONU GRIGORE: Așa? Atunci ce cauți aici? Pleacă! M-auzi ce-ți spun eu? Pleacă!
COANA SOFICA: Grigore!
CONU GRIGORE: Pe mine să mă lași tu în pace! Eu nu-s muiere să mă topesc de dorul lui... Ducă-se! Să plece!... Să plece de tot și să nu-l mai văd, că-1 zvârl pe scări și dau drumul câinilor din lanț. Să plece! N-am, la urma urmei, nevoie de nimeni... De nimeni, așa să știi tu... Nici de tine... nici de tabinetul tău... (Furia îi dă în lacrimi, îl îneacă și cum nu mai știe ce să mai zică, iese.)

Scena 3


PĂRINTELE ILIE,
COANA SOFICA


COANA SOFICA (care a simțit câtă durere s-a destins sub naiva izbucnire a lui
CONU GRIGORE, stă podidită de lacrimi și se tânguie încetișor): Iaca, așa-i de două luni încoace. Parcă nu mai este cum a fost. Se înfurie de te miri ce și acu zice una, acu alta... Și-a pierdut cumpătul de tot... Tare 1-a durut, părinte! Nu se cuvenea să vâri așa cuțit în inima noastră... Eu m-am făcut posacă — el a slăbit...
PĂRINTELE ILIE: Nici mie nu mi-a mers mai bine!
COANA SOFICA: Văd. Te-ai tras la față, toată noaptea lampa ți-i aprinsă...
PĂRINTELE ILIE: M-a ajuns vorba Scripturii, cumătră:

„Vai și vai zic culcându-mă și sculându-mă și în sfârșit ostenesc șezând..." Dar toate-s trecătoare ca iarba câmpului și ca apa izvorului... Și europenele grele îs și ele… 

SFÂRȘIT