Movila lui Răzvan (Marian)

Jump to navigation Jump to search
Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Movila lui Răzvan



Multe neînțelegeri și certe au mai fost între unii domnitori români și mult sînge nevinovat a trebuit să se verse din pricina lor. Și dacă ne-nțelegerile și certele acelea ar fi adus vr-un bine sau vr-un folos țării preste care au domnit ei, atunci nu ne-ar fi ciudă. Dar ele numai bine și fericire n-au adus, ci tot numai daune și neajunsuri, tînguiri și supărări, de care ți se sfîșie inima cînd îți aduci aminte.

O astfel de neînțelegere și ceartă a fost și-ntre Răzvan și Ieremia Movilă, domnitorii de odinioară ai Moldovei.

Știrea, care a străbătut din gură în gură și din an în an pînă ce a ajuns la noi, ne spune că atît ungurii cît și leșii, cercară de repețite ori să puie mâna pe Moldova. Dar fiindcă nu e așa de lesne a supune o țară, după cum și-ar închipui cineva, de aceea, ca să-și poată mai degrabă și mai lesne ajunge scopul, atît unii cît și alții, cum murea sau se mazilea vr-un domnitor român, îndată se puneau luntre și punte ca să vie în locul lui la cîrmă unul dintre acei fii de domn sau boieri ușuratici și neprevăzători, despre care cugetau ei că li se va supune la toate și-ntru toate.

Așa s-a întâmplat și pe timpul alegerii domnitorilor despre care ni-i vorba. Ungurii adică, cum prinseră de veste că Moldova a rămas iarăși fără de domnitor, făcură ce făcură și puseră în locul lui pre unul dintre cei mai mari și mai înverșunați protivnici ai fostului domnitor, adică pre boierul Ștefan Răzvan.

Irimie Movilă, care era fiu de domn și care de mult ducea dorul domniei moldovinești, cum auzi ca Răzvan a fost numit domnitor peste Moldova, nu-i veni defeli la socoteală. De aceea a și început a-i purta sâmbetele. Dar fiindcă el, pe timpul acela, nu se afla în țara sa, ci în țara leșească, unde fugise încă pe cînd trăia domnitorul de mai nainte, și fiindcă nu-și putea așa degrabă împlini scopul, după cum îi era dorința, de-aceea așteptă pînă ce va sosi un prilej mai potrivit și mai priincios pentru dînsul.

Dar el nu trebui să aștepte mult timp, căci prilejul dorit a sosit mai degrabă, de cum a cugetat.

Turcii, dușmani neîmpăcați ai creștinilor, se sculară iarăși cu putere asupra românilor. Ei se porniră mai întîi asupra țării muntenești, de unde aveau de gînd să treacă apoi și-n Moldova.

Răzvan, cum auzi de una ca aceasta, nu așteptă pînă ce turcii vor ajunge în Suceava, ci adunînd în grabă oaste de țară sări domnului muntenesc întru ajutor ca, împreună cu acesta, să respingă pre sălbatecii și nesățioșii păgîni la timp, pînă ce nu apucă a intra în țară.

Irimie Movilă, cum simți că Răzvan s-a pornit împotriva turcilor, bucuria lui nu era proastă ; nu pentru că Răzvan va învinge pre turci și va mîntui țara de dînșii… ferit-a Dumnezeu!… nu pentru aceasta, căci lui nu-i era țara în cap, ci pentru aceea, că fiind Răzvan încurcat în război cu turcii, mai degrabă și mai lesne îi va putea cuprinde tronul. Deci fără întîrziere ceru el ajutor de la Ieși ca să se poată mai iute porni spre Moldova.

Leșii, care, după cum am spus, voiau asemenea să puie mîna pe Moldova, și care pe timpul acela trăiau în dușmănie cu ungurii, prietenii lui Răzvan, nu se puse defel de pricină, ci îndată îi dete ajutorul cerut, știind prea bine că ceea ce fac ei nu fac spre binele și folosul lui Irimia, nici spre fericirea Moldovei, ci numai spre binele și folosul lor.

Dar Irimia nu-i păsa nemică de aceasta. El voia cu ori și ce preț să fie domn, cît despre altele prea puțin îl durea capul. De aceea cum căpătă ajutorul cerut, deuna se și porni spre Moldova și nu mult după ce intră în țară se făcu, cu ajutorul leșilor veniți cu dînsul, precum și cu ajutorul unor boieri moldovinești doritori de domnii noi, domnitor și stăpînitor în locul lui Răzvan.

Râzvan-vodă, la rîndul său, cum prinse de veste că Irimia a intrat cu oaste străină în țară și i-a răpit tronul, se făcu foc și pară de mînie, și cum sfîrși războiul cu turcii nu întîrzie nici măcar un minut de-a se întoarce cu oastea sa, precum și cu o mulțime de oaste ungurească asupra Sucevei ca să alunge pre Irimia.

Irimia însă, înțelegînd de venirea lui Răzvan cu ungurii și știind prea bine ce-l așteaptă dacă nu-și va pune din vreme pielea la adăpost… nu stete cu mîinile în șolduri, ci strînse și el oaste de țară cît a putut și precum a putut și s-a gătit să stee cu război împotriva lui Răzvan.

Era într-o duminică, cînd s-a apropiat Răzvan cu ungurii săi de tîrgul Sucevii. Irimia-vodă, ieșit fiind din satul Areni, adică în partea despre miazăzi-apus a orașului Suceava, a tocmit oștile sale asupra orașului și anume : oastea de țară a tocmit-o lîngă satul Areni, iară cea leșească, ce-a avut-o la sine, a tocmit-o ceva mai la cîmp spre satul Șcheia, pe sub malul ce se află alăturea pe lîngă Drumul Băii, adică pe sub malul dealului pe a cărui culme se află astăzi Zamca.

Irimia singur, pe cînd se făcea toate tocmirile acestea, nu se afla la oaste, ci el era la biserică din Areni la sfînta liturghie.

Cînd sosi treaba la adică, un cercetaș se duse degrabă și-i dete de știre că oștile lui Răzvan se văd cum vin și se apropie de oștile țării.

Insă Irimia-vodă, deși știa că în astfel de împrejurări nu e bine a pierde mult timp în zădar, totuși n-a voit să iasă din biserică pînă ce nu s-a sfîrșit sfînta liturghie.

Se ajungeau acuma hîrîții lui Răzvan cu oștile țării și Irimia-vodă tot nu ieșea încă din biserică, iar cînd a ieșit oștile ce se întîmpinară din ambele părți, și după o luptă înverșunată între oști, au lovit leșii în oastea ungurească din aripa despre Șcheia îndată îmbărbățîndu-se și fruntea oștii de țară, unde era Irimia-vodă, au înfrînt pre unguri.

Răzvan-vodă, care se afla în fruntea ungurilor și de sub care căzuse în răstimpul acesta doi cai loviți de arma protivnicilor săi, văzînd că nu le e lucru de șagă, încălică pe un al treilea cal, și se sili ca să oprească oastea ungurească, și-a oprit-o, și îmbărbătînd-o a tocmit războiul iară la loc. Dar degiaba i-a fost toată încordarea și îmbărbătarea, căci îmbărbătîndu-se și oastea lui Irimia-vodă, care se afla într-un loc mai bun și în a cărui frunte se aflau leșii, în curînd purcese oastea lui Răzvan în răsipă și prinse la fugă.

Răzvan-vodă, părăsit acum de ai săi, părăsit de unguri, în care își pusese toată încrederea și nădejdea, părăsit de toți cîți se aflau pe lîngă dînsul, și văzînd că nu-i mai rămîne nemică alta de făcut, cugetă în sine : fuga-i rușinoasă, dară-i sănătoasă, și cum cugetă, așa și făcu. Dete și el dos la față și prinse a fugi, cugetînd că cu fuga va scăpa. Dar în zădar, că oștenii lui Irimia urmărindu-l și fiind, precum se vede, mai sprinteni la picior decît dînsul, îl ajunse, îl prinse și luîndu-l pe sus îl duse și-l dete pe mîna lui Irimia-vodă.

Ce face acum Irimia-vodă Poruncește mai întîi ca să-l sluțească de nas și de buze, apoi începe a-l mustra și a-i zice :

— Nu ți-a fost deajuns că ai lucrat din răsputeri la surparea înaintașului meu !… Ai voit ca trupul meu să-ți slujească de scară pe care să te poți mai degrabă înălța la scaunul domnesc ?… Despre mine, dacă aceasta ți-a fost dorința, fie ! te-ai înălțat, dar nu pe trupul meu, ci pe una dintre acele ce-nsemnează numele meu, și nu la mărire, cum ai așteptat, ci la pieire, cum ai cîștigat !… Cine sapă groapa altuia singur cade într-însa !…

— Tu zici că eu ași fi voit a mă urca pe trupul tău la mărire, uiți însă ca tocmai tu ești acela ! răspunse Răzvan cu sînge rece. Sunt pe mîinele tale, Irimie, poți să faci cu mine ce voiești! Dar nu uita, că ceea ce ai făcut tu acuma cu mine și ceea ce mai ai de gînd să faci, nu e nicidecum o faptă vitejească nici creștinească, ci o faptă de păgîn și bărbară, și vărsarea nevinovatului meu sînge amar o să se răzbune odată nu numai asupra ta, ci și asupra întreg neamului tău !…

Însă Irimia nu băgă în samă cuvintele lui Răzvan, dimpotrivă fără cea mai mică mustrare de cuget i-a tăiat capul și i l-a înfipt într-un par înalt pe care l-a împlîntat apoi în vîrful unei movile de lut de lîngă Drumul Băii împotriva cetății și curții domnești anume ca să se poată vedea atît din cetate cît și din curte.

După această faptă cruntă, Irimia-vodă s-a luat cu oștile pe urma ungurilor și i-a fugărit pînă la munți și mare vărsare de sînge a făcut pintre dînșii. Apoi s-a întors îndărăpt și s-a așezat în scaunul domnesc din Suceava.

Astfel s-a sfîrșit războiul dintre Răzvan și Irimia Movilă- vodă. Și e cam mult timp de cînd s-a întîmplat acest război. De-atunci și pînă acuma nici urmă n-a rămas din satul Areni, unde s-a întîmplat războiul acesta, ci numai numele i se pomenește. Unde vor fi fost odinioară biserici mărețe și case frumoase, astăzi e țarină pe care orășenii din Suceava seamănă păpușoi și barabule, și țarina aceasta se numește Areni. Iar podul drumului împărătesc pe care se trece din Suceava în această țarină se numește Podul Arenilor. Asemenea și Drumul Băii, care trece pe lîngă Suceava și care ducea pe timpul acela la satul Baia, dincolo de Folticeni, astăzi nu se mai cunoaște nici o urmă.

Movila însă, unde a fost Răzvan-vodă sluțit și ucis, și care de atunci și pînă în ziua de astăzi se numește Movila lui Răzvan, se vede încă și acuma (anul 1888) pe vîrful dealului Tătăraș și anume între, orașul Suceava și satul Ipotești.