Movila lui Burcel

Jump to navigation Jump to search
Movila lui Burcel[1]

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Într-o zi de sărbătoare,
Într-o zi cu mândru soare
Care lumea-nveselea
Și cu aur o-nvelea,
Iată, mări, se ivea,
Ca alt soare strălucea
Domnul Ștefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El pe cal încăleca
Și cu mulți voinici pleca
De la scara curții lui
La biserică-n Vaslui.[2]
Clopotele răsunau,
Steagurile-i se-nchinau,
Armăsarii spumegau,
Frâiele și le mușcau,
Iar poporul tot striga:
„Să trăiești, măria-ta!"
Când aproape de intrare,
Ce s-aude-n depărtare?
Glas de om chiuind tare:
„Hai, ho, ța, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tapșan."
Ștefan-vodă se oprea
Și din gură-așa grăia:
„Auzit-ați, auzit
Glas de român necăjit?
Într-o clipă să-l găsiți,
Și cu el aici să fiți."
Cinci panțiri se alegeau,
Pe Vaslui în sus mergeau
Pân' zăreau într-o movilă
Un român arând în silă
Și movila brăzduind
Și din gură chiuind:
„Hai, ho, ța, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tapșan!"
Cei panțiri descălecară,
Pe român îl ferecară,
La Vaslui îl aduceau
Și la Domnul mi-l duceau:
„Măi române, să n-ai teamă,
Spune nouă cum te cheamă?"
„Teamă n-am că sunt român!
Teamă n-am, că-mi ești stăpân!
Tu ești Ștefan domn cel mare
Care-n lume seamăn n-are
Și eu sunt Șoiman Burcel,
Puișor de voinicel!"
„Să trăiești dacă n-ai teamă!
Dă-ne nouă bună seamă
Cum de te-ai păcătuit
Să te-apuci de plugărit,
Tocma-n zi de sărbătoare,
Tocma-n timp de închinare?"[3]
„Doamne, pun mâna la piept
Și mă jur să-ți spun cu drept.
Pân-a nu-ajunge plugar
Aveam falnic armăsar
Și o ghioagă nestrujită
Cu piroane țintuită,
Care când o învârteam
Proașcă prin dușmani făceam,
Câte opt pe loc turteam!
Alelei! pe când eram
Om întreg de mă luptam,
Mulți păgâni am mai stricat!
Multe capete-am fărmat
De tătari și de lifteni
Și de falnici ungureni!
Iar în loc la Războieni[4]
Mi-a căzut ghioaga din mână
De o sabie păgână:
Dar n-a căzut numai ea,
A căzut și mâna mea
Cu păgânu-alăturea!...
De-atunci n-am ce să mă fac
C-am ajuns un biet sărac,
Nici n-am casă, nici n-am plug,
Nici juncani ca să-i înjug!
Toată vara m-am rugat
De bogații cei din sat
Să-mi dea plugul ca să ar...
Mi-a fost ruga în zadar.
Atunci, Doamne, mă-ntorsei,
La tătari că mă dusei,
Un plug mare că prinsei,
Și c-un bou îl înjugai
Și de lucru m-apucai,
Că săracul n-are soare,
Nici zile de sărbătoare,
Ci tot zile lucrătoare!"
Domnul Ștefan l-asculta
Și din gură cuvânta:
„Măi Burcele, fătul meu!
Iată ce hotărăsc eu:
Ia-ți un plug cu șase boi
Și mergi bogat de la noi.
Ia-ți movila răzășie
Ca s-o ai de plugărie,
Dar în vârfu-i să te-așezi,
Ca stejar să priveghezi,
Și tătarii de-i vedea
C-au intrat în țara mea,
Tu să strigi cât ce-i putea:
Sai, Ștefane, la hotare
C-a intrat sabie-n țară![5]
Atunci eu te-oi auzi,
Ca un zmeu m-oi repezi
Și nici urmă-a rămânea
De tătari în țara mea!"

  1. Între Iași și Vaslui se află un deal gol numit Movila lui Burcel. Poporul însă îi zice Movila lui Purcel, și unii arheologi pretind că acest nume îi vine de la generalul roman Porcelus care ar fi tăbărât pe vârful ei. Balada ne spune adevărata origine a numelui dealului.
  2. Sub Ștefan-vodă cel Mare scaunul domniei a fost câtva timp în orașul Vaslui, poziția acestui oraș fiind mai îndemânatică pentru apărarea țării în contra năvălirii tătarilor. Codrii Vasluiului erau pe atunci foarte întinși și au mistuit multe hoarde de tătari.
  3. Cunoscut este din istorie și din tradiție că Ștefan-vodă a fost foarte religios. El a zidit în țară 40 de biserici, spre pomenirea numeroaselor sale izbânzi asupra leșilor, a ungurilor, a tătarilor, a turcilor și a cazacilor cu care a fost în luptă în tot cursul glorioasei sale domnii.
  4. Crâncena bătălie cu turcii de la anul 1476 în care Ștefan a avut a se lupta cu toată oastea lui Mohamed II, în număr de 120. 000 ostași.
  5. Istorie! Tradiția spune că în adevăr pe timpul lui Ștefan-vodă, ședea un ostaș de-al lui pe Movila lui Burcel, cale de o poștă și jumătate de la Vaslui, și că glasul său era atât de puternic, încât ajungea pân-în auzul Domnului!