Mortului
Bun călăuz și luptător de frunte!
Tu singur poate ai fi fost în stare
S-arăți copilului strimta cărare
Ce duce pe drumeț la Sfântul Munte.
Dar n-a fost dat, când genele-ți cărunte
Se-nchiser-obosite, suflet mare,
Tu ai trecut cereștile hotare
Călcând încrezător fatala punte.
Sunt ani de zile, eu neștiutorul
Privesc nedumerit, întreb zadarnic
Si nu văd încotro să mișc piciorul.
În jurul meu e noapte-ntunecată,
Adesea rătăcind oftez amarnic,
Și tot mai mult mi-e dor de tine, tată!
De-ar fi s-aud din nou măcar o dată
Povața ta pornită din iubire,
Precum mireasa-ascultă de-al său mire,
Așa te-aș asculta, iubite tată.
Din cerul tău aruncă-ți o privire
Pe biata mea ființă zbuciumată,
Părinte, vino calea de-mi arată !
Nu vezi cum mă apropiu de peire?
Nu vezi, că nu mai știu decât a plânge?
O vino grabnic! vino de-mi ajută!
Sunt doară sânge scos din al tău sânge.
O vino! ca Isus Mântuitorul
Ce-și caută-n pustiu oaia pierdută ;
Eu sunt pierdutul, tu să-mi fii păstorul.