Moftul român
Moftul român de Ion Luca Caragiale |
— Moftul român a înviat!
— Adevărat a-nviat!
Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman.
Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție.
Eu: Ce mai spun gazetele, nene?
Nenea: Mofturi !
Eu: Ce era azi la Cameră?
D. deputat: Mofturi !
Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame!
U n domn cu bundă: Mofturi !
Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor!
D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi!
Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor.
Un mitocan (fudul): Mofturi!
Eu: Dar domnii X... Y... Z... n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși în fruntea unor instituțiuni cari... și în sfârșit despre onestitate... de!
Un amic (tăindu-mi vorba și dând din umeri): Mofturi!
Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor!
Doctorul (foarte liniștit): Mofturi !
Librarul: Iată o carte nouă, foarte interesantă.
Un june cult (dând cu dispreț volumul la o parte): Moft!
Un ipohondru: Ar trebui mai multă îngrijire: doamne ferește! să nu ne pomenim la primăvară cu ciuma!
D. primar (foarte serios): Mofturi!
Un cetățean: Săriți!
D. procuror (grăbindu-se să suie la club): Mofturi!
Eu: Eu crez că de astă dată guvernul a avut dreptate.
Un pesimist suprimat (scrâșnind fieros): Mofturi!
Eu: Trebuie să mărturisim, cu toată părerea de rău, că în administrație... uneori se fură foarte des.
Un optimist rămas în slujbă (zâmbind foarte blajin): Mofturi!
Un orator opozant: Câteodată, autoritățile... prin abuz de putere, se întâmplă prea de multe ori să comită...
Un ministru: Mofturi!
Un tată de familie: Am auzit că de la o vreme se-ntinde printre o seamă de tineri din București niște apucături oribile.
Un altul cu mai mulți copii (râzând): Mofturi !
X...: Mâine seară e o eclipsă de lună.
Z...: Mofturi!
Iar Eu: A propos, iese o gazetă nouă.
Publicul: Moft !
Moft! Mofturi!
O, Moft! tu ești pecetea și deviza vremei noastre. Silabă vastă cu nețărmurit cuprins, în tine încap așa de comod nenumărate înțelesuri: bucurii și necazuri, merit și infamie, vină și pățenie, drept, datorie, sentimente, interese, convingeri, politică, ciumă, lingoare, difterită, sibaritism, vițiuri distrugătoare, suferință, mizerie, talent și imbecilitate, eclipse de lună și de minte, trecut, prezent, viitor — toate, toate cu un singur cuvânt le numim noi românii moderni, scurt: MOFT.
În genere națiile mari au câte un dar sau vreo meteahnă specifică: englezii au spleenul, rușii nihilismul, francezii l’engouement, [...] spaniolii morga, italienii vendetta etc.; românii au Moftul!
Trăiască dar Moftul român!
Foaia ce reapare astăzi, cu titlul ei eminamente național, sperăm că va fi formula sinceră și exactă a spiritului nostru public.
Și acuma, dragă Moftule, mergi iar de-ți fă și tu rostul în lumea asta. Locul tău aici este, a ta e vremea de astăzi.
Aruncându-te din nou la lumină, strigăm cu toată căldura: Dumnezeul părinților noștri, el care a știut totdeauna să protege România, aibă-te în sfânta sa pază! deie-ți norocul ce-l merită orice moft român pe acest pământ stropit cu sângele martirilor de la 11 iunie 1848, 11 fevruarie 1866, 8 august 1870 și 14 martie 1888 ș. cl., ș. cl.
Publicului român, care-ți este tot sprijinul, îi zicem: ajută-ne și Dumnezeu te va ajuta; iar ție-ți dorim: Moftul român să fii, dar caută pe cât se poate de nu fi moft!