Moartea naturală
O ființă moare. Nimic maĭ firesc, de atîtea orĭ întîmplat subt ochiĭ fie-căruia; dar nimic maĭ greŭ de priceput pentru oameniĭ simpli, cum sînt toțĭ aceĭa cari n’aŭ alte mijloace de observație, de cît simțurile, și alte cunoștințĭ, afară de cele căpătate prin experiența viețeĭ ordinare, de toate zilele.
În adevăr, observația simplă și experiența mărginită la un număr foarte restrîns de cunoștințe nu sînt în stare să lămurească ce se întîmplă cînd moare o vietate.
Asemenea mijloace primitive de cercetare directă ne fac să putem constata numaĭ că toate semnele știute de vieață pĭer în minutul morțeĭ. Dar ce pricinĭ aduc asemenea minut, din care nimenĭ nu maĭ dă nicĭ un semn de vieață, și ce se face vieața însășĭ care se retrage tot maĭ mult pînă pĭere cu desăvîrșire de subt simțurile noastre? Iată ce nu știe și n’a putut descoperi omul simplu, cu toate miile de anĭ de cînd vede murindu-se împrejurul luĭ.
În lipsa uneĭ explicărĭ întemeiate pe fapte — greŭ de aflat prin mijloacele amintite — omul simplu nu a rămas în nedumerire saŭ îndoială. Iluziile și dorințele luĭ aŭ dat naștere la tot felul de credințe despre moarte. Pentru ceĭ maĭ mulțĭ, chiar astă-zĭ, și nu numaĭ pentru ceĭ «din popor», în ceasul morțeĭ vieața se desface și ĭese din corp, întocmaĭ ca răsuflarea saŭ ca un abur, pentru a urmà să fie în altă lume tot vieață de acelașĭ fel, ușurată numaĭ de povara trupuluĭ părăsit. AceasPagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/406 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/407 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/408 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/409 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/410 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/411 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/412 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/413 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/414 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/415 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/416 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/417 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/418 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/419 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/420 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/421 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/422 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/423 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/424 Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/425 acelorașĭ elemente aduc degenerarea și moartea celulelor reproducătoare, stingerea speciilor.
Nemurirea dorită de om există prin urmare în lumea organică, dar nu așa cum șĭ-o închipuește omul simplu. Vieața individuală, conscientă, nu rămîne putere eternă de fapte, simțirĭ și cugetărĭ omeneștĭ, nicĭ amintire veșnică.
Nemurirea organică, singura posibilă, constă numaĭ în perpetuarea schimbărilor organice pe care vieața individuală le-a imprimat substanțeĭ reproducătoare. Nemuritoare sînt numaĭ urmările viețeĭ individuale care s’aŭ organizat în această substanță.
De oare ce multe din aceste urmărĭ pot foarte bine să fie fatale pentru nemurirea germenilor, omul viitoruluĭ, lăsînd la o parte nemurirea fantastică din «lumea cealaltă» va trebui să îngrijească din ce în ce maĭ mult de condițiile viețeĭ prezente, de care atîrnă nemurirea și progresul omenireĭ. Preocupat maĭ mult de cît astăzĭ de soarta «descendenților», el va căuta să înlăture toate cauzele de urmărĭ nenorocite ale viețeĭ, toate cauzele de degenerare a semenilor, pentru că fără îndoială degenerarea prezentuluĭ aduce degradarea și peirea viitoruluĭ, nimicirea pînă și a nemurireĭ «reduse» în care maĭ poate crede omul luminat.
G. PROCA.