Moarte-n pădure

 

În ploi de verde luminiș aleargă cerbii
mai albi ca luna-n versurile mele;
Diana junghie-n culcușul cald al ierbii
grumajii ciutelor cu ochi de stele.

Pândesc săgetătorii chiotul să vină,
zvâcnind în aer ca o inimă în sânge;
Diana goală-și scutură din păr lumina
Și-n țarc tăcerea pașii mătăsoși și-i strânge.

Amantul refuzat ia arcul și-l strunește;
năierii turbură cu râsul lor frunzarele;
pe dealuri, toarnă Pan în struguri soarele,
pe când săgeata ținta și-o lovește.

O clipă a tăcut pădurea; doar ogoarele
treceau cu ierburile-n naiul vântului;
apoi, cu fluierul, porni Pan iar izvoarele –
și iar răsună-n-nalturi cântecul pământului.