Moș Teacă/Primul atac

 

„Rareori, s-a văzut un căpitan așa de capabil ca Moș Teacă. Numele lui a făcut epocă, s-a popularizat, a trăit peste veacuri și a slujit de titlu unui volum de nuvele”. Acestea sunt cuvintele cu care autorul volumului Moș Teacă încheie primul capitol. Cuvintele au fost scrise într-un ceas bun, pentru că tipul și-a câștigat în adevăr un renume, și e azi cunoscut de toți câți au în flancul stâng o inimă cazonă, de toți câți au în serviciul lor interior un suflet țivil.

Ce este însă Moș Teacă?

S-ar putea face asupra lui comentariile care s-au încercat asupra lui Faust, și încă nu i-am găsi exact dezlegarea dacă am fi pretențioși. Pe scurt, însă, Moș Teacă personifică pe omul care, în baza celor trei fire de sârmă galbenă, se crede atotștiutor, atotfăcător, atotputernic și nu admite alte păreri decât pe ale lui. „Aceasta este părerea mea, și o împărtășesc”, e o vorbă legendară, care ar putea fi foarte bine lozinca lui Moș Teacă.

Precum se vede, cazul se complică cu multă trufie, cu multă prostie și cu autoritate enormă.

Ar fi dar nedrept să afirmăm că Moș Teacă este numai militar. Lărgindu-i cercul de activitate, studiindu-l de aproape, el poate fi cu aceeași ușurință prefect, profesor de universitate, medic, comisar comunal, arhimandrit, gardist, avocat, senator, comerciante de coloniale, — orice pentru că în toate breslele acestea întâlnim însușirile de mai sus, în unele mai mult, în altele mai puțin.

Și iată pentru ce am crezut că se impune să scoatem pe Moș Teacă din specialitatea cazonă, ce i-am dat în volum, și să-l introducem în ziaristică. Aci câmpul de operație e mult mai vast, căci ziarul este o enciclopedie a 20 bani exemplarul, o enciclopedie care nu cruță nimic.

De prostia umană, îmbrăcată în haina teoriilor adânci sau în mantaua autoritarismului nejustificat, ne izbim pe fiecare zi. Suntem dar siguri că nu vom pătimi de lipsă de materie. Dimpotrivă, avem credință în viitorul lui Moș Teacă, și facem aci declarația noastră de război.

Moș Teacă își desfășură steagul, scoate spada și avansează ca un erou ce este, cu gândul că toată campania lui va reuși să pună în evidență producțiunile politice, sociale, literare și mo- rale ale acelora care pătimesc de boala moștecismului.

— Du-te, mândre căpitan! Apari în lagărul vieții, luptă... și-ți va fi mormântul-ncoronat de flori.

Se-nțelege, am dori ca mormântul să ți se sape cât mai târziu; dar asta nu atârnă de vitejia ta, ci de virtutea acelora care se numesc cititori.

Zorile au sunat, să ne deșteptăm!