Misiunea preotului la sate

Jump to navigation Jump to search
Misiunea preotului la sate
de Ion Creangă
Referințe: Ion Creangă, Opere, Editura Minerva 1970, vol. II.

Publicat în Noul curier român (director Scipione Bădescu), Iași, I, 25, 19 februarie 1872, p. l — 2 (NCR), și retipărit de Hasdeu în Columna lui Traian, III, 10, 7 martie 1872, p. 78—79 (CT). În ambele periodice, acest articol este semnat „Preotul I. Creangă” și trebuie, deci, considerat ca aparținînd povestitorului nostru, în ciuda numeroaselor particularități de limbă și stil, care ne-ar îndreptăți, poate, să-i punem la îndoială paternitatea.


Toți sătenii pronunță cu drag cuvintele de moșu popă ori nănașu părinte; prin urmare, toți văd în păstoriul lor sufletesc un tată iubit, un părinte bun, precum se și cade să fie.

Cum trebuie însă ca acest proclamat părinte să conducă pe săteni, ce cu mîndrie și dragoste se numesc ei singuri copii[i] lui, dîndu-i toată stima ce se cuvine unui părinte?

Mai întăi de toate, preotul sătean trebuie să-și înceapă cariera sa cu blîndeță și devotament, să fie un model de moralitate și de muncă, fără de cari misiunea lui nu va putè produce roadă bună niciodată. Inima lui trebuie să fie totdeauna deschisă, sfaturile lui cele bune să fie o comoară nesfîrșită. Prin aceste mijloace încrederea poporenilor fiind cucerită în timp foarte scurt, preotul trebuie apoi să știe profita repede și în mod rațional de această favorabilă împrejurare, pentru a pune temelie solidă misiunei sale de conducător și părinte al poporului, care i s-a încredințat de cătră D-zeu și națiune.

Pentru ca preotul la sate să-și poată îndeplini misiunea cu destulă demnitate, trebuie să fie, mai nainte de toate, un econom bun, silitor și muncitor, care să întrunească totodată aceste trei calități indispensabile unui apostol: să fie învățător bun și conștiențios, doftor fără sete de argint și judecător imparțial. Aceste trei calități posedate, succesul misiunei preoțești este pe deplin asigurat.

Precum am zis, înfățoșarea preotului pentru întâia oară între poporeni trebuie să fie astfel, ca să facă o bună impresiune asupra lor și să le cîștige simpatia și încrederea. Aceste vor constitui o armă puternică, care-i va servi misiunea de minune. Pornit pe această cale, preotul trebuie să viziteze de-a rîndul pe toți fiii săi sufletești. Cînd un preot se ivește pentru întăia oară în comuna sa, el este vizitat, dacă nu de cătră toți, cel puțin de o mare parte a poporenilor săi. Datoria lui este ca să le întoarcă această vizită, întrînd în căsuțele poporenilor, cari se vor simți foarte onorați prin astă manieră părințească și obligatoare. Această intrare a sa în casele poporului să fie însă însoțită de sfaturi și învățături sincere. Cu această ocaziune, preotul mai întăi de toate trebuie să pună în vederea sătenilor și să le laude frumusețele locului, să le esplice în mod poporal plăcerile și foloasele ce pot trage din natura ce-i încunjoară și de care lor mai mult decît la toți le este dat a se bucura. Pintre aceste conversări apoi să amestece anecdote morale, esemple de iubire reciprocă și dreptate și să le nareze cîte un pasagiu mai glorios din istoria strămoșilor, prin cari să deștepte într-înșii măcar cît de puțin conștiința națională, atît de amorțită. După aceste, preotul să facă poftire tuturor de-a rîndul, cu bărbați și femei, cu bătrîni și tineri, ca să vină dumineca cea mai de aproape cu toții la biserică, deoarece are să le spună ceva frumos și folositor. Atenția lui apoi să se concentreze mai ales asupra școalei, dacă esistă; să între în mijlocul copiilor, să le spună cîte-o rugăciune frumoasă și să-i învețe a păstra dragoste și supunere cătră toți oamenii. Acești copii apoi, la reîntoarcerea lor acasă, vor spune părinților lor ce frumos li-a vorbit popa, și acesta va cîștiga pentru dînsul și mai mult încă simpatia și încrederea poporenilor. Astfel apoi în duminica viitoare, sătenii, îmbrăcați în costumele lor naționale sărbătorești, se vor afla desigur la biserică cu toții, dimpreună cu femeile și copilașii lor, și se vor grupa în jurul preotului pentru a asculta ceea ce le-a promis. Atunci preotul, învestit în hainele sacerdotale, să facă apoi o întrerupție pe la mijlocul liturghiei și, cu o căutătură blîndă, dar serioasă totodată, să înceapă c-un limbagiu poporal și clar a vorbi cam astfel:

„Fiii mei! Eu aici înfățoșez pe Domnul nostru Is. Christos, care vă zice prin gura mea: Iubiți-vă unii pe alții, precum eu v-am iubit pe voi, căci de pe aceasta, vă vor cunoaște toți că sunteți creștini, dacă veți avè dragoste între voi! — Dragii mei, toți avem trebuință unii de alții: cei săraci de cei bogați și cei bogați de cei săraci. Cînd cei bogați vă înlesnesc la trebuință, voi cei mai puțin avuți nu cruțați brațele voastre pentru a le veni într-ajutor, cînd aceia vă cheamă. Nu pizmuiți fericirea vecinului vostru, căci și el, ca și voi, a cîștigat-o prin sudoare și bună iconomie. Siliți-vă ca, prin hărnicia și cinstea voastră, toți să vă faceți deopotrivă. — Iubiții mei! Iată, fiii voștri, îngrijiți de d. învățător, care asemenea este părintele lor și fratele nostru, căci el le dă hrana minții și a inimei, în curînd vor ști a ceti, a scrie, a socoti și a se ruga lui D-zeu. Ei vor ști peste puțin și vă vor povesti lucruri frumoase despre iubita noastră țară și despre D-zeu. Nu întîrzieți dară a-i da la învățătură și nu cruțați nimica pentru învățătorul lor, căci prin învățătură ei se vor face și mai buni la inimă și mai luminați la minte. Ei vor ști să înțeleagă mai bine care este dreptul lor, pentru a și-l putè apăra. Ei vor ști munci mai bine pămîntul, din care vor trage foloase mai mari; ei vor ști să-și îngrijască vitele, de la cari atîrnă în parte hrana lor de toate zilele; în scurt, ei vor ști a-și statornici gospodăriile pe temelia iconomiei și a bunei rînduieli, trăgînd singuri folosul din munca lor, pe cînd omul fără învățătură și fără bună creștere din casa părințească este înșelat de toți și ușor se azvîrle în brațele lenevirei, beției și altor răutăți, pierzînd, pe lîngă sănătate, încă și numele cel bun și roada muncei sale cîștigată cu sudoare. — Dragii mei! Siliți-vă cu toți de a plăti la vreme dările voastre cătră obște și cătră ocîrmuire, pentru că tot spre folosul vostru și al țărei o faceți aceasta. Veți fi auzit că Christos încă a plătit bir, măcar că a fost fiul lui D-zeu. — Fiii mei, într-un an sunt 52 de duminece și alte sfinte sărbători; în toate să ne întîlnim aicea, pentru a vă-nvăța cele ce sunt bune și de folos, precum îmi poruncește D-zeu. După sfînta liturghie mergeți pe la casele voastre și dați trupului hrana sa, apoi întruniți-vă la mine acasă, unde vă poftesc cu toată dragostea, ca să petrecem această sfîntă zi împreună. — Binecuvîntarea lui D-zeu să vie preste voi!”

Preste două-trei oare, sătenii se adună la casa parohială, unde preotul trebuie să le prepară o petrecere nobilă și atrăgătoare. Mai înainte de toate, preotul să le vorbească despre trebile gospodăriei, să le deie unele învățături practice despre agricultură și despre cultivarea viilor. Apoi să întroducă în conversație narațiuni istorice, să-i pună a recita balade și doine populare despre faptele strămoșilor și despre pornirile inimei lor. Apoi să se-ntindă o horă drăgălașe de cătră junii și junele româncuțe, în care timp preotul să converseze cu bătrînii despre educație, căsătorie și despre virtuțile familiei. Apoi să le arate stricăciunea ce provine din beție, pentru care scop să le aducă esemple prin cari să desfășure și mai mult degradarea și nenorocirea ce provine din beție, din acest vițiu odios, care corumpe din ce în ce mai tare sîngele curat al săteanului, slăbindu-i istețimea și vigoarea brațelor. În felul acesta, sătenii se vor rentoarce ca renăscuți la vetrele lor, vor vizita mai rar crîșmele și vor prefera petrecerile cele nobile duminecale la casa preoțească și mai tîrziu pe la unii din fruntașii satului. — Cine nu recunoaște apoi cît bine ar rezulta din acest sistem, din această reformă a vieței sociale de la sate? Sătenii, ocupați în fiecare zi de sărbătoare cu învățături morale, sfaturi folositoare și petreceri nobile, ar ști să întrebuințeze zilele de lucru cu mai multă vigoare și ar scăpa în scurt timp din mrejea primejdioasă și sugrumătoare a veneticilor, ce au curagiul a profita de simplicitatea lor, pentru a-i specula și a-i esploata. Dînșii ar deveni avuți și din ce în ce mai folositori societății; proprietarul ar trage mai mult folos din proprietatea sa, căci lucrul său ar fi făcut la timp; preotul n-ar mai fi peritor de foame, căci vrednic este lucrătorul de plata sa!

Un lucru este neapărat de a nu se scăpa din vedere. Preotul, pe lîngă alte bune calități, mai trebuie să poseadă o doză bună de curagiu și energie, pentru a brava obstacolele ce are să-ntimpine neapărat chiar la cea întăi încercare a grelei sale misiuni. Cele mai puternice obstacole trebuie să le aștepte din partea crîșmarilor ovrei, carii sunt cei mai neîmpăcați dușmani ai moralității și deșteptării poporului. Natural, căci veninoasa lor băutură nu poate avè trecere decît păn-atunci, pănă cînd poporul este ținut în orbie sufletească și imoralitate. Tot asemenea obstacole se pot aștepta și din partea arendașilor străini, a căror interes este esploatarea bietului popor. Misiunea preotului însă poate găsi un sprijin puternic în proprietarii români cu sentimente loiale și naționale. Avem chiar unele esemple despre asemenea proprietari, cari, în unire cu preotul, au știut să facă din comunele lor un cuib de bună gospodărie și moralitate; durere însă că azi asemenea esemple binefăcătoare sunt cam rare!...

Aceasta este, în scurt, nobila misiune a preotului la țară. Deie cerul ca ea să se poată îndeplini cît mai urgent și cu rezultate cît de strălucite, căci — ardet Ucalegon! Pentru aceasta însă se cere o instrucțiune suficientă și o poziție materială mai convenabilă pentru preoții noștri. Sustrageți de la dînșii aceste mijloace neapărat trebuincioase, și misiunea lor la sate va rămînè mai pe jos decît aceea a celui de pe urmă păzitor de vite... Și prin aceasta, nu sufere oare prosperitatea țării și a națiunii?!...