Mireasă veșnic fericită

 

            I

Fecioară dulce și cuminte,
Cu flori la cap, cu mîini pe piept,
Ce blînd zîmbește gura-ți rece,
Și-adîncul ochiu, încă deștept!

Mireasă veșnic fericită,
Cu mîini pe piept, la cap cu flori,
Cum cîntă muzica de jalnic
Cînd dintre noi tu vesel zbori!

De mire ți-ai ales Neantul...
Si tu, copilul înțelept,
Te duci la el în alb gătită,
Cu flori la cap, cu mîini pe piept.


            II

O, lasă-mă s’ating beteala
Și cununia să-ți sărut,
Mireasă palidă... O, soră,
Copil iubit pe veci pierdut!

Cînd te țineam micuță ’n brațe,
Și pe genuchi cînd te jucam,
Și dragi minciuni de inger vesel
Pe gura ta cînd sărutam,

De te vedeam mireasă odată,
Gătită ’n alb, la cap cu flori,
O, n’aveai mîinile pe pieptu-ți
Și ’n jurul tău n’aveai plînsori.


            III

Pe perna dricului îți cleteni
Drăguțul cap gătit frumos...
Și lumea stă în drum, te-admiră,
Se ’nchină, înger luminos.

Podoaba, poezia noastră,
Cum te urmăm în mers tăcut,
Privind mereu beteala ’n păru-ți
Cu ochiul plins, cu dorul mut!

Și, în sicriu, pe braț te ducem —
Mireasă, soră, — la altar...
Tu, palidă, surîzi blajină
Și nu ne-auzi plînsul amar.

            IV

Grădina ta de pace... iat’o !
Ce verde e ! Și ce miros !
E primăvară... Și cum cîntă
Prin ramuri pasări de duios!

De-ai ști tu, soră dragă, vieața
Ce dulce-i încă pe pămînt!..
O, e păcat să duci surîsul
Juneței tale în mormînt.

Adîncă e și neagră groapa!..
Dricari și popi, grăbiți, aștept.—
Adio, inger blînd și palid,
Cu flori la cap, cu mîini pe piept !

1 Maiu 1893.