Minciunile

 

Într-o sară foarte lină
În primblare am ieșit,
La Copou, lângă grădină,
Să răsuflu-aer dorit.
Când, văzut-am deodată
La stat mare o figură,
După modă îmbrăcată.
Dar, precum fac cii săraci,
Purta-n umere desaci.
Dar nu am însemnat
Di-i femeie au bărbat!
Mă mir d-acel venetic
Și întreb atunci de nume.
Stahia-mi răspunde: N lume
Intrigă oameni-mi zic.

În această țărnă bună
Straturi samăn de minciună;
De calumnie, de crezare,
Grânul meu amestec are;
Nâobosită-n lucru sânt,
Dintr-un trec la alt pământ,
Însă nicăire nu-i
Ca pe malul de Bahlui,
Pământ gras pentru minciune,
De se face de-a minune.
Ș-apoi tot aici, c-un preț
Foarte bun, astfeli nutreț
Să întreabă și să cată
Ca o poamă delicată.
Pentr-acest product mănos
Orice timp e priincios;
Săcetă au umezală
Niciodată-i dau sminteală.

După-această, a sa mână
Iute samănă-n țărână;
Un grăunte nu se pierde,
Iată tot ogoru-i verde.
O minune! Ntr-un minut
Ierburile au crescut;
Înfloresc, ș-apoi pe loc
Amu spicele se coc,
Încât toat-acea câmpie
Au produs minciuni o mie.
Cele ce cu ochii văd,
Pipăind abie le cred.
D-oameni îns-atunci o ceată,
De minciuni nouă-nsătată,
Case și copii lăsa,
La cules se îndesa.

Mândru-i fiecare spic,
Dar denuntru nu-i nemic.
De-a gusta toți să îmbie;
Altul pune în cutie
Trufandale înfoiete,
La ținuturi le trimete,
Văd colo femei frumoase,
Deși ceva minciunoase,
A culege au mare dor
Minciunele de amor.
Îngiositul în trufie,
Neavând altă meserie,
De novele, care-i plac,
Își culege un plin sac.
Speculanții de pe loc
Pe la bolte marfa cară,
Ca s-o vând-în iarmaroc
Și pin târguri de pin țară.
Cii ce-ascultă pe la ușă
Și veninul poartă-n gușă,
De bun nume răpitori,
Culeg intrigi dintre flori.

Când prin chipuri feliurite
Unu-ncarcă, altu-nghite,
Deodată
Se arată,
Coborându-să din ceri,
Luminosul adevăr.
Nici un văl pre el umbrea,
Fachie-n brațul său ținea.
Abie sânta cea figură
Aruncă o căutătură,
Iute, cum au răsărit,
Farmăcul au și pierit,
Ș-oamenii s-au minunat
Cum așa s-au îngânat!...

Adevărule presfinte,
Auzi calda rugăminte:
Între noi etern te-așază,
Mintea noastră luminează;
D-aici intriga să piară,
Ce pre noi vra să dezbine,
Și poporul de prin țară
Să se-ncreadă numa-n tine!