Millo director sau mania posturilor

 

PERSOANE

MILLO, director al Teatrului Național

NENEA NAIE

LUXIȚA, soția lui Naie

LINA, fiica lor

TACHI

SERVIESCU

CIUPICI

ION, servul lui Naie

Scena se petrece într-un oraș de provinție din Valahia, la anul 1864.

Teatrul reprezintă un salon bine mobilat; o ușă în fund; două uși laterale, în dreapta piano; în stînga, un gheridon, canapea și jilțuri.

SCENA I

LUXIȚA (pe canape), TACHI, LINA (la piano)

LUXIȚA: Tachiță!…

TACHI (viind iute de lîngă piano): Aud, doamna mea!

LUXIȚA: Fost-ai pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum?

TACHI: Am fost. Trebuie să vie croitorul numaidecît!

LUXIȚA: Și la cizmar, pentru botinele mele cele blănite?

TACHI: Și la cizmar!

LUXIȚA: Și la caretaș?

TACHI: Și la el!… Caleașca e gata; mai are nevoie numai de un resor, de cîteva sbanțuri și de mai multe șuruburi.

LUXIȚA: Prea bine! Dar la capitanul de poștă trecut-ai?

TACHI: Caii vor fi mîne pănă-n ziuă în curte… cai de cei noi… Zmei!

LUXIȚA (sculîndu-se): Bravo! ești un tînăr neprețuit pentru comisioane!

TACHI (căutînd pe furiș la Lina): Numai pentru comisioane?

LUXIȚA: Om vedea mai pe urmă la ce ai mai putea fi bun… O! Tăchiță, cînd gîndesc că am să merg la București, ca să-mi petrec iarna, nu mă ține locul de bucurie… Îmi vine tot să cînt și să joc… dar tu, Lină?

LINA (sculîndu-se de la piano): Și eu, maman… Dar d-ta, domnule Tachi?

TACHI: Eu și mai mult, domnișoară, căci mi-ați permis să vă întovărășesc.

LUXIȚA: Dar… ne-i face comisioane în București?

TACHI (în parte): Iar?

LINA: Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri.

LUXIȚA (esaltată): Baluri, teatru, grădini!… iaca viață împărătească; dar nu ca în orașele astea de provinție, unde spiritul lîngezește într-o atmosferă uricioasă ce usucă inima ca un zbîrciog… o! București! București!

(Arie nouă)

O! București

Cu magic nume!

Ai fost și ești

Unic pe lume!

De plăceri, zău.

Ești o comoară

Și gîndul meu

La tine zboară!

Unii tot spun

Că pe căldură

N-ai miros bun…

Da-s răi de gură.

Alții bîrfesc

Că-n sin la tine

Mulți nebunesc,

Cîntînd ca mine…

(Împreună.)

O! București

Cu magic nume!

Etc. etc. etc.

SCENA II

Cei denainte, SERVIESCU (vine pe ușa din fund)

SERVIESCU: Servus și plecăciune!

LUXIȚA: A!… Domnule Serviescu… poftim!

SERVIESCU: Vă aduc, doamna mea, dragă cucoană, o veste importantă!

LUXIȚA: Care?

SERVIESCU: Acasă e nenea Naie?

LUXIȚA: Ba nu, barbatu meu a ieșit!… dar ce veste?

SERVIESCU: O veste colosală!… Și unde s-a dus nenea Naie?

LUXIȚA: S-a dus la biuroul poștei, ca să caute scrisori de la arendașul moșiei noastre! Dar ziseși că ai o veste?…

SERVIESCU: Piramidală!… Tot pleacă mîne la București nenea Naie?

LUXIȚA: Tot… plecăm cu toții… dar vestea, vestea?

SERVIESCU: Gigantescă și uriașă!

TACHI: Importantă, colosală, piramidală… spune-o astăzi!

SERVIESCU: A! domnule Tachi, aci ai fost?… nu te zărisem… Servus și plecăciune, vere!

TACHI: Te-a fi orbit vestea cea mare.

SERVIESCU (căutînd la Lina): Ba nu, mă orbiră razele brilante și strălucitoare ce ies din ochii domnișoarei Lina!

LINA (rîzînd): Pune ochelari, domnul meu!

SERVIESCU: Ah!… dacă mi-aș pune geamuri, aș fi lipsit de felieitatea și de fericirea…

LUXIȚA (cu nerăbdare): Ești nesuferit!… Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni!

SERVIESCU: Ha, iaca… Stați să mi-o aduc aminte!… Închipuiți-vă că… am uitat-o!

LUXIȚA: Tronc!

(Toți stau grămadă pe lîngă Serviescu, aprinși de curiozitate.)

SCENA III

Cei denainte, CIUPICI (grav și misterios, se apropie în taină)

CIUPICI (cu glas adînc): Umilissimus!

LUXIȚA (spărietă): A!

LINA (tresărind): A!

LUXIȚA: M-ai speriat, domnule Ciupici, cu glasul d-tale!

CIUPICI: Pardon, doamna mea!… Vă aduceam o novelă.

LUXIȚA: Și dumneata?

CIUPICI (căutînd împregiur, cu sfială): O novelă colosală!

SERVIESCU: Ca a mea?

CIUPICI (după ce a ascultat pe la uși): Piramidală!

TACHI: Și gigantescă… o știm!

CIUPICI: O știți?… Apoi dar mă duc s-o spun aiurea… (Se închină.) Umilissimus!

LUXIȚA: Ia stăi, omule, și spune azi, că-mi vine să țip!

CIUPICI: Bine… da ți-mi toată atențiunea, că încep!

SERVIESCU: Stăi! nu deschide gura! mi-o aduc aminte acu… Iaca… Am întîlnit mai dinioarea un servitor de la masa șefului de biurou a prefecturei, care mi-a spus în taină că a aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf că:.. ce, Doamne, iartă-mă, mi-a spus că i-a spus?… (Caută să-și aducă aminte.)

LUXIȚA: Iar ai uitat?

CIUPICI: Că o depeșă de la București anunță prefectului ca să prepare recepțiune directorului ministeriului de interne, care trece la Craiova în reviziune.

LUXIȚA: Directorul?

TACHI: Ministeriului de interne?

LUXIȚA: Și n-ai aflat unde i s-a pregătit gazda?

CIUPICI: Nu! însă cred că d-voastră, avînd casa cea mai confortabilă din oraș, veți fi invitată, certamente, a-l primi.

LUXIȚA: Așa s-ar cuveni, pentru că cîți miniștri și directori, tot noi i-am găzduit! Astă dată însă mi-e teamă că prefectul…

SERVIESCU: Oare? nu sînteți bine împreună?

LUXIȚA: Nu prea!… Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi, în contra tuturor regulilor etichetei… dar de-oi ști că o prinde gălbinarea de ciudă… nu m-oi duce!

SERVIESCU: Să nu vă duceți… mai bine să trăiți fiecare cuc de-o parte… Ce dracu! filotimia-i filotimie și amorul-propriu e amor-propriu…

LUXIȚA: Nu-i așa?

SERVIESCU: Așa!… Cu toate aceste, îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul, pentru că aș fi avut de adresat o petițiune de jalbă.

LUXIȚA: Ai vreun proces?

SERVIESCU: Ba… am mai multe, dar nu mă îngrijesc de ele! Am ambiție să fiu funcționar în slujbă.

CIUPICI: Și eu am ambițiune de funcțiune!

LUXIȚA: Și barbatu meu are aceeași ambiți…

CIUPICI: une… Minunat!… vrea să zică, tot orașul vrea să fie împiegat. (Vorbesc încet împreună.)

LINA (încet, lui Tachi): Dar d-ta, domnule Tachi?

TACHI: Eu, domnișoară, nu înțeleg o asemenea proastă și ridiculă ambiție… Doresc ca guvernul să aibă nevoie de mine, iar nu eu de guvern, și astfel ar trebui să cugete toți românii!

SERVIESCU: Cum am face, oare, ca să aducem pe directorul aci?

LUXIȚA: Știi una?… Răpede-te la capitanul de poștă și așteaptă acolo pănă a sosi directorul și…

SERVIESCU: Destul, am înțeles… să-i spun că i s-a gătit gazda la d-ta de cătră domnul prefect.

CIUPICI: Perfect!

SERVIESCU: Cum perfect? prefect!… N-are a face una cu alta!

LUXIȚA: Să te văd, Serviescule, de ești meșter!

SERVIESCU: Las’ pe mine; cînd e de jucat feste prefectului… sînt unic!

LUXIȚA: Du-te dar, nu perde vreme!

SERVIESCU: M-am dus… Servus cu plecăciune… Ha, ha, ha… (Iese prin fund.)

CIUPICI: Admirabil!

LUXIȚA: De-a veni directorul aci, l-om ruga să ne recomande ministrului, după obicei… și, vorba ceea: bunu-i Dumnezeu! meșter e…

CIUPICI: Sublim!

LUXIȚA: Trebuie dar să-l primim mai cu deosebire… Tachi! aleargă prin oraș de găsește taraful de lăutari, și d-ta, domnule Ciupici, mergi la cofetărie de-mi adă vro două ocale de bonboane.

TACHI: Bucuros!

CIUPICI: Umilissimus!

(Împreună.)

Domnul director aice vine,

Haideți degrabă să ne gătim,

În casa noastră primindu-l bine,

A lui favoare să dobîndim!

(Tachi și Ciupici ies prin fund.)

SCENA IV

LUXIȚA, LINA, mai pe urmă ION

LUXIȚA: Acum, Lină, hai iute să facem tualeta, ca să arătăm bucureșteanului că și noi, provincialii, știm să ne gătim după modă!

LINA: Bine, maman!

LUXIȚA: Și cine știe?… Dac-a fi directorul neînsurat poate că… de ce nu?… Tu ești tînără… nu seameni tătîne-tău…

LINA: Maman… d-apoi Tachi 1…

LUXIȚA: Tachi, Tachi… nu zic… e bun tînăr, are calitățile lui… face bine comisioanele, dar nu are nici o poziție în lume, nu e nici într-un post; cînd directorul e.!. coșcogea director.

LINA: Așa este, maman… Însă…

LUXIȚA: Însă, neînsă… așa-i cum zic eu. (Strigă.) Ioane! Ioane! (Bate în palme.)

ION (iese din dreapta): Aud, cucoană!

LUXIȚA: Să dai poroncă bucatarului să gătească bucate Franțuzești cu blanc-manger și tu pune masa… A! cere la jupîneasa să-ți dea față de masă și șervete curate.

ION: Apoi de-abia cinci zile de cînd am pus șervete noi!

LUXIȚA: Nu face nimica… astăzi avem un director!…

A! să nu uiți să așezi în mijlocul mesei turnul Malacovului cel de migdale amare!

ION: Aud, cucoană! (In parte.) De șase luni de cînd slujesc turnul Malacovului și nime nu-l încolțește… Îmi vine să-i trag eu un asalt.

LUXIȚA: Dusu-te-ai azi?

ION (ieșind): Aud, cucoană!… Îi trag!

LUXIȚA: Oh!… toate mulțămirile îmi vin deodată… parcă am prins aripi ca să zbor la București! (Cintă:) O! București cu magic nume…

SCENA V

LUXIȚA, LINA, NAIE

NAIE (afară, furios): Fire-ar a naibei!

LUXIȚA: Ce s-aude?…

LINA: Vine papa!

NAIE (intrînd prin fund cu o scrisoare deschisă în mînă): îneca-l-ar măslinele care le mănîncă, arendașul dracului!

LUXIȚA: Da ce este, frate?

NAIE: Ce este, ian ascultă ce-mi scrie grecul în limba lui. (Citește:)

„Cu plecațune ma încino la dimiata, cocoane Naie. Chito pentru chisto moșiei dimitale a sfintolo Dimitri, si mi ertațo, che nu amo niți frinta, fiindo che am traso primezdia simandicosa…

Destulo che s-a aprinso un clae de grio, l-am stinso; destulo che s-a aprinso alta clae tot de sacară, iar l-am stinso… Ma a arso bordeio de la aria… M-a ferito Dimnezeo de vinto, che me afanisemo.

Chito pentru moșia dimitale, Gusganesti, si mi iertați, che nu poto si țino mai multo la dimiaei, che a venito lezea riurala, che mi a luato boerescu, che m-a afanisito… Lipon, spun la dimiata ritos, che de astazi nu mi erta intereso si filotimia se mai fiu arendași la dimiata, ma tot remuno supuso sluga dimitale. Ma închino cu plecațune,

Agamemnon Trufandas.”

LUXIȚA (după ce a ascultat, dînd semne de mirare și de furie): Ce zice grecu? Ce zice? că lasă moșia?

NAIE: O lasă!… Eeei! așa-i c-am pățit-o? Ce fac eu de-acum? Am rămas făr’ de venituri!… to procopsamen, cum zice chir Trufanda.

LUXIȚA: Caută-ți alt arendaș!

NAIE: Altul?… pe care?… Unde-i, să-l bag în sîn, dac-ar încăpea de urechi… Astăzi toți arendașii se ațin ca la potică și te chitesc cu legea rurală ca cu o șușana… Eei!… Ce ne mai facem de Paști, de unde cheltuim?… De unde ne îmbrăcăm? De unde ne hrănim?… Cu ce ne ținem caifetul?… Cu ce mergem la București?

LUXIȚA: Cum? să nu mergem nici la București?…

NAIE: Ba nu I… pune-ți pofta-n cui despre voiaj și petreceri!… Trebuie să ne închidem în casă, să nu mai primim pe nime, și să trăim cu cea mai mare economie.

LUXIȚA (apucînd-o istericale): Ah! ah!

LINA: Maman…

NAIE: Na, și altă belea acum… a apucat-o istericale!… Luxițo, vină-ți în simțiri!

LUXIȚA: Ah! ah!

NAIE: Luxițo, să mă vezi pe năsălii…

LUXIȚA (trezindu-se, furioasă): Să mă las de București! (umblă rapide pe scenă) odată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej păn-în capitală… Nu vreu să-mi petrec iarna aci… nu vreu!… Mi-am gătit toate tualetele… orașul întreg știe că ne pornim mîne… Ce-or zice cînd or afla că ne-am lăsat de voiaj… or rîde de noi… Prefectorița să rîdă de mine?… Nu vreu, nu vreu, nu vreu!… (Cade obosită pe canape.)

NAIE: Luxițo, sufletul meu! înțeleg că nu vrei, dar dacă nu-s mijloace… ce să facem?… trebuie răbdare, fata mea!

LUXIȚA (plîngînd): Răbdare!… de zece ani de cînd tot rabd, și cînd era să-mi împlinesc visul, să mă văd deodată osîndită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia!… Ah!… simt c-am să mor de durerea asta!

LINA (plîngînd): Maman…

NAIE: Ba, ferească Dumnezeu, să nu mori, că… mor și eu, pe legea mea. (Își suflă nasul.)

LUXIȚA

(Arie „Adio, rămîi ferice”)

Adio, vis de plăcere,

Vis frumos și desmerdat,

În cumplită, grea durere

Sufletu-mi s-a deșteptat!

Ah! de-acum făr-încetare

Am să plîng și să suspin,

Am să gust zile amare

Fără nici un minut lin!

(Stă cufundată în tristeță.)

NAIE: Luxițo, nu te despera, că voi face toate chipurile să te duc la București, de-ar fi chiar să-mi vînd moșia pe nimica… Oi cere o slujbă în capitală… M-oi alege deputat…

LUXIȚA: O slujbă?

NAIE: Dar!… Am scris de mult la un prieten din București ca să intrigarisească…

LUXIȚA (inspirată): O slujbă?… Dar… trebuie numaidecît s-o capeți… Directorul ministerului de interne vine aci la gazdă… și printr-însul…

NAIE: Ce spui?… Direct… Minist… cînd?… de unde?… cum?

LUXIȚA: Îl așteptăm să cază dintr-un moment în altul…

NAIE: Dar cum?… ce fel?… cine v-a spus… de unde și pănă unde?…

(Se aude afară răcnete de surugii.)

LUXIȚA: Taci că iată-l… vine!

NAIE: Da bine, soro… pliroforte-mă.

LUXIȚA: Ți-oi spune tot, mai pe urmă!

NAIE (buimăcit): Direct… Minist… intern… aci?… M-am buimăcit!

SCENA VI

Cei denainte, SERVIESCU

SERVIESCU (intrînd iute): Vine, vine, iată-l… l-am adus!

NAIE: Pe direct… Minist?…

SERVIESCU: Dar! Cum i-am zărit caleașca la poartă, m-am răpezit la oblon și l-am poftit aci la gazdă.

NAIE (aiurit): Pe oblon?

SERVIESCU: Ba, pe directorul!

LUXIȚA: Bravo! Serviescule… ești un amic neprețuit… Haide iute să ne gătim… să ne-mbrăcăm!

NAIE: Iar să mă-mbrac?

LUXIȚA: Vin’ de-ți pune fracul și cravata albă… Haid’!… și d-ta, Serviescule, primește-l în locul nostru!

(Împreună.)

Domnul director iată-l că vine;

Haide cu toții să ne gătim!

În casa noastră primindu-l bine,

A lui favoare să dobîndim!

(Ies prin stînga.)

SCENA VII

SERVIESCU, MILLO

SERVIESCU (în parte): Am să profit de momentul acest favorabil ca să-i cer prefectura… Iată-l… Poftim, domnule director, poftim!

MILLO (intrînd prin fund): Mulțămesc, domnul meu! Dumneavoastră sînteți stăpînul casei?

SERVIESCU: Ba nu, domnule director!… Nenea Naie cu soția sa, doamna Luxița, și cu fiica lor, domnișoara Lina… un înger!… au să vie în curînd… Acum își pregătesc o tualetă potrivită și conformă cu rangul d-voastră.

MILLO: Conformă cu rangul meu? (în parte.) Ce rang? (Tare.) Dar, mă rog, să mă onorați și cu numele d-voastră, domnul meu. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă mă face a dori ca să vă cunosc mai de aproape.

SERVIESCU: E multă cinste și onoare pentru mine… Eu sînt Ghiță Serviescu, om și prieten a casei.

MILLO: Ghiță?.

SERVIESCU (închinindu-se): Serviescu, fost membru la tribunalul judecătoriei, (oftind) însă astăzi în disponibilitate!

MILLO: Serviescu?… Serviescu… Pare că nu-mi e necunoscut numele d-voastră… Nu aveți cumva un frate la București?

SERVIESCU: Nu, domnule director, am fost unic și singur la părinți… născut în 7 luni.

MILLO: Poate vrun nepot?

SERVIESCU: Nici… m-a ferit Dumnezeu de salba dracului… Dar pentru ce mă întrebați?…

MILLO: Pentru c-am cunoscut un actor la București care se numea… Felendreș.

SERVIESCU: Nu-mi e neam… eu sînt orfan, fără părinți, și nu am alte rude decît patria, și alt părinte decît guvernul.

MILLO: Îl fericesc, domnul meu, că are asemenea copii.

SERVIESCU: Bunătatea dumnevoastră, domnule director… Însă cu toate aceste mă văd abandonat, și pot zice chiar… părăsit, depărtat de scena poli…

MILLO: Păcat!… (în parte.) Ar fi bun de actor.

SERVIESCU: Și aceasta mă șagrină, și chiar mă… mâhnește, cu atît mai mult că… fără modestie, mă simt vrednic și demn de orice rol în sînul patriei mele.

MILLO (în parte): Nu cumva aș putea să-l angajez în trupa mea?… (Tare.) Domnule Serviescu, pre cît înțeleg, ai dori să mergi la București!

SERVIESCU: Cum nu, domnule director!… ăsta-i visul de aur a tuturor provincialilor din district!

MILLO: Ai voi să joci un rol și d-ta pe scenă?…

SERVIESCU: Ba și mai multe… dacă s-ar putea!

MILLO: Prea bine!… Aveți bunătate dar a-mi răspunde… știi ceti și scrie?

SERVIESCU (cam atins): Întrebarea e cam curioasă… domnule director … Vă spusei mai adinioarea c-am fost membru la tribunalul judecătoriei…

MILLO: Pardon… o uitasem…

SERVIESCU (în parte): E mucalit directorul.

MILLO (în parte): Ar fi bun de jucat rolul de amorez… cam naiv. (Tare.) Domnul meu!… Încă o întrebare… Fost-ai înamorat vrodată?

SERVIESCU (în parte): E mucalit! (Tare.) Am fost de mai multe ori, de vreme ce mă siliți să mă spovedesc și să-mi fac confesiunea.

MILLO: Însă înamorat… colea… nu…

SERVIESCU: Din talpă păn-în creștet… Am făcut și stihuri în versuri.

MILLO: Zău? Nu ai avea bunătate să mi le recitați?

SERVIESCU: Bucuros, domnule director… nu am nimică a vă refuza. Ascultați!… Stihurile mele sînt jumătate românești și jumătate grecești.

MILLO: Așa?… Se vede că sînteți elin desăvîrșit?

SERVIESCU: Am învățat la dascalul Gaitani, cel care bătea la falangă.

MILLO: Știu! îi învăța pe băieți din talpă!… Zi, domnule!

SERVIESCU (recitează cu pretenție)·. „Săgeata amorului sau copacul raiului”.

‘Αναστεναγμού tô πλήθος, τό πικρόν μου τό άμόρ,

Tu ești singur, numai unul, dulce pricinuitor.

‘Εξ άρχής ‘στο στήθος μ’ ήλθενή σαίτα, ή χρησή,

Ai trimis să mă omoare orișiunde m-a găsi.

Δένδρου τοΰ έν παραδείσω μορφήν φέρεις καθαρός,

Eu îți sînt cu hotărîre robul cel prea credincios.

MILLO: Și celelalte… Minunat!… (în parte.) De n-a cere leafă marc, îl angagez.

SERVIESCU (căutînd să-și aducă aminte urma): Nu-mi mai aduc aminte celelalte!

MILLO: Nu-i trebuință.

SERVIESCU: Păcat… că mai sînt vro nouăzeci tot astfel!

MILLO: În doi peri?… E de prisos să vă mai osteniți… V-am judecat îndestul după cele ce mi-ați recitat și cred că ne vom putea înțelege ușor împreună.

SERVIESCU: A! domnule director… nu vă pot esprima gratitudinea recunoștinții mele… (În parte.) Am căpătat prefectura!

MILLO: Dar mult se mai împodobesc stăpînii casei.

SERVIESCU: Dacă poronciți, mă duc să-i aduc!

MILLO: Sînt nerăbdător să le mulțămesc de ospitalitate.

SERVIESCU: Merg să le pun execuție… Ah! domnule director… În d-ta stă nu numai toată sperarea mea, dar pot zice chiar și toată nădejdea.

(Iese prin stînga, în parte.) Haid’?… Îs prefect!

SCENA VIII

MILLO (scoțînd un portofoliu mic): Degrabă să-l înscria între numărul actorilor mei… (Scriind.) „Domnul Ghiță Serviescu, rol de amorez naiv, adică… prostuț… leafă cincisprezece galbini pe lună…” Am plecat din București ca să-mi completez trupa în provinție; căci am luat iar direcția pe trei ani și doresc s-aduc mulțămire publicului.

Sînt director și doresc

Publicul să-l mulțumesc,

Nu prin drame zbuciumate

Cu țipete răgușate,

Dar prin bune comedii,

Cîntece de veselii,

Care fac a da uitării

Negurile supărării.

Sînt director și voiesc

Actori buni să întrunesc,

Iar pe muza teatrală

Să o văd națională,

Cu ochi dulci, fermecători,

Cu dinți albi și mușcători,

Cu flori mîndre pe cosițe

Și cu rîsuri pe gurițe.

SCENA IX

MILLO, CIUPICI (intră misterios, aducînd un cornet de bomboane)

CIUPICI (în parte): Iată-l! (Se apropie nevăzut.) Domnul meu!… am onoare.

MILLO (răsărind): Ha?

CIUPICI: A vă saluta cu cea mai profundă considerațiune.

MILLO: Domnule!… (În parte.) Cine să fie barza astă neagră?

CIUPICI: Domnule directore, mă felicit că vă găsesc disponibil, căci am să vă confes un ce misterios și… oribil! (Merge de caută pe la uși.)

MILLO (îngrijit): Iaca! ce are de caută pe la uși ca un trădător de melodrame?

CIUPICI (apropiindu-se posomorit): Domnul meu! nu mă cunoașteți?

MILLO: Nu!

CIUPICI: Eu sînt cetățeanul Stanciu Ciupici, al d-voastre devotat serb.

MILLO: Ciupici!… D-voastră sînteți celebrul Ciupici?

CIUPICI: Eu, domnul meu! Ați auzit negreșit vorbind de mine?

MILLO: Ba… niciodată!

CIUPICI: Mă mir, căci eu sînt cel dîntîi care am aclamat cu entuziasm ziua de 5 și 24 Ghenar; eu am fost cel dîntîi care am aclamat cu frenesie Unirea țerilor sorori; eu am fost cel dîntîi care am aclamat cu convicțiune și esclamațiune proclamațiunea Constituțiunii; eu am fost cel dîntîi care am aclamat ziua de 2 mai!

MILLO: Și unde le-ai făcut toate acestea, domnule?

CIUPICI: Aci! Am dat probele cele mai necontestabile de profundul meu devotament cătră noul regim; dar nu-s destule atîtea! Vroiesc astăzi să probez guvernului că nu are alt partizan mai călduros decît Stanciu Ciupici! (În taină.) Domnule direptore, am descoperit o conspirațiune în Craiova cu ramificațiuni la Gorj, la Dolj și la fostul județ a Cîrligăturii de peste Milcov.

MILLO: În contra cui?

CIUPICI: În contra guvernului!… Cunosc pe toți complotașii, căci sînt amicul lor cel mai devotat, și pot să-i dau pre toți în mîna domnului ministru, dacă exelenția sa ar vroi să-mi facă onoare a să încrede în devotamentul meu și dacă… (Caută împregiur.)

MILLO: Și dacă?…

CIUPICI: Și dacă mi-ar da oarecare putere de acțiune.

MILLO: Cum?

CIUPICI: Numindu-mă aci prefect!

MILLO: Ha, ha!… ai ambițiune de funcțiune și d-ta, ca toți patrioții?

CIUPICI: Nu pentru mine, domnule direptore, dar, pentru patrie și, dacă guvernul vroiește să capete un om al său, un instrument capace și devotat pănă la moarte, n-are decît să închidă ochii și să puie mîna pe mine.

Patria, domnul meu,

Iată tot ce iubesc!

La patrie mereu

Gîndesc și iar gîndesc;

Pentru ea sînt în stare

Să-mi dau viața din pept!

Patria!… prin urmare,

Numiți-mă prefect!

Patria! alt cuvînt

Eu nu știu să rostesc.

Patrie! Nume sfînt!

Eu ție mă jertfesc!

Pe calea de mărire

Eu voi să te îndrept!

Patrie!… cu grăbire

Numește-mă prefect!

MILLO (în parte): Ar fi minunat în rol de trădător… De-aș putea să-l angagez… (Tare.) Domnul meu! nu mă îndoiesc de patriotismul și de… capacele d-voastre, dar vă mărturisesc că-mi pare lucru de mirare a vedea un om ca d-voastră cu atîtea… capace! să nu aibă altă ambiție decît aceea de a deveni un simplu prefect în provinție. Talentele d-voastre cer a să dezvolta pe un teatru mai mare… mai…

CIUPICI: Zău!… Îmi faceți onoare de a mă crede capabil!… Nu poftiți ceva bomboane, domnul meu?

MILLO (luînd bomboane): Mulțămesc… dar aș dori să vă văd figurînd în București pe o scenă mai înaltă.

CIUPICI: Ori pe care scenă, domnul meu; eu sînt la ordinele d-voastre!

MILLO (în parte): Ori pe care scenă? Apoi e al meu! (Scoate portofoliul și scrie.) Stanciu Ciupici, rol de trădător, 12 galbini pe lună.

CIUPICI (în parte, cu bucurie)-. Mă înscrie între impiegații statului. O! în fine, guvernul a pus mîna pe mine! (Tare.) Mai poftiți un bombon, domnule direptore?

MILLO: Mulțămesc… (în parte.) Caută să mă îndulcească!

CIUPICI: În consecință, îmi este permisă dulcea speranță?. ..

MILLO: Cum nu?… Mai vîrtos!… un om care descopere comploturi merită cel puțin…

CIUPICI: Cel nițel?…

MILLO: O leafă de 12 galbini pe lună.

CIUPICI: Aud? (În parte.) S-a greșit cu cifra.

(Se aude în stînga începutul corului de mai jos.)

MILLO: Dar ce s-aude?

CIUPICI: Vocile gazdelor!

MILLO: A! în sfîrșit…

SCENA X

MILLO, CIUPICI, NAIE, LUXIȚA, LINA, SERVIESCU și, mai pe urmă, ION NAIE, LUXIȚA, LINA și SERVIESCU (în toaletă de bal, întră cîntînd)

Domnul director binevoiască

În acest dulce și scump moment

Cu amicie să priimească

Al nostru vecinic devotament.

MILLO: Domnule Naie… Doamnă Luxiță, sînt pătruns de bunătatea cu care mă primiți și vă rog să credeți.

NAIE: Ce se potrivește, domnule., director!

LUXIȚA: Noi, dimprotivă, ne găsim flatați de onoarea ce ne-ați făcut-o, dînd preferință casei; noastre!

NAIE: Noi am găzduit păn-acum pe toți miniștrii!

LUXIȚA: Și pe toate persoanele însemnate care au trecut pe-aci.

MILLO: Sînteți provedința celor carii trec!

LUXIȚA: Poftim, vă rog! (Se pune pe canape.)

MILLO: Sărut mînile. (Se pune alăturea cu Luxița.) Dumneei e negreșit domnișoara Lina, fiica dumnevoastre?

LUXIȚA: Dar, domnul meu… Am scos-o nu de mult din pension; dar ce folos că a învățat Franțuzește, latinește și clavirul? Talentele sale se perd aci în provinție!… Sînteți însurat, domnule director?

MILLO: Ba nu, doamna mea! sînt încă tot holtei… holtei tomnatic, precum vedeți.

LUXIȚA: Tomnatic?… Vreți să glumiți?… Vă găsiți în floarea tinereții!

NAIE: Un trandafir!

SERVIESCU: Ba încă de cei de lună!

CIUPICI: Boboc!

MILLO: Mă rog… mă confuzați… aici nu văd decît un trandafir îmbobocit… domnișoara Lina… și vă seamănă dumnevoastre, cucoană Luxiță!

LUXIȚA: Merci.

NAIE (în parte): Iaca! da mie nu?

MILLO (sculîndu-se, în parte): E frumușică copila; ar fi bună de amoreză pe scenă. (Tare.) Și ce mai veste pe-aici, d-lor?

NAIE: Bună, domnule director, bună pace!

SERVIESCU: Mulțămire obștească și generală.

CIUPICI: Intuziasm!

MILLO: Mă bucur!… dar parcă auzisem că legea rurală…

NAIE: Dimprotivă, domnule director, sîntem cu toții mulțămiți!

MILLO: A! mă bucur și mai mult!

NAIE: Atîta numai că arendașul mi-a lăsat moșia… almintirea…

MILLO: Moșia d-tale?… departe-i?… În care județ?

NAIE: Nu ți-oi putea spune, că n-am mers niciodată s-o văd.

MILLO: AI Minunat!… ești și d-ta ca Cresus, care nu-și cunoștea averile!

NAIE: Ba sînt ca mulți de-ai noștri… și mărturisesc că retragerea arendașului de pe moșie mă pune într-o stare…

MILLO (zîmbind): Fără stare?

NAIE: Tocmai!… Blagoslovită să-ți fie vorba! (Se apropie de Millo și-i zice încet:) Domnule director! sînt… ruinat!… pe de altă parte nevasta mă silește s-o duc la București… Nu-mi rămîne alta de făcut decît…

MILLO: înțeleg… să te împuști!

NAIE: Ba! mă ferească sfîntul!… Vreu să zic că nu-mi rămîne alt liman decît să alerg la îndurarea guvernului…

MILLO: Aleargă!

NAIE: Ca să-mi dea vreun post cu leafă bună. (Se retrage lîngă Luxița.)

MILLO (în parte): Și el?… Se vede că-i boală… ian să vedem!… ian să vedem!… Toți umblă după posturi, adică după lefi; toți aspir a să face bucureșteni… Dacă s-ar angagea în trupa mea, ar căpăta și leafă, ar merge și în capitală!… (Observîndu-i cu coada ochiului.) Eu, asemene, aș căpăta deodată cu tata ton palera, o mamă nobilă, o amoreză, un amorez și un trădător… trupă completă! Însă trebuie mai întîi să văd dacă știu să cînte, să rîdă, să plîngă și să leșine etc… științi neapărate în arta dramatică. Să-i cerc!… (În timpul acestui aparte, celelalte persoane stau grupate lîngă canape și vorbesc împreună despre director.)

LUXIȚA (încet): Oare ce pune la cale deoparte?

SERVIESCU: Face negreșit combină…

CIUPICI: ciuni…

NAIE: Pentru noi, ca să ne puie în slujbe!…

MILLO (în parte): Să cerc de au glas!… (Înaintînd spre canape.) Doamnă Luxiță, salonul domniilor voastre e prea elegant și văd că aveți un piano Pleyel… iubiți muzica?

LUXIȚA: Ea este una din ocupările mele favorite.

MILLO: Aveți mare dreptate s-o iubiți, căci armonia înălță sufletul și-l mîngîie în orele cele triste ale vieții… ea e soră cu poezia, fiica cerului.

NAIE (cătră ceialalți): Frumos vorbește!

SERVIESCU: Dacă-i director!

CIUPICI: Sublim!

MILLO: Care muzică vă place mai mult, doamna mea?… cea italiană sau cea germană?

LUXIȚA: Cea italiană, domnule director, căci e mai sentimentală!

MILLO: Dar dumneavoastre, domnișoară Lină?

LINA: Eu mărturisesc că iubesc mai mult cea românească.

MILLO: Vă felicit… și cîntați cîteodată împreună?

LUXIȚA (cu modestie): Ca în provinție… cu jumătate de glas!

SERVIESCU: Ba, mă iertați, cucoană, că aveți nu numai uri glas prea frumos, dar pot zice și o voce prea… plăcută!

MILLO: A! doamna mea… binevoiește a ne cînta ceva!..:

LUXIȚA: Bucuros!… Însă cu condiție ca și d-voastră să ne faceți plăcerea de a cînta după mine. (Merge de-și alege un caiet de muzică de pe piano.)

MILLO: Primim toți această condiție!… Om cînta cu toții!… Nu-i așa, domnilor?…

TOȚI: Noi? (Între ei.) Dar nu știu!… N-am voce… Sînt răgușit.

MILLO (în parte): Oi să văd astfel de au glas, precum îmi trebuie la teatru!

(Luxița înaintează în fața publicului.)

MILLO: Tăcere, domnilor!

(Luxița cîntă o arie după placul ei.)

MILLO: Bravo! bravo! cîntați ca o primadonă assolută! (În taină.) E bună, o arigagez.

TOȚI: Minunat!… Sublim!… Aferim!…

MILLO: Domnișoară Lină, e rîndul dumnevoastre!

LINA: Mă iertați, domnul meu, că sînt cam bolnavă și nu pot.

MILLO: Îmi pare prea rău!… Ei, domnule Serviescu, domnule Ciupici, domnule Naie, să vă văd!… Dregeți-vă glasurile!… Nu, nu, nu, mă rog! nu mă puteți refuza, căci m-am angageat în numele dumnevoastre.

CIUPICI: Fie!… Eu pentru domnul direptore mă arunc și în incendiu, dacă-mi ordonă!

MILLO: Mă-i îndatora, frate Ciupici!

CIUPICI (încîntat, în parte): Frate!… Mi-a zis frate Ciupici!…

(Ciupici scoate cîte va note grave, voind a imita pe un baso italian.)

MILLO: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. (În parte.) E bun și Ciupici!

SERVIESCU: Acum eu!… Cer denainte pardon și ier- tăciune onorabilului public!

(Serviescu scoate niște note subțiri, voind să cînte ca un tenor.)

MILLO: Domnule Serviescu! domnule Serviescu!… stăi că te sui în naltul cerului!

SERVIESCU: V-a plăcut!… Sînt flatat și măgulit… Nene Naie, vină la rînd de cîntă!

NAIE: Eu? Și eu să cînt? (În parte.) Dacă nu mi-ar fi de slujbă, i-aș arăta eu cîntec!

MILLO: Domnule Naie!… voiești să fii rugat?

NAIE: Ba nu!… Ce se potrivește!… Iaca încep!

(Naie începe un cîntec vesel de lume cu glas răgușit.)

LUXIȚA (oprindu-l): Taci, frate!… că-ți scîrție gîtul ca o roată de car… Să juri că ești Stanciu lăutarul!

TOȚI: Ha! ha! ha!…

LUXIȚA: Domnule director, nu uitați ce mi-ați promis!

MILLO: Bucuros, doamna mea!… Am să vă cînt o arie, în care dumneavoastră cu toții veți face corul. (În parte.) Astfel voi putea să-i judec mai bine… (Tare.) Atențiune!… Marseilesa Ciuniscilor:.. împrovisăciune în considerăciunea ciunelui!!!

(Aria „Chiriței la Paris”)

MILLO

Vivat sacr-apariciune

A lui Nenea ciune!

TOȚI

Ciune, ciune, ciune, ciune,

Ciune, ciune, ciune.

MILLO

Ce-a adus deșteptăciune

L-a noastră năciune.

TOȚI

Ciune, ciune, ciune, ciune,

Ciune, ciune, ciune.

MILLO

E frumos ca un tăciune..

TOȚI

Ciune, ciune, ciune.

MILLO

Ca un jidov c-un perciune.

TOȚI

Ciune, ciune, ciune.

TOȚI

E frumos ca un tăciune,

Ciune, ciune, ciune,

Ca un jidov c-un perciune,

Ciune, ciune, ciune.

CIUPICI: Vivat, domnule direptore!

LUXIȚA: Domnul meu, primiți complimentul meu!… Aveți un glas foarte just!

MILLO (cu modestie): Așa ș-așa…

SERVIESCU: Ba, să-mi dați iertare de pardon!… Cîntați ca o privighetoare, și pot zice chiar…

MILLO: Ca o filomelă?

SERVIESCU: Tocmail… Mi-ați luat cuvîntul din gură!

(Ion, în livre încărcată, întră.)

ION: Poftiți la masă!

LUXIȚA: Domnule director, sper că ne-ți face onoare…

MILLO: Cu multă plăcere… doamna mea! (Îi dă brațul și se îndreaptă spre dreapta; în parte.) Au destul glas cu toții, dar mai trebuie ciopliți!

LUXIȚA (încet, cătră Ion): Ioane! iluminează salonul. (Întră în dreapta, Lina întră pe urma ei.)

NAIE (cătră Serviescu și Ciupici): Eeei!… Așa-i că-i trăserăm ohtoicuri și aghioase?

SERVIESCU: Vorba ceea… trebuie să urli cu…

CIUPICI: A!… domnilor, protest!… Domnul direptor nu-i lup!

SERVIESCU: Lup?… un înger!

NAIE: Numai de ne-ar pune în schiverniseală.

(Ies cu toții.)

SCENA XI

ION (aprinde policandrul): Să aprind luminările eu, Ion Buftea, un cetățean! după cum zice domnul Ziarescu în cafenea la Chir Chor! Dreptate-i? N-aș fi mai la locul meu într-un post a lui Administrativ?… de pildă, un capitan de carieră… asta… de barieră…

Toți alerg cu limba scoasă

După slujbele de stat;

Chiar o boală lipicioasă

De români s-a aninat;

Deci și eu la cariera

Voi să fiu un capitan,

Ca să-mi fac o bariera

Ca oricare cetățan!

SCENA XII

ION, TACHI

TACHI: Ioane! a venit domnul director?

ION: A venit… D-ta să fii sănătos.

TACHI: Și unde-i?

ION: La masă cu boierii… Ian ascultă vivatele!

(Se aude în dreapta glasul lui Ciupici strigînd: „În sănătatea direptorelui. Ura!”)

TACHI: La masă!… și eu încă n-am găsit lăutari!… Are să se mînie foc pe mine doamna Luxița!… Ioane, nu știi tu unde-aș putea pune mîna pe lăutari?

ION: La prefectul… Îi cîntă toată ziulica la perdea.

TACHI: Nu-s acolo!… i-am căutat!

ION: Apoi cată-i la crîșmă la Ochi-de-broască… Acolo petrecem nopțile… Vinu-i bun, ocaua-i mare.

TACHI: încotro-i crîșmă aceea?

ION: De la vale peste drum; alăturea cu musiu de Covrig simigiul!

TACHI: Covrig?

ION: Dar! în față cu Pericli băcanul.

TACHI: Du-te naibii, prostule! (Iese.)

ION (singur): Ba du-te tu prostului, naiba… Auzi?… Eei! las’ că-i vedea tu cine-i Ion Buftea, cînd oi fi la carieră… asta… la barieră… Dar ce-aud?… se scoală de la masă. Aprinse-s toate lumînările?… Aprinse! Parcă-i luminăție de poronceală!

SCENA XIII

MILLO, LUXIȚA, LINA, NAIE, SERVIESCU, CIUPICI, ION

TOȚI

(afară de Millo, cîntă întrînd)

Domnul director binevoiască

Să se întoarne iar in salon,

Ca să deguste calea turcească

Și să mănînce vreun bonbon!

MILLO (lăsînd brațul Luxiței, se închină): Doamna mea!

LUXIȚA (face un compliment adînc): Domnule!… (Se întoarce cătră Ion.) Adă cafeua!

MILLO: îmi dați voie să fumez o țigară?

LUXIȚA: Vă rog!

MILLO: Nu vă supără fumul?

NAIE: Pe cine? pe Luxița?… Ea fumează ca pașa de la Vidin.

MILLO: Asămănarea e măgulitoare pentru pașă.

LUXIȚA (făcînd alt compliment): Domnule!… (Se duce cu Lina lîngă piano.)

MILLO (închinîndu-se): Doamnă!… (în parte, pregătindu-și o țigară.) I-am studiat la masă pe toți și i-am găsit… a prima vista… destul de buni de pus pe scenă… Au glas mulțămitor, dar nu știu încă de au celelalte calități neapărate pentru arta dramatică… Zîmbetul, rîsul, plînsul, leșinul etc. Cum aș face ca să-i cerc? (Caută foc pentru țigară.) naie, serviescu,

CIUPICI (aprinzînd chibrituri): Domnule director, poftiți foc?

MILLO: Al domnilor… de la care s-aprind… luați seama că vă frigeți!…

CIUPICI: Din contra!

SERVIESCU: Ba pot zice, chiar dimprotivă! (Se frige și-și suflă în degete.)

NAIE: Ba eu mă frig!… aoleu!… ține curînd!…

(Millo aprinde țigara la chibritul lui Naie.)

(Ion aduce o tabla cu tase de cafe.)

LUXIȚA (alegîndotasă): Cum vă place cafeua, domnule director, turcească sau nemțească?

MILLO: Ba turcească, pentru că jumătate se bea și jumătate se mănîncă!

SERVIESCU: Ș-apoi și alta, că cea turcească are nu numai mai bun arom, dar pot zice chiar și bun parfum. (Soarbe cu vuiet.)

MILLO: D-apoi miros?… Asta e minunat de bine făcută.

LUXIȚA (pe canape): N-a fi ca cea de la București!

SERVIESCU: Cred și eu, căci la București e feartă cu apă dulce…

CIUPICI: Cine-o bea nu se mai duce!

MILLO: O Doamne! Dumneavoastră credeți că toate ce sînt în București sînt fără defect?

TOȚI: Toate, toate!

MILLO: Vă înșelați rău… De n-ar fi sărbătoare-n casă, aș putea spune niște lucruri… (Caută la Lina.)

LUXIȚA: Lino, mergi de-mi caută evantailul în budoar.

(Lina intră în stînga. Ion iese tn dreapta cu tablaua.)

MILLO: Voiți să vă fac un tablou de prăpăstiile, spoielele și cerșitoriile capitalei?

LUXIȚA: Orice ni s-ar spune, nimic nu e în stare să scadă admirarea noastră pentru ea!

MILLO: Bravo!… Prin urmare visul d-voastre cel mai drăgălaș este de a trăi pe malul Dîmboviței?

CIUPICI: Ba pot zice chiar… și a muri!

LUXIȚA: Ah, ce n-aș da să se împlinească acel vis!

TOȚI: D-apoi eu!

MILLO (în parte): Acu-i momentul! (Tare.) Ei bine!… Ce-ați zice dac-aș închipui eu un plan care să realizeze dorința d-voastre?

LUXIȚA: Ah!

CIUPICI: Te-am rîdica în nouri!

SERVIESCU: Ba chiar în cer, pot zice!

NAIE: Care ți-i planul?

MILLO: E secretul meu!

SERVIESCU (încet, cătră ceialalți): Vrea să ne puie în slujbe și în serviciuri pe toți!

MILLO: Dumnevoastră aveți ambițiune să… fantacsiți în capitală… Nu-i așa?

TOȚI: Așa!

MILLO: Doriți o pozițiune importantă și… salariată?

TOȚI: Hî, hî… cu leafă.

MILLO: Apoi dar pentru ca să vă fac a ajunge la scopul d-voastre, sînt silit a vă supune mai întîi la oarecare esamin… prealabil; căci, vedeți d-voastră, publicul Bucureștilor nu sufere nulități; el cere persoane cu talente, care să știe a ocupa rolurile sale.

CIUPICI: Are rezon!

NAIE: Rezon, dar!

SERVIESCU: Ba chiar, pot zice, și dreptate!

MILLO: Prin urmare, vă primiți ca să fiți esaminați?

TOȚI: Cum nu?… Mai vîrtos… Vă rugăm.

MILLO: Binevoiți dar a zîmbi.

TOȚI (cu mirare): Aud?

MILLO: Zîmbiți nițel, ca să văd dacă răspundeți la condițiile direcției.

SERVIESCU (încet, cătră ceialalți): Direcția departamentului!

LUXIȚA: Curioase condiții?!

NAIE: Ce să facem?

CIUPICI: Să zîmbim!

MILLO: Ei! gata sînteți?

NAIE: Gata!

MILLO: Priviți la mine galiș și-mi zîmbiți grațios.

(Toți, în rînd lîngă canape, zîmbesc.)

MILLO: Prea frumos!… Domnule Serviescu, să-mi dați voie a vă face o observare.

SERVIESCU: Poronciți!

MILLO: Nu e nevoie, cînd zîmbiți, să întindeți buzele păn’ la ceafă; ar crede cineva că voiți să vă mușcați de urechi… Mai cercați o dată.

SERVIESCU: Bucuros! Așa? (Zîmbește.)

MILLO: Minunat! Parcă sînteți un muțunachi… Acum, domnilor, binevoiți a rîde.

TOȚI: Să rîdem?

LUXIȚA: Original esamin!

NAIE: Ce să facem?

CIUPICI: Condițiunile direpțiunei… Să rîdem dar.

SERVIESCU: Ba chiar să și hohotim.

(Încet, între ei)

MILLO: Gata?… Porniți cu toții.

(Toți încep a rîde încetișor.)

MILLO: Mai tare.

(Rîd mai tare.)

MILLO: Și mai tare.

(Rîd tare.)

MILLO: Cu hohot.

(Rîd cu hohot și spasmuri.)

NAIE: Uf! am obosit! (Se pune pe canape lîngă Luxița.)

MILLO (în parte): Păn-acum merge destul de bine. (Tare.) Bravo! bravo! rîdeți foarte natural! Numai domnul Ciupici e cam lugubru, cum ar zice d-lui; rîde ca un cioclu care s-ar duce singur să se îngroape.

CIUPICI (cu umilință): Altă dată oi fi mai gentil, domnule direptore.

MILLO: Domnilor! știți prea bine că adeseori după rîs urmează plînsul! Să trecem dar la esaminul plînsului!

LUXIȚA: Ce face?

NAIE: Da cum o să plîngem, că doar n-am perdut vrun neam!

MILLO: Pretextul vă lipsește?… Ei bine! voi povesti eu o întîmplare atît de dramatică, că ea vă va stoarce lacrimi din ochi, fără voie!… Dumnevoastră gătiți-vă basmalele și nu uitați a și leșina la sfîrșitul istoriei.

LUXIȚA: Domnul meu, dacă n-aș ști că sînteți un personagiu oficial, aș crede…

MILLO: Doamna mea! În cariera noastră sîntem siliți adeseori a plînge și chiar a leșina. Plînsul, bine imitat, este una din artele cele mai prețuite de direcție!

NAIE: Dacă-i așa, începe, domnule, că-ți făgăduiesc să si bocesc.

LUXIȚA (încet, , cătră Naie): Cum? vrei?…

NAIE (încet): Luxiță! cariera noastră… Direcția ministerului… Înțelegi?… Numai așa putem merge la București!

MILLO: Să încep istoria?

TOȚI: Începeți! (Își pregătesc basmalele.)

MILLO: Ascultați! Jalnica tragedie a lui Mustafa-pașa!

(Arie din „Agachi Flutur”)

Cică demult era, era.

Era un pașă Mustafa; (bis)

În București se-namora

De-un pui de drac și mi-l fura.

Tra, la, la, la, tra, la, la, la,

Tra, la, la, la, la, la, tra, la, la!

TOȚI

(plîngînd)

O! la, la, la. O! la, la, la!

O! la, la, la, la, la. O! la, la!

MILLO

(cu indignație)

Cel drăcușor coarne purta

Și nimărui nu le-arăta; (bis)

Iar după ce se mărita,

Le dărui lui Mustafa!

Tra, la, la, la, tra, la, la, la,

Tra, la, la, la, la, la, tra, la, la!

TOȚI

(plîngînd mai tare)

O! la, la, la. O! la, la, la,

OI la, la. Ia, la, la. O! la, la!

MILLO

(cu înduioșare)

Pașa cumplit se întrista,

Zicind: Alah! și Mașala! (bis)

Și de-atunci pașa Mustafa

Poart-un crai-nou sus pe cealma.

Tra, la, la, la, tra, la, la, la,

Tra, la, la, la, la, la, tra, la, la

TOȚI

(bocind)

O! la, la, la. O! la, la, la,

O! la, la, la, la, la. O! la, la!

MILLO: Leșin general!

TOȚI (leșinînd, strigă): Ah! Dumnezeule! leșin!… mor!

(Naie și Luxița cad pe canape, Serviescu pe un jîlț, Ciupici jos.)

SCENA XIV

Cei denainte, TACHI, LINA și ION (Tachi, Lina și Ion întră deodată, spărieți, pe tustrele ușile)

MILLO (privindu-i): Tablou!… (În parte.) Îs de zugrăvit!… Îi angagez. (Scoate portofoliul și scrie deoparte.)

TACHI (la ușa din fund): Ce este?

LINA (la ușa din stînga): Ce este?

ION (la ușa din dreapta): Ce este?

LINA: Vai de mine… a leșinat maman! (Aleargă spărietă lîngă Luxița.)

ION: Auleo!… A peritără boierii!

NAIE (lui Millo): Să. ne trezim, domnule?

MILLO (întorcîndu-se): Trezi ți-vă!

TOȚI (sculîndu-se): Ah!

TACHI (zărind pe Millo, vine lîngă el): Ce văd!… Domnul Millo aci?

MILLO: Domnule Tachi! (Strîngîndu-l de mînă.) Ce mai faci?… Ai părăsit Bucureștii?

LUXIȚA: Tachi!… cunoști pe domnul director?

TACHI: Cum nu? Cine nu-l cunoaște?… Domnul Millo, artistul nostru!

TOȚI: Artistul?

TACHI: Dar!… Directorul Teatrului Național.

LUXIȚA: Directorul teatrului?… A! (Își ascunde obrazul cu rușine în sînul Linei, pe canape.)

NAIE: Cum?… Domnul nu este directorul…

SERVIESCU: Departamentului…

CIUPICI: de interne? (Se apropie de Millo tustrei, furioși.)

MILLO: Nu, domnilor… n-am onorul…

NAIE: Apoi dar, pentru ce ne-ai făcut să cîntăm?

SERVIESCU: Și să rîdem?

CIUPICI: Și să plîngem?

LUXIȚA (desperată): Și să leșinăm!

MILLO: Pentru că doresc să vă angagez la teatru…

NAIE: Ca actori?… Care vra să zică, ți-ai bătut joc de noi, lăsîndu-ne a crede că ești directorul ministerului…

(Îl apucă de un braț și-l zguduie.)

SERVIESCU: Vra să zică, noi iar rămînem fără slujbă?

(Îl apucă de celalalt braț.)

CIUPICI (apucîndu-l pe Millo de guler): Domnule!… satisfăciune să-mi dai!…

MILLO (luptîndu-se): Da dați-mi pace!… ați turbat? Nu mă hurducați așa, că de-abia am mîncat!

NAIE: Te-om învăța noi, berbantule, să ne iai în trei parale!

TACHI (intervenind): Domnilor!… Vă puneți trei în contra unuia… E o lașitate!

SERVIESCU: Fie chiar o mișelie, nu-l dau din mînile mele!

(În luptă, cade o scrisoare din buzunarul lui Millo.)

TACHI (ridicînd scrisoarea): Iată o scrisoare, a cui e? (Citește adresa:) „Domnului Neculae Onofrescu”.

NAIE: Pentru mine?… Ad-o… (Deschide scrisoarea.)

(Toți las pe Millo și s-apropie de Naie.)

MILLO (în parte): Uf! Era să mă rupă ca niște haite!…

(Își drege toaleta.)

NAIE: Ce văd? Mă cheamă la București ca să-mi dea prefectura de-aci?

LUXIȚA (sărind de pe canape): Cine? (Smuncește scrisoarea și o citește.)

NAIE: Da cine-a adus scrisoarea asta?

MILLO: Eu, domnul meu… mi-a dat-o directorul departamentului, un amic al meu, ca s-o duc în provinție domnului Neculae Onofrescu… Dumneata ești Onofre…?

NAIE (stringînd pe Millo în brațe și sărutîndu-l): Eu! Ah! Vin’ să te sărut!

MILLO: Încet… Încet… că mă înăduși…

LUXIȚA (nebună de bucurie): E adevărat… sînt prefectoriță… A! domnule Millo… (Îl sărută.)

MILLO (în parte): Curioși provinciali!… Acute strîng de gît, acu te pupă… (Cătră Tachi.) Ian spune-mi, Tachi, nu cumva au nebunit gazdele?

(În timpul următorului aparte, toți ceialalți stau grupați lingă canape și citesc scrisoarea.)

TACHI: Așa se vede… dar ce le-ai făcut?

MILLO: Am crezut că voiesc să se angageze la teatru și i-am esaminat.

TACHI (cu mustrare): Cum?… și pe Lina?… A!

MILLO: Ha! ha!… asta-i copila de care mi-ai vorbit așa de mult la București?

TACHI: Asta!… O iubesc… Însă părinții mă poartă cu vorbe!

MILLO: Las’ pe mine…

NAIE (apropiindu-se de Millo): Domnule Millo!… mă iertați dacă am fost cam iute mai adinioarea…

MILLO: Vă iert, domnul meu, din toată inima.

NAIE: Mi-ați adus o veste atît de neașteptată, că, zău, nu știu cum să vă mulțămesc!

MILLO: Dacă doriți a-mi face o mare mulțămire, dați-mi voie să fiu nunul domnișoarei Lina.

NAIE: Nun?

MILLO: Cununînd-o cu amicul meu Tachi… care m-a scăpat din… ghearele dumnevoastre.

NAIE (după ce consultă pe Luxița): Fie!.. (Strigă:) Ioane! adă poneiul.

(Ion iese ți aduce o tabla cu ponei.)

TACHI: A!… Domnule Naie!… Doamnă Luxiță!… (Sărută mîna Luxiței și apoi se trage deoparte cu Lina.)

MILLO (în-parte): Am făcut doi fericiți… din treacăt!

NAIE (cătră Serviescu și Ciupici): Cît pentru d-voastră, (cu un aer de protecție) cînd îți avea vro nevoie… voi fi gata…

CIUPICI (închinîndu-se): Umilissimtis!

SERVIESCU (asemenea): Vă sărut nu numai mînile, dar pot zice chiar…

LUXIȚA: Iaca poneiul, domnilor!… beți în sănătatea directorului…

MILLO: Departamentului!…

LUXIȚA (zîmbind): și al Teatrului Național!

MILLO

(luînd un pahar de pe tabla)

(Arie din „Agachi Flutur”)

Cind poneiul curge în pahare,

Cind ochii veseli strălucesc,

Inima-mi saltă și tresare

De un fior dumnezeiesc.

Ieu un păhărel

Plin, plin,

De ponei rumenei

Plin, plin,

Și publicului îl închin.

Ah! ah! ah!

Tra, la, la! Sufletul meu rîde,

Tra la, la! Raiul se deschide.

Tra, la, la, tra, la, la!

Cînd văd mulțămit

Publicul meu iubit!

TOȚI

Tra, la, la! Sufletul meu rîde… etc. etc.

Ura! Vivat prefectul! (închin paharele cu Naie.)

(Cortina cade.)