Migrare

Migrare de Mircea Streinul

Îi turbură pe reni prea multul dimineții soare
și-un freamăt nou spre calme norduri îi recheamă;
de-atâta primăvară, inima îi doare
și-amiezile privirea le-o umbresc de teamă.

Aurore verzi halucinează-n codri depărtarea
și dânșii tremură visând zăpezile eterne;
sălbatică, prin sânge iar le flutură-nserarea
cu nostalgii suave după tundrele materne.

Deși-i așteaptă-n drum atâtea uragane, renii
pornesc și bucuria revederii îi agită;
banchize străvezii, în care au înghețat lichenii,
ei simt de-acuma aspru răsunându-le-n copită.

Oricât le-ar sta-mpotrivă lupii, dându-le târcoale,
pe renii lânceziți de-azur îi duce mai departe
mirajul irizatelor aurore boreale –
să-ngenuncheze-n liniștea zăpezilor și-n moarte.