Mișcarea literară și științifică

Mișcarea literară și științifică
de Constantin Dobrogeanu-Gherea

Publicat în Literatură și știință, Anul I, Numărul 1 (1893)

MIȘCAREA LITERARĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ

Seceta literară și științifică, sărăcia mișcăreĭ noastre literare contemporane e în afară de orĭ-ce îndoială, și de sigur, puținĭ se vor găsi carĭ să nege acest fapt, pe cît de trist pe atît de adevărat.

Nu-ĭ vorbă, în privința mișcăreĭ științifice propriu zise se vor găsi uniĭ carĭ nu ne vor da dreptate. Progresul științific al țăreĭ noastre, zic aceștia, e de netăgăduit. Numărul școalelor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tinerĭ ne vin din străinătate înarmațĭ cu toată știința europeană; n’ar fi decĭ nedrept de a vorbi de lipsa uneĭ mișcărĭ științifice la noĭ?

Neîndoelnic că ceĭ ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noĭ, — cam încet, nu e vorbă, dar totușĭ se întinde, — nu maĭ încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e dejà maĭ puțin sigur, admitem însă și asta; — dar de aci și pînă la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvîntuluĭ, maĭ e un pas și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosibește maĭ ales o mișcare științifică într’o societate e entusiasmul, e iubirea desinteresată pentru știință atît din partea celor carĭ o predaŭ, cît și din partea celor carĭ o învață.

Cînd tinerimea cultă și entusiasmată venea din toate colțurile Germanieĭ pentru a asculta pe mariĭ ei dascălĭ Fichte orĭ Hegel, era de sigur o frumoasă mișcare științifică. Dorul de lumină și de adevăr însuflețea această tinerime; dorul de a răspîndi lumina și adevărul însuflețea pe marii ei învățațĭ.

Cînd bătrînul dascăl Gheorghe Lazăr dădea învățătură într’o casă veche prin crăpăturile căreea șuera vîntul de iarnă, ghemuițĭ de frig și el și ceĭ ce ’l ascultaŭ dar pătrunșĭ și unul și alțiĭ de acelașĭ dor de adevăr și de lumină pentru eĭ și pentru neamul lor, — era un început al uneĭ mișcărĭ culturale. Acest început era sărac, foarte sărac, dar era un început al uneĭ adevărate mișcărĭ literare și științifice și care a dat roade frumoase.

Azĭ însă, în cele maĭ multe cazuri, un profesor îșĭ dă ceasul lui regulamentar de muncă numaĭ pentru-că e plătit — și aceasta cînd nu poate să se eschiveze. Ceĭ ce învață, învață iarășĭ pentru-că n’aŭ încotro: trebue, să-șĭ facă o carieră, să ia o fată cu zestre și pentru asta trebue diplomă. Odată diploma luată, diplomatul asvîrlă cărțile în foc, uită ceea ce a învățat, afară doar de ceea ce îĭ cere meseria.

Azĭ, cînd dascălul dă învățătură numaĭ pentru leafǎ, cînd eleviĭ nu iaŭ învățătură decît pentru ca să ajungă să ia leafă, iar publicul nu învață de loc, — e cam greŭ de vorbit de o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvîntuluĭ, orĭ cît s’ar fi întins învățătura ca meserie. Științei noastre de azĭ îĭ lipsește o dezinteresată iubire de știință, năzuințele înalte și un entusiasm științific, pentru a deveni o adevărată mișcare științifică.

Dar dacă despre sărăcia mișcărei noastre științifice mai poate fi îndoială, în privința seceteĭ literare suntem cu toțiĭ de acord.

Scriitorĭ de valoare avem puținĭ, și aceĭ puținĭ scriŭ așa de rar, și aceste scrierĭ rare sunt primite de public cu atîta indiferență! Și ast-fel amîndoĭ factoriĭ uneĭ mișcărĭ literare și stiințifice ne lipsesc de o potrivă: literațiĭ și producțiunile literare de o parte și un public către care s’ar adresa aceste producțiunĭ pe de altă parte.

Dar dacă fenomenul sărăcieĭ în mișcarea noastră literară și intelectuală e recunoscut de toțĭ, cauzele acestuĭ fenomen sunt departe de a fi cunoscute și pricepute. În general, esplicările date sunt orĭ false orĭ superficiale.

Cauza sărăcieĭ noastre literare, zic uniĭ, e că scriitoriĭ noștri maĭ de valoare nu scriŭ. Cu alte cuvinte, cauza sărăcieĭ noastre literare e lipsa eĭ, orĭ — parafrazînd o spirituală expresie a luĭ Caragiale — o națiune fără literatură va să zică că nu o are!!

Alțiĭ, maĭ pricepuțĭ și cu maĭ multă dreptate, găsesc cauza acesteĭ stagnațiĭ în indiferența publiculuĭ. De cîte ori n’am auzit pe puținiĭ noștri scriitorĭ de talent zicînd: «să scriĭ, să lucrezĭ, să-țĭ istoveștĭ toate forțele sufleteștĭ? Dar pentru cine? Dar pentru ce?»

……… Dacă după nopțĭ de trudă,
Migălind vorbă cu vorbă c’o ’ndărătnicie crudă,
Ai ajuns să-ți legĭ în stihurĭ vre-o durere saŭ vre-un vis,
Nu-țĭ întemeia o lume de iluziĭ pe ce-aĭ scris!…

«Fie-care e ocupat cu trebile luĭ, cu interesele de toate zilele, ast-fel că pentru interesele intelectuale și estetice nu-ĭ rămîne nicĭ vreme, nicĭ bună-voință și nicĭ pricepere. O carte care ese de sub tipar, o piesă ce se reprezintă la teatru, face să se vorbească de ea două treĭ zile și asta încă e mult și asta încă dacă reporteriĭ de gazete, transformațĭ în criticĭ artisticĭ, vor bine-voi să spue cîte-va vorbe în gazetele respective.

«Îndemnul moral lipsește dar. Dar îndemnul material? Nicĭ atîta. Opera de valoare, tipărită într’un număr ridicul de exemplare, se vinde în cincĭ anĭ… dacă nu rămîne nevîndută pentru vecie. Pentru cine dar să scriĭ și pentru ce?»

Ast-fel zic scriitoriĭ noștri de talent și de sigur că în vorbele lor e o bună parte de dreptate.

Un lucru numaĭ: aceste căinărĭ nu răspund la întrebarea noastră, nu ne daŭ cauza adevărată a seceteĭ literare și intelectuale.

Indiferența publicului? Dar de ce publicul e azĭ așa de indiferent pentru producțiunile artistice, cînd cu treĭ‑zecĭ orĭ patru‑zecĭ de anĭ înainte arăta un interes așa de mare pentru Alexandri și alțiĭ? Și, în definitiv, cu esplicațiile date însemnează a te învîrti într’un cerc vițios: publicul nu citește pentru‑că nu se produce și nu se produce pentru‑că nu se citește.

Numaĭ atuncĭ vom eși din acest cerc vițios, cînd, căutînd o esplicare, o cauză a seceteĭ literare și intelectuale, o vom căuta de odată pentru amîndouă fenomenele. O mișcare literară ori științifică cuprinde de o potrivă pe amîndoĭ factoriĭ, orĭ — în termeni economicĭ — cuprinde de o potrivă și pe producătorii literarĭ și pe consumatorĭ. O societate produce și scriitorĭ și cetitorĭ, carĭ influențează uniĭ asupra altora și împreună formează aceea-ce numim o mișcare literară orĭ o mișcare științifică.

Că o mișcare literară fără literațĭ e un non-sens, pricepe orĭ-cine; dar că o mișcare literară fără cetitori e iarășĭ o imposibilitate, pentru uniĭ nu-ĭ tot așa de clar. Cauza acesteĭ nepriceperĭ e că în toate istoriile literare se analisează numaĭ scriitoriĭ fie-căreĭ epoce, nu însă și publicul cetitor, par’că acesta din urmă nicĭ n’ar exista. Adevărul e însă că acest public e tot așa de important ca și scriitoriĭ.

Ca să vedem maĭ clar, să luăm un exemplu extrem. Să presupunem că doĭ orĭ treĭ poețĭ de geniŭ aŭ scris într’o țară oare care cîte-va poeme geniale, dar care n’aŭ fost pricepute absolut de nimenĭ, ca și cum ar fi fost scrise într’o limbă necunoscută. Vom putea noĭ oare vorbi despre o mișcare literară a aceleĭ țărĭ sub cuvînt că acele poeme aŭ fost geniale? Pe de altă parte să presupunem cîte-va poeme mediocre scrise de poețĭ cu puțin talent, însă care să fi stîrnit entusiasmul unuĭ popor întreg; în casul acesta de sigur vom vorbi despre mișcarea literară a aceleĭ țărĭ și aceleĭ epocĭ.

De aci se poate vedea ce important factor e și publicul cetitor într’o mișcare literară și cum, vorbind despre mișcarea literară a uneĭ țărĭ, trebue să avem în vedere amîndoĭ factoriĭ strîns legațĭ între ei.

In acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și în acest sens vom căuta pricina sărăcieĭ în mișcarea noastră literară și intelectuală de azĭ.

Politica va ajunge din ce în ce o piedică mai mică mișcăreĭ literare; cauza e că o țară nu poate ține pe spetele eĭ de cît un număr limitat de politicianĭ. Acest număr este întrecut de mult timp, și încă cu vîrf și îndesat, așa că o mare parte din aspiranțiĭ la politicianism trebue să remîie pe din afară și să facă aceea ce se numește în limbagiul curent opoziție saŭ guvernamentalism de principiŭ. Avînd în vedere că din zi în zi e mai greŭ a ’șĭ face carieră din politicianism, din ce în ce maĭ mulțĭ se vor îndrepta spre alte ocupațiĭ, mai folositoare țăreĭ și mișcăreĭ eĭ literare și intelectuale.

Iar clasa care va da vlagă și putere viitoareĭ mișcărĭ literare și științifice, care va forma atmosfera de entusiasm în jurul manifestărilor artistice, e proletariatul intelectual și păturile maĭ culte ale proletariatuluĭ manual orășenesc.

Dar aicĭ se ivesc o mulțime de întrebărĭ importante:

Cînd se va creia acea mișcare? Cum va fi ea? Ce curente vor domni într’însa? Și cîte altele!

Firește, nu putem răspunde la toate aceste întrebărĭ; e așa de greŭ să fiĭ profet! și chiar dacă ar fi să răspundem la unele din ele, încă nu în articolul acesta am putea-o face.

C. DOBROGEANU-GHEREA.