Metru vechi

Jump to navigation Jump to search
Metru vechi
de Benjamin Fondane


Mamei

Prietene, prietene, e toamnă -
un sfert de ceas, și calul ne azvîrle
la via veche unde, lîngă cramă,
e anotimpul cald pentru șopîrle.

Nu-i nimeni în hambare și în șură.
Pustiu. E-o cîrciumă aici. Vom cere,
în sticle vechi, cu lacăte la gură,
puțină reverie și tăcere.

E o podgorie întreagă-n cupă -
ascult, ca-n vremuri vechi și cunoscute,
cum fierbe vinul copilandru după
cuiele puse-n cea din urmă bute.

În cupa asta udă, Amintirea,
imagini, amintiri mai false, cearcă
să puie-n via veche însorirea
și sufletul cel tînăr, de la poarcă.

Tata e-acolo, lîngă crama veche.
Îl văd cum chibzuiește cu vierul
( cu fierberea din vrană la ureche )
dacă sunt semne că se schimbă cerul.

În toamna șeasă ca o apă-ntinsă,
nucii în pace-și desfoiau amarul
pe iazul liniștit, cu apă linsă.
De undeva, din fund, gornea pîndarul.

Veneam cu tata-ngîndurați spre casă.
Tata tăcea. Tăceam. Și toamna numa
ofta uscat, din frunze de mătasă.
Soseam cu liniștea pe noi și bruma.

Ci uită-te, prietene, n-ai teamă :
aracii cad în drumuri ? Via-i gata ?
Și spune-mi : rîde cineva prin cramă ?
Aș vrea, deși - știu bine - nu e tata,

și nu e crama veche, nu-i vierul,
nu-s goarnele în fund, nu-i bucuria,
și uite, poate nu mai vrea nici cerul
să coacă toamna și să coacă via.

1921