Metempsichoză

 

În ziua, când adusa la pământ
Îmi voi uita credința omenească
Și voi dormi — din somnul meu să crească
Cu aripi nouă, poate-un nou avânt.—

Voi cei rămași, sădiți-mi la mormânt
Un trandafir, tulpina-i să’nflorească
Și’n bucurie clipa-i s’o trăiască
Sub ceru’n care ochii mi’i împlânt.

Căci visul meu e astăzi ca o floare,
Cu inima deschisă către soare
Îmi îndrăgesc puterea de a fi:

Eri... mâine... veșnic se vor împânzi
Cu viața noastră-a lumilor izvoare:
Eu am mai fost și sunt o călătoare

— De ce-mi schimb haina? — cine poate ști?...