Sari la conținut

Memorii din timpul războiului

Memorii din timpul războiului
de Ion Luca Caragiale
1962Memorii din timpul războiuluiIon Luca Caragiale


Acesta este titlul unei cărțisincere în care sergentul Ștefan Georgescu povestește prin câte a trecut el, ca voluntar, în războiul pentru independență. Cartea este scrisă într-un stil natural, absolut lipsit de pretenție și de artificialitate falsă, o carte care merită citită de oricine, și mai ales de amatorii de scrieri clare și născute, iar nu făcute. Are pagine pline de entuziasm neforțat și de umor în adevăr românesc. Sunt cu deosebire prețioase descrierile despre viața soldaților în timpul războiului. În mijlocul ploii de gloanțe, de obuze și șrapnele, oamenii ni s-ar părea noă, profanilor, că trebuie să fie foarte posomorâți; reiese din memoriile bravului ex-sergent, care a scăpat “numai” cu pieptul zdrobit, cu câteva coaste scurtate și cu un braț găurit, că veselia este tovarășa nedespărțită a soldatului român în campanie. Următoarea anecdotă, între altele, e bună dovadă despre aceasta. Iată, în focul războiului, cum petreceau bravii noștri.