Meduza

Jump to navigation Jump to search
Meduza
de Ștefan Octavian Iosif
Poem dramatic


PERSOANELE
DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE

MEDUZA (culcată pe o blană de tigru)

Aduceți flori și muzică s-adie...
Vreau să m-adoarmă dulcea melodie...

(Muzică)

O SCLAVĂ
Stăpâna nu coboară în odaie?

MEDUZA
Să-mi puneți flori de busuioc în baie,
Că floare a iubirii-i busuiocul
Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul.

A DOUA SCLAVĂ
Stăpâna nu coboară în grădină?

MEDUZA
Pe Darius îl cer, el vreau să vină...

(Intră Darius):

DARIUS
Umil în față robul ți se-nchină!

MEDUZA
De ce nu vii aproape, lângă mine?

DARIUS
Stăpână, mă întorc din țări străine
Și-s plin de praf...

MEDUZA
Ci vino să te scutur,
Berbantul și șăgalnicul meu flutur!
Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac...
Ieri se plângea un ram de liliac
Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune:
Adevărat să fie?... Și-un căpșune
Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza...

DARIUS
Dar cea mai albă floare e Meduza!

MEDUZA
Să nu te uiți cu ochii tăi de pară
Așa de trist la mine-n astă-seară,
Că poate mor...

DARIUS
Eu voi muri de dorul
Meduzei mele... Poți să-ntrebi izvorul
De ce și zi și noapte plânge-ntruna?

MEDUZA
Poți spune pentru ce apune luna?

DARIUS
Dar luna-i castă, luna nu cunoaște
Iubirea și nici chinul care-l naște.

MEDUZA
Când cântă în umbrar privighetoarea,
Poți spune pentru ce-nflorește floarea?

DARIUS
Sunt flori cari nu dau floare niciodată...

MEDUZA
O! primăvara fie lăudată:
Ea are flori destule, dar le ține
Ascunse-n umbră numai pentru tine...

DARIUS
Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o.

MEDUZA
O, Darius, e floare de adio?

DARIUS
Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă
Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.

MEDUZA
Atunci s-o port în păr ca o podoabă?

DARIUS
Acel ce-o dăruiește nu întreabă.

MEDUZA
Aș întreba și parcă mi-este frică:
O floare moartă nu se mai ridică.

DARIUS
Când vine primăvara, orice floare
Își redeschide foile la soare.

MEDUZA
Dar ce se face palida răsură
Ce-ți pune veșnicul pojar pe gură?

DARIUS
Pe gura ta aș vrea să mor, dar nime
N-ar crede că se-mbină două rime...

MEDUZA
Sărută-mă... Așa... Ce bine mi-este!
De unde vin săruturile-aceste?

DARIUS
Le-am cumpărat în târg, la Syracuza...

MEDUZA
Sărută-mă... Ah, cum mă arde buza...
O, dulce e ... Ce sfântă-i sărutarea!
Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?

DARIUS
Menește-a moarte... Cântă ca nebună...
Vrei tu să mori cu mine dimpreună?

MEDUZA
Să mori așa de tânăr?... O comoară!
Vai, cine e așa nebun să moară?!

DARIUS
Dar ochii tăi cu nesfârșite visuri
Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...

MEDUZA
O, Darius, sărută-mă și lasă
Apoi să vină noaptea-ntunecoasă...

DARIUS
Dar brațele ți-s albe cum sunt crinii
De pun în umbră florile grădinii.

MEDUZA
O, Darius, sărută-mă odată!
Vezi, gura mea e-așa de însetată...

DARIUS
Dar gura ta e roșă ca răsura...

MEDUZA
Ah, simt sărutul tău și-i simt arsura,
Și simt durerea, jalea despărțirii...
De-aceea-s triști și palizi trandafirii,
De-aceea doarme veșnic tristul nufăr,
Fiindcă eu mă zbat amar și sufăr;
De-aceea crinii plâng și viorica
Tremurătoare-și tăinuiește frica;
De-aceea și frumoasele verbine
Au cupele mereu de lacrimi pline...

DARIUS
O, te-am văzut odată, dinspre zori,
Alunecând ușoară printre flori
Și cum sorbeai din albele zorele
Curata rouă ce străluce-n ele...

MEDUZA
Voiam să uit ce dulce ți-e sărutul...

DARIUS
Așa de mult te farmecă trecutul?

MEDUZA
Voiam să uit îmbrățișarea-ți dulce...

DARIUS
O, cine n-ar fi vesel să se culce
Pe-aceste brațe albe cum e crinul!...

MEDUZA
Vroiam să uit ce dulce ți-e suspinul...

DARIUS
Pe brațul tău mai alb decât zăpada
Aș vrea să mor...

MEDUZA
Ar fi prea dulce prada...
O, vino... gura-mi tremură de sete,
Și flori de nufăr îmi lucesc pe plete...
Și-n ochii tăi s-a rătăcit o rază...

DARIUS
Pe sânul tău zăpada scânteiază...
Și lebăda ce-alunecă pe ape
Nu e mai albă...

MEDUZA
Vino mai aproape...

DARIUS
Tu poate știi, Meduza mea frumoasă,
Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă
Și, când ea se strecoară albă printre
Înalte trestii, parcă stă să intre
În albul ei palat plin de fantasme
Și trece-așa ca un crâmpei de basme
În clar de lună.

MEDUZA
Vino mai aproape...

DARIUS
Și-atât de dulce-alunecă pe ape...

MEDUZA
Aș vrea și eu s-alunec lângă tine...

DARIUS
Palatul ei e astăzi în ruine;
O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o:
Privește-o numai cum se duce... Iat-o...

A dispărut în trestii și departe
Suspină harfe trist din coarde sparte...

MEDUZA
O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune!
Abia mai pot să-ngân o rugăciune.
În ochii tăi se face întuneric:
Se risipește visul meu feeric,
Și luna plânge învelită-n ceață,
Asupra-mi cade-o liniște de gheață...
E mort... e rece... Ochii-i de văpaie
Privesc haotic... Trestia se-ndoaie
Lovită de furtună... O lumină
Orbește ochii mei, și prin grădină
Aleargă despletită vijelia...
S-a stins norocul meu și veselia!
S-a dus iubirea!... Darius, răspunde!
Fiorul morții negre mă pătrunde...
O, unde să mă duc?... De unde vine
Acest val de-ntuneric și pe cine
L-acoperă cu fioroasa-i mantă?...
S-a stins Meduza, dulcea ta amantă!