Meditațiune (Alexandru Macedonski)

 

Tăcut mă urc pe colină;
Soarele s-a înălțat,
Câmpul se scaldă-n lumină
Aerul e parfumat!
Văd raze, scântei și rouă,
Petale de floră ce plouă
Și lumea îmi pare nouă,
Fii Doamne glorificat!

Se pare c-o legătură
Este-ntre cer și pământ!
Cerul, nu este natură?
Natura, Dumnezeu sfânt?
El e-n făpturile sale
Tot omu-și-l află-n cale:
De plângi, — el plânge cu jale,
De cânți, — al lui e-al tău cânt!

Pământu de-l stăpânește
Este că-l stăpânim!
Crima de-o pedepsește
Este c-o pedepsim!...
Din Univers se compune:
Totul, la Tot se supune:
Și iarba care se-nclină
Și astrul luminător
Și vântul care suspină,
Și râul tânguitor!
Și Stelele nenumărate
Cu lumile nemăsurate
Ce-n Infinit strălucesc
Și-ntruna se-nlanțuiesc
Formând eterne ghirlante
Ca lacrimi de diamante!

Unii, i-au zis: Rațiune
Iar alții: Iluziune;...
Unii-n materia-l pun,
Mulți după plac îl compun!
Dar eu, care-l simt în mine,
Dar El care-mi curge-n vine,
Creieru-mi care-l conține,
Îmi strigă cu toți împreună:
Este ori unde voiești,....
Pe buzele noastre s-adună!..
Cugeți prin el și trăiești!...
În inima noastră palpită,
În craniul nostru s-agită!
Este și-n noi și-n natură,
Este și-n ori-ce făptură!
Materie, Verb, Idee,
Stau în trăsură de-unire
Și Trinitatea se-ncheie
Cu vorba: Dumnezeire!