Meditația X: Moartea

Meditația X: Moartea de Cezar Bolliac

Înger grabnic al tarelui cabinet! Sol urîcios al iesmosului lăcaș! Negru ministru al tribunalului răsplătitor! Repede fulger purtător de-ntunerec! Noptoasă, spăimîntătoare, nevăzută săgeată ce desființezi ființele! Unde duci tu viețele ce scoți din trupuri? Pe care pămînt transporți aceea ce nu știi purta? Cu ce mijloc poți tu duce cu tine acea lumină a cării față tu n-o poți vedea?...

Blestem groaznec, răsplătitor păcatului lui Adam! Pentru tine muncile neosteninde; ție făgăduielile-ți, cu tine odihna întunerecului. Fugi, sfiește-te de cel ce te urăște; depărtează-te de cel ce nu te cheamă; tremură de puternica lumină ce vezi în mine. Nu, nu este nici o vreme, nici un ceas în care să fii chemată. Odihna-ți nu o voi, fericirea-ți nu-mi trebuie. Fantomă spăimîntătoare! Groaznec hrăpitor de fericirea ce cerul dărui nesimțirii! Tîraște-te, pustiile fie al tău lăcaș. Încetează odată de a-ți învîrti înfricoșata coasă prin împopulatele vetre; vezi sfîșiată rămășița ce lași lîngă prada ta; auzi duioasele răcnete ce-ți urmează urlînd; auzi părinții, fiii, frații, prietenii nenorociților sugrumați de tine cum te blestemă; vezi că nu este nici o formă subt care să fii dorită; fie-n biruințe, fie-n nenorociri, în deznădejde, în răzbunare, în fericiri, în averi, în neaveri, tot o icoană porți!...

Ei bine! asta e moartea. Apoi să poate ca dreptul creator să hotărască la tot omul a ei necesară față, fără să contribuiască la a lui fericire? Se poate vecinicul Tată, blîndul oblăduitor acela, să hotărască la toată ființa acest groaznec pahar, făr-a vedea un tot așa mare bun într-însul? Nu, nu, Stăpîne, ce vecinica moarte ai omorît! Chibzuirilor tale celor sfinte nu este ființă care pă drept să le poată împuta. Nu, Părinte! ăst nestrămutat hotar! între valoroasa, vremelnicească viață și între vecinica ta nemurire trebuia negreșit să fie. Nu, tu nicidecum nu vei primi a pune astă urîcioasă putere ca să înghiță pentru totdauna, în vecinică nesimțire, duhovniceasca acea lumină, ce singur, de buna-ți voie, dăruiești ființelor. Nu, ea nu are mai multă putere decît să facă o prefacere. Asta nu e moarte, este un paznic ce ne transpoartă în nemurire din curățitorul loc ce îl numim lume, în care sîntem veniți numai să ne spălăm de nesimțire, ca să putem trece în a ta vecinicie; asta nu e viață, este un puțin mai luminos loc decît nesimțirea, prin care, curățindu-se de întunerec, sufletele ce înviași să poată trece în vecinica nemurire ce li se hotărî, făr-a cerca acea greutate ce cearcă ochiul închisului subt pămînt la cea dintîi vedere a soarelui. Dar, oameni! acolo ne e locul cel hotărît de Dreptul, acolo, de față cu nevăzutul aici Părinte, vom cunoaște adevărul care atît de întunecat ni să povestește aici, subt felurimi de neadevărate descrieri! Dar, Doamne! taie-mi frica de ăst singur mijloc prin care poci dobîndi ce-mi făgăduiși! Fă simțirile mele a prețui ast bun, ast sfînt instrument ce așa lesne precurmă chinurile și varsă adevărata fericire!...