Meditația VIII: O seară de primăvară la Colintina

Meditația VIII: O seară de primăvară la Colintina
de Cezar Bolliac

Suflați, o, dulci zefiri! suflați aicea iarăși,
Suflați p-ăst verde cîmp, viat[1] acum de voi!
Suflați pe astă vale, ce variată-n flori
De roditori copaci, mă-mbălsămește-aci.
Suflați pe astă undă, ce lin se încrețește,
Suflați pe a ei pînză, ce-ncet se înfășoară,
Suflați p-o-nverzită coastă împarfumată,
Ce vecinic cununează acest limpede lac.
Suflați p-ăst verde șir de tei mirositori,
Suflați p-ăst neted cîmp, înrubinat l-apus,
Suflați pe ăst drum neted, suflați drept pe o cale
Ce merge colo-ntins l-acel palat frumos.
Aci p-ăst pavilion ce stă-ntre lac și tei,
Ca în lăcaș al vostru vedeți-mă-ți viind.

Eu viu, copaci, aici
Cu lira-mi l-aști zefiri,
Ca ajutat de dînșii

Să poci trimite-o odă
La cel ce vă sădi.[2]

Dar, zefiri! La voi viu,
La voi și iată-mi coarda
Cum toată-n deșteptare
Numai pă el visînd
Și-adaogă puteri.

Adiați, dulci zefiri!
Veniți în astă seară
A fîlfîi dasupra
P-ast falnic monument.

Și cu al filomilei
Acel variat glas,
Cîntați o odă lină
L-acel mormînt preasfînt.

Cîntați a lui virtute,
Cîntați a lui dreptate,
Ce plină de mărime
În cer se însemnă.

Sculați cu al lui nume
Noroadele și lumea
Ce subt a lui umbrire
Fericele-au gustat.

Nu vă sfiiți vrodată
Ale-ăstui bărbat fapte,
Ce nu se sting cu moartea,
Prea falnic să cîntați.

Iată-mă eu în rontu-mi
Îi dau acum tămîia
Ce-o văz mergînd d-a dreptul
Pe frunte-i a fuma.

Și el iată-l d-acolo
Cu brațele deschise
Ca să-mi primească vine
Ruga ce eu îi fac.

Prin el acum cu cerul
Vorbesc d-al lui ferice
Ce după el aicea
Cu-al nostru îl uni.

Auzi-l și d-acolo
Cum strașnic poruncește.
Trimite-aici dreptatea
Să se-ncuibeze-n noi.

Spuneți că al său scaun
Aci dasupra noastră
În centrul miezei-zilei
Vecinic și-a întărit.

Cîntați, ș-ecoa voastră
Zboare, meargă-a se uni
Cu armonia sfîntă
Ce umple-al lui auz.

Cîntați, la veacuri spuneți,
Spuneți că vecinici marturi,
Cît va trăi pămîntul,
În veci îl veți cînta.

C-odată aici un domn,
Vrăjmaș al nedreptății,
Via c-un veac de aur
În ăst norod tristat.

Și spuneți la tot omul
Ce soarta-l va-ndrepta
Aci în preajma voastră,
Să calce-acest pămînt,

Spuneți c-acel prea mare
Bărbat, rumân de sînge,
Ce-o lume-a fericit,
Acum aicea stă.

Subt astă rece piatră,
Aci p-al său pămînt,
Al Rumâniei reazăm
Se-așază adormit.

Dar îns-a lui virtute
Cea-n stele desinată
Și pă pămînt viindă
Slujaște de model.

A ei curată față
De aur, nepătată,
Brilează după dînsul
În veacuri a-l numi.

Ferice de acela,
Poet sau și istoric,
Ce c-un bărbat c-acesta
Putu a se-nsemna.

Și făr-a lua titluri
Ce neagră pată naște,
Ca îngeri drepți trecură
În veacuri a se-nscri.

Ferice și d-acela
Preanorocit norod,
Ce la cîrmaci c-acesta
Inima sa și-a dat.

Vază în el tiranii
Prea marea-le rușine
Și spre-a lua iertare
Aci cază-n genuchi.

Și dintre stele vază-l
Cum ochii-aici și-ațintă
Și conștiința blîndă
Cum stă la dreapta lui.

Cum în a lui viață
Pă vremea-acea de foc
Se străduia el singur
O lume-a mulțumi.

Și subt o lege blîndă
De dreaptă-oblăduire,
Tot înmuiat în dafini
În inimi guvernă.

D-auzi în capitală,
Numele lui răsună;
Auzi, în țara toată,
Pe urmă-i tot jelind.

Și zidurile astea
Ce-n ele lumini nasc
Vor spune-n multe veacuri
Că el le-a-ntemeiat.

În uliți, în spitaluri,
În inimi de săraci
C-un sfînt tipar ast nume
Va fi în veci săpat.

Strigări l-a sa țărînă simțirea-mi scoate-acum.
Iat-o e ațintată, vie, toată-nfocată,
Se saltă să deștepte, acum în miezul nopții,
Și prejmile s-aducă pă piatră-a se-nchina.

Sonet l-a sa virtute răsună coard-acum,
D-o înfocare sfîntă auze-o bubuind.
Spre-a-i învia țărîna, lira-mi toată în muncă
Strigă și iar răstrigă, chemînd numele lui.

În monumenturi zgomot s-aude detunînd...
Și-n apele dorminde, în șirul ast de tei...
O eco vie vine, sunînd numele lui...

Trăiască! auzi ea zice. Trăiască! în vînt iară,
Trăiască! în cer s-aude. Trăiască! iar în mal,
Trăiască! tot răsună, în veci numele lui...

Note[modifică]

  1. Via – a da viață, a însufleți.
  2. Aici și în continuare se referă la fostul domnitor Grigore Ghica, înmormîntat în 1835.