Meditația V: Nălucul

Jump to navigation Jump to search
Meditația V: Nălucul sau Peste un an
de Cezar Bolliac


An, ce-n tot minutul mi-arăți lungimea ta! treci, grăbește ale tale timpuri!... Sfîrșaște, du-te cu ale mele chinuri! Fugi, tîrăște cu tine a mea răstriște ș-al meu apăsător!...

Zi, ce peste un an mi-arăți nașterea mea! saltă, înalță-te din al anului șîr. Și p-ale tale aripi, cu a doua-mi ursită, arîdică-mă din iad. Soarelui vestește că a cerului lumină, de azi semănată, este dator a-mi da; spune-i că cu moartea în zadar m-amerință în al lui zăbavnic curs. Viața-mi se renaște, cerul nu voiește a-mi rămînea da- tor, el a mea durere oprește ș-al meu instinct vestind, nă- dejdea îmi sădește d-al său prea mare dar. Iar daca na- tura întreagă, pizmașă p-al meu de zeu noroc, îmi va grăbi sfîrșitul pînă a nu-l gusta, atunci tu iarăși spune-i c-acel prea scump odor, pe piatră-mi consfințit, eu îl aș-tept în cer. Adaogă-i c-atuncea cînd n-oi mai fi trăind, el tot să-mi mai vestească al ei prea dulce nume; și p-ale sale raze purtînd al meu amor, să-i ducă, să-mi aducă în tot rondu-i cîte un sincer raport.

Și tu, cuget, ce ai puterea în tot omul muritor! tu, ce spre mustrarea crimelor te-nfuriezi! du-te, aleargă pînă ai vreme; strigă, spune-i pînă trăiesc; vestește-i a mea moarte, neputința d-a trăi, spune-i că ea poate a mă scăpa; mai adaogă-i că știe, poate bine, dar nu vrea. Iar de vei vedea-o tristă l-ale tale imputări, tu atunci oprește-ți gura și mă lasă a muri.

Dar tu, mormînt, cînd, rece, al ei dar vei priimi, atunci tu în ea sădește un suvenir nestins: spune-i că ș-în moarte, subt tine adîncat, eu pentru ea ș-aci, în veci sînt neschimbat.

Și tu, puternică stea, cînd eu grabnic oi pieri, formează-i dintr-ale mele zile, de timpuriu pierdute, o mulțumită viață; împrăștie-i într-însa acea fericire ce mie-mi hotărî. Dar însă în tot locul, în tot lucrul ce-o gîndi, adînc tu sapă al meu nume, în toată urma ce-o păși.