Meditația II: Ceasul al treilea după miezul nopții

Jump to navigation Jump to search
Meditația II: Ceasul al treilea după miezul nopții
de Cezar Bolliac


Lină tăcere, balsam vindicător al turburatelor suflete!... Tu, al căria plăcut nectar, favorit inimilor simți- toare, deșteaptă ținerea de minte, ne bucură repetîndu-ne mulțumirile ce în trecut „am gustat, și arătîndu-ne vii- torul ca un veac aurit, ne făgăduiește într-însul dobîndirea celor mai mari fericiri!...

Toată suflarea tace! toată făptura visează în pace plăcerile ce au a le gusta mîine!... Nimic nu turbură somnul cel după urmă al norocitului, pe care ziua îl așteaptă ca să depuie în mîna-i muncitoare uneltile hranii!...

Abia cînd și cînd cîntarea cocoșului sau lătratul vreunui cîine vine să bată auzul nenorocitului părăsit de somn...

Dulce tăcere! Cine a știut a se folosi de tine și n-a găsit înzecită mulțămirea, ce fiii chinurilor cu atîtea osteneli o caută în baluri și ospețe de mare cuviință? Care, de nenorociri apăsat, alergînd la al tău liman, n-a aflat într-însul azilul cel mai adevărat?... Tu verși în ținerile inimi acea dulce melanholie, ce adoarme cumplitele furii ale nenorocirii; și făcînd să curgă în ele un mol tămăduitor, asemenea pacinicului pîrîiaș al grădinilor, odihnești simțirile obosite de cumplitele varietăți ale soartei, întocmai ca un milos stăpîn ce, descurîndu-și calul căzut de osteneală și de arsura zilii, îi desface toate chingile, îl bate pă spate c-o mîngîietoare mînă ș-îl sloboade în răcoarea înserării a paște troscotul cel răcoros al cîmpiilor...

O, cît este de plăcută întristarea ce tu aduci!... Omul, depărtat de tot zgomotul lumii, într-armat cu făgăduielile nădejdii, zboară pe aripile idolului său la scumpu-i objet; își închipuiește pozițiile în care s-ar fi aflînd, repetează vorbele ce i-a zis, răspunsurile ce a luat, face o plăcută critică slabului înțeles ce scoate din ele, numără căutăturile ce a cîștigat de la ea, oftările ei, vorbele ce se repeta în delirul cel dulce, le dă o coloră după voia lui, își face o idee de ceea ce gîndește acum; și încîntat în fermecul plăcerii, îngînat de un somn întrerumpt, așteaptă un vis care vine și-l aruncă în brațele ei.