Sari la conținut

Mater Dolorosa

Mater Dolorosa
de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Revista nouă, an. I, nr. 2, 15 ianuarie 1888.

Bogdan Petriceicu HasdeuMater Dolorosa7413Bogdan Petriceicu Hasdeu


Ești Dumnezeu, Isuse, și mântuiești o lume
Prin moartea-ți născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume și nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Ești Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oțet, îl soarbe ea!

Ș-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Și plânsul nu-i mai seacă, ci-ți pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Țăranul povestește — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Și tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...