Maria din Bezdat

Maria din Bezdat de Cezar Bolliac

Baladă

Cerul se deschide în noaptea de Bobotează,
și atunci dobîndește fiecine orice va cere.
Eres popular

I

Maria cea bălaie,
Frumoasa din Bezdat,
Iubea pe Niculae
Și vrea să-l ia bărbat.

Părinții o simțise
Că ea cam des pierea,
Și-n crîng o cam oprise
D-a merge la vițea.

Zburdalnica copilă,
Cînd vitele intra,
Îi da cu multă milă
Pupatul ce-i păstra.

Dar însă biata fată
Nu vru a mai răbda;
Bunichii ei s-arată
Și-ncepe-a se preda:

„Ah! Bună bătrînică,
Pe Niculae iubesc;
De maica-mi este frică,
Și-aș vrea să-l întîlnesc.

Eu știu că tu ești bună
Și nu știi vicleșug;
Să mi-l aduci pe lună,
Ai tu vrun meșteșug?”

„Și ce fel? astea toate
Din inimă le zici?
Taci, fiică! nu se poate:
Tu vorbele îți strici.”

„Degeaba, bătrînică,
Eu nu poci să-l urăsc,
Fă-mi măcar orice frică,
Eu tot o să-l iubesc.”

„Cu el nu te asameni
în orice chip măcar:
Ești fată tu de oameni,
Și el, un prost văcar.”

„Mă rog, de Niculae
Tu astfel nu-mi vorbi;
Chiar turcii să mă taie,
Eu tot îl voi iubi.”

„Așa o fi, fetiță;
Dar el e prea sărac
Și e de proastă viță,
Măcar că ți-e pă plac.”

„Ei bine, eu la tine
Acuma nu-l mai cer;
Mai rabd cum poci în mine
Și-l cer eu de la cer.

Aștept la Bobotează,
Cînd cerul e deschis,
Și Domnu-o să mă crează
Ș-o să mi-l dea în vis.”

II

Bătrîn-aleargă-ndată
Cu mum-a se gîndi
În ce chip biata fată
S-o poată amăgi.

„Eu știu, îi zice, bine
S-o scap din ast ponos.
Acum te las’ pă mine
Să isprăvesc frumos.”

Cît vine-această.seară
Cînd ceru e deschis,
Se culcă fat-afară,
Să vază ce-i e scris.

Bătrîn-afurisită,
Pe-al casei învăliș,
C-a răilor ispită,
Ședea sub coș pitiș.

Bălaia frumușică
Deloc ea nu dormea.
Și toată numai frica
Acel minut pîndea.

Să vază la vreo parte
Pe Bunul Ziditor,
Să-l roage-a-i face parte
De dragu-i soțior.

Un fulger luminează,
Și ea pe brînci căzu;
Un glas o-nfiorează
Și moartea își văzu:

„Nu, fată; nu mai cere
Pe un văcar bărbat!”
Și-ndată, din tăcere,
Un țipăt a scăpat.

Părinții toți afară
Se-azvîrl din așternut;
Spre bab-acum să sară,
S-o spargă mai au vrut.

Aleargă la copilă,
La rodul lor iubit,
Voiesc s-o scoale-n silă;
Dar ea a și murit.

Părinți, băgați de seamă,
De-alegeri vă feriți,
De eres vă fie teamă,
C-asemenea pățiți.