Maria

Maria
de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]

Maria se preumbla,
Vreun locaș a-și căpăta.
Jos, în sus și iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veștmânt de-argint
Căci va naște Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ți voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las să naști în pace".
Maria atunci plecă
Ieși-n cale și-alergă
Și-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând
Durerile-o cuprindeau
Să mai meargă nu puteau.
Pusa-i jos și odihni,
Caii-ncep a tropăi
Și iepele-a râncheza
"Stați pe loc nu tropăiți
Cu rânchezu' conteniți
Căci durerea mi-o măriți"
Însă caii n-au încetat
Și Maria s-a sculat
Și astfel le-a cuvântat:
"Fir-ați voi cai blestemați
Să n-aveți nici gând a sta
Ori de cât îndestula".
Zicând Maria ieși
Din grajd și-n cale porni.
Și merse până află
O peșteră și intră
Și în iesle s-a băgat
Pe fân moale s-a culcat,
Ea în ieslea boilor,
Boilor săracilor.
Boii-ncep a rumega
Și Maria suspina:
"Stați pe loc nu rumegați,
Liniștea mi-o tulburați"
Zicând Maria lăcrimând
Către ei duios plângând,
Boii-ndată încetă
Și grăbiți o ajută.
"Fir-ați voi boi fericiți
Și de oameni mult iubiți,
De mine, de Dumnezeu,
Și de sfântul Fiul meu".
Când fu pe la miez de noapte
Trecu durerile toate
Și s-a născut Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ.
Și cum dânsul s-a născut
Ieslea-n rai s-a prefăcut,
Și peștera în palat
De un mare împărat.
Mii de flăcări îmi ardeau,
Și-alte mii se aprindeau,
Mii și mii de luminele
Străluceau ca niște stele.
Iar prin iesle flori creștea
Fânu-n flori se prefăcea,
Maria se-nveselea,
Pruncu-n brațe-și cuprindea,
Foarte mult s-a bucurat
Cum că lumea s-a scăpat.
Astăzi s-a născut Hristos
Să ne fie cu folos
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
De această bucurie
Și o nouă veselie.