Mare moartă

Jump to navigation Jump to search
Mare moartă
de Octavian Goga


Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viață apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă,
Și pe Marea Moartă nu vâslește nime.

Cerul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceață flutură pe maluri,
Neștiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.

Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare;
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.

Cântec nu răsună, nu s-aud nici șoapte,
Țintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plâns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu știe.

Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aș crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gândesc la tine și-nțeleg povestea...