Manuscrisul de la Ieud/Învățătură întru sfânta și marea dumineca Paștilor

Legenda sfintei dumineci Manuscrisul de la Ieud
Învățătură întru sfânta și marea dumineca Paștilor
Învățătură despre sfânta cuminecătură
Manuscrisul e din cca. 1630. Parantezele drepte indică repetițiile și cuvintele scrise fără justificare.
Poučenie v ne(d)lę Pasxy
Învățătura întru sfânta și marea dumineca Paștilor (scrisă e de sfântul Ioan Zlatoust)

Astădzi e dzi de bucurie și de veselie, fraților, dzua veseliei, și a ispăseniei, dzua lumiriei și scurățireei, dzua pacelor și împa­căriei, dzua ce iară [ce] va să fie noire sufletelor noastre, dzua adeverită, mare și lumirată. Acesta e praznicelor praznic, aceasta dzi iaste cinstită și sfânta a purtătoriului de lumiră, dzua a învierei lui Hristos. Într-această dzi rădică pre noi Hristos, carii eram aruncați în păcate. Într-astă dzi raiul deșchise-se de ne îndul­cim noi de cel pom a vieției, cela ce iaste curat și de viață făcător, al său trup și singe, ce pentru domnul curățimu-ne și ne lu­mirăm și ne spăsim și se ne noim. Și de grei Dumnedzău (...)[1] Și derept aceaea rog voi, fii omenești, să vă socotiți sufletele voastre de la sfânta pravila, se gustați de trupul lui Hristos și de sângele său să beați. Că cire mărâncă și bea nedostoinic păcat amar mărâncă și bea. Ce socotiț să nu osândiț trupul și sângele domnului nostru lui Isus Hristos.

Însă ciri va spune tăriile lui Isus, audzite vor fi toate laudele? Și se spure acmu cumu se cade burătatea aceștii dzile și a cânta și a slăvi puterie<i> sale? Că neispitite sânt judecările aceastea și ne agiunseră cărările lui Isus. Ieri eram înturecaț, iară astădzi săm lumiraț. Ieri întru suspin eram și în plângeri, iară astădzi săm întru veselie și în bucurie. Ieri eram întru puțin suflet, iară astădzi săm întru dulce suflet. Și adever nespus iaste, fraților, măriia și burătatea aceștii dzi! Că nime nu poate spure darul aceștii taine. Că nu se poate spure cu adevăr mulți­mea marie<i> lui Hristos și ce e cătră noi dragoste și mila sa și ieșirea. Că izbăvire dat-au Hristos pre sire pentru noi, pentru toț și ne-au adus pre noi den moarte la înviere și den tunerec la lumiră și din robie la scumpărare și din vrajbă la dra­goste.

Că ne-au scumpărat pre noi din blăstemul păcatelor, ce-au fost prentru noi blăstem (...)[2] ce [se] slobodzi, să nu mai fim în muncă la dereptate, ce nu iubitori de lume, ce de Dumnedzău iubitori, ce de acmu nu după trup se îmblăm, ce după suflet. Că dzise Pavel apostol că „cire îmblă după trup, trupește se gri­jeaște, iară cire se <gri>jeaște numai după trup, amar fi-va”. Că au dat noao Hristos sufleteaște să prăznuim și sufleteaște a îmbla. Că <a>u dat noao prea <cu> cuviință și cu dereptate a lăcui, cu dragoste și cu împreurare, cu blândeațe și cu pace și cu lungă răbdare și cu dulceață, că ne-au sfințit și ne-au pros­lavit pre noi Duhul sfânt și în <no>irea vieție<i> să îmblăm.

Dară noi ce vrem da lui Dumnedzău? Răspunse David proroc: „de tot de ce au dat noao, ce vrem da noi cu dostoinicie frâm­seției lui Hristos? Ce vrem da noi împrotivă preamulțitului darului și dulceției lui Hristos?” Ce lui Dumnedzeu să mulțemim și să-l proslăvim pentru aceaste miloste mare <ce> are Hristos spre noi. Să-i mulțemim și să cădem domnului, să ne închirăm și să-i aducem sfinție<i> sale în loc de mir darure de câ<n>tare cu frică și cu bură mândrie. Că iubitori (...)[3] Dumnedzeu (...)[4] că mai sără­cești și mai mici sâmt darure noastre.

Derept-acea să iubim și no<i>, fraților, pre cela ce au iubit noi cu dulceațe și să murim și noi prentru cela ce au murit pentru noi și merge<m> dupa sfânta învațătură și curățim pre noi de toate spurcăciurile trupului și a sufletului și să aducem Dumnedzeului nostru lucru<re>le bune: credința, dragoste, nedeajdea, răbdarea, înfrângerea înimiei, mâlcomire și lacrămi și cugete curate și omorire acestor trupure de p<ăm>ânt. De curvie și de toate lucrurele necurate, de pofte reale să ne ferim.

Ce să lucrăm lui Dumnedzeu cu înțelepție și cu bure slujbă, cu răbdare și cu rugăciure și să luom întru sârul nostru dragoste adeverită <lui> Dumnedzeu, adeveritoriului nostru. Și să cântăm cântece noao, cum dzise și <David> proroc: „toț împreură să cântăm lui Hristos și să strigăm lui Hristos în glas de veselie, că domnul de sus înfricatu e și e împărat pespre tot pămintul. Că mare e domnul și lăudat foarte! Mare e domnul și tariia sa!” Că deșertă și zdrobi preaîraltul și trufașul vrăjmașul nostru, diavolul, și moarte călcă și toți învise-i și viața veacilor noao dărui. Ieri amu îngrupămu-ne lui Hristos, iară astădzi ne rădi­căm, ieri fu răstignit, iară astădzi e proslavit. Derept aceaea, să ne și noi îndulcim toț, fraților, cu bure mulțemite acestui praznic cinstit și lumirat și să întrăm bucurându-ne în bucuriia dom­nului nostru, ca ceale slugi bure și înțeleapte. Împărații și marii preuți și diaconii și călugării și mireanii, tinerii și bătrârii, bogații, measerii, robii, slobodzii, toț să proslăviț Hristos într-această dzi lumirată de praznic.

Și cire se-au postit și se-au <u>stenit, viriț bucurându-vă și luați argintul! Câți din ceasul dentâi slujit-ați, priimiți astădzi ce vă se cade plata! Câți după al treile ceas ați venit și după al șasele ceas, nemică să nu vă sfiiți! Iară carii ați pestit pâră al noaole ceas apropiați-vă, nemică nu vă rușirați! Și <câți> pâră al u<n>sprădzeacele ceas ați pestit nemică să nu vă mâhniț! Că iubitoriu e și cinstitori iaste Hristos, că e dulce și milostiv, că priimește ceia de apoi ca și ceia dentâie, ceia dentâie miluiește, ceia de apoi dăruiaște și cu dragoste-i priimește. Pentru aceea vă apropiiați către obrazul lui Hristos și vă lumirați ceia denteie și cei de apoi, toț împreună plată să luați, bogații și mea<se>rii, urul cu alalt să prăznuiți, scumpii și lenișii dzua aceasta să o cinstiți! Cire au postit, cire nu se-a<u> postit, veseliți-vă astădzi, că masa gătată iaste. Nime se nu iasă flămând, ce toț să vă îndul­ciți, că Paștile noastre sâmt alease dentru a toate jazyci, că prin­tru noi creștirii giunghe-se Hristos și sângele seu vărsa și toț noi să împlem, să nu scadză nedeșertatul izvor ce iaste Dumnedzeu, spăsitoriul nostru. Veseli<ți>-vă și gustați, să ști<ți> că dulce e Hristos. Că domnul Dumnedzeu învise noao, nime să nu se plângă de mesărătate, că se iartă împărăție depreură. Nime să nu se plângă de păcate, că iertaciurea păcatelor din mormânt au lumirat. Și nime se nu se teame de moarte, că ne-au cum­parat mântuitoriul nostru din moarte.

Derep aceaea, fraților, să ne dezlegăm toate vrajbele urul de la alalt și pizma cea rea și se iertam toț pentru înviere. Și să gicem celora ce pre noi nu iubăsc <că> frații noștri sâ<m>t și cu dra­goste să viem. Că Hristos pacea noastră iaste, cela ce au împăcat ceriul cu pământul și păreții cei [cei] cetăți de vrajbă spart-au cu trupul său. Pace dat-au apostolilor săi și ucenicilor săi și pre-nșii și pre noi feciori ne-au fapt. Că dzise Hristos: „îndrăzniți, că eu biruiiu lumea și tot țirutul lumiei”. Și de diavolul spăsi-ne pre noi Hristos domnul nostru [din moarte. Derep aceaea, f<r>aților, se ne dezlegăm toate vrajbile mul de la alalt și pizma cea re și să iertam toț pentru înviere. Și să gicem celora ce pre noi nu iubăsc <că> frații noștri sâ<m>t și cu dragoste să viem. Că Hristos pacea noastră iaste, ce au împăcat cerul cu pământul și păreții cei cetăți de vrajbă spart-au cu trupul său. Pace dat-au apostolilor săi și ucenicilor săi și pre-nșii și pre noi feciori ne-au fapt. Că dzise Hristos: „îndrăzniți, că eu biruiiu lume și tot țirutul lumiei. Și de diavolul spăsi-ne pre noi Hristos, domnul nostru] și <di>n iadul scosu-ne-au și <a>u izbavit din silniciia diavolului. Amări-se iadul că gustă și cinstit sfântul trup a domnu<lu>i Hristos. Cum dzise și Isaia proroc: „amărî-se amu iadul derep ce se deșertă; amărî-se amu că legat fu, că priimi trup și Dumnedzeu află; și priimi ce vădzu și vădzu ce nu știu. Înghiți pre cela ce moarte nu-l știe. Înghiți viața și călcat fu de viață. În<ghi>ți ca urul de toț și se deșertă de toț și se răpi ca u<n> leu și-și fărâmă denții săi. Că pentru păcate moartea biruiia și se deșertă amu ver<ir>u morției. Că păcate Hristos nu feace, nice se află hiclenșig întru rostul său. Că iaste a gice acmu: „unde ți-e moarte tăriia? unde ți-e iadu<le> biruirea?” Învise Hristos, iară tu căzuși. Învise Hristos și îngerii se bucurară. Învise Hristos și cadzure dracii. Învise Hristos și morții slobodzire-se. Învise Hristos și di<n> putregiure slobodzi-ne. Învise Hristos și din blăstem dezlegatu-ne-am. În­vise Hristos și noi cu rusul învisem. Învise Hristos den moarte, începători morților fu. Că a sa e slava și țirearea și <ci>nste și închinăciurea și frâmseațea ceaea marea în vecie veacilor, amin.

Note[modifică]

  1. Lipsă în manuscrisul original (f. 184r, r. 9 de sus)
  2. Lipsă în manuscrisul original (f. 185r, r. 4 de sus)
  3. Lipsă în manuscrisul original (f. 185v, r. 8 de jos)
  4. Lipsă în manuscrisul original (f. 185v, r. 7 de jos)